ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2588/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2588/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond

Prin cererea adresată

Curții de Apel București – secția contencios administrativ și fiscal reclamanta

Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. M.” SA, în

contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, a solicitat

anularea Deciziei nr. 172 din 15 iunie 2010 privind soluționarea contestației

împotriva Dispoziției nr. 13348 din 25 aprilie 2008, a Raportului de inspecție

fiscală parțială din 25 aprilie 2008 și a Deciziei de impunere privind

obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 25

aprilie 2008.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că prin Decizia nr. 172 din 15 iunie 2010 emisă de A.N.A.F. s-a

dispus admiterea contestației formulată de reclamantă pentru suma de 60.591 lei

reprezentând taxa pe valoare adăugată, respingerea contestației pentru suma de

41.409.497 lei reprezentând TVA și accesorii aferente, desființarea Deciziei de

impunere nr. 174/2008 pentru suma totală de 53.838.655 lei.

Instanța de fond a

invocat, din oficiu, excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 379 din 14 mai 2010,

nr. 410 din 7 iunie 2011 și nr. 411 din 7 iunie 2011 emise de Ministerul

Transporturilor cu privire la mandatul lui M.G. care a semnat cererea de

chemare în judecată.

de fond

Prin sentința civilă nr.

7694 din 16 decembrie  2011 a Curții de Apel București – secția contencios

administrativ și fiscal s-a constatat inexistența mandatului directorului

general al reclamantei, au fost anulate Ordinele nr. 379 din 14 mai 2010, nr. 411

din 7 iunie 2011 și nr. 410 din 7 iunie 2011 emise de Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii ca nelegale, iar în temeiul art. 162 alin. (2)

C. proc. civ. a fost anulată cererea reclamantei S.N. C.F.R. M. SA.

În motivarea

soluției, instanța de fond a reținut că Ordinul nr. 379 din 14 mai 2010,

Ordinul nr. 410 din 7 iunie 2010 și Ordinul nr. 411 din 7 iunie 2011 emise de

Ministrul Transporturilor cu privire la mandatul lui M.G. nu fac trimitere la art.

2 alin. (1) și 2 din O.U.G. nr. 79/2008 aprobată cu modificări prin Legea nr. 203/2008

și au fost analizate de către instanță, sub aspectul legalității mandatului, în

condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Conform art. 2 alin.

(1) și (2) din O.U.G. nr. 79 din 18 iunie 2008 privind măsuri

economico-financiare la nivelul unor operatori economici: „(1) Directorii

generali/directorii asigură conducerea operatorilor economici prevăzuți la art.

1, în baza unui contract de mandat încheiat în condițiile Legii nr. 31/1990

privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, și ale prezentei ordonanțe de urgență;

(2) Contractul de

mandat este acordul de voință încheiat între operatorul economic, reprezentat

de consiliul de administrație, și directorul general/ directorul operatorului

economic, care are ca obiect îndeplinirea unor obiective și criterii de

performanță aprobate de către acționari, în cazul societăților/ companiilor

naționale și societăților comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială

este acționar unic sau majoritar, respectiv de către conducerea ministerelor,

autorităților publice centrale sau locale în subordinea, coordonarea sau sub

autoritatea cărora se află, în cazul regiilor autonome”.

Curtea a constatat

inexistența fizică a contractului de mandat pentru că directorul petentei

invocă dreptul său procesual de reprezentare în baza unor Ordine care nu au

nici o motivare, nu conțin nici o clauza de mandat, ci doar dispun numirea sa.

Dacă ar fi existat un

contract de mandat, ar fi existat inclusiv clauzele sale, deci și obiectivele

și criteriile de performanță aprobate de acționari, așadar s-ar fi respectat art.

2 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 79/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr.

203/2008.

Curtea a apreciat că

prin evitarea încheierii unui contract de mandat în condițiile O.U.G. nr. 79/2008

se evită stabilirea criteriilor de performanță pe fond, iar formal Directorul

petentei nu are calitatea de reprezentant în condițiile Legii de aprobare nr. 203/2008.

Ordinele emise de

Ministru trebuie să fie în concordanță cu actele normative ierarhic superioare:

hotărâri de guvern, ordonanțe de urgență, legi, Constituție. În cauză ordinele

emise în perioada de aplicabilitate a O.U.G. nr. 79/2008 nu respectă Legea nr. 203/2008

și O.U.G. nr. 79/2008.

Această stare de

fapt, inexistenta contractului de mandat cu criterii de performanță la C.F.R. M.

a fost mediatizată în prealabil și în presă, inclusiv de președintele României

(Băsescu a completat că acest lucru explica prioritatea pe care autoritățile o

dau restructurării companiilor de stat, organizării de management privat pentru

multe din companiile de stat, privatizării unor companii de stat, menționând C.F.R.

M. De asemenea, el a vorbit și despre scoaterea pe piață a pachetelor

minoritare la marile companii energetice, cum ar fi Romgaz, Transgaz,

Hidroelectrica, Nuclearelectrica. „Avem în vedere procese consistente de

modernizare, de creștere a performanțelor companiilor de stat.”

.

A reținut de

asemenea, că dacă s-ar accepta că ordinele acordă mandat directorului, atunci

s-ar încălca Legea nr. 203/2008 și s-ar periclita economic implicit procesul de

modernizare și de creștere a performanțelor companiilor de stat, în speță,

C.F.R. M. SA.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă

„C.F.R. M.” SA și s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate

și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

I. În recursul

declarat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii se critică soluția

instanței de fond pentru că este întemeiată pe motive străine de natura

pricinii și este pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Ca urmare a invocării

din oficiu a excepției de nelegalitate a Ordinelor M.T.I. nr. 379 din 14 mai 2010

și nr. 411 din 7 iunie 2011, instanța de fond a cercetat legalitatea unor acte

administrative de existența cărora nu depinde soluționarea litigiului pe fond.

Se invocă faptul că

cererea de chemare în judecată a fost formulată de S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA și

înregistrată la Curtea de apel la 13 decembrie 2010.

Or, față de acest

moment la care trebuia apreciată calitatea de reprezentant a persoanei care a

semnat cererea de chemare în judecată rezultă că O.M.T.I. nr. 379 din 14 mai 2010

era lipsit de orice relevanță pentru că la acel moment își încetase

aplicabilitatea, ca urmare a emiterii Ordinului nr. 564 din 19 iulie 2010

privind numirea domnului M.G. în funcția de director general și președinte al

consiliului de administrație al S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA.

În ceea ce privește O.M.T.I.

nr. 411/2011 se învederează faptul că prin acest act normativ a fost numit

consiliul de administrație al S.N.T.F.M. CFR M. SA și el a fost emis în baza art.

18 alin. (1) din H.G. nr. 582/1998 și art. 5 alin. (4) din H.G. nr. 76/2009,

iar de acest ordin nu depinde soluționarea litigiului pe fond, chiar dacă

numele lui M.G. apare ca fiind președintele Consiliului de administrație

deoarece directorul general este cel care reprezintă S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA.

Cum cererea de

chemare în judecată a fost semnată în calitate de director general, excepția

lipsei calității de reprezentant nu poate fi soluționată prin admiterea

excepției de nelegalitate a O.M.T.I. nr. 411/2011.

Instanța de fond a

dispus anularea unui act administrativ ce nu a format obiectul controlului de

legalitate dispus din oficiu de către instanță prin Încheierea de ședință din 2

decembrie 2011, în temeiul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, pe

calea excepției de nelegalitate.

Se arată că instanța

de fond, prin Încheierea din 2 decembrie 2011, în temeiul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, a dispus din oficiu, introducerea în cauză în calitate

de pârât a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii apreciind că soluționarea

pe fond a litigiului dedus judecății depinde de legalitatea O.M.T.I. nr. 379

din 14 mai 2010 și O.M.T.I. nr. 411 din 7 iunie 2011.

Dar instanța de fond

a dispus anularea și a Ordinului nr. 410/2011, ordin prin care M.G. exercită

atribuțiile funcției de director general al S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA începând cu

7 iunie 2011, cu încălcarea principiului contradictorialității și a

principiului omnia petita.

Soluția instanței de

fond de anulare a unor acte administrative a căror legalitate a fost cercetată

pe calea excepției, se susține că este contrară dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Din economia art. 4

din Legea nr. 554/2004 rezultă cu evidență faptul că soluția pe care o poate

pronunța instanța de contencios administrativ cu ocazia soluționării unei

excepții de nelegalitate este aceea a constatării nelegalității actului

administrativ ce a făcut obiectul excepției de nelegalitate și nicidecum a

anulării actului administrativ, astfel cum în mod eronat a procedat instanța de

fond.

Această concluzie se

bazează pe faptul că soluția pronunțată cu privire la excepția de nelegalitate

produce efecte numai între părțile acelui litigiu, spre deosebire de soluția pe

care o pronunță instanța cu ocazia soluționării unei acțiuni în realizare, prin

care se dispune anularea unui act administrativ, soluție care produce efecte

erga omnes, iar menținerea soluției instanței de fond de anulare a acestor

ordine ar putea afecta grav activitatea și securitatea raporturilor juridice în

care S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA urmează a fi angajată în viitor.

Se arată și că toate

criticile de nelegalitate pe care le-a antamat instanța primului grad de

jurisdicție susținute pe nerespectarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2)

din O.U.G. nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor

operatori economici, nu pot fi reținute în speță.

Soluția instanței de

fond care a reținut nelegalitatea ordinelor prin prisma faptului că directorul

general al S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA nu a încheiat un contract de mandat în

condițiile O.U.G. nr. 79/2008 este criticabilă deoarece încheierea contractului

de mandat reprezintă o etapă ulterioare emiterii ordinelor prin care

conducătorii unităților aflate în subordinea M.T.I. sunt numiți și mandatați să

conducă aceste unități.

Or, contrar celor

reținute de instanța de fond, legalitatea ordinului contestat nu poate fi

condiționată de încheierea ulterioară a contractului de mandat între operatorul

economic, reprezentat prin consiliul de administrație și directorul general al

operatorului economic deoarece legalitatea unui act administrativ nu poate fi

cercetată decât prin prisma unor acte sau fapte contemporane emiterii lui.

În ceea ce privește O.M.T.I.

nr. 410/2011, pe lângă faptul că acesta nu a făcut obiectul excepției de

nelegalitate invocată din oficiu, el a fost emis în baza art. 5 alin. (4) și art.

12 alin. (4) din H.G. nr. 76/2009 și art. 18 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 582/1998.

Prin acest ordin s-au

născut raporturi întemeiate pe încrederea unicului acționar al S.N.T.F.M. C.F.R.

M. SA, reprezentată prin M.T.I., cu domnul M.G. și, de aceea, nu se impune a fi

motivat în fapt.

Legalitatea lui nu

poate fi apreciată prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (2) din O.U.G.

nr. 79/2008 pentru că încheierea contractului de mandat este o operațiune subsecventă

emiterii acestuia.

II. În recursul

declarat de S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA s-a solicitat admiterea acestuia, casarea

hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Un prim aspect

învederat a fost acela că în practicaua sentinței s-a reținut în mod greșit că

reprezentantul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a afirmat că

„domnul G.M. are atribuții de director al societății, nu are calitatea de

reprezentant, sens în care solicită admiterea excepției invocată din oficiu de

instanță la termenul anterior”, deoarece nu acestea au fost concluziile

reprezentantului M.T.I. și chiar în întâmpinare s-a solicitat respingerea

excepției de nelegalitate ca nefondată.

De altfel, instanța

de fond a prezentat o amplă descriere a susținerilor părților privind fondul

cauzei, dar nu a precizat apărările părților și ce acte au fost depuse în

legătură cu excepția de nelegalitate.

Un alt aspect invocat

este acela că motivarea instanței de fond privind admiterea excepției de

nelegalitate este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 203/2008 dar aceste

dispoziții nu au nicio legătură cu obiectul excepției de nelegalitate ea fiind

legea de aprobare a O.G. nr. 5/2008 privind modificarea și completarea Legii nr.

349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din

tutun.

Este apreciată drept

uimitoare sursa de documentare folosită de judecătorul fondului pentru a motiva

soluția pronunțată, respectiv http:www.ade…..ro/financiar/Băsescu-Zona

Euro-observare obiective-privatizări-restructurări.

Mai mult decât atât,

deși în ședința publică din 2 decembrie 2011 a fost invocată din oficiu

excepția de nelegalitate doar a O.M.T.I. nr. 379 din 14 mai 2009 și nr. 41 din

7 iunie 2011 la momentul pronunțării, instanța a reținut că și O.M.T.I. nr. 411

din 7 iunie 2011 este nelegal deși nu s-a motivat cum depinde soluționarea

litigiului pe fond de acest ordin și de ce este nelegală numirea celor 7 membri

ai consiliului de administrație al C.F.R. M.

În ceea ce privește

soluția pronunțată de instanța de fond privind anularea celor 3 ordine, se

arată că încheierea contractului de mandat reprezintă o etapă ulterioară

emiterii ordinelor.

Referitor la

existența unui contract de mandat încheiat între directorul general și

societate prin consiliul de administrație, s-a precizat că în art. 1 din O.U.G.

nr. 79/2008 este definit contractul de mandat, iar acesta are ca obiect

îndeplinirea unor obiective și criterii de performanță aprobate de acționari.

În cazul C.F.R. M.

SA, numirea directorului general, care este și președintele consiliului de

administrație, se face în temeiul unei legi speciale, respectiv O.U.G. nr. 12/1998,

prevederi care au fost preluate și în H.G. nr. 582/1998 privind înființarea

C.F.R. M. și se face astfel dovada că la data formulării cererii de chemare în

judecată, domnul G.M. avea calitate de reprezentant al S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA.

Se consideră că prin

invocarea din oficiu a excepției de legalitate a O.M.T.I. nr. 379 din 14 mai 2010,

O.M.T.I. nr. 410 din 7 iunie 2011 instanța de fond a depășit limitele rolului

activ al acesteia, iar soluționarea litigiului pe fond nu deprinde de ordinele

a căror nelegalitate a fost constatată de instanța de fond.

Sancțiunea anulării

acțiunii C.F.R. M. are consecințe ireparabile pentru reclamantă, iar discuțiile

juridice privind „punerea în pericol sau întârzierea procesului economic de

modernizare și creșterea performanțelor companiei C.F.R. M.” sunt pur teoretice

și nu au nicio legătură cu cauza dedusă judecății.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte va

admite cele două recursuri pentru următoarele considerente, având în vedere că

motivele de recurs vizează aproape aceleași critici:

- instanța de fond a

fost învestită cu soluționarea unei acțiuni de anulare a unui act administrativ

fiscal, cerere formulată de reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA.

Din oficiu, instanța

de fond a invocat, în ședința din 2 decembrie 2011 excepția de nelegalitate a O.M.T.I.

nr. 379 din 14 mai 2010 și nr. 411 din 7 iunie 2011 apreciind că soluționarea

cauzei pe fond depinde de această excepție și a dispus, în baza art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 introducerea în cauză a Ministerului Transporturilor și

Infrastructurii.

Prin sentința recurată

instanța de fond a constatat inexistența mandatului directorului general al

reclamantei și a anulat Ordinul nr. 379 din 14 mai 2010, Ordinele nr. 411 din 7

iunie 2011 și nr. 410 din 7 iunie 2011 emise de Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii, ca nelegale.

În temeiul art. 161 alin.

(2) C. proc. civ., a anulat cererea reclamantei S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA.

Înainte de a analiza

motivele de recurs se impune a se precizat că:

- prin Ordinul nr. 379

din 14 mai 2010 emis de M.T.I. s-a dispus ca începând cu 15 mai 2010 domnul M.G.

să preia atribuțiile funcției de director general al S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA.

Acest ordin și-a încetat aplicabilitatea prin emiterea Ordinului nr. 564 din 19

iulie 2010.

- prin Ordinul nr. 564

din 19 iulie 2010 M.G. a fost numit în funcția de director general și

președinte al consiliului de administrație al S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA;

- prin Ordinul nr. 410

din 19 iulie 2010, domnul M.G. a preluat atribuțiile funcției de director

general al S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA începând cu 7 iunie 2011;

- prin Ordinul nr. 411

din 7 iunie 2011 al M.T.I. a fost numit consiliul de administrație al S.N.T.F.M.

C.F.R. M. SA.

În fapt, instanța de

fond a invocat excepția de nelegalitate pentru a soluționa excepția lipsei

calității de reprezentant, care fiind o excepție de procedură face de prisos

cercetarea în tot a fondului cauzei.

Potrivit art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu

caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând

în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții

interesate, dacă se constată că de actul administrativ depinde soluționarea

litigiului pe fond”.

Cum instanța care a

invocat, din oficiu, excepția de nelegalitate era competentă să soluționeze și

excepția nu s-a procedat la suspendarea cauzei, astfel cum prevăd dispozițiile art.

4 alin. (1) teza ultimă a Legii nr. 554/2004.

Mai întâi trebuie

analizat în ce măsură actele a căror nelegalitate a fost invocată depinde de

soluționarea cauzei pe fond sau cum a fost cazul în speță, soluționarea unei

excepții pe fond, cea a lipsei calității de reprezentant al reclamantei.

Așa cum am arătat

anterior, prin Ordinul nr. 379 din 14 mai 2010 emis de M.T.I., M.G. a preluat

atribuțiile funcției de director general al S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA începând cu

15 mai 2010, dar acest ordin și-a încetat aplicabilitatea la 19 iulie 2010 când

a fost emis Ordinul nr. 564 din 19 iulie 2010.

Acțiunea reclamantei

a fost formulată și semnată de M.G. în calitate de director general al S.N.T.F.M.

C.F.R. M. SA la 13 decembrie 2010 când acesta era numit în funcția de director

general în baza Ordinului nr. 564 din 19 iulie 2010, ordin a cărui nelegalitate

nu a fost invocată în cauză.

Deci, soluționarea

excepției lipsei calității de reprezentant a reclamantei nu depinde de

legalitatea Ordinului nr. 379 din 14 mai 2010 pentru că la data semnării

acțiunii acest ordin nu mai era aplicabil, astfel că nu se impune „anularea”

lui.

Referitor la

nelegalitatea Ordinului nr. 411/2011 se constată că soluția instanței de fond

este nelegală pentru că nici de acest act administrativ nu depinde soluționarea

excepției lipsei calității de reprezentant având în vedere că prin acest ordin

a fost numit consiliul de administrație al reclamantei, iar atribuții de

reprezentare a reclamantei are directorul general și nu consiliul de

administrație.

În privința Ordinului

nr. 410 din 7 iunie 2011 emis de M.T.I. prin care M.G. a preluat atribuțiile de

director general, se constată că instanța de fond a anulat și acest ordin deși

în Încheierea din 2 decembrie 2011 a Curții de Apel București – secția

contencios administrativ și fiscal s-au fost referiri numai la Ordinele nr. 379/2010 și nr. 411/2011 și că de existența legală a acestor două ordine depinde

soluționarea litigiului pe fond.

Cu alte cuvinte,

instanța de fond s-a pronunțat asupra legalității unui act administrativ fără a

pune în discuția părților și a nesocotit astfel principiul

contradictorialității, care este un principiu fundamental al procesului civil

și care presupune că toate elementele acestuia trebuie supuse dezbaterii și

discuției părților, ca fiecare parte să aibă posibilitatea de a se exprima cu

privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății.

Soluția instanței de

fond este nelegală și din perspectiva greșitei aplicări a dispozițiilor art. 4 alin.

(4) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „În cazul în care instanța de

contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanța în fața

căreia s-a ridicat excepția cu soluționarea cauzei, fără a ține seama de actul

a cărui nelegalitate a fost contestată”.

Or, în condițiile în

care instanța de fond, invocând din oficiu excepția de nelegalitate, a dispus

anularea celor trei ordine nesocotind întinderea efectelor constatării ca

nelegale a unui act administrativ în raport cu efectele anulării unui asemenea

act.

Constatarea

nelegalității unui act administrativ, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004,

produce efecte numai între părțile din acel litigiu, iar anularea unui act

administrativ produce efecte erga omnes, astfel că și dacă ar fi constatat

nelegalitatea ordinelor, nu se putea dispune anularea lor pentru că instanța de

fond nu a fost investită cu soluționarea unei asemenea acțiuni.

Nici susținerile

instanței de fond referitoare la nelegalitatea ordinelor nu sunt conforme cu

prevederile legale.

Instanța de fond a

motivat nelegalitatea ordinelor prin nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 79/2008

privind măsurile economico-financiare la nivelul unor operatori economici și

ale Legii nr. 203/2008, respectiv prin inexistența contractului de mandat

prevăzut de art. 2 din O.U.G. nr. 79/2008.

Într-adevăr, așa cum

a subliniat și instanța de fond, ordinele de numire trebuie să fie în

concordanță cu acte normative superioare: hotărâri de guvern, legi,

Constituție, însă, în cauză, nu s-a dovedit încălcarea unor asemenea norme.

Contractul de mandat

la care face referire art. 2 din O.U.G. nr. 79/2008 se încheie ulterior numirii

în funcția de director-general, iar un fapt ulterior nu poate constitui motiv

de nelegalitate a actului administrativ emis anterior, pentru că legalitatea

acestuia trebuie verificată în raport de dispozițiile în baza cărora a fost

emis.

Din acest punct de

vedere, numirea în funcția de director general al S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA s-a

făcut în baza art. 18 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 582/1998 privind

înființarea Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă C.F.R. M. SA

care prevăd că adunarea generală a acționarilor alege consiliul de

administrație până la finalizarea procesului de privatizare, reprezentanții

statului în acest consiliu și președintele, sunt numiți prin ordin al

ministrului transporturilor, iar președintele consiliului de administrație al

C.F.R. M. SA este și director general al acesteia.

În raport de aceste

dispoziții, ordinele de numire a lui M.G. în funcția de director general al S.N.T.F.M.

C.F.R. M. SA sunt legale pentru că H.G. nr. 582/1998 nu a fost anulată și nici

nu s-a constatat nelegalitatea ei.

În raport de

criticile din motivele de recurs, se constată și că instanța de fond a indicat

și motive străine de natura pricinii.

În condițiile în care

instanța de fond a invocat din oficiu nelegalitatea unor ordine de numire a

unei persoane în funcția de director general al reclamantei, nu poate fi

motivată nelegalitatea pe inexistența contractului de mandat cu criterii de

performanță la C.F.R. M. SA care ar fi fost mediatizată în presă, inclusiv de

Președintele României și chiar s-a arătat că aceste susțineri din presă sunt

pertinente, deoarece judecătorul trebuie să analizeze cauza în raport de

probele aflate la dosar, cu atât mai mult cu cât obiectul dosarului îl

constituie nelegalitatea unor acte administrative.

Mai mult, se remarcă

faptul că în hotărârea instanței de fond, după prezentarea pe larg a cererii de

chemare în judecată, a întâmpinării depuse de A.N.A.F., deși la dosar au fost

depuse precizări ale reclamantei C.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, alături de înscrisuri

referitoare la excepția lipsei calității de reprezentant și întâmpinare de

către M.T.I. în legătură cu excepția de nelegalitate invocată din oficiu,

instanța de fond nu a indicat în soluția pronunțată, depunerea acestora și nici

nu a făcut vreo referire la apărările depuse.

Tot străine de natura

pricinii sunt și referirile instanței de fond la excepția lipsei calității de

reprezentant în raport de punerea în pericol sau întârzierea procesului

economic de modernizare și creștere a performanțelor companiei C.F.R. M. SA în

condițiile în care excepția lipsei calității de reprezentant a fost invocată de

instanța de fond din oficiu, în legătură cu acțiunea formulată de S.N.T.F.M.

C.F.R. M. SA.

De aceea, vor fi

admise recursurile declarate, în baza art. 312 alin. (2) și (5) C. proc. civ.

raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/ 2004, va fi modificată

sentința atacată în sensul că va fi respinsă excepția de nelegalitate invocată

ca nefondată.

Pentru că excepția de

nelegalitate a celor trei acte administrative a fost respinsă, nici sancțiunea

anulării cererii reclamantei nu poate subzista și, de aceea, va fi trimisă

cauza instanței de fond pentru continuarea judecății acțiunii formulate și

semnate de reprezentantul legal al reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. M.” SA

și de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii împotriva sentinței civile nr.

7694 din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel București – secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge excepția de nelegalitate invocată din oficiu, ca

nefondată.

Trimite cauza la Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pentru

continuarea judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 mai 2012.