ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2279/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe

calea contenciosului administrativ reclamanta C.C.M. a chemat în judecată A.N.A.F.

– A.N.V. solicitând anularea Ordinului nr. 5666 din 10 aprilie 2006 emis de

vicepreședintele A.N.A.F., anularea tuturor actelor și operațiunilor

administrative care au stat la baza emiterii ordinului contestat:

- repunerea în situația

anterioară respectiv reintegrarea în funcția publică deținută anterior de șef

birou vamal – Vama Mediaș cu acordarea retroactivă a tuturor drepturilor salariale;

- obligarea la daune morale

în cuantum de 30 lei (RON);

- obligarea la cheltuieli de

judecată.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că mod legal prin ordinul contestat s-a dispus destituirea

reclamantei începând cu data de 17 aprilie 2006 din funcția publică de șef

birou vamal pentru neîndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu

prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare a birourilor vamale și

în fișa postului.

A arătat că potrivit art. 67

alin. (1) din regulamentul de aplicare a Codului Vamal al României controlul

vamal fizic al mărfurilor se efectuează în general prin observare sau prin

sondaj, iar potrivit art. 67 alin. (2) controlul fizic al mărfurilor se

efectuează numai pe bază de documente când nu sunt indicii temeinice de fraudă,

astfel că fiind lăsat la aprecierea organului vamal controlul se poate limita

numai la verificarea documentelor.

Reclamanta a mai criticat și

reținerea abaterii disciplinare că mijloacele de transport cu mărfuri din

import nu figurează în Registrul acces poartă, susținând că respectivul

registru nu este obligatoriu, potrivit legii, și se ține de către comisionarul

vamal - Biroul Vamal Mediaș.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 171

din 10 noiembrie 2006:

- a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantă;

- a anulat în parte Ordinul nr.

5666 din 14 aprilie 2005 emis de pârâtă, numai în ce privește sancțiunea

aplicată, pe care o înlocuiește cu sancțiunea suspendării dreptului la avansare

în gradele de salarizare sau de promovare în funcția publică pe o perioadă de 3

ani prevăzută de art. 65 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999 cu

modificările ulterioare;

- a obligat pârâta să

reintegreze reclamanta în funcția publică de șef de birou vamal la Biroul Vamal Mediaș și să-i achite drepturile salariale începând cu data de 17 aprilie 2007

până la reintegrarea efectivă;

- a respins capătul de

cerere privind anularea actelor care au stat la baza emiterii ordinului

contestat și plata daunelor morale;

- a obligat pârâta la plata

cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima

instanță a reținut că reclamanta se face vinovată de abaterile disciplinare

reținute în sarcina sa, cu excepția înscrierii în registrul de poartă a mijloacelor

de transport, însă a apreciat că s-a procedat la o greșită individualizare a

sancțiunii disciplinare, raportat la cauzele și la gravitatea abaterii

disciplinare împrejurările în care acestea au fost săvârșite,gradul de

vinovăție și consecințele abaterii precum și împrejurarea că reclamantei nu i-a

mai fost reținută anterior nici o abatere disciplinară.

A considerat în esență că

abaterile disciplinare săvârșite de reclamantă prezintă un grad ridicat de

pericol social, ceea ce justifică aplicarea sancțiunii destituirii din funcția

publică, cea mai gravă dintre ele fiind neefectuarea controlului fizic asupra

mărfurilor care făceau obiectul declarațiilor vamale de import.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, în termenul legal, D.R.V.B., în nume propriu, precum și în

numele și pe seama A.N.V. solicitând, în principal, casarea acesteia și

trimiterea cauzei spre rejudecare iar, în subsidiar, modificarea ei și în fond,

în urma rejudecării, respingerea acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată.

În justificarea primei

soluții s-a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., dată fiind pretinsa încălcare a dreptului la apărare și a principiilor nemijlocirii

și contradictorialității prin respingerea probelor solicitate.

A fost invocat și motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a

susținut ca hotărârea atacată nu conține temeiurile pentru care au fost

înlăturate apărările pârâtei cu privire la cele reținute în ordin, ceea ce

echivalează cu o lipsă de motivare, încălcându-se astfel dispozițiile art. 261 pct.

5 C. proc. civ.

Pentru subsidiarul formulat,

hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, susținându-se

că soluția adoptată este rezultatul unei greșite aprecieri a probelor și, pe

cale de consecință, este dată cu aplicarea greșită a legii, astfel încât este

incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În opinia recurentelor

„încălcarea îndatoririlor de serviciu este o abatere de o gravitate deosebită

care sub aspectul modului și al împrejurărilor în care a fost săvârșită aduce o

gravă atingere și prestigiului autorității vamale, existând foarte multe

importuri la care nu s-a efectuat controlul vamal fizic, astfel încât aplicarea

sancțiunii disciplinare a destituirii din funcția publică a fost întrutotul

justificată.

Examinând actele dosarului,

Înalta Curte constată că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7

nu pot fi reținute, pentru considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu

dispozițiile art. 167 alin. (1) C. proc. civ., dovezile se pot încuviința numai

dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, ceea ce

înseamnă că probele solicitate trebuie să fie pertinente și concludente cauzei.

Pertinența probei, care

implică și utilitatea ei presupune verificarea admisibilității juridice a

acesteia și a legalității ei, precum și verificarea relației existente între

pretențiile formulate și faptul susceptibil de probare. O probă este pertinentă

așadar dacă are legătură cu obiectul procesului.

Proba este concludentă dacă

este de natură să conducă la rezolvarea cauzei. Prin urmare, orice probă

concludentă este pertinentă, însă nu orice probă pertinentă este și

concludentă.

Condiția concludenței nu era

îndeplinită în privința probelor solicitate, respectiv a interogatoriului

reclamantului, în condițiile în care acesta și-a exprimat poziția prin actele

depuse la dosar și cea a emiterii unei adrese pentru comunicarea stadiului cercetărilor

penale pretins efectuate cu privire la aspecte de fapt și de drept în strânsă

legătură cu abaterile reținute, întrucât, răspunderea disciplinară pentru

neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu poate fi angajată conform art. 64 din

Legea nr. 188/1949 indiferent de soluția adoptată ca urmare a efectuării

respectivelor cercetări, îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru

stabilirea acesteia apreciindu-se oricum în raport cu probatoriul administrat

în prezenta cauză.

În raport cu aceste

considerente respingerea respectivelor probe este justificată, neputându-se

reține pretinsa încălcare a dreptului la apărare, ori a principiilor

nemijlocirii și contradictorialității, cum pretind recurentele.

Hotărârea atacată cuprinde

motivele pe care se sprijină soluția adoptată, fără a se putea reține că

acestea sunt contradictorii ori străine de natura pricinii, în sensul

dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Mai mult, în condițiile în care au

fost reținute în sarcina reclamantei abaterile disciplinare constatate prin

actele care au stat la baza emiterii ordinului atacat, o detaliere a apărărilor

de fond invocate de pârâtă și pretinsa „combatere” a acestora nu erau necesare.

Sunt întemeiate însă

criticile recurentelor referitoare la nelegalitatea și netemeinicia hotărârii

sub aspectul individualizării sancțiunii, urmând a se reține așadar incidența

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pe baza probatoriului

administrat în cauză, examinat în condițiile art. 304

1

C. proc. civ. și prin raportare la criteriile de individualizare a sancțiunii

prevăzute de art. 65 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, ținând seama, totodată,

de importanța funcției publice deținute de reclamantă și de principiul

responsabilității deosebite care stă la baza exercitării acesteia, Înalta Curte

reține astfel, contrar concluziei primei instanțe, că gravitatea deosebită a

abaterilor reținute, împrejurările în care au fost comise, gradul de vinovăție

și consecințele negative ale acestora asupra prestigiului autorității vamale

justificau întrutotul aplicarea celei mai severe sancțiuni, respectiv

destituirea din funcția publică de controlor vamal principal.

Ca urmare, în temeiul art. 312

alin. (1) și (3), coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis, modificându-se în tot hotărârea atacată în sensul respingerii,

în fond, a acțiunii reclamantei, în totalitate, ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

A.N.V. reprezentată teritorial de către D.R.V.B., împotriva sentinței civile nr.

171 din 10 noiembrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

pe fond respinge acțiunea formulată de C.C.M.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 mai 2007.