Decizia nr. 5158/2011 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 6495/2/2007 — recurs

Lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 3121 din 13 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 6495/2/2007.

Anularea actului de înființare a popririi pe veniturile reclamantului codebitor solidar, în dosarul de executare nr. 165/2010 al B.E.J.N., întrucât a fost realizat cu nerespectarea dispozițiilor legale. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin sentința civilă nr. 3121 din 13 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal a dispus, în ceea ce îl privește, următoarele: „obligă în solidar pârâții Ministerului Comunicațiilor și Tehnologia Informației și Secretarul General al Ministerului Comunicațiilor și Tehnologia Informației - A.C.M. la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu diferențele salariale indexate, majorate și actualizate și cu celelalte drepturi de care a fost lipsit, de la data emiterii Ordinului nr. 291 din 25 mai 2007 și până la rămânerea irevocabilă a sentinței; obligă în solidar pârâții Ministerului Comunicațiilor și Tehnologia Informației și Secretarul General al Ministerului Comunicațiilor și Tehnologia Informației - A.C.M. la plata către reclamant a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.” Prin Decizia nr. 4766 din 30 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a schimbat în parte soluția astfel: „modifică în parte sentința atacată în sensul că obligă în solidar pârâții la plata sumei de 2000 lei cu titlu de daune morale către reclamantul P.I.” celelalte dispoziții ale sentinței recurate rămânând neschimbate. Reclamantul a mai susținut că, la data de 30 noiembrie 2010 a primit la locul de muncă o somație prin care i s-a cerut să execute dispozițiile sentinței civile nr. 3121/2008 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal și ale Deciziei nr. 4766/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar în somație nu era arătată suma care se pretinde, în afara sumelor de 2000 lei și a cerut executorului judecătoresc lămuriri cu privire la cuantumul sumei pretinse. De asemenea s-a mai arătat că a achitat suma de 2000 lei, iar ulterior a primit o înștiințare a popririi pe venituri prin care i s-a comunicat înființarea popririi pe venituri până la concurența sumei de 51.618,34 lei. Cu privire la primul capăt de cerere a susținut că instanța a indicat în hotărâre criteriile de determinare a sumei prin indicarea perioadei care trebuie avută în vedere, de la data emiterii Ordinului nr. 291 din 25 mai 2007 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii” și respectiv a indicat caracterul sumelor ce trebuie plătite: „despăgubiri salariale”. Cu privire la cel de-al doilea capăt din prezenta contestație și anume anularea actului de înființare a popririi pe veniturile debitorului în Dosarul de executare nr. 165/2010 al B.E.J.N.D., contestatorul a susținut că poprirea a fost înființată fără încheierea unui proces verbal prevăzut de art. 388 C. proc. civ. de determinare a sumelor pretinse de creditor. Pârâtul a depus cerere reconvențională la contestația la titlu prin care a solicitat: 1. Constatarea existenței valabilității și a continuității neîntrerupte a efectelor Ordinului nr. 226 din 3 mai 2007 până la data de 30 octombrie 2009. 2. Obligarea pârâtului Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale la emiterea cu maximă celeritate a ordinului de reîncadrare pe post prin recunoașterea ca valabil a Ordinului nr. 226/2007.

Obligarea pârâților în solidar la plata unor daune morale de 2000 lei și la plata despăgubirilor astfel cum au fost stabilite prin hotărârea titlu executoriu, pentru perioada 24 mai 2007 - 30 octombrie 2009, cu precizarea lămuritoare în sensul plății daunelor la nivel integral al salariului și a celorlalte drepturi aflate în plată pentru perioada 13 aprilie 2009 - 30 octombrie 2009.

Constatarea neexecutării de către pârât, cu rea credință, până la data de 11 noiembrie 2010 a hotărârilor judecătorești irevocabile și compensarea prin acordarea de daune în continuare de la data de 30 octombrie 2009 și până la emiterea ordinului de reintegrare pe post;

Obligarea pârâților Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale și A.C.M. la despăgubiri pentru întârziere în temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. civ. Pârâtul P.I. a depus întâmpinare la contestația la titlu prin care a solicitat respingerea contestației ca inadmisibilă și în subsidiar ca netemeinică și nelegală. Pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale, excepția inadmisibilității acțiunii, autoritatea de lucru judecat. Prin sentința civilă nr. 1366 din 23 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal a disjuns capătul de cerere privind lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 3121 din 13 noiembrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 6495/2/2007 precum și cererea reconvențională formulată de pârâtul P.I. și a dispus formarea unui nou dosar, înregistrat sub nr. 1877/2/2010. Prin aceeași sentință Curtea, a admis excepția necompetenței materiale cu privire la capătul de cerere referitor la anularea actului de înființare a popririi pe veniturile contestatorului debitor solidar în Dosarul de executare nr. 165/2010 al B.E.J.N.D. și a declinat competența de soluționare al celui de-al doilea capăt de cerere în favoarea Judecătoriei Sector 5 București. În prezenta cauză, intimatul reclamant P.I. a depus concluzii scrise prin care a solicitat pe cale de excepție respingerea cererii de lămurire dispozitiv ca inadmisibilă, pentru puterea de lucru judecat, și ca rămasă fără obiect iar în subsidiar ca neîntemeiată. Cu privire la cererea reconvențională a solicitat admiterea cererii prin explicitarea „pe înțelesul deslușit” al părților ce obligație administrativă presupune din punct de vedere juridic sintagma „anulează în parte Ordinul nr. 291 din 24 mai 2007 emisă de Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informaționale, în ceea ce privește dispoziția de eliberare a reclamantului din funcția de șef serviciu Antifraudă și Securitate IT” în sensul reparației echitabile avute în vedere de instanță, ținând cont de cererea sa inițială de repunerea integrală în drepturile avute anterior acestei date. Contestatorul A.C.M. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat pentru capetele 3 și 5 din cererea reconvențională. La termenul de judecată din 29 iunie 2011, Curtea, din oficiu a pus în discuția părților inadmisibilitatea cererii reconvenționale. Prin sentința nr. 4673 din 6 iulie 2011 Curtea de Apel București, a respins excepția inadmisibilității, excepția autorității de lucru judecat și excepția rămânerii fără obiect a contestației, invocată de P.I., a respins contestația la titlu formulată de contestatorul A.C.M. ca neîntemeiată, a luat act de renunțarea la judecata unor capete din cererea reconvențională și a respins în rest cererea reconvențională ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea, a reținut în esență următoarele. Conform art. 399 C. proc. civ., teza a II-a „dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281 1 , se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu”. Reclamantul a solicitat în baza acestor prevederi legale lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea și aplicarea titlului executoriu sentința civilă nr. 3121 din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosar nr. 6495/2/2007 în privința dispoziției „obligă în solidar pârâții Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informaționale și Secretarul General al Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informaționale A.C.M. la plata către reclamant a unor despăgubiri egale cu diferențele salariale indexate, majorate de la data emiterii Ordinului nr. 291 din 25 mai 2007 și până la rămânerea irevocabilă a sentinței”. Contestatorul a solicitat lămurirea aspectelor legate de întinderea sumelor datorate creditorului P.I. întrucât din dispozitiv nu rezultă cuantumul sumei și nu există suficiente criterii de individualizare a acesteia. Cu privire la excepțiile invocate de pârâtul P.I. s-a constatat că sunt neîntemeiate. Pârâtul a invocat inadmisibilitatea contestației la titlu pe aspectul că sentința nr. 3121 din 13 noiembrie 2008 a cărei lămurire s-a cerut a lămurit deja aspectele susținute de contestator. Conform art. 399 C. proc. civ., s-a reținut deja că oricare parte interesată poate face contestație la titlu dacă nu a uzat de calea prevăzută de art. 281 1 C. proc. civ. Contestatorul A.C.M. nu a formulat și acțiune de lămurire dispozitiv în temeiul art. 281 1 C. proc. civ. pentru a aprecia ca fiind inadmisibilă contestația la titlu. Autoritatea de lucru judecat presupune identitate de obiect, părți și cauză iar în speță a fost dedusă judecății o contestație la titlu în temeiul art. 399 C. proc. civ., în timp ce, în cauza soluționată prin Încheierea din 13 ianuarie 2011 în Dosarul nr. 6495/2/2007 a fost dedusă judecății o cerere de lămurire dispozitiv în temeiul art. 281 1 C. proc. civ. Sub acest aspect s-a reținut că nu există identitate de cauză ceea ce conduce la constatarea că nu există triplă identitate de obiect, părți și cauză pentru a aprecia intervenită vreo autoritate de lucru judecat în privința contestației la titlu. Cu privire la excepția rămânerii fără obiect a contestației la titlu s-a constatat că este de asemenea neîntemeiată. Împrejurarea că de la data formulării contestației și până la soluționarea acesteia, contestatorul a executat sentința civilă a cărei lămurire solicită, nu conduce la constatarea rămânerii fără obiect a contestației, din moment ce executarea s-a făcut în baza unei hotărâri dată conform art. 24 din Legea nr. 554/2004 (sentința nr. 3423 din 13 mai 2011) și nu în urma lămuririi înțelesului sentinței civile nr. 3121/2008 pe o altă cale. Cu privire la contestația la titlu s-a reținut că din dispozitivul sentinței civile nr. 3121 din 13 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost modificată prin Decizia nr. 4766 din 30 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a constatat că nu sunt necesare lămuririle solicitate de A.C.M. cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, întrucât măsurile dispuse de instanță sunt redactate cu claritate, iar motivele de fapt și de drept pe care acestea s-au fundamentat se regăsesc în considerentele sentinței. Astfel, în privința intervalului de timp pentru care se stabilește despăgubirea în dispozitivul sentinței s-a reținut că s-a prevăzut expres „de la data emiterii Ordinului nr. 291 din 25 mai 2007 și până la data rămânerii irevocabile a sentinței” (30 octombrie 2009, data pronunțării deciziei nr. 4766 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal). În privința naturii sumelor de plată, respectiv dacă despăgubirea reprezintă un drept salarial, rezultă că în considerentele sentinței instanța a motivat în fapt și în drept, nefiind necesare lămuriri sub acest aspect . Cu privire la măsura de anulare parțială a Ordinului nr. 291 din 24 mai 2007, s-a reținut că în dispozitivul sentinței se menționează expres ce dispoziții au fost anulate, precizându-se că celelalte au fost menținute, iar în considerente se regăsește motivarea măsurilor dispuse de instanță, fără a se constata neclarități ce trebuie lămurite. Celelalte aspecte invocate de contestator în sensul că P.I. nu mai avea contract de muncă valabil pe perioada impusă prin titlul executoriu s-a reținut că acesta este un aspect care nu a fost suspus judecății, prin sentința civilă a cărei lămurire se cere prin contestația la titlu. Referitor la cererea reconvențională s-a constatat că aceasta este inadmisibilă în raport de art. 119 C. proc. civ. Pârâtul recurent are față de contestator pretenții care pot fi deduse judecății doar în cadrul litigiului de fond și nu pe calea contestației la titlu, în condițiile art. 399 C. proc. civ. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond