ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2892/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București reclamantul Ș.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Vamală București, anularea actului administrativ nr. 531 din 9 februarie 2007 și suspendarea aplicării acestuia, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. În motivarea acțiunii, reclamantul arată că prin Ordinul nr. 531 a fost sancționat disciplinar cu „mustrare scrisă" pentru că Comisia de Disciplină a constatat că ar fi încălcat, prevederile Codului de conduită al funcționarului public din cadrul autorității vamale, aprobat prin Ordinul A.N.V. nr. 6582 din 22 august 2005 deoarece la data de 18 septembrie 2007 nu s-ar fi suspus unui control al poliției de frontieră din Călărași și ar fi creat/adus un prejudiciu de imagine instituției autorității vamale.

Pârâta A.N.V. prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 1931 din 4 iulie 2007 Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantului și, pe cale de consecință a anulat Ordinul nr. 531 din 9 februarie 2007 emis de pârâtă. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, că din probatoriul administrat și necontestat de pârâtă în ce privește fapta reclamantului, funcționar public, considerată ca abatere disciplinară, au fost sesizate și organele de urmărire penală, astfel că în raport de Legea 188/1999, republicată, procedura angajării răspunderii disciplinare trebuia suspendată, până la momentul în care organul de urmărire penală sau instanța de judecată dispunea sau pronunța, după caz, una din soluțiile prevăzute de lege.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul Ș.L. și pârâta A.N.V. Ulterior, la termenul de judecată din 7 mai 2008, reclamantul Ș.L. a renunțat la recursul formulat. Pârâta A.N.V., prin recursul formulat arată că instanța de fond în mod greșit și fără a cerceta actele dosarului a considerat că procedura angajării răspunderii disciplinare trebuia suspendată, până în momentul în care organul de urmărire penală sau instanța de judecată se pronunța. Recurenta mai susține că potrivit art. 65 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, suspendarea operează numai dacă pentru fapta săvârșită s-a început urmărirea penală. Se mai arată că reclamantul nu a făcut dovada începerii urmăririi penale, instanța rezumându-se doar la a prelua susținerile acestuia.

Recurenta consideră că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 1291 pct. 4 și 5 C. proc. civ. și nu a stăruit prin toate mijloacele legale în aflarea adevărului. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Este de necontestat faptul că reclamantul a fost implicat în anumite evenimente care au condus la efectuarea cercetării administrative, urmare acestei cercetări Comisia de disciplină a constatat că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute la art. 6 lit. d) din Ordinul vicepreședintelui A.N.A.F.

nr. 6582 din 22 august 2005, privind Codul de conduită și disciplină al funcționarului public din cadrul autorității vamale. Potrivit acestui text de lege „funcționarii publici din cadrul autorității vamale au obligația să apere prestigiul autorității vamale, precum și de a se abține de la orice act sau fapt care poate produce prejudicii imaginii ori intereselor legale ale acesteia”. Constatând încălcate aceste obligații, autoritatea pârâtă în temeiul dispozițiilor art. 65 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, prin Ordinul nr. 531 din 9 februarie 2007 a dispus sancționarea reclamantului cu „mustrare scrisă”.

Pentru a proceda în acest mod, pârâta a avut în vedere dispozițiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 potrivit cărora „încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o dețin și a normelor de conduită profesională și civică prevăzută de lege constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acestora”. Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a reținut că procedura angajării răspunderii disciplinare trebuia suspendată, până la momentul în care organul de urmărire penală sau instanța de judecată dispunea sau pronunța, după caz, una din soluțiile prevăzute de lege. Este adevărat că Legea nr. 188/1999 la art. 65 alin. (6) prevede această obligație, însă reclamantul nu a făcut dovada în acest sens, instanța de fond luând în considerare doar afirmațiile acestuia.

De altfel, intimatul-reclamant a avut posibilitatea de a face proba celor susținute în fața instanței de recurs, însă, nici în această fază procesuală, acesta nu a depus dovezi în acest sens. Înalta Curte apreciază că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Astfel, potrivit prevederilor art. 129 C. proc. civ., instanța este în drept să pună întrebări părților sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc. De asemenea, instanța este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor.

Neprocedând în acest mod, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința atacată se va modifica în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.V. împotriva sentinței civile nr. 1931 din 4 iulie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului Ș.L.ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2008.