ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5173/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5173/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată

la data de 25 mai 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul P.I. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Comunicațiilor și Societății Informaționale, prin ministrul G.S., C.T.D., S.Z.,

B.K., M.G., F.V.V., R.V., D.C.M., T.M.F., A.C.M. și A.N.F.P., prin președinte S.A.Z.,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța:

- să dispună anularea

Ordinului ministrului comunicațiilor și tehnologiei informației nr. 698/2008, a

raportului anexă din 15 decembrie 2008, a Ordinului nr. 708/2008;

- să constate nelegalitatea

constituirii și funcționării Comisiei de Disciplină a Ministrului Comunicațiilor

și Tehnologiei Informației (actual Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale)

cu încălcarea gravă a drepturilor fundamentale la apărare și informare;

- să constate nelegalitatea

procedurii cercetării disciplinare,

- să constate nulitatea

actelor preliminare de cercetare și a raportului de sesizare ce conține măsura disciplinară

propusă de conducătorul instituției;

- să constate nelegalitatea

măsurii de anulare a plății celui de-al 13-lea salariu, ca netemeinică și nelegală

și să dispună obligarea pârâtului Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale

la plata acestuia:

- să dispună obligarea

la radierea pedepsei din cazierul administrativ aflat în administrarea A.N.A.F.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că i-au fost aduse trei acuzații de către pârâtul C.T.D. prin

sesizarea pe care a formulat-o la comisia de disciplină, iar aceste acuzații se

referă la: refuzul de a preda documentele și corespondența pe subiectul sTesta;

refuzul de a motiva în scris absența de la serviciu în perioada 11 februarie 2008-14

februarie 2008 și refuzul de a-și exprima opinia cu privire la comentariile postate

pe diferite site-uri și care aduceau atingere imaginii Ministerului Comunicațiilor

și Tehnologiei Informației.

Reclamantul a susținut

că a avut loc un simulacru de cercetare disciplinară cu privire la aceste acuzații,

în condițiile în care contestă însăși existența și funcționarea legală a comisiei

de disciplină, pentru primele două acuzații nefiind citat și nici ascultat.

Mai arată că s-au „produs

acte de cercetare”, fără să aibă cunoștință de acestea chiar și în perioada în care

s-a aflat în concediu medical.

Reclamantul a arătat,

în esență, că nu i s-au prezentat acte din care să rezulte legalitatea constituirii

comisiei de disciplină și nici dovada publicării unui regulament propriu de organizare

și funcționare a comisiei de disciplină cu încălcarea H.G. nr. 1344/2007 și a drepturilor

fundamentale la apărare și contradictorialitate, cu referire la dreptul de a fi

ascultat, prezumția de nevinovăție, dreptul de acces la informare.

Cu privire la pârâtul

S.Z., reclamantul a susținut că a încălcat flagrant și cu rea-intenție dispozițiile

Legii nr. 188/1999, întrucât s-a substituit nelegal în atribuțiile conducătorului

instituției, întrucât, la data de 19 decembrie 2008, cu două zile înainte de predarea

funcției de secretar de stat, a semnat actul de sancționare în considerarea funcției

respective, dar și din dorința de răzbunare.

În privința pârâtului

A.C.M., reclamantul arată că, în calitatea acestuia de secretar general al ministerului

și de șef al personalului, i-a adus la cunoștință faptul emiterii Ordinului nr.

708/2008 în data de 8 ianuarie 2009, ulterior măsurii de reținere efectivă a 20%

din salariu din data de 7 ianuarie 2009. Reclamantul susține că acest pârât a urmărit

în mod conștient să îl pună în situația imposibilității contestării în timp util

a măsurii la noua conducere a instituției în considerarea principiului „faptului

împlinit”, din motive de răzbunare, întrucât, prin sentința nr. 3121 din 30 octombrie

2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a fost obligat la plata de daune către reclamant și pentru că ar fi dezvăluit activități

nelegale ale acestei persoane referitoare la constituirea unui grup organizat în

minister, în condițiile în care concomitent era și consul onorific al Ungariei în

România.

Reclamantul invocă protecția

sa în fața acestei instanțe, în considerarea calității sa de funcționar public,

avertizor, conform Legii nr. 571/2004 și solicită constatarea nulității măsurilor

disciplinare aplicate cu ignorarea acestei calități.

Reclamantul mai arată

că a fost încadrat, prin concurs, prin Ordinul nr. 226/2007 și a fost numit șef

serviciu antifraudă și securitate IT în cadrul Direcției Generale pentru Tehnologia

Informației pe perioadă determinată, care ulterior a fost desființată de fostul

ministru Z.N., măsură pe care a contestat-o (Dosar nr. 6495/2/2007 al Curții de

Apel București, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 3121 din 30 octombrie

2008).

Sub acest aspect, reclamantul

susține că a adus la cunoștința instituțiilor abilitate (Agenția Națională de Integritate)

existența unor indicii referitoare la încălcarea de către secretarul general a prevederilor

legale în ceea ce privește omisiunea de a declara calitatea de membru în consiliul

de administrației al Loteriei Române (2007-2008) și calitatea de consul onorific

al Ungariei în România, precum și a prevederilor referitoare la conflictul de interese

în exercitarea funcției de secretar general.

Reclamantul menționează

că la acea dată era și responsabil național pentru proiectul pan-european pentru

comunicații securizate sTesta al Comisiei Europene, iar conducerea ministerului

a exercitat constant presiuni și amenințări asupra sa, și a căutat preluarea controlului

ori crearea de breșe de securitate în proiectul sTESTA și chiar discreditarea capacității

părții române de a asigura guvernabilitatea și securitatea schimbului de informații

cu celelalte state membre și instituții comunitare, întrucât proiectul era de o

deosebită importanță și privea Hotărârea C.S.A.T din 28 iunie 2007. Reclamantul

susține că nota din 10 octombrie 2007 a pârâtului S.Z. este elocventă în acest sens.

Reclamantul a mai arătat

că, personal, a fost verificat O.R.N.I.S.S., iar din activitatea militară anterioară

a beneficiat de verificări de securitate N.A.T.O., acesta fiind și motivul pentru

care reprezentanții Comisiei Europene i-au acordat în continuare încrederea chiar

și în urma acțiunilor total neconforme ale persoanelor din conducerea ministerului.

Prin memorandumul MoU/sTESTA,

România are obligația să asigure guvernabilitatea în condițiile de securitate și

siguranță funcțională, ca o cerință de acces la rețeaua pan-europeană, echipamentul

furnizat României fiind proprietatea Comisiei Europene.

Insistența persoanelor

din conducerea ministerului de a forța cerințele de confidențialitate ale proiectului

impuse de Comisia Europeană, dar și de încălcare a prevederilor Legii nr. 182/2002

și H.G nr. 585/2002 (regula „need to know” – nevoie de a cunoaște) au fost un adevărat

atentat la interesele comunității.

Reclamantul a susținut

că, în calitate de responsabil național pentru proiectul pan-european pentru comunicații

securizate sTESTA al Comisiei Europene a fost inclus în delegația STS pentru Conferința

de e-Guvernare, IDABC, fiind nevoit să participe la activitatea Directorului DIDIT

a Comisiei organizată în Slovenia la Brdo, întrucât o secțiune a conferinței a fost

dedicată proiectului sTESTA. Conducerea ministerului a fost împotriva participării

sale la Conferință. Deplasarea a avut loc în perioada 11-14 februarie 2008, cheltuielile

sale fiind suportate de STS, iar ministrul a trimis la Conferință trei delegați

care nu erau funcționari publici (conform cerințelor) și nu mai sunt în prezent

angajați ai ministerului.

Reclamantul a menționat

că, pe mandatul său de deplasare, exista acordul șefului de serviciu de la acea

dată, iar ulterior, până la data plecării, 11 februarie 2008, a anunțat faptul că

este bolnav având concediu medical și a depus cerere de concediu fără plată.

Împrejurarea că nu a depus

concediul medical, susține că s-a datorat faptului că, în cursul anului, a mai avut

concediu medical pentru o perioadă de 40 de zile, fiind diagnosticat cu afecțiune

cardio-circulatorie și diabetică, iar noul certificat de concediu medical ar fi

impus discutarea cazului său în fața comisiei medicale pentru evaluarea stării de

sănătate conform Legii nr. 188/1999.

La întoarcerea la serviciu

reclamantul a constatat că a dispărut cererea sa de concediu fără plată, iar pârâtul

C.T.D., instigat de pârâtul A.C.M. și G.A., directorul de cabinet al secretariatului

de stat S.Z., au început presiuni și hărțuieli asupra sa legat de aspectul prezenței

sale la Conferința de eGuvernare a Comisiei Europene din Slovenia, având ca efect

substituirea sa din proiect și intrarea în posesia directă a informațiilor confidențiale

de proiect, fără acordul responsabililor de la Bruxelles din proiectul sTESTA. (DIGIT

și DG Security).

Reclamantul susține că

atitudinea sa de a participa la conferință este corectă din moment ce a solicitat

mandat de deplasare din 7 februarie 2008 (ieșire Direcția IT), dar ex-ministrul

B.K. nu i-a comunicat rezoluția finală, în timp rezonabil.

Susține reclamantul că

pârâtul C.T.D. l-a incitat pe pârâtul A.C.M. să înceapă procedura disciplinară împotriva

sa, după 7 luni, la data de 30 septembrie 2008, întrucât atunci presupune că au

aflat de raportul întocmit de reclamant către C.S.A.T. (din 7 noiembrie 2007).

Reclamantul mai susține

că: procedura disciplinară a fost abuzivă în sensul că, sesizarea din 20 septembrie

2009 întocmită de C.T.D. este o declarație în fals și există indicii de acțiune

la comandă; cei trei membri din comisia de disciplină și reprezentantul Compartimentului

de Control (M.G.) nu au făcut parte dintr-o comisie de disciplină legal constituită,

întrucât la data sesizării nu exista comisia, iar autoritatea publică nu are norme

de organizare și funcționare a unei comisii de disciplină; nu a avut acces la dosar,

nu a fost citat ori audiat în prima soluționare ori în calea de recurs administrativ.

Totodată, reclamantul

susține că au fost încălcate principiile integrității, obiectivității și imparțialității,

al prezumției de nevinovăție și contradictorialității, cu consecința limitării accesului

său la funcții publice prin consemnarea în cazierul judiciar a unei pedepse abuzive,

constând în diminuarea drepturilor salariale cu 20% pentru perioada 19

decembrie 2008-18 martie 2009 și suprimarea, la data de 10 martie 2009, a celui

de-al 13 salariu ce i se cuvenea pentru anul 2008, iar în final emiterea Ordinului

ministrului comunicațiilor și societății informaționale nr. 206/2009 pe motiv de

restructurare.

Reclamantul menționează

că în mod nelegal actul de sancționare a fost semnat de altă persoană decât ministrul

în calitate de conducător al autorității, că întreaga procedură de cercetare și

sancționare disciplinară a fost nelegală, actul de sesizare nu i s-a adus la cunoștință

și nu s-a ținut cont de împrejurarea că a avut o conduită exemplară ca funcționar

public dovedită prin activitatea desfășurată în cei peste 20 de ani în cadrul Forțelor

Aeriene Militare Române, prin acordarea calificativului „foarte bine” pentru anii

2007 și 2008.

Pârâții persoane fizice

R.V., F.V.V., D.C.M., M.G. și T.M. au depus întâmpinări prin care au invocat excepția

lipsei calității procesuale pasive și în subsidiar, pe fond, au solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul Ministerul Comunicațiilor

și Societății Informaționale a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive a tuturor persoanelor fizice pârâte din proces și în

subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta A.N.F.P. a depus

întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a

lipsei plângerii prealabile față de capătul de cerere referitor la dispunerea măsurii

de radiere a pedepsei din cazierul administrativ, iar, în subsidiar, pe fond, a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin cererea formulată

la termenul de judecată din 11 noiembrie 2009, reclamantul a modificat cererea de

chemare în judecată solicitând și obligarea pârâților la plata în solidar de daune

morale în valoare de 25.000 RON și a invocat excepția de nelegalitate a art. 26

din H.G. nr. 1344/2007, iar prin cererea formulată la termenul de judecată din 13

ianuarie 2010, reclamantul a invocat excepția inexistenței Ordinului nr. 706/2007,

a Ordinului nr. 505/2008 și a Ordinului nr. 695/2008 ce au ca obiect constituirea

și funcționarea Comisiei de disciplină a M.C.T.I.

La termenul de judecată

din 13 ianuarie 2010, Curtea a dispus introducerea în cauză a Guvernului României,

în temeiul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 în calitate de pârât pentru

excepția de nelegalitate invocată de reclamant.

Guvernul României a depus

la dosar documentația care a stat la baza H.G. nr. 1344/2007 și întâmpinare, prin

care a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și, în subsidiar,

a solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă

nr. 3660 din 29 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

- a respins excepția inadmisibilității

excepției de nelegalitate invocată de pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată;

- a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de pârâții persoane fizice și pârâtul Ministerul

Comunicațiilor și Societății Informaționale, ca neîntemeiată;

- a respins excepția de

nelegalitate invocată de reclamant, ca neîntemeiată;

- a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul P.I.;

- a anulat Ordinul

nr. 698/2008, Ordinul nr. 708/2008 și raportul anexă din 15 decembrie 2008 emis

de Ministerul Comunicației și Tehnologia Informațiilor;

- a obligat Ministerul

Comunicațiilor și Societății Informaționale la plata către reclamant a sumelor reprezentând

diferențe salariale reținute cu titlu de sancțiune disciplinară, precum și la plata

celui de-al 13-lea salariu aferent anului 2008, în cuantum actualizat cu indicele

de inflație la data plății.

- a obligat pe pârâtul

Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și pe pârâții A.C.M., B.K.,

C.T.D. și F.V.V. la plata sumei de 2.000 RON, în solidar, către reclamant cu titlu

de daune morale.

- a respins în rest acțiunea,

ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

2.1. Excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de persoanele fizice pârâte chemate în judecată și de

către pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, este neîntemeiată

față de împrejurarea că reclamantul, , prin cererea modificatoare a acțiunii introductive

de instanță, vizează obținerea unei hotărâri de obligare a acestor pârâți la plata

de daune morale în temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

2.2. Excepția lipsei calității

procesuale pasive invocate de pârâta A.N.F.P. este neîntemeiată, în raport de capătul

din cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea acestei autorități

publice să dispună radierea sancțiunii din cazierul administrativ. A reținut instanța

că împrejurarea dacă A.N.F.P. are atribuții de radiere măsuri ori sancțiuni administrative

din cazierul administrativ al funcționarilor publici poate fi analizată de instanță

pe fondul cauzei dedusă judecății numai dacă această autoritate pârâtă este menținută

în cauză și nu, dimpotrivă, înlăturată înainte de a se cerceta fondul cauzei, pe

cale de excepție.

2.3. Cu privire la lipsa

procedurii prealabile pentru măsura radierii sancțiunii din cazierul administrativ

invocată de pârâta A.N.F.P., Curtea de Apel a reținut că aceasta va fi apreciată

ca o apărare în cauză și nu ca o veritabilă excepție. Totodată, a reținut instanța

că această susținere este și neîntemeiată, întrucât reclamantul a parcurs procedura

prealabilă pentru actele administrative contestate prin capetele principale de cerere

și, ca atare, pentru măsura radierii sancțiunii nu se mai impune parcurgerea altei

proceduri, acest capăt de cerere fiind accesoriu capetelor principale.

2.4. Excepția inadmisibilității

excepției de nelegalitate invocată de pârâtul Guvernul României este neîntemeiată,

întrucât art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu face nicio distincție între

actul cu caracter individual și actul cu caracter normativ, motiv pentru care nu

poate fi primită susținerea pârâtului respectiv în sensul că, potrivit art. 4

alin. (1) din aceeași lege, pot fi atacate pe calea excepției de nelegalitate numai

actele administrative cu caracter individual, iar nu și cele cu caracter normativ,

categorie din care face parte H.G. nr. 1344/2007 privind normele de organizare și

funcționare a comisiilor de disciplină.

2.5. Cu privire la excepția

de nelegalitate a art. 26 din H.G. nr. 1344/2007, instanța a reținut, în esență,

că dispozițiile respective, care prevăd obligativitatea publicării în M. Of. al

României a Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei de disciplină

pentru înalții funcționari publici, nu sunt discriminatorii pentru faptul că nu

ar prevedea obligativitatea publicării și a regulamentelor pentru ceilalți funcționar

publici, deoarece pentru înalții funcționari publici era posibilă o derogare în

modalitatea de organizare și funcționare față de dispozițiile cuprinse în hotărârea

Guvernului și de aceea a fost impusă obligația publicării unui asemenea regulament.

A mai reținut instanța că nu are relevanță împrejurarea că anumite autorități publice

și-au întocmit propriul regulament și l-au publicat în M. Of., relevant fiind doar

faptul că nu este impusă obligația prin lege ca autoritățile publice să-și întocmească

un asemenea regulament pentru comisiile de disciplină ale funcționarilor publici.

În consecință, instanța a apreciat că nu se constată o discriminare între obligația

impusă pentru comisiile de disciplină ale înalților funcționari publici și comisiile

de disciplină ale funcționarilor publici, atâta timp cât cele din urmă au normele

deja publicate în H.G. nr. 1344/2007, iar comisiile care doresc norme derogatorii

au, în mod logic, obligația publicării acelor norme.

2.6. Pe fondul cererii

de chemare în judecată

Cu privire la primul capăt

de cerere prin care s-a solicitat anularea Ordinului ministrului comunicațiilor

și tehnologiei informației nr. 698/2008, a Ordinului ministrului comunicațiilor

și tehnologiei informației nr. 708/2008 și a raportului anexă din 15 decembrie 2008,

instanța a reținut următoarele:

Prin Ordinul nr. 698/2008,

ministrul comunicațiilor și tehnologiei informațiilor a dispus sancționarea reclamantului

având funcția de consilier superior e-guvernare din cadrul Direcției Generale pentru

Societatea Informațională, cu diminuarea drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă

de trei luni, în conformitate cu prevederile art. 77 alin. (3) lit. b) din Legea

nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările

și completările ulterioare.

În actul contestat s-a

reținut că sancțiunea disciplinară a fost aplicată pentru săvârșirea următoarelor

fapte: absențe nemotivate de la serviciu în perioada 11-14 februarie 2008, faptă

prevăzută de art. 77 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999, și refuzul de a îndeplinii

atribuțiile de serviciu, respectiv nu s-a conformat dispozițiilor șefului ierarhic

de a preda documentele și corespondența pe subiectul sTesta împreună cu procesul–verbal

și un raport de activitate detaliat, faptă prevăzută la art. 77 alin. (2) lit. i)

din Legea nr. 188/1999.

În ordin s-a menționat

la pct. 4 că „raportul comisiei de disciplină din 15 decembrie 2008 constituie anexă

la prezentul ordin”.

Din raportul comisiei

de disciplină, rezultă că, în perioada 11 februarie 2008–14 februarie 2008, reclamantul

a figurat în condica de prezență și în foaia colectivă de prezența (pontaj) ca absent,

conform mențiunii făcute de șeful ierarhic C.T.D. S-a reținut și împrejurarea că

reclamantul a scris în dreptul mențiunii absent, conferință Slovenia, dar Comisia

de cercetare nu a găsit un mandat și nici un ordin aprobat de ministru prin care

P.I. să fie împuternicit să participe la acea conferință. În același raport al comisiei

de disciplină, s-a reținut că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor șefului

său ierarhic, cu referire la adresa din 26 septembrie 2008, în sensul de a preda

documentele și corespondența pentru subiectul sTesta, împreună cu un proces-verbal

și un raport de activitate detaliat.

Cu privire la cea de-a

treia sesizare formulată către comisie, referitoare la anumite comentarii postate

de reclamant pe diverse site-uri, Comisia de disciplină a constatat că nu sunt suficiente

probe și, în consecință, nu a reținut vreo faptă săvârșită de către reclamant în

acest sens.

În privința primei fapte

reținute de comisia de disciplină cu referire la absențele nemotivate ale reclamantului

în perioada 11 februarie 2008–14 februarie 2008, instanța a constatat că motivele

de nelegalitate invocate de reclamant cu privire la actele contestate sunt întemeiate.

Astfel, a reținut instanța că, din actele depuse de autoritatea pârâtă ca documentație

care a stat la baza actului contestat, rezultă că reclamantul împreună cu alți doi

delegați din partea ministerului au participat la această conferință, precum și

faptul că reclamantul a adus la cunoștința șefului ierarhic despre invitația primită

și despre necesitatea participării la un asemenea eveniment, așa cum rezultă din

mandatul pentru deplasarea la lucrările Conferinței „European e Gouvernment Services

Conference: IDABC and beyond” pentru perioada 11-13 februarie 2008, Brdo, Slovenia

semnat de șef serviciu eGuvernare M.B., dar fără celelalte avize: secretar general

A.C.M., director economic F.V.V., director general C.T.D. și care nu a fost nici

aprobat de ministrul B.K.. În consecință, instanța a avut în vedere faptul că reclamantul

a adus la cunoștința ministerului împrejurarea că era singurul reprezentant IDABC

și sTESTA recunoscut la Comisia Europeană prin procedurile aplicate între Roumisue

(reprezentanta RO la BRU) și Comisia European, iar, potrivit invitației primite,

a fost nevoit să participe, dar și împrejurarea că șefii ierarhici nu au pus o rezoluție

pe mandatul înaintat de reclamant, fie în sensul respingerii cererii fie în sensul

aprobării deplasării la Brdo, motiv pentru care Curtea a constatat că absența de

la serviciu a reclamantului din perioada 11-14 februarie 2008 nu a fost nemotivată

și, ca atare, nu putea fi apreciată de către comisia de disciplină ca fiind o abatere

disciplinară săvârșită cu intenție de către funcționarul public, conform accepțiunii

date de art. 77 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999.

Sub acest aspect, instanța

a apreciat că este vorba despre refuzul nejustificat al autorității publice, prin

persoanele nominalizate în mandat, de a soluționa cererea reclamantului în termen

optim (până la data plecării la conferință), iar din cauza acestui refuz nejustificat

s-au declanșat procedurile ulterioare de cercetare administrativă a funcționarului

public și aceasta în condițiile în care reclamantul a lipsit de la serviciu știind

că șeful imediat ierarhic i-a dat aprobarea de plecare.

Mai mult, instanța a avut

în vedere și faptul că funcționarul public a comunicat și cererea de motivare a

absențelor în sensul de a fi considerate concediu fără plată în ipoteza în care

conducerea ministerului nu aproba mandatul său, precum și faptul că participarea

la conferință nu este contestată de minister, iar cheltuielile de deplasare au fost

suportate din fonduri internaționale, întrucât s-a considerat a fi necesară prezența

reclamantului la lucrările conferinței.

Față de refuzul nejustificat

de soluționare a cererilor reclamantului pentru considerentele expuse anterior,

Curtea de apel a apreciat ca fiind întemeiat și capătul de cerere de obligare a

persoanelor fizice nominalizate în mandat, alături de autoritatea publică angajatoare,

la plata unor daune morale pentru prejudiciul de imagine adus funcționarului public

de a fi nevoit să treacă printr-o cercetare administrativă, să fie sancționat disciplinar

și să suporte consecințele diminuării drepturilor salariale, deși nu a săvârșit

cu intenție nicio abatere disciplinară prevăzută de lege. Totodată, Curtea a apreciat,

însă, că suma de 25.000 RON cerută de reclamant este excesivă, iar suma de 2.000

RON este suficientă în raport de efectele faptei generatoare de prejudicii.

Cu privire la cea de-a

doua faptă reținută în sarcina reclamantului, constând în refuzul reclamantului

de a preda documentele și corespondența pe subiectul sTesta împreună cu un proces–verbal

și un raport de activitate detaliat, care i-au fost solicitate prin adresa din 26

septembrie 2008, instanța a reținut că cele două fapte reținute de către Comisia

de disciplină că ar fi fost săvârșite de către reclamant sunt contradictorii, prima

excluzând-o pe cea de-a doua. Sub acest aspect, Curtea de Apel a reținut că reclamantul

nu putea să aibă obligația de a preda documentele și corespondența în legătură cu

activitatea sa de la Conferință sau pentru calități deținute în alte autorități

decât ministerul, dacă nu a acționat în calitate de mandatar sau de angajat al ministerului.

Totodată, instanța a mai reținut că din actele aflate la dosarul cauzei se constată

că reclamantul nu a săvârșit fapta de refuz de a îndeplini atribuții de serviciu.

Cu privire la capătul

de cerere prin care reclamantul solicită obligarea ministerului la plata celui de-al

13-lea salariu aferent anului 2008, instanța a reținut că, întrucât acest drept

salarial al reclamantului a fost anulat pentru motivul că a fost sancționat disciplinar

prin Ordinul nr. 698/2008, față de rezolvarea dată capătului de cerere privind anularea

ordinului respectiv, conform principiului de drept „accessorium sequitur principale”

(accesoriul urmează soarta principalului), și acest petit va primi o soluție corespunzătoare,

în sensul că s-a constatat refuzul nejustificat de soluționare a cererii din 11

martie 2009 a reclamantului, cu consecința obligării ministerului, ca autoritate

angajatoare, să plătească reclamantului cel de-al 13 salariu aferent anului 2008.

Cu privire la capătul

de cerere privind constatarea nelegalității constituirii și funcționării Comisiei

de disciplină, instanța a reținut că la dosarul cauzei a fost depus procesul-verbal

din 22 noiembrie 2007 privind desfășurarea ședinței funcționarilor publici din cadrul

ministerului în vederea alegerii membrilor comisiei de disciplină și comisiei paritare,

precum și procesul-verbal din 1 octombrie 2008 pentru desemnarea președintelui comisiei

de disciplină, iar prin Ordinul ministrului comunicațiilor și tehnologiei informației

nr. 505/2008 de modificare a Ordinului nr. 706/2007, s-a dispus numirea componenței

comisiei de disciplină, conform art. 3 din H.G. nr. 1344/2007.

Cu privire la celelalte

capete referitoare la încălcarea gravă a drepturilor fundamentale la apărare și

informare și constatarea nelegalității procedurii cercetării disciplinare și a actelor

preliminare de cercetare și a actului de sesizare a comisiei de disciplină, Curtea

de Apel a reținut că, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 28

octombrie 2008 de către secretarul comisiei de disciplină, reclamantul a refuzat

primirea citației referitoare la sesizarea din 30 septembrie 2008, deși potrivit

art. 36 alin. (1) din H.G. nr. 1344/2007 transmiterea citației pentru termenul de

soluționare în fața comisiei se poate face și personal de către secretarul comisiei

de disciplină, iar prin încheierea procesului-verbal în prezența martorilor, comisia

de disciplină a avut procedura îndeplinită față de reclamant, astfel că imposibilitatea

de a se apăra în fața comisiei a fost o situație creată de către reclamant și nu

o situație generată de către comisie.

Cu privire la susținerile

reclamantului în sensul că procedura cercetării disciplinare și actele preliminare

de cercetare ale comisiei de disciplină ar fi nelegale, în raport cu dispozițiile

art. 27 din H.G. nr. 1344/2007, Curtea de Apel a reținut că, în speță, comisia de

disciplină a fost sesizată prin cererea înregistrată din 30 septembrie 2008 a directorului

general al direcției generale pentru Tehnologia Informației și Programe Europene

în domeniul IT, iar în fața comisiei de disciplină a fost respectată procedura conform

secțiunii a 2-a și urm. din H.G. nr. 1344/2007.

Cu privire la solicitarea

de radiere a sancțiunii disciplinare, instanța a reținut că radierea este o operațiune

administrativă ce vizează ștergerea din cazierul judiciar a sancțiunii după trecerea

unui anumit timp prevăzut de art. 82 din Legea nr. 188/1999, iar, în speță, prin

anularea actului sancționator, sancțiunea disciplinară nu mai există și, ca atare,

nu va mai fi menționată în cazierul judiciar fără să fie nevoie de o radiere.

atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței menționate

au declarat recurs reclamantul și pârâții A.C.M., F.V.V., B.K. și Ministerul Comunicațiilor

și Societății Informaționale .

3.1.Recurentul–reclamant

a criticat sentința pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct.

9 din C. proc. civ., sub două aspecte:

- cuantumul daunelor morale

acordate de instanță, pe care l-a considerat nejustificat de mic în raport cu climatul

nociv, terorizant, în care și-a desfășurat activitatea ca urmare a faptelor pârâților

și cu efectele produse asupra stării sale de sănătate, dovedite cu acte medicale,

astfel că nu poate asigura o justă compensare judiciară în sensul art. 6 parag.

(1), art. 13 și art. 41 din Convenția europeană a drepturilor omului;

- nelegalitatea funcționării

Comisiei de Disciplină din cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale,

în privința căreia instanța nu a analizat excepția inexistenței unor acte normative,

Ordinele nr. 706/2007; nr. 505/2008, nr. 695/2008 ale Ministerului Comunicațiilor,

invocate chiar de pârâți ca fiind normele de constituire a Comisiei de disciplină

și de delegare a semnăturii ministrului, nu a analizat și reținut dovezile privind

încălcarea prevederilor art. 14 alin. (3) și incidența prevederilor art. 14

alin. (5) teza a II-a din H.G. nr. 1344/2007 și a reținut greșit că H.G. nr. 1344/2007

ar reglementa integral procedurile de lucru al instituțiilor publice naționale.

3.2. Recurentul–pârât

A.C.M. și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304

1

din C. proc.

civ. și a formulat următoarele critici:

- nemotivarea corespunzătoare

a soluției de acordare a daunelor morale, în sensul că instanța nu a argumentat

în ce constă faptele culpabile ale celor patru persoane fizice obligate, iar în

condițiile în care toate capetele de cerere privind nelegalitatea constituirii și

funcționării comisiei de disciplină, nelegalitatea procedurii cercetării disciplinare

și încălcarea dreptului la apărare, au fost respinse, obligarea la plata daunelor

morale apare ca fiind nelegală;

- respingerea greșită

și fără o motivare adecvată a excepției lipsei calității procedurale pasive a pârâților,

persoane fizice în privința capetelor de cerere având ca obiect anularea ordinelor

contestate, radierea sancțiunii din cazierul administrativ și plata celui de-al

treisprezecelea salariu;

- acordarea a ceea ce

nu s-a cerut, în sensul că, deși a fost învestită doar de o cerere de acordare a

daunelor morale, instanța a acordat despăgubiri pentru starea de sănătate, adică

pentru un prejudiciu ce poate fi cuantificat patrimonial;

- netemeinicia soluției

de anulare a ordinelor de sancționare disciplinară, motiv căruia recurentul - pârât

i-a subsumat mai multe argumente:inexistența unui refuz nejustificat de rezolvare

a cererii de deplasare la Conferința din Slovenia, întrucât mandatul depus de reclamant

a fost soluționat prin neaprobarea solicitării, potrivit procedurii prevăzute e

H.G. nr. 518/1995 și de Ordinul ministrului comunicațiilor și tehnologiei

informației nr. 396/2003, modificat prin Ordinul ministrului comunicațiilor și

tehnologiei informației nr. 563/2006; faptul că avizul șefului ierarhic superior

nu echivalează cu o aprobare, așa cum greșit a reținut instanța; interpretarea eronată

a situației de fapt legate de refuzul predării documentelor referitoare la proiectul

stesta, care nu priveau numai activitatea la conferința din Brno, ci întreaga activitate

derulată în cadrul proiectului, începând cu anul 2007.

3.3. Printr-o cerere de

recurs comună, recurenții F.V.V., A.C.M., C.T.D. și B.K. au formulat critici pe

care le-au încadrat în prevederile ar. 304 pct. 8 și 9 și 304

1

din C.

proc. civ. , îndreptate împotriva soluției de obligare a lor la plata daunelor morale

către reclamant.

În esență, recurenții–pârâți

au arătat că reclamantul nu a avut un mandat pentru deplasarea la Brdo, aprobat

conform Ordinului nr. 396/2003, modificat prin Ordinul nr. 563/2006, privind Regulamentul

pentru întocmirea documentației privind deplasările în străinătate ale demnitarilor

și ale personalului din cadrul compartimentelor funcționale ale Ministerului Comunicațiilor

și Tehnologiei Informației.

Componența delegației

și limitele reprezentării au fost aprobate prin ordinul de deplasare din 8 februarie

2009, emis în deplină concordanță cu prevederile regulamentului menționat și ale

H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis

în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările

și completările ulterioare.

Prin urmare, în opinia

recurenților–pârâți, instanța a reținut greșit inexistența abaterii disciplinare

prevăzute de art. 77 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999, absențe nemotivate

de la serviciu, în lipsa mandatului pentru participarea la conferință și în condițiile

în care, din probele cauzei, nu rezultă că a existat o cerere de concediu fără plată

înregistrată la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și aprobată

conform art. 25 din H.G. nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii

ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome și din unitățile

bugetare, republicată, cu modificările ulterioare.

Cu privire la cea de-a

doua abatere disciplinară, prevăzută în art. 77 alin. (2) lit. i) din Legea nr.

188/1999, recurenții–pârâți au arătat că documentele și corespondența pe subiectul

sTesta, precum și procesul–verbal și raportul de activitate detaliat, solicitate

reclamantului prin adresa din 26 septembrie 2008, nu vizau demersurile aferente

Conferinței de eGuvernare din februarie 2008, considerent exclusiv pe baza căruia

instanța a reținut nelegalitatea actului de sancționare.

De asemenea, recurenții–pârâți

au făcut o expunere rezumativă a principalelor etape ale procedurii disciplinare

derulate asupra recurentului-reclamant și au arătat că atât procedura administrativă,

cât și sancțiunile disciplinare aplicate sunt legale.

În consecință, recurenții–pârâți

au arătat că fiind întrunite condițiile angajării răspunderii disciplinare a intimatului–reclamant,

nu sunt incidente, în speță, prevederile art. 16 din Legea nr. 554/2004, în temeiul

cărora au fost chemați în judecată, în nume propriu, pentru plata daunelor morale

în solidar cu autoritatea emitentă.

3.4. Recurentul–pârât

F.V.V. a exercitat calea de atac și separat, printr-o cerere de recurs aproape identică

aceleia formulate de A.C.M. și al cărei conținut nu va mai fi expus, fiind rezumat

la pct. 1.3.2. din prezenta decizie .

Singurul element distinctiv

vizează implicarea sa în emiterea ordinelor anulate de instanța de fond, care a

constat în semnarea raportului final al Comisiei de disciplină, a cărei activitate

a fost constatată ca fiind legală, demers care nu putea constitui temei al obligării

la plata de daune morale.

3.5. Ministerul Comunicațiilor

și Societății Informaționale a criticat sentința în temeiul art. 304 pct. 8 și 9

și 304

1

din C. proc. civ., cu o motivare similară celei cuprinse în recursul

exercitat de cei patru recurenți–pârâți persoane fizice și rezumată la pct. 1.3.3.

din decizie.

În plus, recurentul-pârât

a precizat că dispozițiile H.G. nr. 518/1995, ale Ordinului nr. 563/2006 și ale

H.G. nr. 189/2001 privind unele măsuri referitoare la efectuarea deplasărilor în

străinătate, în interes de serviciu, de către demnitarii și asimilații acestora

din administrația publică, nu impun emiterea unei rezoluții de admitere sau respingere

cu privire la fiecare mandat prezentat, ci aprobarea deplasării și a componenței

delegației prin ordin ministerial, respectiv aprobarea și avizarea limitelor reprezentării

prin mandatul acordat delegaților desemnați.

A adăugat că recurentul–reclamant

cunoștea procedura care trebuia urmată pentru aprobarea unei deplasări în străinătate,

întrucât procedase în mod corespunzător cu ocazia altor deplasări anterioare.

și procedura derulată în recurs

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, intimata–pârâtă A.N.F.P. a arătat că acea parte a dispozitivului sentinței

care se referă la respingerea acțiunii în ceea ce o privește nu formează obiectul

recursului și a adăugat că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată,

nu avea calitate procesuală pasivă, pentru că, potrivit art. 82 alin. (2) din Legea

nr. 188/1999, radierea sancțiunii disciplinare se dispune prin act administrativ

al conducătorului autorității cu care funcționarul public are raport de serviciu.

Intimatul–pârât F.V.V.

a depus la dosar o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului

ca nefondat, arătând, în esență, că nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii

delictuale pentru pretinsul prejudiciu moral invocat de reclamant și că așa numitele

excepții privind inexistența unor ordine ministeriale sunt în realitate apărări

de fond, care nu trebuiau menționate în dispozitiv.

La data de 24 iunie 2011,

recurentul–reclamant a formulat o cerere de introducere în cauză, în recurs, a ministrului

comunicațiilor și societății informaționale de la data respectivă, V.V., invocând

prevederile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea din data

de 28 octombrie 2011, Înalta Curte a respins această cerere, cu motivarea că, în

temeiul art. 316, raportat la art. 294 alin. (1) din C. proc. civ., în calea de

atac nu pot fi introduse părți noi.

În temeiul art. 305 din

C. proc. civ. , în recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, conform celor

consemnate în încheierea de la aceeași dată.

În cadrul termenului de

amânare a pronunțării, recurenții P.I. și B.K. au depus la dosar concluzii scrise,

recurentul-reclamant anexând și practică judiciară.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursurilor

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate și a prevederilor art. 304

1

din C. proc. civ. , Înalta

Curte constată că numai recursurile pârâților sunt fondate, în limitele și pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare, cu precizarea prealabilă că, în măsura

în care se referă la aceleași aspecte sau se bazează pe argumente similare, criticile

formulate vor fi grupate și li se va răspunde prin considerente comune.

de drept relevante

1.1. Cu privire la legalitatea

constituirii și funcționării Comisiei de disciplină

Recurentul–reclamant a

supus controlului instanței de contencios administrativ Ordinul Ministerul Comunicațiilor

și Tehnologiei Informației nr. 698/2008, privind sancționarea sa disciplinară în

temeiul art. 78 alin. (2) , coroborat cu art. 77 alin. (3), lit. b) din Legea

nr. 188/1999, Ordinul Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației nr. 708/2008,

prin care a fost pusă în aplicare sancțiunea diminuării drepturilor salariale cu

20% pe o perioadă de trei luni și refuzul acordării celui de-al treisprezecelea

salariu pentru anul 2008.

În esență, motivele de

nelegalitate invocate de recurentul-reclamant au vizat neregularități ale constituirii

și funcționării Comisiei de disciplină din cadrul Ministerul Comunicațiilor și

Tehnologiei Informației, nelegalitatea cercetării disciplinare și a actelor întocmite

în cursul acesteia și nelegalitatea de fond a măsurilor dispuse.

Așa cum rezultă din expunerea

rezumativă făcută la pct. 1.2 din decizie, prima instanță a respins excepția de

nelegalitate invocată de reclamant cu privire la art. 26 din H.G. nr. 1344/2007

și a reținut că atât constituirea și funcționarea comisiei de disciplină, cât și

procedura de cercetare disciplinară a reclamantului au fost legale, motivele pentru

care a anulat ordinele contestate ținând de faptul raportului juridic disciplinar,

mai precis de inexistența abaterilor constatate.

Fără a nega, de plano,

dreptul unei părți de a ataca, pe calea recursului, considerentele decisive sau

cu valoare decizională, adică acele considerente care, fie fundamentează în mod

hotărâtor soluția pronunțată în dispozitiv, fie conțin soluția asupra unui aspect

litigios dedus judecății pe cale incidentală, și având în vedere dezlegarea dată

fondului capătului principal al acțiunii, dezlegare care, așa cum va rezulta din

cele ce urmează, va fi menținută de instanța de control judiciar, Înalta Curte constată

că, în economia cauzei, considerentele amintite mai sus nu au fost de natură să

influențeze rezolvarea raportului juridic principal dedus judecății și nu au produs

recurentului - reclamant vreo vătămare care să justifice analizarea și cenzurarea

lor pe calea recursului.

1.2. Cu privire la calitatea

procesuală pasivă a persoanelor fizice chemate în judecată

Potrivit art. 16 din Legea

nr. 554/2004, cererile în justiție pot fi formulate și personal împotriva persoanei

care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului, ori, după caz,

care se face vinovată de refuzul rezolvării unei cereri referitoare la un drept

subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită obligarea la plata unor despăgubiri

pentru prejudiciul cauzat, solidar cu autoritatea publică pârâtă.

Persoanele fizice chemate

în judecată de reclamant se încadrează în ipoteza textului de lege citat, fiind

implicate, în virtutea funcției lor, în emiterea a diferite acte ce au format obiect

al judecății, conform detalierii cuprinse în cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, soluția dată

excepției lipsei calității procesuale pasive de prima instanță este corectă în raport

cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, existența, în concret,

a temeiurilor angajării răspunderii pentru fiecare dintre aceste persoane ținând

de fondul raportului juridic dedus judecății, iar nu de calitatea procesuală.

Instanța de fond a verificat

și individualizat aceste aspecte pentru fiecare dintre pârâți și în final a obligat

numai ministerul pârât la plata daunelor materiale constând în diferențele salariale

și în cel de-al 13-lea salariu, iar pentru prejudiciul moral a antrenat răspunderea

a patru dintre persoanele fizice chemate în judecată, în solidar cu autoritatea

publică.

1.3. Cu privire la legalitatea

de fond a ordinelor contestate

Prin ordinul nr. 698/2008,

recurentul-reclamant a fost sancționat disciplinar pentru două abateri reținute

de Comisia de disciplină:

- absențe nemotivate de

la serviciu în perioada 11-14 februarie 2008, faptă prevăzută în art. 77 alin. (2)

lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată,

cu modificările și completările ulterioare;

- refuzul de a îndeplini

atribuțiile de serviciu, în sensul că nu s-a conformat dispozițiilor șefului ierarhic

de a preda documentele și corespondența pe subiectul sTesta , împreună cu un proces-verbal

și un raport de activitate, faptă prevăzută în art. 77 alin. (2) lit. i) din aceeași

lege.

Cu privire la prima faptă,

curtea de apel a reținut corect, printr-o interpretare adecvată a probelor cauzei,

inexistența abaterii disciplinare reținute, ajungând la concluzia, pe care instanța

de control judiciar o împărtășește, că împrejurările de fapt concrete în care au

intervenit absențele de la serviciu în perioada 11-13 februarie 2008, când recurentul–reclamant

a participat, fără mandat legal emis de conducerea ministerului, la o conferință

internațională de specialitate, nu se încadrează în ipoteza normei de drept care

reglementează abaterea în discuție.

Într-adevăr, art. 77

alin. (1) din Legea nr. 188//1999 definește abaterea disciplinară ca fiind încălcarea

cu vinovăție, de către funcționarii publici, a îndatoririlor corespunzătoare funcției

publice pe care o dețin și a normelor de conduită profesională și civică prevăzute

de lege .

Din înscrisurile depuse

la dosar, inclusiv cele întocmite în cursul cercetării disciplinare, rezultă că

recurentul–reclamant era specialistul din cadrul Ministerul Comunicațiilor și

Tehnologiei Informației, Serviciul E-Guvernare, desemnat pentru proiectul sTesta,

activitate evaluată cu calificativul „foarte bine” pentru perioada decembrie 2006–decembrie

2007, prin raportul de evaluare din 17 decembrie 2007. În această calitate, a inițiat

formalitățile pentru conferința de la Brdo, Slovenia, înscrisă în programul „Zilele

eGovernment”, obținând, pe mandatul de deplasare, semnătura superiorului său ierarhic

direct, șeful Serviciului E-Guvernare, dar procedura prevăzută în regulamentul aprobat

prin Ordinul nr. 396/2003, modificat prin Ordinul nr. 563/2006, nu a mai fost finalizată,

fiind mandatate alte două persoane pentru participarea la conferință.

În raport cu aceste circumstanțe

ale cauzei, judecătorul fondului a apreciat corect că nu sunt întrunite elementele

abaterii disciplinare prevăzute în art. 77 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999,

nefiind îndeplinită condiția încălcării cu vinovăție a unei îndatoriri corespunzătoare

funcției publice și a normelor de conduită prevăzute de lege, în sensul alineatului

(1) al aceluiași articol.

În ceea ce privește cea

de-a doua faptă reținută, este adevărat că instanța de fond și-a limitat analiza

la aspectele privind predarea documentelor legate de Conferința din 11-13 februarie

2008, ajungând la concluzia caracterului excesiv și contradictoriu al autorității

publice, care, pe de o parte, îi reproșează recurentului-reclamant faptul că s-a

deplasat la conferință fără un mandat legal de reprezentare și, pe de altă parte,

îi solicită predarea documentelor referitoare la acea conferință. Această împrejurare

nu este însă în măsură să ducă la reformarea sentinței, pentru că instanța de control

judiciar constată că inexistența abaterii disciplinare prevăzute în art. 77

alin. (2) lit. i) din Legea nr. 188/1999 subzistă și în raport cu pretinsul refuz

de a se da curs solicitării transmise prin adresa din 26 septembrie 2008, care privea:

predarea tuturor documentelor referitoare la sTesta , în original, cu opis centralizat

și proces-verbal de predare–primire în care să se menționeze că nu mai există alte

documente, nepredate; predarea întregii corespondențe purtate pe subiectul sTesta

cu oficialități române sau străine, de asemenea cu opis și proces–verbal de predare

primire; întocmirea unui raport de activitate detaliat și a unui rezumat al stadiului

curent al proiectului sTesta, toate până la data de 29 septembrie 2008, ora 12

00

.

În acest sens, se impune

mențiunea că adresa respectivă, semnată de recurentul–pârât C.T.D. în calitatea

sa de director al Direcției Generale pentru Tehnologia Informației și Programe Europene

în Domeniul I.T., a fost emisă cu foarte scurt timp înainte de sesizarea Comisiei

de Disciplină (adresa din 30 septembrie 2008, întocmită de aceeași persoană), iar

persoanele audiate în cursul cercetării disciplinare (M.A., C.D., M.R.) au declarat

că nu au cunoștință de alte situații în care recurentul–reclamant să fi refuzat

primirea unor sarcini de serviciu.

Anterior, la data de 3

septembrie 2008, recurentul–reclamant întocmise un proiect de proces-verbal de predare-primire

a documentelor sTesta pe care le deținea, act care nu a fost semnat de directorul

general C.T.D., iar la data de 9 septembrie 2008 a avut loc, între cele două persoane,

un schimb de mesaje privind informațiile necesare pentru Memorandumul de înțelegere

între Comisia Europeană și statele membre, privind cerințele de securitate și calitate

referitoare la conectarea la rețeua sTesta pentru accesarea Sistemului Informatic

Schenghen II–MoU sTesta.

În dosarul primei instanțe

au fost depuse și alte documente întocmite de recurentul–reclamant în derularea

proiectului sTesta e.g., raportul de stadiu înregistrat la Ministerul

Comunicațiilor și Tehnologiei Informației din 11 octombrie 2007, nota de fundamentare

privind aplicarea procedurilor de intrare în rețeua sTesta în perioada 26

noiembrie 2007–3 decembrie 2007, înregistrată din 30 noiembrie 2007, precum și unele

documente ori corespondență legală de caracterul secret al unor informații și de

condițiile de acces la acestea.

În raport cu probele cauzei

prin prisma cărora nu poate fi reținută, dincolo de orice dubiu, existența unor

documente sau date pe care funcționarul public a refuzat să le predea ori să le

comunice la solicitarea superiorlui ierarhic, Înalta Curte constată că elementele

abaterii disciplinare nu sunt întrunite nici pentru cea de-a doua faptă menționată

în ordinul de sancționare.

1.4. Cu privire la daunele

morale solicitate

Daunele morale corespund

atingerii aduse cinstei, demnității, onarei, imaginii publice ori prestigiului profesional

al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie nici o

penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna, nici un venit nejustificat pentru

victima acesteia. În măsura în care existența faptei ilicite vătămătoare și existența

prejudiciului sunt dovedite, judecătorul are dreptul să aprecieze asupra modalității

echitabile de reparare a prejudiciului moral, luând în calcul toate circumstanțele

pricinii.

În speță, instanța de

fond a reținut existența prejudiciului de imagine adus funcționarului public „nevoit

să treacă printr-o cercetare disciplinară, să fie cercetat disciplinar și să suporte

co