ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2892/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

București reclamantul Ș.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția

Vamală București, anularea actului administrativ nr. 531 din 9 februarie 2007

și suspendarea aplicării acestuia, până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei.

În motivarea acțiunii,

reclamantul arată că prin Ordinul nr. 531 a fost sancționat disciplinar cu

„mustrare scrisă" pentru că Comisia de Disciplină a constatat că ar fi

încălcat, prevederile Codului de conduită al funcționarului public din cadrul

autorității vamale, aprobat prin Ordinul A.N.V. nr. 6582 din 22 august 2005

deoarece la data de 18 septembrie 2007 nu s-ar fi suspus unui control al

poliției de frontieră din Călărași și ar fi creat/adus un prejudiciu de imagine

instituției autorității vamale.

Pârâta A.N.V. prin

întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1931

din 4 iulie 2007 Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantului și, pe

cale de consecință a anulat Ordinul nr. 531 din 9 februarie 2007 emis de

pârâtă.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut, în esență, că din probatoriul administrat

și necontestat de pârâtă în ce privește fapta reclamantului, funcționar public,

considerată ca abatere disciplinară, au fost sesizate și organele de urmărire

penală, astfel că în raport de Legea 188/1999, republicată, procedura angajării

răspunderii disciplinare trebuia suspendată, până la momentul în care organul

de urmărire penală sau instanța de judecată dispunea sau pronunța, după caz,

una din soluțiile prevăzute de lege.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs reclamantul Ș.L. și pârâta A.N.V.

Ulterior, la termenul de

judecată din 7 mai 2008, reclamantul Ș.L. a renunțat la recursul formulat.

Pârâta A.N.V., prin recursul

formulat arată că instanța de fond în mod greșit și fără a cerceta actele

dosarului a considerat că procedura angajării răspunderii disciplinare trebuia

suspendată, până în momentul în care organul de urmărire penală sau instanța de

judecată se pronunța.

Recurenta mai susține că

potrivit art. 65 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, suspendarea operează numai dacă pentru fapta săvârșită s-a început

urmărirea penală.

Se mai arată că reclamantul

nu a făcut dovada începerii urmăririi penale, instanța rezumându-se doar la a

prelua susținerile acestuia.

Recurenta consideră că

instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 1291 pct. 4 și 5 C. proc. civ. și

nu a stăruit prin toate mijloacele legale în aflarea adevărului.

Recursul este întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând cauza și sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente în cauză inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea

constată că recursul este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Este de necontestat faptul

că reclamantul a fost implicat în anumite evenimente care au condus la

efectuarea cercetării administrative, urmare acestei cercetări Comisia de

disciplină a constatat că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute

la art. 6 lit. d) din Ordinul vicepreședintelui A.N.A.F. nr. 6582 din 22 august

2005, privind Codul de conduită și disciplină al funcționarului public din

cadrul autorității vamale.

Potrivit acestui text de

lege „funcționarii publici din cadrul autorității vamale au obligația să apere

prestigiul autorității vamale, precum și de a se abține de la orice act sau

fapt care poate produce prejudicii imaginii ori intereselor legale ale

acesteia”.

Constatând încălcate aceste

obligații, autoritatea pârâtă în temeiul dispozițiilor art. 65 alin. (3) lit.

a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată,

prin Ordinul nr. 531 din 9 februarie 2007 a dispus sancționarea reclamantului

cu „mustrare scrisă”.

Pentru a proceda în acest

mod, pârâta a avut în vedere dispozițiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 188/1999

potrivit cărora „încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a

îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o dețin și a normelor de

conduită profesională și civică prevăzută de lege constituie abatere

disciplinară și atrage răspunderea disciplinară a acestora”.

Prin urmare, Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod greșit a reținut că procedura angajării răspunderii

disciplinare trebuia suspendată, până la momentul în care organul de urmărire

penală sau instanța de judecată dispunea sau pronunța, după caz, una din

soluțiile prevăzute de lege.

Este adevărat că Legea nr. 188/1999

la art. 65 alin. (6) prevede această obligație, însă reclamantul nu a făcut

dovada în acest sens, instanța de fond luând în considerare doar afirmațiile

acestuia.

De altfel,

intimatul-reclamant a avut posibilitatea de a face proba celor susținute în

fața instanței de recurs, însă, nici în această fază procesuală, acesta nu a

depus dovezi în acest sens.

Înalta Curte apreciază că

instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Astfel, potrivit

prevederilor art. 129 C. proc. civ., instanța este în drept să pună întrebări

părților sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept

care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în

întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviință, chiar dacă

părțile se împotrivesc.

De asemenea, instanța este

datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul

și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților

ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor.

Neprocedând în acest mod,

instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul

va fi admis, sentința atacată se va modifica în sensul respingerii acțiunii

reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

A.N.V. împotriva sentinței civile nr. 1931 din 4 iulie 2007 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că respinge acțiunea reclamantului Ș.L.ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 septembrie 2008.