ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3543/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 13 decembrie 2010, S.N.T.F.C.F.M. SA a chemat în judecată A.N.A.F., solicitând anularea Deciziei de impunere nr. D1, a Dispoziției de măsuri nr. M1 și a Raportului de inspecție fiscală nr. R1, acte emise la 25 aprilie 2008, precum și a deciziei nr. D2 din 15 iunie 2010, privind soluționarea contestației. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că prin actele administrative contestate s-a reținut obligația de plată a sumei de 41.409.497 RON reprezentând 14.540.761 RON TVA și 26.868.736 RON accesorii aferente, constatându-se în mod eronat că taxa de utilizare a vagoanelor, obținută de societățile feroviare proprietare nerezidente, reprezintă contravaloarea unor prestări de servicii, similare închirierii bunurilor mobile și nu a unui serviciu de transport internațional.

Prin aceeași Decizie nr. D2 din 15 iunie 2010, a mai arătat reclamanta, s-a desființat decizia de impunere pentru suma totală de 53.838.655 RON, reprezentând 7.505.524 RON TVA, accesoriile aferente taxei, 5.099.519 RON impozit pe profit cu accesoriile aferente și 571.789 RON impozit pe veniturile nerezidenților, fără însă a fi indicate în mod expres punctele anulate, respectiv desființate din actele administrative emise la 25 aprilie 2008. Sub acest aspect, reclamanta a precizat că în propria sa cale administrativă de atac i s-a creat o situație mai grea, dispunându-se în mod abuziv refacerea inspecției fiscale pentru suma cu privire la care prin decizia de soluționare a contestației s-a dispus desființarea.

De asemenea, reclamanta a învederat, referitor la suma de 60.591 RON TVA pentru care a fost admisă contestația, că nu se precizează și ce se va întâmpla cu actele administrative în care este evidențiată această sumă. S-a criticat și omisiunea deciziei de soluționare a contestației de a se pronunța asupra legalității Dispoziției nr. M1 din 25 aprilie 2008 prin care s-a hotărât înregistrarea în evidența contabilă a TVA aferentă veniturilor realizate de persoane juridice nerezidente, în sumă de 108.232.980.840 ROL (101.823.298 RON) pentru perioada 1 martie 2003 - 30 iunie 2004, prin emiterea facturilor fiscale prin autofacturare și înscrierea informațiilor din facturile fiscale în jurnalele de vânzări-cumpărări și prelucrarea acestora în decontul de TVA atât ca TVA deductibilă cât și ca TVA colectată.

Pe fondul litigiului, reclamanta a arătat că utilizarea vagoanelor de către întreprinderile feroviare ca mijloc de transport nu poate fi considerată închiriere și nici punere la dispoziție a echipamentului de transport, taxa de utilizare achitată fiind intrinsec legată de prestația principală realizată în temeiul contractului de transport și neconstituind o operațiune comercială distinctă care să justifice aplicarea, separat, a unei taxe pe valoarea adăugată. Prin precizările depuse la 23 septembrie 2011, reclamanta a solicitat și anularea Deciziei nr. D3 din 14 aprilie 2011 prin care D.G.A.M.C.

a respins ca nemotivată contestația împotriva Dispoziției de măsuri nr. M1 din 25 aprilie 2008. Sub acest aspect, reclamanta a arătat că organul fiscal emitent nu era competent să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei dispoziției A.N.A.F., revenindu-i atribuția de a soluționa contestația depusă la 20 iunie 2008, în care se făceau referiri și cu privire la Dispoziția nr. M1 din 25 aprilie 2008. Într-un prim ciclu procesual, prin Sentința civilă nr. 7.694 din 16 decembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată din oficiu a ordinelor emise de Ministerul Transporturilor cu privire la legalitatea mandatului directorului general al societății reclamante și, pe cale de consecință, a dispus anularea acțiunii pentru lipsa calității de reprezentant.

Prin Decizia nr. 2588 din 25 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de reclamantă și de Ministerul Transporturilor - introdus în cauză la instanța de fond pentru opozabilitate - și a modificat sentința atacată, în sensul că a respins excepția de nelegalitate, dispunând trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecării acțiunii.

În fond după casare, reclamanta a precizat atât oral cu ocazia dezbaterilor pe fond, cât și prin concluziile scrise, că nu contestă pct. 1 și 3 din Decizia nr. D2 din 15 iunie 2010, privind admiterea contestației pentru suma de 60.591 RON și respectiv, desființarea deciziei de impunere pentru suma de 53.838.655 RON, înțelegând să solicite anularea deciziei emise în soluționarea contestației doar cu privire la suma de 41.409.497 RON TVA și accesorii, precum și a Deciziei nr. D3 din 14 aprilie 2011. Prin Sentința civilă nr. 5.905 din 19 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că, în perioada 1 ianuarie 2001 - 1 martie 2003, reclamanta a achitat unor persoane juridice nerezidente taxa de utilizare a vagoanelor în trafic internațional, pe perioada în care acestea se aflau pe căile ferate române, fără a calcula și evidenția taxa pe valoarea adăugată aferentă. Astfel, instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada că taxa de utilizare a vagoanelor nu ar avea regimul juridic al unei chirii și nici nu a demonstrat modul în care a fost achitată TVA, fie prin tariful inclus în baza de impozitare în vamă, fie colectată prin tarif orar de utilizare. În consecință, judecătorul fondului a reținut că pârâta a stabilit în mod justificat obligația achitării TVA, conform art. 8 alin. (4) din O.U.G.

nr. 17/2000 și respectiv, art. 7 alin. (1) lit. c) pct. 1 din Legea nr. 345/2002, acte normative aplicabile pentru perioada în discuție. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta S.N.T.F.C.F.M. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Printr-un prim motiv de recurs, reclamanta a învederat că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind anularea Deciziei nr. D3 din 14 aprilie 2011 emisă de D.G.A.M.C., deși a fost învestită și cu soluționarea acestui petit, astfel cum a și reținut în considerentele hotărârii. De altfel, a arătat reclamanta, chiar în acțiunea inițială a contestat Decizia nr. D2 din 15 iunie 2010 și referitor la neanalizarea legalității Dispoziției de măsuri nr. M1 din 25 aprilie 2008, însă nici pârâtul, prin decizia de soluționare a contestației emisă la 15 iunie 2010 și nici instanța de fond nu s-au pronunțat asupra măsurilor dispuse.

Referitor la respingerea cererii privind TVA și accesoriile aferente taxei de utilizare a vagoanelor în trafic internațional, reclamanta a menționat că instanța nu a analizat dacă societatea datorează sau nu taxa pe valoarea adăugată. Obligația de plată impusă de organele fiscale, a învederat reclamanta, este excesivă și abuzivă, întrucât taxa de utilizare a vagoanelor reprezintă, din punct de vedere fiscal, venituri realizate de nerezidenți din activitatea de transport internațional, fiind o operațiune nesusceptibilă de TVA. S-a precizat că societatea nu a plătit TVA aferentă taxei de utilizare, considerând că taxa pe valoarea adăugată a fost plătită pe de o parte, prin tariful inclus în baza de impozitare în vamă, iar pe de altă parte, colectată prin tarif orar de utilizare.

Reclamanta a mai arătat că transportul este plătit de către client unui singur operator feroviar, care încasează tariful de transport și în numele celorlalți participanți, alocând ulterior cota-parte în funcție de distanța parcursă pe teritoriul fiecărui operator național. S-a mai menționat că fiecare cale ferată realizează venituri din transport feroviar internațional pe rețeaua națională, folosind vagoanele căii ferate străine inițiale, utilizarea vagoanelor fiind parte din contractul de transport, prețul de transport facturat clientului incluzând taxa de utilizare, pentru plata căreia se întocmesc deconturi și nu facturi. A.N.A.F.

a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că soluționarea contestației împotriva Dispoziției de măsuri nr. M1 din 25 aprilie 2008 a constituit atribuția D.G.A.M.C., care a și emis Decizia nr. D3 din 14 aprilie 2011. Referitor la Decizia de soluționare a contestației nr. D2 din 15 iunie 2010, pârâta a analizat fiecare creanță bugetară stabilită în sarcina reclamantei, făcând referire și la sume care după precizarea acțiunii, nu au mai fost contestate. Cu privire la taxa de utilizare achitată de reclamantă în perioada 1 ianuarie 2001 - 1 martie 2003 unor întreprinderi feroviare nerezidente, pârâta a învederat că, prin natura sa, serviciul prestat de persoanele juridice impozabile din alte state, este similar prestărilor de servicii de închiriere a bunurilor mobile corporale, iar pentru sumele încasate pentru utilizarea vagoanelor de către societatea C.F.M., trebuia calculată, evidențiată și virată taxa pe valoarea adăugată.

Prin concluziile scrise, reclamanta a reiterat aspectul că utilizarea vagoanelor este parte din contractul de transport, iar prețul de transport facturat clientului cuprinde taxele de utilizare, inclusiv TVA. S-a menționat că, întrucât și organele fiscale din Cehia au considerat că utilizarea vagoanelor reprezintă o operațiune de închiriere, s-a declanșat un litigiu cu operatorul de transport feroviar de marfă C.D.C.V.O.S., pentru obligarea la plata TVA neachitată. Dosarul a fost soluționat irevocabil prin Decizia nr. 1631/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin respingerea acțiunii, instanța interpretând în sensul că utilizarea reciprocă a vagoanelor în cadrul contractului internațional de transport feroviar de marfă nu poate fi asimilată operațiunii de închiriere.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Curtea constată că prin sentința atacată, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere - minus petita - situație reglementată de art. 304 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Astfel, deși prin precizările depuse la 23 septembrie 2011, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând și anularea Deciziei nr. D3 din 14 aprilie 2011, prin care s-a respins ca nemotivată contestația formulată împotriva Dispoziției de măsuri nr. M1 din 25 aprilie 2008, prima instanță nu analizează această cerere și nu se pronunță asupra ei.

Casarea cu trimitere se impune și referitor la soluția dată petitului din acțiune cu privire la TVA stabilită pentru taxa de utilizare a vagoanelor achitată de reclamantă unor întreprinderi feroviare nerezidente în intervalul 2001 - 2003. Sub acest aspect, se constată că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată fără arătarea motivelor și a probelor, astfel cum prevăd dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., care au un caracter imperativ. Potrivit textului de lege sus-menționat, judecătorul este dator să arate motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, să enunțe cele constatate și dovezile care au determinat-o. În cauză, instanța de fond s-a limitat să afirme că reclamanta nu a probat faptul că taxa de utilizare nu are natura unei chirii, fără însă să analizeze apărările societății sub acest aspect și înscrisurile doveditoare, inclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în materie comercială.

Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va admite recursul formulat și, pentru corecta soluționare a cauzei, va casa sentința și va dispune trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.N.T.F.C.F.M. SA împotriva Sentinței civile nr. 5905 din 19 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2014. Procesat de GGC - MI