ÎCCJ, decizie (scj.ro #81952)

Conflict între marcă și nume de domeniu de

Internet. Rea-credință la achiziționarea numelui de domeniu.

Răspundere civilă delictuală.

Cuprins pe materii

:  Dreptul proprietății intelectuale.

Rea-credință la achiziționarea numelui de domeniu. Răspundere

civilă delictuală

Index

: Dreptul

proprietății intelectuale ;

-

Marcă ;

-

Rea-credință la achiziționarea

numelui de domeniu.

-

Răspundere civilă

delictuală

Legea nr. 84/1998 art 3,

Cod

Civil art. 998 și 1000 alin. 3

Acțiunea

privind conflictul dintre o marcă și un nume de domeniu Internet,

este una de drept comun, temeiul de drept fiind dispozițiile art 998-999

Cod civil.

Prin înregistrarea cu rea credință a unui nume

de domeniu identic sau similar cu marca se săvârșește un fapt

juridic civil ilicit, ce aduce atingere dreptului la marcă.

ICCJ, Secția Civilă și de Proprietate

Intelectuală, Decizia nr. 2279 din  13 martie 2007

Prin

sentința nr. 490 din 17 mai 2005, Tribunalul București – Secția

a

IV-a Civilă a admis acțiunea formulată de

reclamanta L. S.R.L. în sensul că

a obligat pe pârâta S.C. W. S.R.L. să

desființeze site-ul aflat pe internet la adresa „http.www.laropharm.ro”

și la anularea înregistrării numelui de domeniu susmenționat,

hotărârea fiind pronunțată în contradictoriu și cu pârâtul

Institutul Național de Cercetare -Dezvoltare în Informatică (I.N.C.D)

- registrul ROTLD.

În motivarea soluției adoptate se arată cele ce

urmează:

Acordarea de către ROTLD a dreptului de

folosință al numelui de domeniu de internet „laropharm.ro”

societății comerciale pârâte, a cauzat reclamantei un prejudiciu,

conform dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 84/1998 și art 998 și

art. 1000 alin. 3 Cod civil. Reclamanta, titulară a dreptului de

marcă având aceeași denumire, nu poate să-și

achiziționeze un nume de domeniu de la sursă, respectiv 1.C.1. în

zona „ro”, fiind lipsit de relevanță faptul că aceasta poate

folosi subdomeniile com.ro.

Curtea de Apel București – Secția a IX-a

Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin

decizia nr. 92/A din 25 mai 2006 a respins, ca nefondat, apelul declarat de

pârâta  S.C. W. S.R.L.

A reținut instanța de apel că

acțiunea întemeiată pe prevederile art. 35 alin. 2 din Legea nr.

84/1998 privește exclusiv conflictul dintre marcă și un semn

distinctiv folosit ca marcă de către un comerciant.

În ceea ce privește conflictul dintre o marcă

și un nume de domeniu Internet, acțiunea este una de drept comun,

temeiul de drept fiind dispozițiile art. 998-999 Cod civil,

răspunderea civilă delictuală, indiferent de scopul și

modul de folosire a site-ului, respectiv fără a distinge după

cum site-ul este unul comercial, destinat efectuării de acte de

comerț, sau nu.

Prin

înregistrarea cu rea credință a unui nume de domeniu identic sau

similar cu marca se săvârșește un fapt juridic civil ilicit, ce

aduce atingere dreptului real absolut la marcă.

Pârâta nu a justificat nici un moment alegerea, drept

radical al numelui de domeniu al cărui titular este, a elementului verbal

arătat, identic cu marca anterioară, înregistrată de către

reclamantă.

Prejudiciul

produs titularului mărcii constă în imposibilitatea de a-și

înregistra propria marcă drept nume de domeniu de Internet, cu indicarea

zonei geografice unde se află server-ul („ro”).

Instanța

a avut în vedere și prejudiciul viitor, dar cert deoarece potențialii

consumatori ai produselor reclamantei, în momentul în care vor dori să

afle informații pe Internet pornind de la marca verbală, vor

găsi site-ul apelantei și nu pe cel al reclamantei.

Se arată

că numele de domeniu nu este înregistrat în cadrul unei proceduri

administrative obligatorii, supusă controlului judecătoresc, ci în

baza contractului civil, nenumit, sinalagmatic, cu titlu oneros, de adeziune,

încheiat la inițiativa solicitantului.

Contractul fiind unul de adeziune, clauzele acestuia sunt

prestabilite unilateral de R.N.C.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, care

a adus următoarele critici :

Instanța de apel a făcut o greșită

aplicare a dispozițiilor art. 1899 Cod civil care instituie prezumția

legală a bunei credințe.

De

altfel reclamanta a procedat la achiziționarea unui domeniu de internet

care să conțină numele mărcii sale, laropharm.com.ro.

Legea nu impune existența unui interes legitim la achiziționarea unui

domeniu de internet.

De asemenea a

reținut greșit că procedura de înregistrare a domeniului de

internet a avut la bază un contract civil, denumit „de adeziune”.

Reclamanta nu a dovedit existența unui contract civil între recurentă

și I.N.C., deoarece achiziționarea domeniului s-a făcut de la S.C.

M.M. S.R.L. și nu de la I.C.I.

De altfel, un contract publicat pe un site internet,

susceptibil de a fi modificat de către cel ce-l afișează în

fiecare zi, intră sub incidența prevederilor art. 953-961 Cod civil

fiind nul absolut.

Pentru ca un contract de adeziune să existe este necesară

condiția avizării prealabile, conform art. 5 pct. 2 din Legea nr.

193/2000, de către Oficiul pentru Protecția Consumatorilor, aviz ce

nu există.

Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte a reținut

că recursul este nefondat.

Revoluția informatică din a doua

jumătate a secolului trecut a condus la noi posibilități de

comunicare, obținere, stocare de informații, abilități ce

au impus o nouă modalitate de a face comerț și anume

comerțul electronic.

Adaptându-și legislația cerințelor moderne

ale comerțului, România a adoptat o serie de legi acoperitoare în mare

parte noilor exigențe: Legea nr. 455/2001 privind semnătura

electronică, Legea nr. 451/2004 privind marca temporală, Legea nr.

365/2002 privind comerțul electronic, Legea nr. 51/2003 privind regimul

juridic al contractelor la distanță.

Drept urmare, conceptul tradițional de încheiere a

contractului, când părțile negociază față în

față s-a modificat.

Multe

dintre ofertele de contractare au la bază un contract tip la care

aderă ori nu consumatorul.

În cauza de față contractul de

achiziționare a numelor de domeniu a fost afișat pe Internet.

Respondentul, prin achitarea prețului contractului, a aderat la clauzele

prestabilite unilateral de ofertant.

Drept urmare calificarea juridică dată de

Curtea de Apel contractului încheiat - contract de adeziune este corectă,

dat fiind caracterul său sinalagmatic, cu titlu oneros, nenumit.

Apărarea recurentului în combaterea calificării

contractului drept unul de adeziune, în sensul că era necesară

avizarea prealabilă a contractului de către Oficiul pentru

Protecția Consumatorilor față de prevederile art. 5 alin. 2 din

Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive dintre contractele încheiate între

comercianți și consumatori este nefondată.

Legea nr. 193/2000 a fost modificată prin Legea nr.

65/2002, printre modificări numărându-se și abrogarea alin. 2 al

art. 5 prin art. I pct. 3.

Drept urmare, neconformitatea contractului de adeziune ce

atrage nulitatea lui, este nereală întrucât la data la care respondentul a

achitat prețul serviciului – rezervarea de nume de domeniu – 11 martie

2002, condiția avizării prealabile era abrogată.

De altfel, natura juridică a contractului încheiat

de recurent, este irelevantă în soluționarea obiectului pricinii:

desființarea site-ului aflat pe internet la adresa „http.www.laropharm.ro”

și la anularea înregistrării numelui la domeniu susmenționat

aparținând recurentului, cât timp se discută reaua ori buna

credință a pârâtului la achiziționarea numelui de domeniu din

perspectiva răspunderii civile delictuale.

În comerțul electronic, un rol cheie este

jucat de sistemul numelor de domeniu, deoarece fiecare domeniu are un nume care

servește drept referință mnemonică.

Numele de domeniu facilitează găsirea locațiilor pe Internet

și permit comercianților să promoveze nume care să le

identifice, să le distingă de alte firme și să atragă

sau să rețină clienți pentru produsele oferite pe

piață.

În cauza de față se constată că

numele de domeniu „LAROPHARM” este identic cu marca anterioară

înregistrată de reclamantă.

Recurenta  nu  a  justificat

nici  un  moment  alegerea denumirii ce sugerează

produse/activități/servicii farmaceutice deoarece nu o folosește

ca marcă de comerț sau într-o altă manieră decât ca nume de

domeniu.

Mai mult, numele de domeniu ales nu descrie vreun atribut

al serviciilor oferite de pârâtă.

De altfel, conform facturii arătate, pârâta a

achiziționat și alte nume

de domeniu fără legătură cu obiectul

său de activitate

:

vincon-românia,

praktiker, etc

.

Prejudiciul produs reclamantei constă, așa cum

de altfel s-a reținut, în imposibilitatea de a-și utiliza marca drept

nume de domeniu de Internet, în facilitarea comerțului electronic, cu

indicarea zonei geografice „ro”.

Consumatorii/comercianții ce navighează pe

Internet pentru a afla informații legate de produsele marcate, având ca

punct de plecare marca verbală pentru a descoperi numele de domeniu, ajung

la recurentă  și nu la reclamantă, obturând astfel

existența unor potențiali achizitori de bunuri oferite spre vânzare

de intimată.

Reaua-credință la înregistrarea numelui de

domeniu, ce afectează drepturile de proprietate intelectuală ale

reclamantei, rezidă din faptul achiziționării de nume de domeniu

fără vreo legătură cu propriile activități

comerciale, identice cu marca protejată.

Modul în care este concepută marca verbală

„laropharm”, semnificațiile denumirii alese –

produse/activități/servicii farmaceutice, exclud alegerea denumirii

din întâmplare, având în fapt semnificația căutării unor nume

cunoscute, astfel cum rezultă și din factura ce  dovedește

încheierea contractului contestat a exista.

Pentru considerentele arătate,

reținând

că nu sunt întrunite cerințele motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca

nefondat.