ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1458/2010

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4766 din 30 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de recurenții Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și A.C.M. împotriva sentinței nr. 3121 din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, în sensul că a fost modificată în parte sentința atacată și au fost obligați în solidar pârâții la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de daune morale către reclamantul P.I. și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate. De asemenea, prin aceeași deciziei, a fost constatată nulitatea recursului declarat de P.I.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că, prin sentința nr. 3121 din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, a fost admisă excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici și a fost respins capătul de cerere având ca obiect anularea avizului nr. 1023541 din 23 mai 2007 emis de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, ca inadmisibil. Instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici și a fost respinsă acțiunea modificată, completată și precizată cu privire la celelalte capete de cerere formulată de reclamant împotriva acestei părți, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, instanța de fond a respins excepția lipsei calității de reprezentant legal a pârâtului Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației ca neîntemeiată și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a lui A.C.M. – Secretarul General al Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației și excepția inadmisibilității acțiunii în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 291 din 24 mai 2007 emis de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației.

Instanța de fond a respins capetele de cerere privind Ordinele nr. 257/2007 și nr. 258/2007 emise de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației ca inadmisibile, întrucât nu a fost formulată plângerea prealabilă prevăzută de lege și a fost admisă în parte acțiunea modificată, completată și precizată formulată de reclamant, în sensul că a fost anulat în parte Ordinul nr. 291 din 24 noiembrie 2007 emis de pârât în ceea ce privește dispozițiile de eliberare din funcția de șef serviciu antifraudă și securitate a reclamantului P.I. Instanța a dispus plata unor despăgubiri către reclamant egale cu diferențele salariale indexate, majorate și reactualizate, precum și obligarea în solidar a pârâților Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației și A.C.M.

la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale. Instanța de control judiciar sesizată cu recursurile formulate de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, A.C.M. și P.I. a constatat, în principal, că recursul formulat de reclamantul P.I. nu cuprinde motivele de nelegalitate ale sentinței atacate, ci se solicită instanței de control judiciar să identifice adresa de domiciliu a recurentului A.C.M., situație în care Înalta Curte a constatat nul recursul formulat de reclamant. Cu privire la recursurile formulate de pârâții Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației și A.C.M. instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor legale aplicabile în cauză și a stabilit situația de fapt dedusă judecății, pronunțând o soluție temeinică în ceea ce privește anularea parțială a Ordinului nr. 291/2007 și acordarea daunelor constând în acordarea diferențelor salariale indexate.

În ceea ce privește acordarea daunelor morale, Înalta Curte a apreciat că, date fiind particularitățile cauzei, respectiv împrejurarea că eliberarea din funcție a avut loc în contextul unor reorganizări succesive reglementate prin acte normative cu forță juridică superioară, a căror instabilitate a concurat la aplicarea măsurii contestate, suma de 10.000 RON acordată de instanța de fond cu titlu de daune morale este excesivă, în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii și din acest motiv, a admis recursurile declarate de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației și A.C.M., a redus cuantumul daunelor morale solicitate la suma de 2.000 RON, ce reprezintă o reparație adecvată și echitabilă.

Împotriva deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire P.I., în temeiul dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, modificată, solicitând admiterea acesteia și anularea deciziei contestate. În motivarea cererii de revizuire se susține că decizia nr. 4766 din 30 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost pronunțată cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar. De asemenea, se arată că decizia atacată este lovită de nulitate, întrucât nu a fost motivată în mod corespunzător, fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și principiul securității raporturilor juridice dintre părți.

În plus, se învederează inechitatea de tratament în cercetarea probelor administrate de părțile din proces și eroarea de apreciere - pe criterii lipsite de obiectivitate, transparență și expertiză – în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a redus de 5 ori cuantumul daunelor morale, deși au existat 42 de zile de tratament medical. În baza art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza, mai întâi, excepțiile care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Referitor la excepția tardivității cererii de revizuire, Înalta Curte constată că, potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată: „Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc.

civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părții interesate, în termen de 15 zile de la pronunțare. Cererea de revizuire se soluționează de urgență și cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare”. În acest text legal este stabilit termenul în care se poate formula cererea de revizuire, având ca temei art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Termenul este de 15 zile de la comunicarea hotărârii judecătorești atacate. Însă, fiind în discuție o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, în lege s-a prevăzut obligația pentru partea interesată de a solicita comunicarea hotărârii, iar pentru aceasta se impunea formularea unei cereri temeinic motivate de către persoana interesată, cerere care trebuie adresată în termen de 15 zile de la pronunțare. Ca atare, pentru a formula o asemenea cerere de revizuire, partea interesată, în termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii, va trebui să adreseze instanței care a pronunțat hotărârea definitivă și irevocabilă o cerere temeinic motivată pentru comunicarea hotărârii. Ulterior, cererea de revizuire trebuie adresată aceleiași instanțe într-un termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

În speța de față, se constată că hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 30 octombrie 2009. Revizuentul a declarat că a depus cererea de comunicare a deciziei atacate, împreună cu cererea de revizuire, după 25 de zile de la data pronunțării acesteia. Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că, într-adevăr, la data de 25 noiembrie 2009, a fost înregistrată pe rolul instanței cererea revizuentului, întemeiată pe prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, revizuentul nu a formulat în termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii o cerere temeinic motivată în care să solicite comunicarea acesteia în vederea exercitării prezentei căi extraordinare de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată. Fiind o excepție dirimantă, Înalta Curte nu va mai analiza fondul cererii de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de P.I. împotriva deciziei nr. 4766 din 30 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2010.