ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1458/2010

Asupra cererii de revizuire

de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 4766 din 30 octombrie 2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

a fost admis recursul declarat de recurenții Ministerul Comunicațiilor și Societății

Informaționale și A.C.M. împotriva sentinței nr. 3121 din 13 noiembrie 2008 a Curții

de Apel București, în sensul că a fost modificată în parte sentința atacată și au

fost obligați în solidar pârâții la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de daune

morale către reclamantul P.I. și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței

atacate.

De asemenea, prin aceeași

deciziei, a fost constatată nulitatea recursului declarat de P.I.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că, prin sentința nr. 3121 din

13 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, a fost admisă excepția de inadmisibilitate

a acțiunii invocată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici și a fost respins

capătul de cerere având ca obiect anularea avizului nr. 1023541 din 23 mai 2007

emis de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, ca inadmisibil.

Instanța de fond a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Agenția Națională a Funcționarilor

Publici și a fost respinsă acțiunea modificată, completată și precizată cu privire

la celelalte capete de cerere formulată de reclamant împotriva acestei părți, ca

fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, instanța

de fond a respins excepția lipsei calității de reprezentant legal a pârâtului Ministerul

Comunicațiilor și Tehnologiei Informației ca neîntemeiată și a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a lui A.C.M. – Secretarul General al Ministerul

Comunicațiilor și Tehnologiei Informației și excepția inadmisibilității acțiunii

în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 291 din 24

mai 2007 emis de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației.

Instanța de fond a respins

capetele de cerere privind Ordinele nr. 257/2007 și nr. 258/2007 emise de Ministerul

Comunicațiilor și Tehnologiei Informației ca inadmisibile, întrucât nu a fost formulată

plângerea prealabilă prevăzută de lege și a fost admisă în parte acțiunea modificată,

completată și precizată formulată de reclamant, în sensul că a fost anulat în parte

Ordinul nr. 291 din 24 noiembrie 2007 emis de pârât în ceea ce privește dispozițiile

de eliberare din funcția de șef serviciu antifraudă și securitate a reclamantului

P.I.

Instanța a dispus plata

unor despăgubiri către reclamant egale cu diferențele salariale indexate, majorate

și reactualizate, precum și obligarea în solidar a pârâților Ministerul Comunicațiilor

și Tehnologiei Informației și A.C.M. la plata sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune

morale.

Instanța de control judiciar

sesizată cu recursurile formulate de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației,

A.C.M. și P.I. a constatat, în principal, că recursul formulat de reclamantul P.I.

nu cuprinde motivele de nelegalitate ale sentinței atacate, ci se solicită instanței

de control judiciar să identifice adresa de domiciliu a recurentului A.C.M., situație

în care Înalta Curte a constatat nul recursul formulat de reclamant.

Cu privire la recursurile

formulate de pârâții Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației și A.C.M.

instanța de control judiciar a reținut că instanța de fond a făcut o interpretare

corectă a dispozițiilor legale aplicabile în cauză și a stabilit situația de fapt

dedusă judecății, pronunțând o soluție temeinică în ceea ce privește anularea parțială

a Ordinului nr. 291/2007 și acordarea daunelor constând în acordarea diferențelor

salariale indexate.

În ceea ce privește acordarea

daunelor morale, Înalta Curte a apreciat că, date fiind particularitățile cauzei,

respectiv împrejurarea că eliberarea din funcție a avut loc în contextul unor reorganizări

succesive reglementate prin acte normative cu forță juridică superioară, a căror

instabilitate a concurat la aplicarea măsurii contestate, suma de 10.000 RON acordată

de instanța de fond cu titlu de daune morale este excesivă, în raport cu efectele

faptei generatoare de prejudicii și din acest motiv, a admis recursurile declarate

de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației și A.C.M., a redus cuantumul

daunelor morale solicitate la suma de 2.000 RON, ce reprezintă o reparație adecvată

și echitabilă.

Împotriva deciziei pronunțate

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal

a formulat cerere de revizuire P.I., în temeiul dispozițiilor art. 21 din Legea

nr. 554/2004, modificată, solicitând admiterea acesteia și anularea deciziei contestate.

În motivarea cererii de

revizuire se susține că decizia nr. 4766 din 30 octombrie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție a fost pronunțată cu încălcarea principiului priorității dreptului

comunitar.

De asemenea, se arată

că decizia atacată este lovită de nulitate, întrucât nu a fost motivată în mod corespunzător,

fiind astfel încălcat dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6

parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și principiul securității

raporturilor juridice dintre părți.

În plus, se învederează

inechitatea de tratament în cercetarea probelor administrate de părțile din proces

și eroarea de apreciere - pe criterii lipsite de obiectivitate, transparență și

expertiză – în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a redus de 5 ori

cuantumul daunelor morale, deși au existat 42 de zile de tratament medical.

În baza art. 137 C.

proc. civ., Înalta Curte va analiza, mai întâi, excepțiile care fac de prisos, în

tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Referitor la excepția

tardivității cererii de revizuire, Înalta Curte constată că, potrivit art. 21

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată: „Constituie motiv de revizuire, care

se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive

și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat

de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României,

republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare,

care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea

temeinic motivată a părții interesate, în termen de 15 zile de la pronunțare. Cererea

de revizuire se soluționează de urgență și cu precădere, într-un termen maxim de

60 de zile de la înregistrare”.

În acest text legal este

stabilit termenul în care se poate formula cererea de revizuire, având ca temei

art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Termenul este de 15 zile

de la comunicarea hotărârii judecătorești atacate.

Însă, fiind în discuție

o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, în lege s-a prevăzut

obligația pentru partea interesată de a solicita comunicarea hotărârii, iar pentru

aceasta se impunea formularea unei cereri temeinic motivate de către persoana interesată,

cerere care trebuie adresată în termen de 15 zile de la pronunțare.

Ca atare, pentru a formula

o asemenea cerere de revizuire, partea interesată, în termen de 15 zile de la pronunțarea

hotărârii, va trebui să adreseze instanței care a pronunțat hotărârea definitivă

și irevocabilă o cerere temeinic motivată pentru comunicarea hotărârii.

Ulterior, cererea de revizuire

trebuie adresată aceleiași instanțe într-un termen de 15 zile de la comunicarea

hotărârii.

În speța de față, se constată

că hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 30

octombrie 2009.

Revizuentul a declarat

că a depus cererea de comunicare a deciziei atacate, împreună cu cererea de revizuire,

după 25 de zile de la data pronunțării acesteia.

Verificând actele dosarului,

Înalta Curte constată că, într-adevăr, la data de 25 noiembrie 2009, a fost înregistrată

pe rolul instanței cererea revizuentului, întemeiată pe prevederile art. 21

alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, revizuentul

nu a formulat în termen de 15 zile de la pronunțarea hotărârii o cerere temeinic

motivată în care să solicite comunicarea acesteia în vederea exercitării prezentei

căi extraordinare de atac.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată.

Fiind o excepție dirimantă,

Înalta Curte nu va mai analiza fondul cererii de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de P.I. împotriva deciziei nr. 4766 din 30 octombrie 2009 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv

formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2010.