ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5173/2011

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 25 mai 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.I. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, prin ministrul G.S., C.T.D., S.Z., B.K., M.G., F.V.V., R.V., D.C.M., T.M.F., A.C.M. și A.N.F.P., prin președinte S.A.Z., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța: - să dispună anularea Ordinului ministrului comunicațiilor și tehnologiei informației nr. 698/2008, a raportului anexă din 15 decembrie 2008, a Ordinului nr. 708/2008; - să constate nelegalitatea constituirii și funcționării Comisiei de Disciplină a Ministrului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației (actual Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale) cu încălcarea gravă a drepturilor fundamentale la apărare și informare; - să constate nelegalitatea procedurii cercetării disciplinare, - să constate nulitatea actelor preliminare de cercetare și a raportului de sesizare ce conține măsura disciplinară propusă de conducătorul instituției; - să constate nelegalitatea măsurii de anulare a plății celui de-al 13-lea salariu, ca netemeinică și nelegală și să dispună obligarea pârâtului Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale la plata acestuia: - să dispună obligarea la radierea pedepsei din cazierul administrativ aflat în administrarea A.N.A.F. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că i-au fost aduse trei acuzații de către pârâtul C.T.D. prin sesizarea pe care a formulat-o la comisia de disciplină, iar aceste acuzații se referă la: refuzul de a preda documentele și corespondența pe subiectul sTesta; refuzul de a motiva în scris absența de la serviciu în perioada 11 februarie 2008-14 februarie 2008 și refuzul de a-și exprima opinia cu privire la comentariile postate pe diferite site-uri și care aduceau atingere imaginii Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației. Reclamantul a susținut că a avut loc un simulacru de cercetare disciplinară cu privire la aceste acuzații, în condițiile în care contestă însăși existența și funcționarea legală a comisiei de disciplină, pentru primele două acuzații nefiind citat și nici ascultat. Mai arată că s-au „produs acte de cercetare”, fără să aibă cunoștință de acestea chiar și în perioada în care s-a aflat în concediu medical. Reclamantul a arătat, în esență, că nu i s-au prezentat acte din care să rezulte legalitatea constituirii comisiei de disciplină și nici dovada publicării unui regulament propriu de organizare și funcționare a comisiei de disciplină cu încălcarea H.G. nr. 1344/2007 și a drepturilor fundamentale la apărare și contradictorialitate, cu referire la dreptul de a fi ascultat, prezumția de nevinovăție, dreptul de acces la informare. Cu privire la pârâtul S.Z., reclamantul a susținut că a încălcat flagrant și cu rea-intenție dispozițiile Legii nr. 188/1999, întrucât s-a substituit nelegal în atribuțiile conducătorului instituției, întrucât, la data de 19 decembrie 2008, cu două zile înainte de predarea funcției de secretar de stat, a semnat actul de sancționare în considerarea funcției respective, dar și din dorința de răzbunare. În privința pârâtului A.C.M., reclamantul arată că, în calitatea acestuia de secretar general al ministerului și de șef al personalului, i-a adus la cunoștință faptul emiterii Ordinului nr. 708/2008 în data de 8 ianuarie 2009, ulterior măsurii de reținere efectivă a 20% din salariu din data de 7 ianuarie 2009. Reclamantul susține că acest pârât a urmărit în mod conștient să îl pună în situația imposibilității contestării în timp util a măsurii la noua conducere a instituției în considerarea principiului „faptului împlinit”, din motive de răzbunare, întrucât, prin sentința nr. 3121 din 30 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost obligat la plata de daune către reclamant și pentru că ar fi dezvăluit activități nelegale ale acestei persoane referitoare la constituirea unui grup organizat în minister, în condițiile în care concomitent era și consul onorific al Ungariei în România. Reclamantul invocă protecția sa în fața acestei instanțe, în considerarea calității sa de funcționar public, avertizor, conform Legii nr. 571/2004 și solicită constatarea nulității măsurilor disciplinare aplicate cu ignorarea acestei calități. Reclamantul mai arată că a fost încadrat, prin concurs, prin Ordinul nr. 226/2007 și a fost numit șef serviciu antifraudă și securitate IT în cadrul Direcției Generale pentru Tehnologia Informației pe perioadă determinată, care ulterior a fost desființată de fostul ministru Z.N., măsură pe care a contestat-o (Dosar nr. 6495/2/2007 al Curții de Apel București, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 3121 din 30 octombrie 2008). Sub acest aspect, reclamantul susține că a adus la cunoștința instituțiilor abilitate (Agenția Națională de Integritate) existența unor indicii referitoare la încălcarea de către secretarul general a prevederilor legale în ceea ce privește omisiunea de a declara calitatea de membru în consiliul de administrației al Loteriei Române (2007-2008) și calitatea de consul onorific al Ungariei în România, precum și a prevederilor referitoare la conflictul de interese în exercitarea funcției de secretar general. Reclamantul menționează că la acea dată era și responsabil național pentru proiectul pan-european pentru comunicații securizate sTesta al Comisiei Europene, iar conducerea ministerului a exercitat constant presiuni și amenințări asupra sa, și a căutat preluarea controlului ori crearea de breșe de securitate în proiectul sTESTA și chiar discreditarea capacității părții române de a asigura guvernabilitatea și securitatea schimbului de informații cu celelalte state membre și instituții comunitare, întrucât proiectul era de o deosebită importanță și privea Hotărârea C.S.A.T din 28 iunie 2007. Reclamantul susține că nota din 10 octombrie 2007 a pârâtului S.Z. este elocventă în acest sens. Reclamantul a mai arătat că, personal, a fost verificat O.R.N.I.S.S., iar din activitatea militară anterioară a beneficiat de verificări de securitate N.A.T.O., acesta fiind și motivul pentru care reprezentanții Comisiei Europene i-au acordat în continuare încrederea chiar și în urma acțiunilor total neconforme ale persoanelor din conducerea ministerului. Prin memorandumul MoU/sTESTA, România are obligația să asigure guvernabilitatea în condițiile de securitate și siguranță funcțională, ca o cerință de acces la rețeaua pan-europeană, echipamentul furnizat României fiind proprietatea Comisiei Europene. Insistența persoanelor din conducerea ministerului de a forța cerințele de confidențialitate ale proiectului impuse de Comisia Europeană, dar și de încălcare a prevederilor Legii nr. 182/2002 și H.G nr. 585/2002 (regula „need to know” – nevoie de a cunoaște) au fost un adevărat atentat la interesele comunității. Reclamantul a susținut că, în calitate de responsabil național pentru proiectul pan-european pentru comunicații securizate sTESTA al Comisiei Europene a fost inclus în delegația STS pentru Conferința de e-Guvernare, IDABC, fiind nevoit să participe la activitatea Directorului DIDIT a Comisiei organizată în Slovenia la Brdo, întrucât o secțiune a conferinței a fost dedicată proiectului sTESTA. Conducerea ministerului a fost împotriva participării sale la Conferință. Deplasarea a avut loc în perioada 11-14 februarie 2008, cheltuielile sale fiind suportate de STS, iar ministrul a trimis la Conferință trei delegați care nu erau funcționari publici (conform cerințelor) și nu mai sunt în prezent angajați ai ministerului. Reclamantul a menționat că, pe mandatul său de deplasare, exista acordul șefului de serviciu de la acea dată, iar ulterior, până la data plecării, 11 februarie 2008, a anunțat faptul că este bolnav având concediu medical și a depus cerere de concediu fără plată. Împrejurarea că nu a depus concediul medical, susține că s-a datorat faptului că, în cursul anului, a mai avut concediu medical pentru o perioadă de 40 de zile, fiind diagnosticat cu afecțiune cardio-circulatorie și diabetică, iar noul certificat de concediu medical ar fi impus discutarea cazului său în fața comisiei medicale pentru evaluarea stării de sănătate conform Legii nr. 188/1999. La întoarcerea la serviciu reclamantul a constatat că a dispărut cererea sa de concediu fără plată, iar pârâtul C.T.D., instigat de pârâtul A.C.M. și G.A., directorul de cabinet al secretariatului de stat S.Z., au început presiuni și hărțuieli asupra sa legat de aspectul prezenței sale la Conferința de eGuvernare a Comisiei Europene din Slovenia, având ca efect substituirea sa din proiect și intrarea în posesia directă a informațiilor confidențiale de proiect, fără acordul responsabililor de la Bruxelles din proiectul sTESTA. (DIGIT și DG Security). Reclamantul susține că atitudinea sa de a participa la conferință este corectă din moment ce a solicitat mandat de deplasare din 7 februarie 2008 (ieșire Direcția IT), dar ex-ministrul B.K. nu i-a comunicat rezoluția finală, în timp rezonabil. Susține reclamantul că pârâtul C.T.D. l-a incitat pe pârâtul A.C.M. să înceapă procedura disciplinară împotriva sa, după 7 luni, la data de 30 septembrie 2008, întrucât atunci presupune că au aflat de raportul întocmit de reclamant către C.S.A.T. (din 7 noiembrie 2007). Reclamantul mai susține că: procedura disciplinară a fost abuzivă în sensul că, sesizarea din 20 septembrie 2009 întocmită de C.T.D. este o declarație în fals și există indicii de acțiune la comandă; cei trei membri din comisia de disciplină și reprezentantul Compartimentului de Control (M.G.) nu au făcut parte dintr-o comisie de disciplină legal constituită, întrucât la data sesizării nu exista comisia, iar autoritatea publică nu are norme de organizare și funcționare a unei comisii de disciplină; nu a avut acces la dosar, nu a fost citat ori audiat în prima soluționare ori în calea de recurs administrativ. Totodată, reclamantul susține că au fost încălcate principiile integrității, obiectivității și imparțialității, al prezumției de nevinovăție și contradictorialității, cu consecința limitării accesului său la funcții publice prin consemnarea în cazierul judiciar a unei pedepse abuzive, constând în diminuarea drepturilor salariale cu 20% pentru perioada 19 decembrie 2008-18 martie 2009 și suprimarea, la data de 10 martie 2009, a celui de-al 13 salariu ce i se cuvenea pentru anul 2008, iar în final emiterea Ordinului ministrului comunicațiilor și societății informaționale nr. 206/2009 pe motiv de restructurare. Reclamantul menționează că în mod nelegal actul de sancționare a fost semnat de altă persoană decât ministrul în calitate de conducător al autorității, că întreaga procedură de cercetare și sancționare disciplinară a fost nelegală, actul de sesizare nu i s-a adus la cunoștință și nu s-a ținut cont de împrejurarea că a avut o conduită exemplară ca funcționar public dovedită prin activitatea desfășurată în cei peste 20 de ani în cadrul Forțelor Aeriene Militare Române, prin acordarea calificativului „foarte bine” pentru anii 2007 și 2008. Pârâții persoane fizice R.V., F.V.V., D.C.M., M.G. și T.M. au depus întâmpinări prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și în subsidiar, pe fond, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a tuturor persoanelor fizice pârâte din proces și în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâta A.N.F.P. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a lipsei plângerii prealabile față de capătul de cerere referitor la dispunerea măsurii de radiere a pedepsei din cazierul administrativ, iar, în subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin cererea formulată la termenul de judecată din 11 noiembrie 2009, reclamantul a modificat cererea de chemare în judecată solicitând și obligarea pârâților la plata în solidar de daune morale în valoare de 25.000 RON și a invocat excepția de nelegalitate a art. 26 din H.G. nr. 1344/2007, iar prin cererea formulată la termenul de judecată din 13 ianuarie 2010, reclamantul a invocat excepția inexistenței Ordinului nr. 706/2007, a Ordinului nr. 505/2008 și a Ordinului nr. 695/2008 ce au ca obiect constituirea și funcționarea Comisiei de disciplină a M.C.T.I. La termenul de judecată din 13 ianuarie 2010, Curtea a dispus introducerea în cauză a Guvernului României, în temeiul art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 în calitate de pârât pentru excepția de nelegalitate invocată de reclamant. Guvernul României a depus la dosar documentația care a stat la baza H.G. nr. 1344/2007 și întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și, în subsidiar, a solicitat respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 3660 din 29 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: - a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată; - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții persoane fizice și pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, ca neîntemeiată; - a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamant, ca neîntemeiată; - a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P.I.; - a anulat Ordinul nr. 698/2008, Ordinul nr. 708/2008 și raportul anexă din 15 decembrie 2008 emis de Ministerul Comunicației și Tehnologia Informațiilor; - a obligat Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale la plata către reclamant a sumelor reprezentând diferențe salariale reținute cu titlu de sancțiune disciplinară, precum și la plata celui de-al 13-lea salariu aferent anului 2008, în cuantum actualizat cu indicele de inflație la data plății. - a obligat pe pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și pe pârâții A.C.M., B.K., C.T.D. și F.V.V. la plata sumei de 2.000 RON, în solidar, către reclamant cu titlu de daune morale. - a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: 2.1. Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de persoanele fizice pârâte chemate în judecată și de către pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, este neîntemeiată față de împrejurarea că reclamantul, , prin cererea modificatoare a acțiunii introductive de instanță, vizează obținerea unei hotărâri de obligare a acestor pârâți la plata de daune morale în temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. 2.2. Excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta A.N.F.P. este neîntemeiată, în raport de capătul din cererea de chemare în judecată prin care se solicită obligarea acestei autorități publice să dispună radierea sancțiunii din cazierul administrativ. A reținut instanța că împrejurarea dacă A.N.F.P. are atribuții de radiere măsuri ori sancțiuni administrative din cazierul administrativ al funcționarilor publici poate fi analizată de instanță pe fondul cauzei dedusă judecății numai dacă această autoritate pârâtă este menținută în cauză și nu, dimpotrivă, înlăturată înainte de a se cerceta fondul cauzei, pe cale de excepție. 2.

Cu privire la lipsa procedurii prealabile pentru măsura radierii sancțiunii din cazierul administrativ invocată de pârâta A.N.F.P., Curtea de Apel a reținut că aceasta va fi apreciată ca o apărare în cauză și nu ca o veritabilă excepție. Totodată, a reținut instanța că această susținere este și neîntemeiată, întrucât reclamantul a parcurs procedura prealabilă pentru actele administrative contestate prin capetele principale de cerere și, ca atare, pentru măsura radierii sancțiunii nu se mai impune parcurgerea altei proceduri, acest capăt de cerere fiind accesoriu capetelor principale. 2.

Excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de pârâtul Guvernul României este neîntemeiată, întrucât art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu face nicio distincție între actul cu caracter individual și actul cu caracter normativ, motiv pentru care nu poate fi primită susținerea pârâtului respectiv în sensul că, potrivit art. 4 alin. (1) din aceeași lege, pot fi atacate pe calea excepției de nelegalitate numai actele administrative cu caracter individual, iar nu și cele cu caracter normativ, categorie din care face parte H.G. nr. 1344/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor de disciplină. 2.

Cu privire la excepția de nelegalitate a art. 26 din H.G. nr. 1344/2007, instanța a reținut, în esență, că dispozițiile respective, care prevăd obligativitatea publicării în M. Of. al României a Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei de disciplină pentru înalții funcționari publici, nu sunt discriminatorii pentru faptul că nu ar prevedea obligativitatea publicării și a regulamentelor pentru ceilalți funcționar publici, deoarece pentru înalții funcționari publici era posibilă o derogare în modalitatea de organizare și funcționare față de dispozițiile cuprinse în hotărârea Guvernului și de aceea a fost impusă obligația publicării unui asemenea regulament. A mai reținut instanța că nu are relevanță împrejurarea că anumite autorități publice și-au întocmit propriul regulament și l-au publicat în M. Of., relevant fiind doar faptul că nu este impusă obligația prin lege ca autoritățile publice să-și întocmească un asemenea regulament pentru comisiile de disciplină ale funcționarilor publici. În consecință, instanța a apreciat că nu se constată o discriminare între obligația impusă pentru comisiile de disciplină ale înalților funcționari publici și comisiile de disciplină ale funcționarilor publici, atâta timp cât cele din urmă au normele deja publicate în H.G. nr. 1344/2007, iar comisiile care doresc norme derogatorii au, în mod logic, obligația publicării acelor norme. 2.

Pe fondul cererii de chemare în judecată Cu privire la primul capăt de cerere prin care s-a solicitat anularea Ordinului ministrului comunicațiilor și tehnologiei informației nr. 698/2008, a Ordinului ministrului comunicațiilor și tehnologiei informației nr. 708/2008 și a raportului anexă din 15 decembrie 2008, instanța a reținut următoarele: Prin Ordinul nr. 698/2008, ministrul comunicațiilor și tehnologiei informațiilor a dispus sancționarea reclamantului având funcția de consilier superior e-guvernare din cadrul Direcției Generale pentru Societatea Informațională, cu diminuarea drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de trei luni, în conformitate cu prevederile art. 77 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În actul contestat s-a reținut că sancțiunea disciplinară a fost aplicată pentru săvârșirea următoarelor fapte: absențe nemotivate de la serviciu în perioada 11-14 februarie 2008, faptă prevăzută de art. 77 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999, și refuzul de a îndeplinii atribuțiile de serviciu, respectiv nu s-a conformat dispozițiilor șefului ierarhic de a preda documentele și corespondența pe subiectul sTesta împreună cu procesul–verbal și un raport de activitate detaliat, faptă prevăzută la art. 77 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 188/1999. În ordin s-a menționat la pct. 4 că „raportul comisiei de disciplină din 15 decembrie 2008 constituie anexă la prezentul ordin”. Din raportul comisiei de disciplină, rezultă că, în perioada 11 februarie 2008–14 februarie 2008, reclamantul a figurat în condica de prezență și în foaia colectivă de prezența (pontaj) ca absent, conform mențiunii făcute de șeful ierarhic C.T.D. S-a reținut și împrejurarea că reclamantul a scris în dreptul mențiunii absent, conferință Slovenia, dar Comisia de cercetare nu a găsit un mandat și nici un ordin aprobat de ministru prin care P.I. să fie împuternicit să participe la acea conferință. În același raport al comisiei de disciplină, s-a reținut că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor șefului său ierarhic, cu referire la adresa din 26 septembrie 2008, în sensul de a preda documentele și corespondența pentru subiectul sTesta, împreună cu un proces-verbal și un raport de activitate detaliat. Cu privire la cea de-a treia sesizare formulată către comisie, referitoare la anumite comentarii postate de reclamant pe diverse site-uri, Comisia de disciplină a constatat că nu sunt suficiente probe și, în consecință, nu a reținut vreo faptă săvârșită de către reclamant în acest sens. În privința primei fapte reținute de comisia de disciplină cu referire la absențele nemotivate ale reclamantului în perioada 11 februarie 2008–14 februarie 2008, instanța a constatat că motivele de nelegalitate invocate de reclamant cu privire la actele contestate sunt întemeiate. Astfel, a reținut instanța că, din actele depuse de autoritatea pârâtă ca documentație care a stat la baza actului contestat, rezultă că reclamantul împreună cu alți doi delegați din partea ministerului au participat la această conferință, precum și faptul că reclamantul a adus la cunoștința șefului ierarhic despre invitația primită și despre necesitatea participării la un asemenea eveniment, așa cum rezultă din mandatul pentru deplasarea la lucrările Conferinței „European e Gouvernment Services Conference: IDABC and beyond” pentru perioada 11-13 februarie 2008, Brdo, Slovenia semnat de șef serviciu eGuvernare M.B., dar fără celelalte avize: secretar general A.C.M., director economic F.V.V., director general C.T.D. și care nu a fost nici aprobat de ministrul B.K.. În consecință, instanța a avut în vedere faptul că reclamantul a adus la cunoștința ministerului împrejurarea că era singurul reprezentant IDABC și sTESTA recunoscut la Comisia Europeană prin procedurile aplicate între Roumisue (reprezentanta RO la BRU) și Comisia European, iar, potrivit invitației primite, a fost nevoit să participe, dar și împrejurarea că șefii ierarhici nu au pus o rezoluție pe mandatul înaintat de reclamant, fie în sensul respingerii cererii fie în sensul aprobării deplasării la Brdo, motiv pentru care Curtea a constatat că absența de la serviciu a reclamantului din perioada 11-14 februarie 2008 nu a fost nemotivată și, ca atare, nu putea fi apreciată de către comisia de disciplină ca fiind o abatere disciplinară săvârșită cu intenție de către funcționarul public, conform accepțiunii date de art. 77 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999. Sub acest aspect, instanța a apreciat că este vorba despre refuzul nejustificat al autorității publice, prin persoanele nominalizate în mandat, de a soluționa cererea reclamantului în termen optim (până la data plecării la conferință), iar din cauza acestui refuz nejustificat s-au declanșat procedurile ulterioare de cercetare administrativă a funcționarului public și aceasta în condițiile în care reclamantul a lipsit de la serviciu știind că șeful imediat ierarhic i-a dat aprobarea de plecare. Mai mult, instanța a avut în vedere și faptul că funcționarul public a comunicat și cererea de motivare a absențelor în sensul de a fi considerate concediu fără plată în ipoteza în care conducerea ministerului nu aproba mandatul său, precum și faptul că participarea la conferință nu este contestată de minister, iar cheltuielile de deplasare au fost suportate din fonduri internaționale, întrucât s-a considerat a fi necesară prezența reclamantului la lucrările conferinței. Față de refuzul nejustificat de soluționare a cererilor reclamantului pentru considerentele expuse anterior, Curtea de apel a apreciat ca fiind întemeiat și capătul de cerere de obligare a persoanelor fizice nominalizate în mandat, alături de autoritatea publică angajatoare, la plata unor daune morale pentru prejudiciul de imagine adus funcționarului public de a fi nevoit să treacă printr-o cercetare administrativă, să fie sancționat disciplinar și să suporte consecințele diminuării drepturilor salariale, deși nu a săvârșit cu intenție nicio abatere disciplinară prevăzută de lege. Totodată, Curtea a apreciat, însă, că suma de 25.000 RON cerută de reclamant este excesivă, iar suma de 2.000 RON este suficientă în raport de efectele faptei generatoare de prejudicii. Cu privire la cea de-a doua faptă reținută în sarcina reclamantului, constând în refuzul reclamantului de a preda documentele și corespondența pe subiectul sTesta împreună cu un proces–verbal și un raport de activitate detaliat, care i-au fost solicitate prin adresa din 26 septembrie 2008, instanța a reținut că cele două fapte reținute de către Comisia de disciplină că ar fi fost săvârșite de către reclamant sunt contradictorii, prima excluzând-o pe cea de-a doua. Sub acest aspect, Curtea de Apel a reținut că reclamantul nu putea să aibă obligația de a preda documentele și corespondența în legătură cu activitatea sa de la Conferință sau pentru calități deținute în alte autorități decât ministerul, dacă nu a acționat în calitate de mandatar sau de angajat al ministerului. Totodată, instanța a mai reținut că din actele aflate la dosarul cauzei se constată că reclamantul nu a săvârșit fapta de refuz de a îndeplini atribuții de serviciu. Cu privire la capătul de cerere prin care reclamantul solicită obligarea ministerului la plata celui de-al 13-lea salariu aferent anului 2008, instanța a reținut că, întrucât acest drept salarial al reclamantului a fost anulat pentru motivul că a fost sancționat disciplinar prin Ordinul nr. 698/2008, față de rezolvarea dată capătului de cerere privind anularea ordinului respectiv, conform principiului de drept „accessorium sequitur principale” (accesoriul urmează soarta principalului), și acest petit va primi o soluție corespunzătoare, în sensul că s-a constatat refuzul nejustificat de soluționare a cererii din 11 martie 2009 a reclamantului, cu consecința obligării ministerului, ca autoritate angajatoare, să plătească reclamantului cel de-al 13 salariu aferent anului 2008. Cu privire la capătul de cerere privind constatarea nelegalității constituirii și funcționării Comisiei de disciplină, instanța a reținut că la dosarul cauzei a fost depus procesul-verbal din 22 noiembrie 2007 privind desfășurarea ședinței funcționarilor publici din cadrul ministerului în vederea alegerii membrilor comisiei de disciplină și comisiei paritare, precum și procesul-verbal din 1 octombrie 2008 pentru desemnarea președintelui comisiei de disciplină, iar prin Ordinul ministrului comunicațiilor și tehnologiei informației nr. 505/2008 de modificare a Ordinului nr. 706/2007, s-a dispus numirea componenței comisiei de disciplină, conform art. 3 din H.G. nr. 1344/2007. Cu privire la celelalte capete referitoare la încălcarea gravă a drepturilor fundamentale la apărare și informare și constatarea nelegalității procedurii cercetării disciplinare și a actelor preliminare de cercetare și a actului de sesizare a comisiei de disciplină, Curtea de Apel a reținut că, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la data de 28 octombrie 2008 de către secretarul comisiei de disciplină, reclamantul a refuzat primirea citației referitoare la sesizarea din 30 septembrie 2008, deși potrivit art. 36 alin. (1) din H.G. nr. 1344/2007 transmiterea citației pentru termenul de soluționare în fața comisiei se poate face și personal de către secretarul comisiei de disciplină, iar prin încheierea procesului-verbal în prezența martorilor, comisia de disciplină a avut procedura îndeplinită față de reclamant, astfel că imposibilitatea de a se apăra în fața comisiei a fost o situație creată de către reclamant și nu o situație generată de către comisie. Cu privire la susținerile reclamantului în sensul că procedura cercetării disciplinare și actele preliminare de cercetare ale comisiei de disciplină ar fi nelegale, în raport cu dispozițiile art. 27 din H.G. nr. 1344/2007, Curtea de Apel a reținut că, în speță, comisia de disciplină a fost sesizată prin cererea înregistrată din 30 septembrie 2008 a directorului general al direcției generale pentru Tehnologia Informației și Programe Europene în domeniul IT, iar în fața comisiei de disciplină a fost respectată procedura conform secțiunii a 2-a și urm. din H.G. nr. 1344/2007. Cu privire la solicitarea de radiere a sancțiunii disciplinare, instanța a reținut că radierea este o operațiune administrativă ce vizează ștergerea din cazierul judiciar a sancțiunii după trecerea unui anumit timp prevăzut de art. 82 din Legea nr. 188/1999, iar, în speță, prin anularea actului sancționator, sancțiunea disciplinară nu mai există și, ca atare, nu va mai fi menționată în cazierul judiciar fără să fie nevoie de o radiere. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate au declarat recurs reclamantul și pârâții A.C.M., F.V.V., B.K. și Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale . 3.1.Recurentul–reclamant a criticat sentința pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 din C. proc. civ., sub două aspecte: - cuantumul daunelor morale acordate de instanță, pe care l-a considerat nejustificat de mic în raport cu climatul nociv, terorizant, în care și-a desfășurat activitatea ca urmare a faptelor pârâților și cu efectele produse asupra stării sale de sănătate, dovedite cu acte medicale, astfel că nu poate asigura o justă compensare judiciară în sensul art. 6 parag. (1), art. 13 și art. 41 din Convenția europeană a drepturilor omului; - nelegalitatea funcționării Comisiei de Disciplină din cadrul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, în privința căreia instanța nu a analizat excepția inexistenței unor acte normative, Ordinele nr. 706/2007; nr. 505/2008, nr. 695/2008 ale Ministerului Comunicațiilor, invocate chiar de pârâți ca fiind normele de constituire a Comisiei de disciplină și de delegare a semnăturii ministrului, nu a analizat și reținut dovezile privind încălcarea prevederilor art. 14 alin. (3) și incidența prevederilor art. 14 alin. (5) teza a II-a din H.G. nr. 1344/2007 și a reținut greșit că H.G. nr. 1344/2007 ar reglementa integral procedurile de lucru al instituțiilor publice naționale. 3.2. Recurentul–pârât A.C.M. și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 1 din C. proc. civ. și a formulat următoarele critici: - nemotivarea corespunzătoare a soluției de acordare a daunelor morale, în sensul că instanța nu a argumentat în ce constă faptele culpabile ale celor patru persoane fizice obligate, iar în condițiile în care toate capetele de cerere privind nelegalitatea constituirii și funcționării comisiei de disciplină, nelegalitatea procedurii cercetării disciplinare și încălcarea dreptului la apărare, au fost respinse, obligarea la plata daunelor morale apare ca fiind nelegală; - respingerea greșită și fără o motivare adecvată a excepției lipsei calității procedurale pasive a pârâților, persoane fizice în privința capetelor de cerere având ca obiect anularea ordinelor contestate, radierea sancțiunii din cazierul administrativ și plata celui de-al treisprezecelea salariu; - acordarea a ceea ce nu s-a cerut, în sensul că, deși a fost învestită doar de o cerere de acordare a daunelor morale, instanța a acordat despăgubiri pentru starea de sănătate, adică pentru un prejudiciu ce poate fi cuantificat patrimonial; - netemeinicia soluției de anulare a ordinelor de sancționare disciplinară, motiv căruia recurentul - pârât i-a subsumat mai multe argumente:inexistența unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii de deplasare la Conferința din Slovenia, întrucât mandatul depus de reclamant a fost soluționat prin neaprobarea solicitării, potrivit procedurii prevăzute e H.G. nr. 518/1995 și de Ordinul ministrului comunicațiilor și tehnologiei informației nr. 396/2003, modificat prin Ordinul ministrului comunicațiilor și tehnologiei informației nr. 563/2006; faptul că avizul șefului ierarhic superior nu echivalează cu o aprobare, așa cum greșit a reținut instanța; interpretarea eronată a situației de fapt legate de refuzul predării documentelor referitoare la proiectul stesta, care nu priveau numai activitatea la conferința din Brno, ci întreaga activitate derulată în cadrul proiectului, începând cu anul 2007. 3.3. Printr-o cerere de recurs comună, recurenții F.V.V., A.C.M., C.T.D. și B.K. au formulat critici pe care le-au încadrat în prevederile ar. 304 pct. 8 și 9 și 304 1 din C. proc. civ. , îndreptate împotriva soluției de obligare a lor la plata daunelor morale către reclamant. În esență, recurenții–pârâți au arătat că reclamantul nu a avut un mandat pentru deplasarea la Brdo, aprobat conform Ordinului nr. 396/2003, modificat prin Ordinul nr. 563/2006, privind Regulamentul pentru întocmirea documentației privind deplasările în străinătate ale demnitarilor și ale personalului din cadrul compartimentelor funcționale ale Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației. Componența delegației și limitele reprezentării au fost aprobate prin ordinul de deplasare din 8 februarie 2009, emis în deplină concordanță cu prevederile regulamentului menționat și ale H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, în opinia recurenților–pârâți, instanța a reținut greșit inexistența abaterii disciplinare prevăzute de art. 77 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999, absențe nemotivate de la serviciu, în lipsa mandatului pentru participarea la conferință și în condițiile în care, din probele cauzei, nu rezultă că a existat o cerere de concediu fără plată înregistrată la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și aprobată conform art. 25 din H.G. nr. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome și din unitățile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare. Cu privire la cea de-a doua abatere disciplinară, prevăzută în art. 77 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 188/1999, recurenții–pârâți au arătat că documentele și corespondența pe subiectul sTesta, precum și procesul–verbal și raportul de activitate detaliat, solicitate reclamantului prin adresa din 26 septembrie 2008, nu vizau demersurile aferente Conferinței de eGuvernare din februarie 2008, considerent exclusiv pe baza căruia instanța a reținut nelegalitatea actului de sancționare. De asemenea, recurenții–pârâți au făcut o expunere rezumativă a principalelor etape ale procedurii disciplinare derulate asupra recurentului-reclamant și au arătat că atât procedura administrativă, cât și sancțiunile disciplinare aplicate sunt legale. În consecință, recurenții–pârâți au arătat că fiind întrunite condițiile angajării răspunderii disciplinare a intimatului–reclamant, nu sunt incidente, în speță, prevederile art. 16 din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost chemați în judecată, în nume propriu, pentru plata daunelor morale în solidar cu autoritatea emitentă. 3.4. Recurentul–pârât F.V.V. a exercitat calea de atac și separat, printr-o cerere de recurs aproape identică aceleia formulate de A.C.M. și al cărei conținut nu va mai fi expus, fiind rezumat la pct. 1.3.2. din prezenta decizie . Singurul element distinctiv vizează implicarea sa în emiterea ordinelor anulate de instanța de fond, care a constat în semnarea raportului final al Comisiei de disciplină, a cărei activitate a fost constatată ca fiind legală, demers care nu putea constitui temei al obligării la plata de daune morale. 3.5. Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale a criticat sentința în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 și 304 1 din C. proc. civ., cu o motivare similară celei cuprinse în recursul exercitat de cei patru recurenți–pârâți persoane fizice și rezumată la pct. 1.3.3. din decizie. În plus, recurentul-pârât a precizat că dispozițiile H.G. nr. 518/1995, ale Ordinului nr. 563/2006 și ale H.G. nr. 189/2001 privind unele măsuri referitoare la efectuarea deplasărilor în străinătate, în interes de serviciu, de către demnitarii și asimilații acestora din administrația publică, nu impun emiterea unei rezoluții de admitere sau respingere cu privire la fiecare mandat prezentat, ci aprobarea deplasării și a componenței delegației prin ordin ministerial, respectiv aprobarea și avizarea limitelor reprezentării prin mandatul acordat delegaților desemnați. A adăugat că recurentul–reclamant cunoștea procedura care trebuia urmată pentru aprobarea unei deplasări în străinătate, întrucât procedase în mod corespunzător cu ocazia altor deplasări anterioare. 4. Apărările formulate și procedura derulată în recurs Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata–pârâtă A.N.F.P. a arătat că acea parte a dispozitivului sentinței care se referă la respingerea acțiunii în ceea ce o privește nu formează obiectul recursului și a adăugat că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, nu avea calitate procesuală pasivă, pentru că, potrivit art. 82 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, radierea sancțiunii disciplinare se dispune prin act administrativ al conducătorului autorității cu care funcționarul public are raport de serviciu. Intimatul–pârât F.V.V. a depus la dosar o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat, arătând, în esență, că nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii delictuale pentru pretinsul prejudiciu moral invocat de reclamant și că așa numitele excepții privind inexistența unor ordine ministeriale sunt în realitate apărări de fond, care nu trebuiau menționate în dispozitiv. La data de 24 iunie 2011, recurentul–reclamant a formulat o cerere de introducere în cauză, în recurs, a ministrului comunicațiilor și societății informaționale de la data respectivă, V.V., invocând prevederile art. 16 1 din Legea nr. 554/2004. Prin încheierea din data de 28 octombrie 2011, Înalta Curte a respins această cerere, cu motivarea că, în temeiul art. 316, raportat la art. 294 alin. (1) din C. proc. civ., în calea de atac nu pot fi introduse părți noi. În temeiul art. 305 din C. proc. civ. , în recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, conform celor consemnate în încheierea de la aceeași dată. În cadrul termenului de amânare a pronunțării, recurenții P.I. și B.K. au depus la dosar concluzii scrise, recurentul-reclamant anexând și practică judiciară. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cauza prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 304 1 din C. proc. civ. , Înalta Curte constată că numai recursurile pârâților sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, cu precizarea prealabilă că, în măsura în care se referă la aceleași aspecte sau se bazează pe argumente similare, criticile formulate vor fi grupate și li se va răspunde prin considerente comune. 1. Argumente de fapt și de drept relevante 1.1. Cu privire la legalitatea constituirii și funcționării Comisiei de disciplină Recurentul–reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ Ordinul Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației nr. 698/2008, privind sancționarea sa disciplinară în temeiul art. 78 alin. (2) , coroborat cu art. 77 alin. (3), lit. b) din Legea nr. 188/1999, Ordinul Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației nr. 708/2008, prin care a fost pusă în aplicare sancțiunea diminuării drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de trei luni și refuzul acordării celui de-al treisprezecelea salariu pentru anul 2008. În esență, motivele de nelegalitate invocate de recurentul-reclamant au vizat neregularități ale constituirii și funcționării Comisiei de disciplină din cadrul Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, nelegalitatea cercetării disciplinare și a actelor întocmite în cursul acesteia și nelegalitatea de fond a măsurilor dispuse. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă făcută la pct. 1.2 din decizie, prima instanță a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamant cu privire la art. 26 din H.G. nr. 1344/2007 și a reținut că atât constituirea și funcționarea comisiei de disciplină, cât și procedura de cercetare disciplinară a reclamantului au fost legale, motivele pentru care a anulat ordinele contestate ținând de faptul raportului juridic disciplinar, mai precis de inexistența abaterilor constatate. Fără a nega, de plano, dreptul unei părți de a ataca, pe calea recursului, considerentele decisive sau cu valoare decizională, adică acele considerente care, fie fundamentează în mod hotărâtor soluția pronunțată în dispozitiv, fie conțin soluția asupra unui aspect litigios dedus judecății pe cale incidentală, și având în vedere dezlegarea dată fondului capătului principal al acțiunii, dezlegare care, așa cum va rezulta din cele ce urmează, va fi menținută de instanța de control judiciar, Înalta Curte constată că, în economia cauzei, considerentele amintite mai sus nu au fost de natură să influențeze rezolvarea raportului juridic principal dedus judecății și nu au produs recurentului - reclamant vreo vătămare care să justifice analizarea și cenzurarea lor pe calea recursului. 1.2. Cu privire la calitatea procesuală pasivă a persoanelor fizice chemate în judecată Potrivit art. 16 din Legea nr. 554/2004, cererile în justiție pot fi formulate și personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului, ori, după caz, care se face vinovată de refuzul rezolvării unei cereri referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, dacă se solicită obligarea la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, solidar cu autoritatea publică pârâtă. Persoanele fizice chemate în judecată de reclamant se încadrează în ipoteza textului de lege citat, fiind implicate, în virtutea funcției lor, în emiterea a diferite acte ce au format obiect al judecății, conform detalierii cuprinse în cererea de chemare în judecată. Prin urmare, soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive de prima instanță este corectă în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, existența, în concret, a temeiurilor angajării răspunderii pentru fiecare dintre aceste persoane ținând de fondul raportului juridic dedus judecății, iar nu de calitatea procesuală. Instanța de fond a verificat și individualizat aceste aspecte pentru fiecare dintre pârâți și în final a obligat numai ministerul pârât la plata daunelor materiale constând în diferențele salariale și în cel de-al 13-lea salariu, iar pentru prejudiciul moral a antrenat răspunderea a patru dintre persoanele fizice chemate în judecată, în solidar cu autoritatea publică. 1.3. Cu privire la legalitatea de fond a ordinelor contestate Prin ordinul nr. 698/2008, recurentul-reclamant a fost sancționat disciplinar pentru două abateri reținute de Comisia de disciplină: - absențe nemotivate de la serviciu în perioada 11-14 februarie 2008, faptă prevăzută în art. 77 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - refuzul de a îndeplini atribuțiile de serviciu, în sensul că nu s-a conformat dispozițiilor șefului ierarhic de a preda documentele și corespondența pe subiectul sTesta , împreună cu un proces-verbal și un raport de activitate, faptă prevăzută în art. 77 alin. (2) lit. i) din aceeași lege. Cu privire la prima faptă, curtea de apel a reținut corect, printr-o interpretare adecvată a probelor cauzei, inexistența abaterii disciplinare reținute, ajungând la concluzia, pe care instanța de control judiciar o împărtășește, că împrejurările de fapt concrete în care au intervenit absențele de la serviciu în perioada 11-13 februarie 2008, când recurentul–reclamant a participat, fără mandat legal emis de conducerea ministerului, la o conferință internațională de specialitate, nu se încadrează în ipoteza normei de drept care reglementează abaterea în discuție. Într-adevăr, art. 77 alin. (1) din Legea nr. 188//1999 definește abaterea disciplinară ca fiind încălcarea cu vinovăție, de către funcționarii publici, a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o dețin și a normelor de conduită profesională și civică prevăzute de lege . Din înscrisurile depuse la dosar, inclusiv cele întocmite în cursul cercetării disciplinare, rezultă că recurentul–reclamant era specialistul din cadrul Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, Serviciul E-Guvernare, desemnat pentru proiectul sTesta, activitate evaluată cu calificativul „foarte bine” pentru perioada decembrie 2006–decembrie 2007, prin raportul de evaluare din 17 decembrie 2007. În această calitate, a inițiat formalitățile pentru conferința de la Brdo, Slovenia, înscrisă în programul „Zilele eGovernment”, obținând, pe mandatul de deplasare, semnătura superiorului său ierarhic direct, șeful Serviciului E-Guvernare, dar procedura prevăzută în regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 396/2003, modificat prin Ordinul nr. 563/2006, nu a mai fost finalizată, fiind mandatate alte două persoane pentru participarea la conferință. În raport cu aceste circumstanțe ale cauzei, judecătorul fondului a apreciat corect că nu sunt întrunite elementele abaterii disciplinare prevăzute în art. 77 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 188/1999, nefiind îndeplinită condiția încălcării cu vinovăție a unei îndatoriri corespunzătoare funcției publice și a normelor de conduită prevăzute de lege, în sensul alineatului (1) al aceluiași articol. În ceea ce privește cea de-a doua faptă reținută, este adevărat că instanța de fond și-a limitat analiza la aspectele privind predarea documentelor legate de Conferința din 11-13 februarie 2008, ajungând la concluzia caracterului excesiv și contradictoriu al autorității publice, care, pe de o parte, îi reproșează recurentului-reclamant faptul că s-a deplasat la conferință fără un mandat legal de reprezentare și, pe de altă parte, îi solicită predarea documentelor referitoare la acea conferință. Această împrejurare nu este însă în măsură să ducă la reformarea sentinței, pentru că instanța de control judiciar constată că inexistența abaterii disciplinare prevăzute în art. 77 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 188/1999 subzistă și în raport cu pretinsul refuz de a se da curs solicitării transmise prin adresa din 26 septembrie 2008, care privea: predarea tuturor documentelor referitoare la sTesta , în original, cu opis centralizat și proces-verbal de predare–primire în care să se menționeze că nu mai există alte documente, nepredate; predarea întregii corespondențe purtate pe subiectul sTesta cu oficialități române sau străine, de asemenea cu opis și proces–verbal de predare primire; întocmirea unui raport de activitate detaliat și a unui rezumat al stadiului curent al proiectului sTesta, toate până la data de 29 septembrie 2008, ora 12 00 . În acest sens, se impune mențiunea că adresa respectivă, semnată de recurentul–pârât C.T.D. în calitatea sa de director al Direcției Generale pentru Tehnologia Informației și Programe Europene în Domeniul I.T., a fost emisă cu foarte scurt timp înainte de sesizarea Comisiei de Disciplină (adresa din 30 septembrie 2008, întocmită de aceeași persoană), iar persoanele audiate în cursul cercetării disciplinare (M.A., C.D., M.R.) au declarat că nu au cunoștință de alte situații în care recurentul–reclamant să fi refuzat primirea unor sarcini de serviciu. Anterior, la data de 3 septembrie 2008, recurentul–reclamant întocmise un proiect de proces-verbal de predare-primire a documentelor sTesta pe care le deținea, act care nu a fost semnat de directorul general C.T.D., iar la data de 9 septembrie 2008 a avut loc, între cele două persoane, un schimb de mesaje privind informațiile necesare pentru Memorandumul de înțelegere între Comisia Europeană și statele membre, privind cerințele de securitate și calitate referitoare la conectarea la rețeua sTesta pentru accesarea Sistemului Informatic Schenghen II–MoU sTesta. În dosarul primei instanțe au fost depuse și alte documente întocmite de recurentul–reclamant în derularea proiectului sTesta e.g., raportul de stadiu înregistrat la Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației din 11 octombrie 2007, nota de fundamentare privind aplicarea procedurilor de intrare în rețeua sTesta în perioada 26 noiembrie 2007–3 decembrie 2007, înregistrată din 30 noiembrie 2007, precum și unele documente ori corespondență legală de caracterul secret al unor informații și de condițiile de acces la acestea. În raport cu probele cauzei prin prisma cărora nu poate fi reținută, dincolo de orice dubiu, existența unor documente sau date pe care funcționarul public a refuzat să le predea ori să le comunice la solicitarea superiorlui ierarhic, Înalta Curte constată că elementele abaterii disciplinare nu sunt întrunite nici pentru cea de-a doua faptă menționată în ordinul de sancționare. 1.4. Cu privire la daunele morale solicitate Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, demnității, onarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie nici o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna, nici un venit nejustificat pentru victima acesteia. În măsura în care existența faptei ilicite vătămătoare și existența prejudiciului sunt dovedite, judecătorul are dreptul să aprecieze asupra modalității echitabile de reparare a prejudiciului moral, luând în calcul toate circumstanțele pricinii. În speță, instanța de fond a reținut existența prejudiciului de imagine adus funcționarului public „nevoit să treacă printr-o cercetare disciplinară, să fie cercetat disciplinar și să suporte co