ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2347/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin ordinul nr.545 din 31 iulie 2007, președintele A.R.I.S. a aplicat lui V.C., auditor clasa I, gradul profesional superior în cadrul compartimentului audit, sancțiunea disciplinară a diminuării drepturilor salariale cu 5% pe durata de o lună, conform art. 77 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată. În cuprinsul acestui ordin s-a menționat săvârșirea de către V.C. a următoarelor fapte care constituie abateri disciplinare: - neprezentarea documentelor ultimelor două misiuni de audit solicitate de conducătorul instituției; - părăsirea fără aprobare a instituției în data de 24 iunie 2007, în timpul programului de lucru.

Legalitatea actului administrativ sancționator a fost contestată de V.C. prin acțiunea introdusă la data de 24 ianuarie 2008. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că nu se face vinovat de săvârșirea pretinselor abateri disciplinare care i-au fost puse în sarcină, nu i s-a adus la cunoștință constituirea Comisiei de disciplină și președintele acesteia nu a fost desemnat cu respectarea normelor legale în vigoare. Prin sentința civilă nr. 2613 din 8 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, investită cu soluționarea cauzei ca efect al declinări de competență dispusă de Tribunalul București a admis acțiunea și a anulat ordinul nr. 545 din 31 iulie 2007 supus controlului jurisdicțional.

Instanța a reținut că din documentația care a stat la baza emiterii acelui ordin rezultă indubitabil, că reclamantului nu i-a fost comunicată copia de pe sesizarea îndreptată împotriva sa. Că, înștiințarea anexată la dosarul tribunalului nu conține nici o referire la comunicarea unei copii după actul de sesizare, iar pârâta nu a prezentat alte înscrisuri probatorii care confirma justețea apărării sale și nici nu a susținut acest lucru. S-a concluzionat că, întrucât necomunicarea actului de sesizare este de natură să cauzeze reclamantului o vătămare a dreptului la apărare, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului administrativ contestat, acțiunea trebuie admisă astfel cum a fost formulată.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta A.R.I.S. Recurenta susținut că în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea deoarece în realitate, în cuprinsul înștiințării scrise primită de V.C. sub semnătură au fost menționate, pe lângă elementele prevăzute de lege și conținutul integral al actului de sesizare. Mai mult, în cadrul procedurii disciplinare de cercetare a abaterilor el a declarat că nu are obiecțiuni cu privire la modul de desfășurare a cercetării efectuată de către Comisia de disciplină constituită în cadrul autorității publice pârâte. Prin urmare, dreptul la apărare al funcționarului public a fost respectat pe tot parcursul cercetării disciplinare, fapt dovedit cu consemnările făcute în procesele-verbale nr. 2 și 3 din 30 iulie 2007 și cu precizarea reclamantului că nu solicită alte probe.

Criticile formulate de recurentă sun întemeiate. Cu înștiințarea anexată la dosarul nr. 2971/3/2008 al Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, se atestă, în adevăr, citarea lui V.C. în fața Comisiei de disciplină conform legii în cadrul A.R.I.S., pentru data de 30 iulie 2007, ora 13. S-a precizat totodată, că sesizarea privește abaterile săvârșite de reclamant, constând în reprezentarea documentelor ultimelor misiuni de audit solicitat de conducătorul instituției și părăsirea fără aprobare a instituției în data de 24 iulie 2007. Din procesul-verbal nr. 2 întocmit cu prilejul ședinței Comisiei de disciplină, rezultă nu numai prezența, ci și declarațiile reclamantului că nu poate face dovada faptului înaintării documentelor cerute, care sunt în stadiul de proiect, precum și părăsirea instituției fără aprobare, datorită unor probleme familiare urgente.

În procesul-verbal nr. 3 din aceeași dată s-a consemnat, din nou, declarația funcționarului public cercetat că nu solicită administrarea altor probe cu care să combată faptele ce i s-au pus în sarcină. În condițiile date, Înalta Curte constată că dreptul la apărare al reclamantului a fost respectat pe întreaga durată a procedurii disciplinare și nulitatea relativă prevăzută de art. 25 alin. (5) din H.G. nr. 1210/2003 a fost acoperită nu numai prin conținutul actului de înștiințare comunicat acestuia pentru termenul din 30 iulie 2007, ci și prin prezența și declarațiile date în fața Comisiei de disciplină în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite. Având în vedere aceste considerente, urmează a se admite recursul declarat de pârâtă și a fi modificată sentința în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A.R.I.S. împotriva sentinței civile nr. 2613 din 8 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul V.C., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 mai 2009.