ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1240/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința nr. 4143 din 20 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate

a Ordinului M.A.I. nr. I/4295 din 24 noiembrie 2011 astfel cum a fost rectificat

prin Ordinul M.A.I. nr. II/2235 din 7 februarie 2012, ca inadmisibilă.

De asemenea, Curtea de apel a respins excepția

de nelegalitate a dispoziției din 4 iulie 2011 emisă de I.G.P.F., a Ordinului

nr. 129/2011 și a Ordinului nr. I/0516 din 1 aprilie 2011 emise de M.A.I., excepție

de nelegalitate invocată de reclamantul L.C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Afacerilor Interne, I.G.P.F. și I.J.P.F. Iași, ca fiind neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut în esență următoarele aspecte:

Prin decizia nr. 5761 pronunțată la data de 14

iunie 2013 în Dosarul nr. 101/45/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis

spre rejudecare cauza având ca obiect excepție de nelegalitate invocată de reclamantul

L.C. în Dosarul nr. 11515/99/2011 al Tribunalului Iași, secția a II-a contencios

administrativ și fiscal, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Referitor la excepția de nelegalitate a Ordinului

M.A.I. nr. I/4295 din 24 noiembrie 2011 astfel cum a fost rectificat prin Ordinul

M.A.I. nr. II/2235 din 7 februarie 2012, invocată la data de 18 noiembrie 2013,

în cadrul litigiului având ca obiect excepție de nelegalitate a altor acte, Curtea

a avut în vedere disp. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

S-a apreciat că excepția de nelegalitate a dispoziției

din 4 iulie 2011 emisă de I.G.P.F., a Ordinului nr. 129/2011 și a Ordinului nr.

I/0516 din 1 aprilie 2011 emise de M.A.I., față de obiectul cauzei, de motivele

de fapt și de drept invocate de reclamant, dar și de susținerile invocate de pârâți

în combaterea pretențiilor acestuia, nu depinde de Ordinul M.A.I. nr. I/4295

din 24 noiembrie 2011 astfel cum a fost rectificat prin Ordinul M.A.I. nr. II/2235

din 7 februarie 2012 și nici nu influențează soluționarea litigiului pe fond.

Prin urmare s-a constatat că excepția de nelegalitate

a Ordinului M.A.I. nr. I/4295 din 24 noiembrie 2011 astfel cum a fost rectificat

prin Ordinul M.A.I. nr. II/2235 din 7 februarie 2012, este inadmisibilă.

Din analiza actelor de la dosar, inclusiv încheierea

pronunțată la data de 13 ianuarie 2012 de Tribunalul Iași, s-a constatat că instanța

nu a fost sesizată și cu excepția de nelegalitate a dispoziției din 1 iulie 2011.

În ceea ce privește Ordinul M.A.I. nr. 129/2011,

s-a apreciat că acesta nu contravine nici alin. (1) și nici alin. (2) din art. 12,

criticile fiind vădit neîntemeiate, de moment ce textul din ordonanță menționează

structura ministerului și stabilește că atât structura acestuia cât și reforma administrativă

se aprobă prin hotărâre de guvern, în timp ce prin Ordinul nr. 129/2011 s-a adoptat

aprobarea Procedurii-cadru privind organizarea și desfășurarea examenului pentru

departajare în vederea numirii în funcție a personalului ca urmare a aplicării măsurilor

de reorganizare instituțională la nivelul M.A.I., neimpunându-se adoptarea unei

hotărâri de guvern care să stabilească modalitatea concretă de desfășurare a examenului

de departajare în vederea numirii în funcție ca urmare a inițierii procesului reorganizării

la nivelul instituției.

De altfel, în mod legal a fost adoptat ordinul

contestat, atât în baza art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, cât și în baza art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007,

text de lege care prevede expres competența ministrului internelor și reformei administrative

de a emite ordine și instrucțiuni, care pot avea caracter normativ sau individual.

Decizia de implicare a instituției într-un amplu

proces de reorganizare, care a implicat și destituiri în rândul personalului, nu

s-a luat prin ordinul criticat, astfel că nu se justifică efectuarea unei astfel

de analize în acest context.

Referitor la dispoziția I.G.P.F. din 4 iulie 2011,

s-a reținut că prin criticile aduse nu se arată norma legală sau norma cu forță

juridică superioară căreia actul contestat în contravine, iar împrejurarea dacă

reclamantului îi este sau nu aplicabilă dispoziția I.G.P.F. din 4 iulie 2011 urmează

să fie stabilită de instanța de fond, problema nefiind una ce ține de legalitatea

dispoziției

Referitor la susținerea potrivit căreia dispoziția

încalcă prev. art. 76 lit. j) din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004, s-a constatat că

aceasta nu este argumentată, considerent pentru care este apreciată ca fiind neîntemeiată.

Împrejurarea că „Rezultatele evaluării personalului

fundamentează activitatea de selecționare a funcționarilor publici care vor fi menținuți

în funcții publice în situația în care are loc restrângerea numărului de posturi

ale instituției” nu este de nicio manieră contrazisă prin elaborarea în concret

a metodologiei de susținere a examenelor de departajare în vederea numirii în funcție

a personalului care a ocupat posturi de natura celor desființate anterior reorganizării/reducerii

de posturi.

Dispoziția contestată este conformă și cu prev.

art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 în conformitate cu care „În cazurile prevăzute

la art. 69 alin. (1) lit. j), precum și în situații temeinic justificate, menționate

în actele administrative emise în acest scop, polițiștii pot fi puși la dispoziția

unității pe o perioadă de cel mult 3 luni, timp în care vor beneficia de drepturile

bănești avute, cu excepția indemnizației de conducere, după caz. În cazuri excepționale,

cu aprobarea ministrului administrației și internelor, acest termen poate fi prelungit

cu încă cel mult 3 luni”.

S-a apreciat ca sunt nefondate și criticile

potrivit cărora în dispoziție nu se menționează care este motivul temeinic stabilit

prin ordin al ministrului administrației și internelor de punere la dispoziția unității

în baza art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 și respectiv dispoziția este nelegală

și pentru că dispune punerea la dispoziție a tuturor polițiștilor „afectați de reorganizare”

de la data de 6 iulie 2011 în condițiile în care nu s-a reorganizat efectiv postul

ocupat de persoana pusă la dispoziție, în opinia reclamantului trebuind a fi puși

la dispoziție doar polițiștii cărora li s-a redus postul și aceasta după efectuarea

selecției și departajării potrivit art. 100 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

Referitor la pretinsa nelegalitate a Ordinului

M.A.I. nr. I/0516 din 1 aprilie 2011 pentru nepublicarea în Monitorul Oficial, s-au

avut în vedere dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele

de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative în conformitate cu care

„Nu sunt supuse regimului de publicare în Monitorul Oficial al României: (…) actele

normative clasificate, potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise

de autoritățile administrative autonome și de organele administrației publice centrale

de specialitate”.

În ceea ce privește criticile potrivit cărora

prin nepublicarea actului s-ar înfrânge principii ale statului de drept, principii

și reguli stabilite prin acte normative superioare, acestea nu au putut fi primite

în raport de rațiunile și scopul adoptării Legii nr. 182/2002 privind protecția

informațiilor clasificate și H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale

de protecție a informațiilor clasificate în România.

S-a apreciat că ordinul nu contravine principiului

stabilității raporturilor juridice și a funcției publice, nu încălcă vreun drept

al reclamantului, cu atât mai puțin dreptul la protejarea unui bun și în niciun

caz nu contravine vreunei legi sau vreunui alt act cu forță juridică superioară,

actul în discuție fiind emis în baza legii, adoptat tocmai în vederea executării

în concret a legii, neexistând nicio normă de la care să deroge în mod nepermis.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul

L.C., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele

motive, respectiv argumente:

- instanța de fond i-a încălcat dreptul la apărare,

deoarece la termenul din 16 decembrie 2013 a respins cererea apărătorului angajat,

de amânare a cauzei pentru motive medicale;

- prima instanță a încălcat principiul contradictorialității

procesului, deoarece nu a pus în discuția părților inadmisibilitatea excepției de

nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. I/4295 din 24 noiembrie 2011, astfel cum a fost

rectificat prin Ordinul M.A.I. nr. II/2235 din 7 februarie 2012;

- în mod greșit a fost respinsă ca inadmisibilă

excepția de nelegalitate a Ordinului nr. I/4295 din 24 noiembrie 2011, astfel cum

a fost rectificat prin Ordinul nr. II/2235 din 7 februarie 2012, acest act administrativ

având legătură cu acțiunea formulată, astfel cum a fost modificată, în sensul că

obiectul acestuia l-a constituit atât contestarea examenului de departajare, cât

și contestarea încetării raporturilor de serviciu;

- în mod greșit a fost respinsă excepția de nelegalitate

a Ordinului nr. 129/2011, prin raportare la prevederile art. 12 din O.U.G. nr. 30/2007

privind organizarea și funcționarea M.A.I., articol care prevede, la alin. (2),

că structura organizatorică și efectivele M.A.I. se aprobă prin hotărâre a Guvernului;

- excepția de nelegalitate a dispoziției I.G.P.F.

din 4 iulie 2011 a fost, în mod greșit, respinsă de instanță, acest act fiind emis

cu încălcarea competențelor I.G.P.F. și cu încălcarea art. 100 alin. (2) din Legea

nr. 188/1999;

- în mod greșit s-au respins excepțiile de nelegalitate

ale Ordinului M.A.I. I/0516 din 1 aprilie 2011 privind reducerea unor posturi din

statele de organizare și dispoziției din 1 iulie 2011 de aprobare a noilor state

de organizare ale I.J.P.F. Aceste ordine încalcă dispozițiile art. 10 și art. 11

alin. (3) din Legea nr. 24/2000,deoarece nu au fost publicate în Monitorul Oficial

al României.

Criticile formulate de recurent se încadrează

în prevederile art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond,

precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

urmând a fi respins pentru următoarele considerente.

Motivul de recurs privind o pretinsă încălcare

a dreptului la apărare este neîntemeiat, deoarece potrivit art. 156 alin. (1) „instanța

va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare temeinic motivată. (2) Când

instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții,

pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise”.

În speță, cererea de amânare a cauzei de la termenul

din 16 decembrie 2013 a fost respinsă motivat de instanță, având în vedere că reclamantul

mai beneficiase anterior de un termen în acest scop.

Referitor la nerespectarea principiului contradictorialității

procesului civil, acest motiv de recurs este, de asemenea nefondat, deoarece instanța

de fond nu avea o obligație procedurală de a pune în discuție inadmisibilitatea

excepției de nelegalitate invocată de reclamant cu privire la un anumit act administrativ,

textul art. 4 din Legea nr. 554/2004 prevăzând expres condiția ca de actul administrativ

să depindă soluționarea litigiului pe fond, pentru a fi admisibilă excepția.

În ceea ce privește inadmisibilitatea excepției

de nelegalitate a Ordinului nr. I/4295 din 24 noiembrie 2011 soluția instanței este

corectă, deoarece acest act administrativ a fost emis ulterior actului care face

obiectul litigiului principal (dispoziția din 6 iulie 2011 emisă de I.J.P.F. Iași),

neavând cum să influențeze soluția pe fond în legătură cu acest ultim act.

În legătură cu excepția de nelegalitate a Ordinului

M.A.I. nr. 129/2011 recurentul a făcut referire la H.G. nr. 416/2007 privind structura

organizatorică și efectivele M.A.I., susținând că reducerea numărului de posturi

este nelegală în raport cu această hotărâre. Susținerile recurentului sunt nefondate,

deoarece art. 4 din H.G. nr. 416/2007, cu modificările și completările ulterioare

condiționează numărul posturilor pe timp de pace și mobilizare, prevăzute în Anexele

nr. 2 și 3 de încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin legile bugetare

anuale. În acest sens, reducerea efectivelor M.A.I. a fost impusă prin Legea bugetului

de stat pe anul 2011 nr. 286/2011, care a prevăzut reducerea numărului de posturi

finanțate începând cu trimestrul al II-lea al anului 2011.

În legătură cu Ordinul M.A.I. nr. I/0516 din

1 aprilie 2011, critica recurentului se referă la republicarea acestui act normativ,

or, în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 11 alin.

(2) lit. b) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă privind

elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora sunt exceptate de la

regimul de publicare în Monitorul Oficial al României „actele normative clasificate,

potrivit legii, precum și cele cu caracter individual, emise de autoritățile administrative

autonome și de organele administrației publice centrale de specialitate”. Ordinul

menționat a fost clasificat ca „secret de stat”, nivel „secret”, astfel că acest

motiv de recurs este nefondat.

În mod corect a fost respinsă, de către instanță

și excepția de nelegalitate a dispoziției din 4 iulie 2011 emisă de către I.G.P.F.,

cu motivarea că reclamantul nu a indicat norma legală ce ar fi fost încălcată la

emiterea acestei dispoziții, care are ca obiect de reglementare stabilirea modalităților

de organizare și desfășurare a examenului pentru departajare în vederea numirii

în funcție a personalului care a ocupat posturi de natura celor desființate în cadrul

aceleiași structuri/compartiment anterior reorganizării. Temeiul legal al acestei

proceduri îl constituie art. 100 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici.

Critica recurentului referitoare la necompetența

I.G.P.F. de a emite dispoziții pentru „toată Poliția de Frontieră” nu este aplicabilă

speței de față, ce are ca obiect o dispoziție emisă de I.G.P.F., în temeiul Ordinului

M.A.I. nr. 129/2011.

Pentru considerentele menționate, cu referire

la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea instanței

de fond este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de L.C. împotriva sentinței

civile nr. 4143 din 20 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie

2015.