ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1811/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea de ședință din 15 septembrie 2015, pronunțată în dosar nr. x/2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. S/II/2246 din 17.02.2010.

Excepția de nelegalitate a fost invocată de către pârâtul Ministerul Afacerilor Interne în dosar nr. x/2014 al Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, instanță învestită cu soluționarea recursurilor declarate de reclamanții A., B., C. și D., precum și de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, împotriva sentinței civile nr. 7266 din 6 noiembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva încheierii de ședință din 15 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, prin care a solicitat casarea încheierii atacate, constatarea admisibilității excepției de nelegalitate și obligarea instanței de fond la trimiterea excepției, spre competentă soluționare, unui complet legal învestit al Curții de Apel București.

Criticile aduse de pârât încheierii recurate vizează, în esență, următoarele aspecte:

Concluzia care rezultă din interpretarea prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia în cazul în care o excepție de nelegalitate este invocată într-un dosar aflat în recurs, împotriva hotărârii de constatare a inadmisibilității excepției, partea interesată nu are la îndemână nicio cale de atac (recurs), contravine art. 16 din Constituția României, precum și art. 6 și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În raport de dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu există nicio legătură de cauzalitate între admisibilitatea demersului procedural inițiat de Ministerul Afacerilor Interne (invocarea excepției de nelegalitate) și eventuala invocare/neinvocare a actului administrativ cu caracter individual a cărui nelegalitate se solicită a fi constatată pe cale de excepție.

Unica cerință instituită, cu caracter obligatoriu, de către legea contenciosului administrativ vizează, în fapt, analizarea de către instanța de judecată competentă și motivarea, de către inițiatorul excepției, a unei legături intrinseci între actul administrativ indicat și soluționarea litigiului pe fond.

În cauză, în temeiul Ordinului M.A.I. nr. S/II/2246 din 17 februarie 2010, reclamanții din dosarul dedus judecății, cu încălcarea prevederilor art. 17 alin. (1) din Anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 330/2009, și-au păstrat un spor salarial în perioada ianuarie - decembrie 2010, în cuantumul de la data de 31 decembrie 2009.

În condițiile în care Ordinul M.A.I. nr. S/II/2246/2010 nu ar fi fost emis, dreptul salarial în discuție nu ar fi fost introdus în salariul de bază al persoanelor în discuție, iar instituția pârâtă nu ar fi fost nevoită să emită dispozițiile a căror anulare se solicită, în dosarul de fond.

Prin urmare, așa cum reiese din cuprinsul documentației depuse la dosarul cauzei, în mod evident, între Ordinul M.A.I. nr. S/II/2246/2010 și soluționarea dosarului de fond, există o legătură indubitabilă.

II. Soluția instanței de recurs

Conform prevederilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

" Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. "

În conformitate cu principiul statuat prin textul de lege menționat, admisibilitatea unei căi de atac și pe cale de consecință, declanșarea controlului judiciar în privința hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea căii de atac în condițiile legii.

În speță, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite.

Astfel, recursul a fost declarat împotriva încheierii de ședință din 15 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2014, având ca obiect recursurile declarate de reclamanții A., B., C. și D., precum și de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, împotriva sentinței civile nr. 7266 din 6 noiembrie 2014 a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea atacată a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. S/II/2246 din 17.02.2010, invocată de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, în calea de atac a recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în forma modificată prin Legea nr. 76/2012, în vigoare la data inițierii demersului procesual al reclamanților:

" Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul. "

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că, în situația în care excepția de nelegalitate a fost ridicată pentru prima dată în recurs, hotărârea prin care instanța de recurs se pronunță asupra excepției de nelegalitate, este definitivă, nemaifiind supusă căii de atac a recursului.

Chestiunea invocării excepției de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, direct în recurs, a făcut obiectul analizei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care prin Decizia nr. 36/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 7 februarie 2017, a stabilit că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, permit invocarea excepției de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, direct în recurs.

În considerentele deciziei menționate s-a reținut că problema lipsei unei căi de atac împotriva hotărârii prin care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate, în situația în care aceasta a fost ridicată pentru prima dată în recurs, nu reprezintă un impediment pentru invocarea excepției de nelegalitate, direct, în calea de atac a recursului.

La formularea acestei concluzii s-a avut în vedere Decizia nr. 1682 din 17 decembrie 2009, prin care Curtea Constituțională a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 554/2004, în forma nemodificată prin Legea nr. 76/2012, reținând că invocarea excepției de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, în timpul soluționării litigiului ajuns deja în recurs, nu pune probleme de constituționalitate, deoarece partea interesată are dreptul de a introduce o acțiune directă prin care să solicite verificarea legalității actului administrativ respectiv, cu suspendarea consecutivă a soluționării litigiului principal.

Instanța supremă a constatat că raționamentul este asemănător și în cazul noii reglementări, când excepția de nelegalitate este soluționată chiar de către instanța de recurs, aceasta pronunțându-se mai întâi asupra excepției de nelegalitate a actului administrativ individual, după care va soluționa fondul litigiului.

Prin urmare, în speță, recursul declarat împotriva încheierii prin care instanța de recurs s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate, invocată în recurs, nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 C. proc. civ., republicat, cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.

Or, recunoașterea unei căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților publice, și din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Soluția de unificare a practicii judiciare adoptată de către secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședința din 3 mai 2007, prin care s-a stabilit că poate fi atacată cu recurs încheierea prin care instanța învestită cu soluționarea recursului a respins, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate, invocată în recurs, are în vedere textul art. 4 din Legea nr. 554/2004, în forma nemodificată prin Legea nr. 76/2012 și nu este aplicabilă în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva încheierii din 15 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva încheierii de ședință din data de 15 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 mai 2017.