ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2279/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ reclamanta C.C.M. a chemat în judecată A.N.A.F. – A.N.V. solicitând anularea Ordinului nr. 5666 din 10 aprilie 2006 emis de vicepreședintele A.N.A.F., anularea tuturor actelor și operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii ordinului contestat: - repunerea în situația anterioară respectiv reintegrarea în funcția publică deținută anterior de șef birou vamal – Vama Mediaș cu acordarea retroactivă a tuturor drepturilor salariale; - obligarea la daune morale în cuantum de 30 lei (RON); - obligarea la cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că mod legal prin ordinul contestat s-a dispus destituirea reclamantei începând cu data de 17 aprilie 2006 din funcția publică de șef birou vamal pentru neîndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare a birourilor vamale și în fișa postului. A arătat că potrivit art. 67 alin. (1) din regulamentul de aplicare a Codului Vamal al României controlul vamal fizic al mărfurilor se efectuează în general prin observare sau prin sondaj, iar potrivit art. 67 alin. (2) controlul fizic al mărfurilor se efectuează numai pe bază de documente când nu sunt indicii temeinice de fraudă, astfel că fiind lăsat la aprecierea organului vamal controlul se poate limita numai la verificarea documentelor.

Reclamanta a mai criticat și reținerea abaterii disciplinare că mijloacele de transport cu mărfuri din import nu figurează în Registrul acces poartă, susținând că respectivul registru nu este obligatoriu, potrivit legii, și se ține de către comisionarul vamal - Biroul Vamal Mediaș.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 171 din 10 noiembrie 2006: - a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă; - a anulat în parte Ordinul nr. 5666 din 14 aprilie 2005 emis de pârâtă, numai în ce privește sancțiunea aplicată, pe care o înlocuiește cu sancțiunea suspendării dreptului la avansare în gradele de salarizare sau de promovare în funcția publică pe o perioadă de 3 ani prevăzută de art. 65 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999 cu modificările ulterioare; - a obligat pârâta să reintegreze reclamanta în funcția publică de șef de birou vamal la Biroul Vamal Mediaș și să-i achite drepturile salariale începând cu data de 17 aprilie 2007 până la reintegrarea efectivă; - a respins capătul de cerere privind anularea actelor care au stat la baza emiterii ordinului contestat și plata daunelor morale; - a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că reclamanta se face vinovată de abaterile disciplinare reținute în sarcina sa, cu excepția înscrierii în registrul de poartă a mijloacelor de transport, însă a apreciat că s-a procedat la o greșită individualizare a sancțiunii disciplinare, raportat la cauzele și la gravitatea abaterii disciplinare împrejurările în care acestea au fost săvârșite,gradul de vinovăție și consecințele abaterii precum și împrejurarea că reclamantei nu i-a mai fost reținută anterior nici o abatere disciplinară. A considerat în esență că abaterile disciplinare săvârșite de reclamantă prezintă un grad ridicat de pericol social, ceea ce justifică aplicarea sancțiunii destituirii din funcția publică, cea mai gravă dintre ele fiind neefectuarea controlului fizic asupra mărfurilor care făceau obiectul declarațiilor vamale de import.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, D.R.V.B., în nume propriu, precum și în numele și pe seama A.N.V. solicitând, în principal, casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare iar, în subsidiar, modificarea ei și în fond, în urma rejudecării, respingerea acțiunii reclamantului ca fiind neîntemeiată. În justificarea primei soluții s-a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., dată fiind pretinsa încălcare a dreptului la apărare și a principiilor nemijlocirii și contradictorialității prin respingerea probelor solicitate. A fost invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susținut ca hotărârea atacată nu conține temeiurile pentru care au fost înlăturate apărările pârâtei cu privire la cele reținute în ordin, ceea ce echivalează cu o lipsă de motivare, încălcându-se astfel dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. Pentru subsidiarul formulat, hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, susținându-se că soluția adoptată este rezultatul unei greșite aprecieri a probelor și, pe cale de consecință, este dată cu aplicarea greșită a legii, astfel încât este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În opinia recurentelor „încălcarea îndatoririlor de serviciu este o abatere de o gravitate deosebită care sub aspectul modului și al împrejurărilor în care a fost săvârșită aduce o gravă atingere și prestigiului autorității vamale, existând foarte multe importuri la care nu s-a efectuat controlul vamal fizic, astfel încât aplicarea sancțiunii disciplinare a destituirii din funcția publică a fost întrutotul justificată.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 și 7 nu pot fi reținute, pentru considerentele în continuare arătate. În conformitate cu dispozițiile art. 167 alin. (1) C. proc. civ., dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, ceea ce înseamnă că probele solicitate trebuie să fie pertinente și concludente cauzei. Pertinența probei, care implică și utilitatea ei presupune verificarea admisibilității juridice a acesteia și a legalității ei, precum și verificarea relației existente între pretențiile formulate și faptul susceptibil de probare. O probă este pertinentă așadar dacă are legătură cu obiectul procesului.

Proba este concludentă dacă este de natură să conducă la rezolvarea cauzei. Prin urmare, orice probă concludentă este pertinentă, însă nu orice probă pertinentă este și concludentă. Condiția concludenței nu era îndeplinită în privința probelor solicitate, respectiv a interogatoriului reclamantului, în condițiile în care acesta și-a exprimat poziția prin actele depuse la dosar și cea a emiterii unei adrese pentru comunicarea stadiului cercetărilor penale pretins efectuate cu privire la aspecte de fapt și de drept în strânsă legătură cu abaterile reținute, întrucât, răspunderea disciplinară pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu poate fi angajată conform art. 64 din Legea nr. 188/1949 indiferent de soluția adoptată ca urmare a efectuării respectivelor cercetări, îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru stabilirea acesteia apreciindu-se oricum în raport cu probatoriul administrat în prezenta cauză.

În raport cu aceste considerente respingerea respectivelor probe este justificată, neputându-se reține pretinsa încălcare a dreptului la apărare, ori a principiilor nemijlocirii și contradictorialității, cum pretind recurentele. Hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină soluția adoptată, fără a se putea reține că acestea sunt contradictorii ori străine de natura pricinii, în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Mai mult, în condițiile în care au fost reținute în sarcina reclamantei abaterile disciplinare constatate prin actele care au stat la baza emiterii ordinului atacat, o detaliere a apărărilor de fond invocate de pârâtă și pretinsa „combatere” a acestora nu erau necesare.

Sunt întemeiate însă criticile recurentelor referitoare la nelegalitatea și netemeinicia hotărârii sub aspectul individualizării sancțiunii, urmând a se reține așadar incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pe baza probatoriului administrat în cauză, examinat în condițiile art. 304 1 C. proc. civ.

și prin raportare la criteriile de individualizare a sancțiunii prevăzute de art. 65 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, ținând seama, totodată, de importanța funcției publice deținute de reclamantă și de principiul responsabilității deosebite care stă la baza exercitării acesteia, Înalta Curte reține astfel, contrar concluziei primei instanțe, că gravitatea deosebită a abaterilor reținute, împrejurările în care au fost comise, gradul de vinovăție și consecințele negative ale acestora asupra prestigiului autorității vamale justificau întrutotul aplicarea celei mai severe sancțiuni, respectiv destituirea din funcția publică de controlor vamal principal. Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3), coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recursul va fi admis, modificându-se în tot hotărârea atacată în sensul respingerii, în fond, a acțiunii reclamantei, în totalitate, ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.V. reprezentată teritorial de către D.R.V.B., împotriva sentinței civile nr. 171 din 10 noiembrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și pe fond respinge acțiunea formulată de C.C.M. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2007.