ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5158/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5158/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 11
ianuarie 2011, sub nr. 205/2/2011, reclamantul A.C.M. în contradictoriu cu
pârâtul P.I. a formulat contestație la titlu și a solicitat:
Lămurirea
dispozitivului sentinței civile nr. 3121 din 13 noiembrie 2008, pronunțată de
Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr.
6495/2/2007.
Anularea actului
de înființare a popririi pe veniturile reclamantului codebitor solidar, în
dosarul de executare nr. 165/2010 al B.E.J.N., întrucât a fost realizat cu nerespectarea
dispozițiilor legale.
În motivarea
acțiunii, reclamantul a arătat că, prin sentința civilă nr. 3121 din 13
noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal
a dispus, în ceea ce îl privește, următoarele: „obligă în solidar pârâții
Ministerului Comunicațiilor și Tehnologia Informației și Secretarul General al
Ministerului Comunicațiilor și Tehnologia Informației - A.C.M. la plata către
reclamant a unei despăgubiri egale cu diferențele salariale indexate, majorate
și actualizate și cu celelalte drepturi de care a fost lipsit, de la data
emiterii Ordinului nr. 291 din 25 mai 2007 și până la rămânerea irevocabilă a
sentinței; obligă în solidar pârâții Ministerului Comunicațiilor și Tehnologia
Informației și Secretarul General al Ministerului Comunicațiilor și Tehnologia
Informației - A.C.M. la plata către reclamant a sumei de 10.000 lei cu titlu de
daune morale.”
Prin Decizia nr. 4766
din 30 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ
și fiscal, a schimbat în parte soluția astfel: „modifică în parte sentința
atacată în sensul că obligă în solidar pârâții la plata sumei de 2000 lei cu
titlu de daune morale către reclamantul P.I.” celelalte dispoziții ale sentinței
recurate rămânând neschimbate.
Reclamantul a mai
susținut că, la data de 30 noiembrie 2010 a primit la locul de muncă o somație
prin care i s-a cerut să execute dispozițiile sentinței civile nr. 3121/2008 a
Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal și ale
Deciziei nr. 4766/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar în somație
nu era arătată suma care se pretinde, în afara sumelor de 2000 lei și a cerut
executorului judecătoresc lămuriri cu privire la cuantumul sumei pretinse.
De asemenea s-a mai
arătat că a achitat suma de 2000 lei, iar ulterior a primit o înștiințare a
popririi pe venituri prin care i s-a comunicat înființarea popririi pe venituri
până la concurența sumei de 51.618,34 lei.
Cu privire la primul
capăt de cerere a susținut că instanța a indicat în hotărâre criteriile de
determinare a sumei prin indicarea perioadei care trebuie avută în vedere, de
la data emiterii Ordinului nr. 291 din 25 mai 2007 și până la rămânerea
irevocabilă a hotărârii” și respectiv a indicat caracterul sumelor ce trebuie
plătite: „despăgubiri salariale”.
Cu privire la cel
de-al doilea capăt din prezenta contestație și anume anularea actului de
înființare a popririi pe veniturile debitorului în Dosarul de executare nr. 165/2010
al B.E.J.N.D., contestatorul a susținut că poprirea a fost înființată fără
încheierea unui proces verbal prevăzut de art. 388 C. proc. civ. de determinare
a sumelor pretinse de creditor.
Pârâtul a depus
cerere reconvențională la contestația la titlu prin care a solicitat:
Constatarea
existenței valabilității și a continuității neîntrerupte a efectelor Ordinului nr.
226 din 3 mai 2007 până la data de 30 octombrie 2009.
Obligarea
pârâtului Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale la emiterea
cu maximă celeritate a ordinului de reîncadrare pe post prin recunoașterea ca
valabil a Ordinului nr. 226/2007.
Obligarea
pârâților în solidar la plata unor daune morale de 2000 lei și la plata
despăgubirilor astfel cum au fost stabilite prin hotărârea titlu executoriu,
pentru perioada 24 mai 2007 - 30 octombrie 2009, cu precizarea lămuritoare în
sensul plății daunelor la nivel integral al salariului și a celorlalte drepturi
aflate în plată pentru perioada 13 aprilie 2009 - 30 octombrie 2009.
Constatarea
neexecutării de către pârât, cu rea credință, până la data de 11 noiembrie 2010
a hotărârilor judecătorești irevocabile și compensarea prin acordarea de daune
în continuare de la data de 30 octombrie 2009 și până la emiterea ordinului de
reintegrare pe post;
Obligarea pârâților
Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale și A.C.M. la
despăgubiri pentru întârziere în temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. civ.
Pârâtul P.I. a depus
întâmpinare la contestația la titlu prin care a solicitat respingerea
contestației ca inadmisibilă și în subsidiar ca netemeinică și nelegală.
Pârâtul a invocat
excepția necompetenței materiale, excepția inadmisibilității acțiunii,
autoritatea de lucru judecat.
Prin sentința civilă nr.
1366 din 23 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ
și fiscal a disjuns capătul de cerere privind lămurirea dispozitivului sentinței
civile nr. 3121 din 13 noiembrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 6495/2/2007
precum și cererea reconvențională formulată de pârâtul P.I. și a dispus
formarea unui nou dosar, înregistrat sub nr. 1877/2/2010.
Prin aceeași sentință
Curtea, a admis excepția necompetenței materiale cu privire la capătul de
cerere referitor la anularea actului de înființare a popririi pe veniturile
contestatorului debitor solidar în Dosarul de executare nr. 165/2010 al
B.E.J.N.D. și a declinat competența de soluționare al celui de-al doilea capăt
de cerere în favoarea Judecătoriei Sector 5 București.
În prezenta cauză,
intimatul reclamant P.I. a depus concluzii scrise prin care a solicitat pe cale
de excepție respingerea cererii de lămurire dispozitiv ca inadmisibilă, pentru
puterea de lucru judecat, și ca rămasă fără obiect iar în subsidiar ca
neîntemeiată. Cu privire la cererea reconvențională a solicitat admiterea
cererii prin explicitarea „pe înțelesul deslușit” al părților ce obligație
administrativă presupune din punct de vedere juridic sintagma „anulează în
parte Ordinul nr. 291 din 24 mai 2007 emisă de Ministerului Comunicațiilor și
Tehnologiei Informaționale, în ceea ce privește dispoziția de eliberare a
reclamantului din funcția de șef serviciu Antifraudă și Securitate IT” în
sensul reparației echitabile avute în vedere de instanță, ținând cont de
cererea sa inițială de repunerea integrală în drepturile avute anterior acestei
date.
Contestatorul A.C.M.
a depus întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat
pentru capetele 3 și 5 din cererea reconvențională.
La termenul de
judecată din 29 iunie 2011, Curtea, din oficiu a pus în discuția părților
inadmisibilitatea cererii reconvenționale.
Prin sentința nr. 4673
din 6 iulie 2011 Curtea de Apel București, a respins excepția inadmisibilității,
excepția autorității de lucru judecat și excepția rămânerii fără obiect a
contestației, invocată de P.I., a respins contestația la titlu formulată de
contestatorul A.C.M. ca neîntemeiată, a luat act de renunțarea la judecata unor
capete din cererea reconvențională și a respins în rest cererea reconvențională
ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța
această hotărâre, Curtea, a reținut în esență următoarele.
Conform art. 399 C.
proc. civ., teza a II-a „dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281
1
,
se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire
la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu”.
Reclamantul a
solicitat în baza acestor prevederi legale lămuriri cu privire la înțelesul,
întinderea și aplicarea titlului executoriu sentința civilă nr. 3121 din 13
noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal,
pronunțată în Dosar nr. 6495/2/2007 în privința dispoziției „obligă în solidar
pârâții Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informaționale și Secretarul
General al Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informaționale A.C.M. la
plata către reclamant a unor despăgubiri egale cu diferențele salariale
indexate, majorate de la data emiterii Ordinului nr. 291 din 25 mai 2007 și
până la rămânerea irevocabilă a sentinței”.
Contestatorul a
solicitat lămurirea aspectelor legate de întinderea sumelor datorate
creditorului P.I. întrucât din dispozitiv nu rezultă cuantumul sumei și nu
există suficiente criterii de individualizare a acesteia.
Cu privire la
excepțiile invocate de pârâtul P.I. s-a constatat că sunt neîntemeiate.
Pârâtul a invocat
inadmisibilitatea contestației la titlu pe aspectul că sentința nr. 3121 din 13
noiembrie 2008 a cărei lămurire s-a cerut a lămurit deja aspectele susținute de
contestator.
Conform art. 399 C.
proc. civ., s-a reținut deja că oricare parte interesată poate face contestație
la titlu dacă nu a uzat de calea prevăzută de art. 281
1
C. proc.
civ.
Contestatorul A.C.M.
nu a formulat și acțiune de lămurire dispozitiv în temeiul art. 281
1
C. proc. civ. pentru a aprecia ca fiind inadmisibilă contestația la titlu.
Autoritatea de lucru
judecat presupune identitate de obiect, părți și cauză iar în speță a fost
dedusă judecății o contestație la titlu în temeiul art. 399 C. proc. civ., în
timp ce, în cauza soluționată prin Încheierea din 13 ianuarie 2011 în Dosarul nr.
6495/2/2007 a fost dedusă judecății o cerere de lămurire dispozitiv în temeiul art.
281
1
C. proc. civ.
Sub acest aspect s-a
reținut că nu există identitate de cauză ceea ce conduce la constatarea că nu
există triplă identitate de obiect, părți și cauză pentru a aprecia intervenită
vreo autoritate de lucru judecat în privința contestației la titlu.
Cu privire la
excepția rămânerii fără obiect a contestației la titlu s-a constatat că este de
asemenea neîntemeiată.
Împrejurarea că de la
data formulării contestației și până la soluționarea acesteia, contestatorul a
executat sentința civilă a cărei lămurire solicită, nu conduce la constatarea
rămânerii fără obiect a contestației, din moment ce executarea s-a făcut în baza
unei hotărâri dată conform art. 24 din Legea nr. 554/2004 (sentința nr. 3423
din 13 mai 2011) și nu în urma lămuririi înțelesului sentinței civile nr. 3121/2008
pe o altă cale.
Cu privire la
contestația la titlu s-a reținut că din dispozitivul sentinței civile nr. 3121
din 13 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția
contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr.
4766 din 30 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
contencios administrativ și fiscal, s-a constatat că nu sunt necesare
lămuririle solicitate de A.C.M. cu privire la înțelesul, întinderea sau
aplicarea titlului executoriu, întrucât măsurile dispuse de instanță sunt
redactate cu claritate, iar motivele de fapt și de drept pe care acestea s-au
fundamentat se regăsesc în considerentele sentinței.
Astfel, în privința
intervalului de timp pentru care se stabilește despăgubirea în dispozitivul
sentinței s-a reținut că s-a prevăzut expres „de la data emiterii Ordinului nr.
291 din 25 mai 2007 și până la data rămânerii irevocabile a sentinței” (30
octombrie 2009, data pronunțării deciziei nr. 4766 de către Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal).
În privința naturii
sumelor de plată, respectiv dacă despăgubirea reprezintă un drept salarial,
rezultă că în considerentele sentinței instanța a motivat în fapt și în drept,
nefiind necesare lămuriri sub acest aspect .
Cu privire la măsura
de anulare parțială a Ordinului nr. 291 din 24 mai 2007, s-a reținut că în
dispozitivul sentinței se menționează expres ce dispoziții au fost anulate,
precizându-se că celelalte au fost menținute, iar în considerente se regăsește motivarea
măsurilor dispuse de instanță, fără a se constata neclarități ce trebuie
lămurite.
Celelalte aspecte
invocate de contestator în sensul că P.I. nu mai avea contract de muncă valabil
pe perioada impusă prin titlul executoriu s-a reținut că acesta este un aspect
care nu a fost suspus judecății, prin sentința civilă a cărei lămurire se cere
prin contestația la titlu.
Referitor la cererea
reconvențională s-a constatat că aceasta este inadmisibilă în raport de art. 119
C. proc. civ.
Pârâtul recurent are
față de contestator pretenții care pot fi deduse judecății doar în cadrul
litigiului de fond și nu pe calea contestației la titlu, în condițiile art. 399
C. proc. civ.
Împotriva sentinței
pronunțată de instanța de fond