ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 421/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, sub nr. x/46/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, în nume propriu și ca reprezentant legal al Administrației Județene a Finanțelor Publice Argeș, a solicitat instanței să dispună anularea Deciziei nr. 54 din 3 iulie 2014 privind soluționarea contestației administrative și anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare din 24 aprilie 2012 dată de directorul executiv al DGFP Argeș.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată, în esență, că actele administrative contestate sunt nelegale și netemeinice, fiind nesocotite dispozițiile art. 213 din O.G. nr. 92/2003 cu atât mai mult cu cât dacă s-ar fi făcut o verificare a evidențelor ORC s-ar fi constatat că reclamantul nu a mai fost administratorul SC B. SRL în perioada 2008 - martie 2010 și nici începând cu 15 octombrie 2010, când funcția a revenit lui C.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 86 din 3 ianuarie 2015 a Curții de Apel Pitești a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești.

În motivarea sentinței, instanța a reținut, în esență, că actele administrative contestate sunt legale iar reclamantul în calitate de administrator avea îndatorirea de a ține evidențele contabile în conformitate cu legea, având totodată obligația de a înscrie tranzacțiile efectuate de societate și declararea sarcinilor fiscale.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva Sentinței civile nr. 86 din 3 iunie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea pentru rejudecare la aceeași instanță.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, rejudecând, să se admită acțiunea astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul arată că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material și cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității fiind încălcat astfel dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C. proc. civ. și art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., art. 6 C. proc. civ. și art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța de fond nu s-a pronunțat prin hotărârea dată cu privire la necomunicarea actelor administrativ fiscale și la nelegalitatea comunicării lor și nici cu privire la excepția inopozabilității și a lipsei efectelor juridice ale acestora.

Instanța s-a rezumat să facă o simplă precizare cu privire la faptul că procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate din data de 30 mai 2011 a fost comunicat operatorului economic în condițiile art. 44 alin. (2) lit. d) din C. fisc. , fără a indica pe ce probe/prezumții, se sprijină argumentația făcută. În privința tuturor celorlalte acte administrativ fiscale depuse de intimată la dosar și față de care s-a invocat nelegala comunicare și inopozabilitatea acestora, instanța nu s-a pronunțat, încălcând astfel principiul potrivit căruia hotărârea trebuie să fie motivată, reglementat de art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța nu a verificat și nu s-a pronunțat asupra legalității comunicării actelor administrativ fiscale ce au stat la baza emiterii Deciziei de angajare a răspunderii solidare din 24 aprilie 2012.

Prin raționamentul expus în considerentele hotărârii recurate, instanța a încălcat dispozițiile art. 45 alin. (1) și (2), art. 141 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, îngrădind astfel drepturile prevăzute de art. 202 - 207 C. proc. fisc. și art. 118 alin. (2) C. proc. fisc.

Deși reține că reclamantul nu era destinatarul titlului de creanță și nici al procesului-verbal de declarare a stări de insolvabilitate, fiind acte emise în numele operatorului economic, instanța constată că nu s-a făcut dovada că titlurile executorii au fost contestate.

Motivarea instanței este nu numai contradictorie dar încalcă și dispozițiile ce reglementează raporturile de drept fiscal privind nașterea obligației fiscale suplimentare și accesoriile, a datei scadente acestora și ale condițiilor privind declanșarea insolvabilității societății, fapt ce atrage motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Contradictorie este și motivarea privind "contestarea întinderii sumei pentru care s-a dispus angajarea răspunderii solidare" în condițiile în care a fost invocată nelegalitatea și netemeinicia impunerii obligației fiscale în totalitate.

Prima instanță nu s-a pronunțat nici cu privire la primul motiv al contestației și anume încălcarea de către organele fiscale a dispozițiilor art. 213 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.

Greșit au fost interpretate și dispozițiile art. 27 alin. (2) lit. d) C. proc. fisc. , în sensul că nu a analizat și nu a motivat îndeplinirea cerințelor privind "determinarea nedeclarării sau neachitării obligațiilor fiscale" dar și a condițiilor vizând reaua credință, dispozițiile legale evocate stabilind că pentru atragerea răspunderii solidare a administratorului organele fiscale sunt obligate să dovedească reaua credință a persoanei obligate solidar.

Au fost interpretate greșit și dispozițiile art. 73 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 1042 C. civ. fără să țină cont de norma specială, respectiv art. 27 alin. (1) lit. d) C. proc. fisc.

Deși s-a făcut dovada că D. a recunoscut că a fost singurul care s-a ocupat de tranzacțiile SC B. SRL în perioada septembrie - octombrie 2010 și a retragerii sumei de 6.733.293 lei, instanța cu încălcarea dispozițiilor legale, a reținut că dreptul creditorului de a beneficia de solidaritatea stabilită de lege nu poate fi negat iar aspectele de executare urmează a fi tranșate în cea de-a doua fază a procesului civil.

Un asemenea raționament este greșit, în cauză fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, atât Decizia nr. 54/2015 privind soluționarea contestației cât și Decizia de angajare a răspunderii solidare din 24 aprilie 2012, sunt nelegale și netemeinice, fiind emise în baza unor acte administrative fiscale necomunicate societății debitoare și reclamantului.

Reaua credință cu care intimata a comunicat prin publicitate toate actele administrative rezultă și din faptul că s-au comunicat prin publicitate la numai 1 - 2 zile de la data emiterii lor.

Nici comunicarea prin publicitate nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor art. 44 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 și ale Ordinului MFP nr. 94/2006, fiind retrase înainte de împlinirea termenului de 15 zile prevăzut de lege, procesele verbale privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate nefiind semnate de toate persoanele responsabile.

În condițiile în care reclamantul nu a avut cunoștință de operațiunile comerciale efectuate de administratorul societății, în mod greșit s-a reținut că reclamantul a determinat nedeclararea și/sau neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale și faptul că a provocat insolvabilitatea debitoarei. Nu se poate imputa că nu a fost demis administratorul societății având în vedere că reclamantul nu a avut cunoștință despre existența operațiunilor comerciale făcute de asociatul D., cu atât mai mult cu cât reclamantul era plecat din țară în căutarea unui loc. de muncă.

Apărările formulate în cauză

Intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești reprezentată de AJFP Argeș, a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul A., prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat pentru aceleași argumente expuse prin întâmpinarea depusă la dosar în fața instanței de fond.

Astfel, toate actele fiscale contestate, au fost emise pentru datoriile fiscale ale SC B. SRL către bugetul de stat societate în care reclamantul deține calitatea de administrator și/sau asociat, acte ce au fost comunicate la sediul social al debitoarei astfel cum a fost declarat la ORC Argeș.

Afirmația vizând necomunicarea procesului-verbal de declarare a stării de insolvabilitate din 30 mai 2011 și a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nu pot fi reținute în condițiile în care au fost comunicate la data de 1 iunie 2011, potrivit art. 44 alin. (2) C. proc. fisc. , prin poștă, cu scrisoare recomandată, însă acestea nu au fost confirmate motiv pentru care comunicarea s-a făcut prin publicitate, potrivit art. 44 alin. (3) C. proc. fisc.

Deciziile atacate au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale incidente, fiind îndeplinite atât condițiile de fond cât și de formă.

Decizia de atragere a răspunderii solidare a contestatorului A. a fost emisă având în vedere calitatea sa de asociat al societății debitoare și nu de administrator așa cum arată reclamantul prin acțiunea promovată.

În decizia de angajare a răspunderii solidare contestate au fost invocate și prevederile art. 73 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale cu modificările ulterioare, pentru a demonstra faptul că deși a avut pârghiile legale pentru revocarea din funcție a administratorului, contestatorul asociat A. nu a luat nicio măsură în acest sens.

În concluzie, se arată că sentința recurată este temeinică și legală, criticile formulate de recurent în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. nefiind incidente.

Procedura de filtru

În procedura de filtru, reglementată de dispozițiile art. 493 C. proc. civ., în baza motivelor de recurs și a apărărilor expuse prin întâmpinare, ținând cont de dispozițiile legale incidente, s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, raport ce a fost comunicat părților, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 27 iunie 2017 a fost admis în principiu recursul declarat de recurentul A. împotriva Sentinței nr. 86 din 3 iunie 2015 fiind dispusă citarea părților în ședința publică, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs

Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și apărările expuse, raportat la dispozițiile legale incidente și probele noi administrate în această fază procesuală, se constată că recursul este fondat, cauza urmând să fie trimisă spre rejudecare, pentru următoarele considerente

Prin Decizia de angajare a răspunderii solidare din 24 aprilie 2012 s-a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamantului A., în calitate de asociat al SC B. SRL pentru o creanță fiscală în sumă de 2.913.517 lei reprezentând debite în sumă de 2.378.588 lei și accesoriile aferente în sumă de 534.940 lei.

Prin Decizia nr. 54/2014 a fost respinsă contestația formulată de recurentul A. împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare din 24 aprilie 2012.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost investită să verifice în condițiile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 cu modificările și completările ulterioare și cele ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea celor două acte administrative, acțiune ce a fost respinsă prin sentința ce face obiectul prezentului recurs.

În recurs au fost depuse acte noi în sensul dispozițiilor art. 492 C. proc. civ. din care rezultă că pentru aceeași creanță fiscală a fost angajată răspunderea solidară a numitului D. prin Decizia din 24 aprilie 2012 și a numitului C. prin Decizia din 24 aprilie 2012.

Prin Sentința civilă nr. 735 din 22 septembrie 2015 a Tribunalului Specializat Argeș, pronunțată în Dosarul nr. x/1259/2013 a fost admisă cererea formulată de E., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei B. SRL, pârâții D. și A. fiind obligați în solidar să suporte din averea proprie și să aducă la masa credală a debitoarei suma de 2.912.605 lei.

Prin Decizia nr. 262/2016 a fost respins apelul formulat de pârâtul A. împotriva Sentinței nr. 735 din 22 septembrie 2015.

De asemenea, la dosarul cauzei au fost depuse în condițiile art. 492 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 6 C. proc. civ. mai multe înscrisuri din care rezultă situația de fapt și drept a SC B. SRL, acte ce nu au putut fi verificate în primul ciclu procesual.

Criticile recurentului, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizând nemotivarea și motivarea contradictorie a sentinței recurate nu pot fi reținute de instanța de recurs, hotărârea recurată cuprinzând elementele obligatorii prevăzute de art. 425 lit. b) C. proc. civ., respectiv motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

Atâta timp cât, în considerente, instanța a analizat probele administrate, stabilind împrejurările esențiale în cauză, evocând totodată normele substanțiale incidente, nu se poate reține incidența în cauză a motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nici criticile vizând nepronunțarea instanței cu privire la necomunicarea actelor administrative, nelegalitatea comunicării lor, inopozabilitatea, lipsa efectelor juridice, nu pot fi reținute, instanța de fond analizând în considerentele sentinței aspectele de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată. Doctrina și jurisprudența au statuat cu caracter unitar, că judecătorul nu este obligat să răspundă fiecărui argument din cele pe care părțile le invocă în susținerea uneia și aceleiași cereri.

Cu privire la întinderea creanței stabilită prin titlu de creanță, se reține că instanța de fond, cu respectarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., a pus în discuția părților proba cu expertiza, în ședința publică din data de 3 iunie 2015, principiul rolului activ neputând înlocui implicarea părții în exercitarea propriilor obligații.

Ca urmare, criticile formulate de recurent urmează a fi respinse dar având în vedere că în recurs au fost depuse acte noi în condițiile art. 492 alin. (2) C. proc. civ., acte ce nu au fost analizate de prima instanță, pentru stabilirea pe deplin a situației de fapt și drept și pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 C. proc. civ. și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a principiului nemijlocirii reglementat de art. 16 C. proc. civ., a tuturor garanțiilor procesuale privind judecata în fond și parcurgerea în mod real a gradelor de jurisdicție prevăzute de lege, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va admite recursul, va casa sentința recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează a stabili întreaga situație de fapt așa cum rezultă din probele administrate și completate în recurs cu respectarea garanțiilor procesuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 86/F-CONT din 03 iunie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 februarie 2018.