ÎCCJ, decizie (scj.ro #81952)

Conflict între marcă și nume de domeniu de Internet. Rea-credință la achiziționarea numelui de domeniu. Răspundere civilă delictuală. Cuprins pe materii : Dreptul proprietății intelectuale. Rea-credință la achiziționarea numelui de domeniu. Răspundere civilă delictuală Index : Dreptul proprietății intelectuale ; - Marcă ; - Rea-credință la achiziționarea numelui de domeniu. - Răspundere civilă delictuală Legea nr. 84/1998 art 3, Cod Civil art. 998 și 1000 alin. 3 Acțiunea privind conflictul dintre o marcă și un nume de domeniu Internet, este una de drept comun, temeiul de drept fiind dispozițiile art 998-999 Cod civil. Prin înregistrarea cu rea credință a unui nume de domeniu identic sau similar cu marca se săvârșește un fapt juridic civil ilicit, ce aduce atingere dreptului la marcă.

ICCJ, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, Decizia nr. 2279 din 13 martie 2007 Prin sentința nr. 490 din 17 mai 2005, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta L. S.R.L. în sensul că a obligat pe pârâta S.C. W. S.R.L. să desființeze site-ul aflat pe internet la adresa „http.www.laropharm.ro” și la anularea înregistrării numelui de domeniu susmenționat, hotărârea fiind pronunțată în contradictoriu și cu pârâtul Institutul Național de Cercetare -Dezvoltare în Informatică (I.N.C.D) - registrul ROTLD. În motivarea soluției adoptate se arată cele ce urmează: Acordarea de către ROTLD a dreptului de folosință al numelui de domeniu de internet „laropharm.ro” societății comerciale pârâte, a cauzat reclamantei un prejudiciu, conform dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 84/1998 și art 998 și art. 1000 alin. 3 Cod civil.

Reclamanta, titulară a dreptului de marcă având aceeași denumire, nu poate să-și achiziționeze un nume de domeniu de la sursă, respectiv 1.C.1. în zona „ro”, fiind lipsit de relevanță faptul că aceasta poate folosi subdomeniile com.ro. Curtea de Apel București – Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr. 92/A din 25 mai 2006 a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta S.C. W. S.R.L. A reținut instanța de apel că acțiunea întemeiată pe prevederile art. 35 alin. 2 din Legea nr. 84/1998 privește exclusiv conflictul dintre marcă și un semn distinctiv folosit ca marcă de către un comerciant.

În ceea ce privește conflictul dintre o marcă și un nume de domeniu Internet, acțiunea este una de drept comun, temeiul de drept fiind dispozițiile art. 998-999 Cod civil, răspunderea civilă delictuală, indiferent de scopul și modul de folosire a site-ului, respectiv fără a distinge după cum site-ul este unul comercial, destinat efectuării de acte de comerț, sau nu. Prin înregistrarea cu rea credință a unui nume de domeniu identic sau similar cu marca se săvârșește un fapt juridic civil ilicit, ce aduce atingere dreptului real absolut la marcă. Pârâta nu a justificat nici un moment alegerea, drept radical al numelui de domeniu al cărui titular este, a elementului verbal arătat, identic cu marca anterioară, înregistrată de către reclamantă.

Prejudiciul produs titularului mărcii constă în imposibilitatea de a-și înregistra propria marcă drept nume de domeniu de Internet, cu indicarea zonei geografice unde se află server-ul („ro”). Instanța a avut în vedere și prejudiciul viitor, dar cert deoarece potențialii consumatori ai produselor reclamantei, în momentul în care vor dori să afle informații pe Internet pornind de la marca verbală, vor găsi site-ul apelantei și nu pe cel al reclamantei. Se arată că numele de domeniu nu este înregistrat în cadrul unei proceduri administrative obligatorii, supusă controlului judecătoresc, ci în baza contractului civil, nenumit, sinalagmatic, cu titlu oneros, de adeziune, încheiat la inițiativa solicitantului.

Contractul fiind unul de adeziune, clauzele acestuia sunt prestabilite unilateral de R.N.C. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, care a adus următoarele critici : Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1899 Cod civil care instituie prezumția legală a bunei credințe. De altfel reclamanta a procedat la achiziționarea unui domeniu de internet care să conțină numele mărcii sale, laropharm.com.ro. Legea nu impune existența unui interes legitim la achiziționarea unui domeniu de internet. De asemenea a reținut greșit că procedura de înregistrare a domeniului de internet a avut la bază un contract civil, denumit „de adeziune”. Reclamanta nu a dovedit existența unui contract civil între recurentă și I.N.C., deoarece achiziționarea domeniului s-a făcut de la S.C.

M.M. S.R.L. și nu de la I.C.I. De altfel, un contract publicat pe un site internet, susceptibil de a fi modificat de către cel ce-l afișează în fiecare zi, intră sub incidența prevederilor art. 953-961 Cod civil fiind nul absolut. Pentru ca un contract de adeziune să existe este necesară condiția avizării prealabile, conform art. 5 pct. 2 din Legea nr. 193/2000, de către Oficiul pentru Protecția Consumatorilor, aviz ce nu există. Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte a reținut că recursul este nefondat. Revoluția informatică din a doua jumătate a secolului trecut a condus la noi posibilități de comunicare, obținere, stocare de informații, abilități ce au impus o nouă modalitate de a face comerț și anume comerțul electronic.

Adaptându-și legislația cerințelor moderne ale comerțului, România a adoptat o serie de legi acoperitoare în mare parte noilor exigențe: Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Legea nr. 451/2004 privind marca temporală, Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, Legea nr. 51/2003 privind regimul juridic al contractelor la distanță. Drept urmare, conceptul tradițional de încheiere a contractului, când părțile negociază față în față s-a modificat. Multe dintre ofertele de contractare au la bază un contract tip la care aderă ori nu consumatorul. În cauza de față contractul de achiziționare a numelor de domeniu a fost afișat pe Internet. Respondentul, prin achitarea prețului contractului, a aderat la clauzele prestabilite unilateral de ofertant.

Drept urmare calificarea juridică dată de Curtea de Apel contractului încheiat - contract de adeziune este corectă, dat fiind caracterul său sinalagmatic, cu titlu oneros, nenumit. Apărarea recurentului în combaterea calificării contractului drept unul de adeziune, în sensul că era necesară avizarea prealabilă a contractului de către Oficiul pentru Protecția Consumatorilor față de prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive dintre contractele încheiate între comercianți și consumatori este nefondată. Legea nr. 193/2000 a fost modificată prin Legea nr. 65/2002, printre modificări numărându-se și abrogarea alin. 2 al art. 5 prin art. I pct. 3. Drept urmare, neconformitatea contractului de adeziune ce atrage nulitatea lui, este nereală întrucât la data la care respondentul a achitat prețul serviciului – rezervarea de nume de domeniu – 11 martie 2002, condiția avizării prealabile era abrogată.

De altfel, natura juridică a contractului încheiat de recurent, este irelevantă în soluționarea obiectului pricinii: desființarea site-ului aflat pe internet la adresa „http.www.laropharm.ro” și la anularea înregistrării numelui la domeniu susmenționat aparținând recurentului, cât timp se discută reaua ori buna credință a pârâtului la achiziționarea numelui de domeniu din perspectiva răspunderii civile delictuale. În comerțul electronic, un rol cheie este jucat de sistemul numelor de domeniu, deoarece fiecare domeniu are un nume care servește drept referință mnemonică. Numele de domeniu facilitează găsirea locațiilor pe Internet și permit comercianților să promoveze nume care să le identifice, să le distingă de alte firme și să atragă sau să rețină clienți pentru produsele oferite pe piață.

În cauza de față se constată că numele de domeniu „LAROPHARM” este identic cu marca anterioară înregistrată de reclamantă. Recurenta nu a justificat nici un moment alegerea denumirii ce sugerează produse/activități/servicii farmaceutice deoarece nu o folosește ca marcă de comerț sau într-o altă manieră decât ca nume de domeniu. Mai mult, numele de domeniu ales nu descrie vreun atribut al serviciilor oferite de pârâtă. De altfel, conform facturii arătate, pârâta a achiziționat și alte nume de domeniu fără legătură cu obiectul său de activitate : vincon-românia, praktiker, etc . Prejudiciul produs reclamantei constă, așa cum de altfel s-a reținut, în imposibilitatea de a-și utiliza marca drept nume de domeniu de Internet, în facilitarea comerțului electronic, cu indicarea zonei geografice „ro”.

Consumatorii/comercianții ce navighează pe Internet pentru a afla informații legate de produsele marcate, având ca punct de plecare marca verbală pentru a descoperi numele de domeniu, ajung la recurentă și nu la reclamantă, obturând astfel existența unor potențiali achizitori de bunuri oferite spre vânzare de intimată. Reaua-credință la înregistrarea numelui de domeniu, ce afectează drepturile de proprietate intelectuală ale reclamantei, rezidă din faptul achiziționării de nume de domeniu fără vreo legătură cu propriile activități comerciale, identice cu marca protejată. Modul în care este concepută marca verbală „laropharm”, semnificațiile denumirii alese – produse/activități/servicii farmaceutice, exclud alegerea denumirii din întâmplare, având în fapt semnificația căutării unor nume cunoscute, astfel cum rezultă și din factura ce dovedește încheierea contractului contestat a exista.

Pentru considerentele arătate, reținând că nu sunt întrunite cerințele motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.