ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3952/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată sub nr. 809/2/2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și precizată la 2 martie 2011, reclamantul P.I. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale - (fost Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației), prin ministru V.V., A.C.M., S.G. și V.V.S., obligarea pârâților A.C.M. și M.C.S.I. prin ministru V.V., în calitate de codebitori solidari, precum și a pârâților V.V.S.

și S.G., în calitate de actual și, respectiv, fost conducător al autorității obligate, la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere începând cu data de 30 octombrie 2009 - data rămânerii irevocabile a Sentinței civile nr. 3121 din 13 noiembrie 2008 - plus 30 zile grație și până la data emiterii ordinului de reintegrare pe postul deținut la 23 mai 2007, precum și până la data emiterii buletinului de calcul garantat pentru plata daunelor, în condițiile sentinței irevocabile. În motivarea cererii precizate a arătat, în esență, că pârâții se fac vinovați de neexecutarea de bună voie și integral, în termenul de 30 de zile, a dispozitivului Sentinței civile nr. 3121 din 13 noiembrie 2008 a Curții Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4766 din 30 octombrie 2009 a Î.C.C.J.

S-a arătat că deși au avut alocate fonduri speciale prin hotărâre de guvern pentru punerea în executare inclusiv a acestei sentințe irevocabile la 30 octombrie 2009, obligațiile nu au fost executate până în prezent și mai ales s-a refuzat executarea de bună voie. Mai mult, persoana fizică debitoare A.C. avea obligația executării de îndată a hotărârii irevocabile. Reclamantul a arătat că debitorul co-solidar A.C.M. avea deplina obligație de a-și lua toate măsurile (inclusiv printr-o acțiune în obligare) să-l constrângă pe celălalt codebitor solidar instituțional (Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale) la o acțiune pozitivă în executarea hotărârii judecătorești, însă acesta nu a întreprins nicio acțiune în acest sens, achiesând la pasivitatea și tăcerea pârâtului Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale.

A solicitat, în consecință, dacă instanța va aprecia că și pârâtului codebitor solidar A. i se poate reține în sarcină o co-penalitate solidară proporțională cu conducătorii autorității, să fie obligat la contribuția solidară în proporția ce o va aprecia instanța față de conduita culpabilă a pârâtului. A invocat reclamantul, cauzele Hornsby împotriva Greciei, Metaxas împotriva Greciei, Tăcea împotriva României, Theodorescu împotriva României, Roman și Hogea împotriva României, Costin contra României, Ștefănescu contra României, Ghibuși contra României, Strungariu contra României, Marinescu și Mangu contra României, Negulescu contra României, Ciovică contra României, Nițescu contra României, Ioannidou-Mouzaka contra Greciei, SC Pilot Service SA Constanta contra României.

În drept, cererea precizată a fost întemeiată pe prevederile art. 6 paragraf 1 art. 13 din Convenție (Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale ), art. 41 din Convenție, art. 132 și art. 134 C. proc. civ., art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. b) întâmpinarea formulată în cauză La data de 13 aprilie 2011, pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, prin ministru V.V. a depus întâmpinare, invocând excepția conexității cu pricina ce face obiectul Dosarului nr. 7258/2/2010, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. A arătat pârâtul că a formulat o cerere prin care a solicitat lămurirea dispozitivului, cererea a fost soluționată nefavorabil în data de 13 ianuarie 2011, iar încheierea de ședință fiind atacată cu recurs.

De asemenea, pârâtul C.A. a solicitat lămurirea dispozitivului, în cadrul contestației la executare, pe rolul Curții de Apel București aflându-se Dosarul nr. 1877/2/2011, cu termen în data de 18 mai 2011. c) sentința și considerentele primei instanțe Prin Sentința nr. 2975 din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel București a admis în partea acțiunea precizată formulată de reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale prin ministru V.V., A.C.M., V.V.S. și S.G.

și a aplicat pârâtului S.G., fost conducător al Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, pe perioada 30 noiembrie 2009 - 1 septembrie 2010 amendă de 134 RON/zi întârziere la executare obligațiilor de plată stabilite în sarcina Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației prin Sentința civilă nr. 3121 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 4766 din 30 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. A aplicat pârâtului V.V., în calitate de conducător al Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale amendă de 134 RON/zi de întârziere, începând cu data de 2 septembrie 2010 până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor de plată stabilite în sarcina Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației prin sentința modificată mai sus menționată.

A respins în rest acțiunea precizată ca neîntemeiată. Prin încheierea din 25 mai 2011, Curtea de Apel București a admis cererea de îndreptare a erorilor materiale formulată de reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale prin ministru V.V., A.C.M., V.V. și S.G. și a dispus îndreptarea erorilor materiale din dispozitivul Sentinței nr. 2975 din 14 aprilie 2011, în sensul că perioadele pentru care se aplică amenda sunt: 30 noiembrie 2009 - 2 septembrie 2010 (în total 276 zile) pentru pârâtul S.G. și respectiv, începând cu 3 septembrie 2010, pentru pârâtul V.V., în calitățile de fost conducător și respectiv, actual conducător al Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (fost Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației).

S-a dispus mențiunea de îndreptare pe ambele originale ale hotărârii. Pentru a pronunța această sentință prima instanță a apreciat că potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acțiunii în contencios administrativ autoritatea publică este obligată să elibereze o adeverință sau alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, iar în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.

S-a reținut de către prima instanță că punerea în executare a sentinței presupune tocmai efectuarea unor operațiuni administrative de calcul și plată efectivă a despăgubirilor arătate în dispozitiv, astfel că nu poate fi primită susținerea autorității pârâte în sensul că art. 24 nu ar fi aplicabil în cauză. Cât privește temeinicia cererii precizate, Curtea a considerat că aceasta a fost dovedită în ceea ce privește pe conducătorii anteriori și actuali ai autorității pârâte, niciunul dintre aceștia neadministrând vreo probă că, pe perioada ocupării funcției ulterior împlinirii termenului de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței, respectiv începând cu data de 30 noiembrie 2009, ar fi făcut vreun demers în vederea executării de bună voie a sentinței.

A reținut prima instanță că nu se poate pretinde că reclamantul avea posibilitatea punerii în executare silită a obligațiilor de plată, câtă vreme o astfel de încercare de executare silită a avut loc în ceea ce îl privește pe codebitorul A.C., iar Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a statuat constant în astfel de situații (c. Sandor împotriva României) că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției, iar dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi (c. Hornsby împotriva Greciei).

În plus, nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție (c. Metaxas împotriva Greciei). Tot astfel, nu are vreun temei legal apărarea pârâtului în sensul că sumele de plată constituie drepturi de natură salarială și deci, sunt supuse plății eșalonate reglementate prin O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 45/2010, câtă vreme în dispozitivul sentinței este menționat expres faptul că pârâții sunt obligați la plata de despăgubiri, doar cuantumul acestora urmând a fi stabilit prin raportare la criteriul obiectiv al salariului și celorlalte drepturi de care reclamantul ar fi beneficiat.

2. Instanța de recurs Împotriva sentinței Curții de apel au declarat recurs pârâții S.G., Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și V.V. a) recursul declarat de pârâtul S.G. În motivele de recurs acest pârât a arătat că în timpul mandatului său de ministru a delegat atribuțiile cu privire la situația reclamantului P.I. către secretarul de stat și secretarii generali. b) recursul declarat de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și V.V. Pârâții au susținut în motivele de recurs că despăgubirile acordate prin sentință sunt drepturi de natură salarială, iar potrivit O.U.G. nr. 71/2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâre judecătorească având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite prin hotărâre judecătorească pentru personalul din sectorul bugetar, se eșalonează în perioada 2012 - 2014, orice executare silită suspendându-se de drept.

S-a motivat că plata despăgubirilor nu intră în sfera de cuprindere a operațiunilor administrative, deoarece operațiunea administrativă reprezintă o obligație de a face, adică prestarea unei acțiuni, iar plata este o obligație de a da, respectiv, remiterea unei sume de bani. Au precizat recurenții că se pot aplica sancțiunile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 numai pentru neefectuarea unei operațiuni administrative, că în cauză nu se pune în discuție o astfel de ipoteză și că obținerea drepturilor stabilite prin hotărâre se poate face numai pe calea executării silite, procedură aflată în derulare. S-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului V.V. c) întâmpinarea formulată în cauză Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

A invocat excepția netimbrării recursului, excepția lipsei calității procesuale active a recurentului Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, excepția lipsei de interes pentru acest pârât și excepția tardivității recursului. Pe fond, s-a precizat că recursurile sunt neîntemeiate. d) analiza motivelor de recurs Situația de fapt Prin Sentința nr. 3131/2008, Curtea de Apel București a anulat în parte Ordinul nr. 291 din 24 mai 2007 emis de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale privind eliberarea din funcție a reclamantului P.I. și a obligat pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației în solidar cu A.C.M. la plata unei despăgubiri egale cu diferențele salariale indexate, majorate și reactualizate și alte drepturi de la data emiterii ordinului și până la rămânerea irevocabilă a sentinței, precum și la 10.000 RON daune morale.

În recurs, sentința a fost modificată în parte, în sensul că au fost obligați pârâții la plata sumei de 2.000 RON daune morale. În prezenta cauză s-a solicitat obligarea conducătorilor autorității pârâte la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere pentru neexecutarea în termenul de 30 de zile a Sentinței nr. 3131/2008. Legislația aplicabilă Legea nr. 554/2004, art. 24 „obligația executării” alin. (1): „Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.

Alin. (2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere. Art. 25 alin. (1) - Sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgență, cu citarea părților. Art. 25 alin. (2) - Cererea prevăzută la alin. (1) este scutită de taxa de timbru. Art. 25 alin. (3) - Hotărârea pronunțată de instanța de executare poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare.

Înalta Curte, din examinarea motivelor de recurs, a situației de fapt și a legislației aplicabile, reține: Referitor la aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie Analiza legislației aplicabile în materie relevă că se poate aplica conducătorului autorității publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, în cazul în care hotărârea nu s-a executat în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia sau în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Textul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește cu rigoare și sfera de aplicare a acestuia, respectiv hotărârile a căror neexecutare atrage acordarea despăgubirilor și aplicarea sancțiunii amenzii.

Sancțiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se aplică numai în cazul hotărârilor care au ca obiect obligarea unei autorități să încheie, să înlocuiască, să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative. Instanța de fond a considerat că neefectuarea plății despăgubirilor și a daunelor morale poate fi sancționată cu aplicarea amenzii reglementate de art. 24 din Legea nr. 554/2004, apreciind că plata și calculul sumelor, sunt operațiuni administrative. Înalta Curte arată că noțiunea de operațiune administrativă nu are o reglementare legală. În aceste condiții, conceptul de operațiune administrativă a fost definit și caracterizat pe cale doctrinară.

Astfel, s-a arătat că operațiunea administrativă reprezintă o formă de activitate a administrației care nu produce niciun efect juridic, prin aceasta pregătindu-se un act administrativ act preparator sau un act posterior, cum ar fi semnarea, publicarea, comunicarea. Din conținutul normativ al art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se constată că obligațiile a căror neexecutare conduce la aplicarea sancțiunii amenzii, sunt obligații de “a face”, adică a unor obligații de a emite un act administrativ, de a modifica un astfel de act, de a se elibera o adeverință sau un înscris sau să se efectueze o operațiune administrativă, obligații ce nu se pot executa pe cale silită, datorită specificului acestora, ținând seama și de emitentul actului care întotdeauna are calitate de autoritate publică.

Executarea unei operațiuni administrative are caracterul unei obligații de “a face”, ca și actul la care se referă, operațiunea administrativă fiind anterioară actului administrativ (spre exemplu un aviz) sau posterioară acestuia (semnarea actului, publicarea, comunicarea acestuia). Trebuie precizat că legiuitorul a impus, în art. 24 din Legea nr. 554/2004, că executarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, prin care s-a instituit în sarcina autorității publice anumite obligații de “a face”, trebuie să se facă într-un anumit termen, în caz contrar, se poate aplica sancțiunea prevăzută de acest text normativ. Obligația de “a da” având ca obiect o sumă de bani, întotdeauna se poate executa silit.

Plata reprezintă o obligație de “a da”, adică de a se remite o sumă de bani creditorului unei obligații. Pentru acest motiv plata nu este o operațiune administrativă, executorie din oficiu, ci sunt aplicabile normele cu caracter execuțional din procedura de drept comun. Procedura contenciosului administrativ are un caracter special, fiind derogatorie de la regulile procedurale civile, însă numai cu privire la cererile care țin de specificul acestei materii, în ceea ce privește executarea obligațiilor de “a da”, trebuie urmată procedura de executare silită C. proc. civ. De altfel, din probele administrate rezultă că numai la data de 21 martie 2011 s-a înregistrat de către executorul judecătoresc somația privind începerea executării silite, iar la data de 2 mai 2011 s-a efectuat plata sumelor arătate în actul de executare.

Potrivit prevederilor art. 371 2 C. proc. civ., pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă într-o sumă de bani. Obligația stabilită prin Sentința nr. 3121/2008, irevocabilă prin Decizia nr. 4766 din 30 octombrie 2009 constă în plata unei sume de bani și ca urmare aceasta este supusă executării silite de drept comun, întrucât legea specială nu conține nicio dispoziție derogatorie de la regimul de drept comun. De asemenea, Înalta Curte precizează că aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este consecința neexecutării culpabile a unei hotărâri judecătorești irevocabile, situație reținută și în considerentele Deciziei nr. 1566/2009 a Curții Constituționale.

În speța prezentată nu s-a dovedit că pârâții nu au executat hotărârea din culpa lor, dimpotrivă, în cazul autorităților publice, toate plățile se fac pe baza alocațiilor bugetare și la cererea creditorului obligației, având în vedere că potrivit principiului disponibilității un creditor poate renunța la executare. De asemenea, la soluționarea cererii, trebuie să se aibă în vedere că prin O.U.G. nr. 71/2009, modificată prin O.U.G. nr. 45/2010, plata sumelor prevăzute prin hotărâre judecătorească, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, a personalului bugetar a fost eșalonată, iar potrivit art. 1 alin. (2) din aceeași ordonanță, în cursul suspendării plății, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

Așa cum s-a arătat în Decizia nr. 740 din 2 iunie 2011 a Curții Constituționale, O.U.G. nr. 71/2009 este un act normativ ce vizează faza executării hotărârii judecătorești, constituind o măsură de natură să garanteze finalitatea procesului judiciar reprezentând un prim pas al debitorului de a-și executa creanța, iar împrejurarea că se execută creanța într-un termen de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă de executare a unei hotărâri judecătorești, având în vedere și caracterul sistemic al problemelor ivite în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. Sumele ce trebuie încasate de reclamant au caracterul unor drepturi salariale, așa cum rezultă din dispozitivul Sentinței nr. 3131/2008 a Curții de Apel București, despăgubirile acordate reprezentând diferențe salariale.

Judecătorul fondului a apreciat că s-a adus o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Jurisprudenței Curții, cu trimitere la o serie de soluții ale instanței europene. Sub acest aspect, mai trebuie precizat că în jurisprudența Curții, respectiv cauza Broniowski c. Polonia, în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de personal, ceea ce ar putea avea consecințe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară. În materia drepturilor salariale ale personalului bugetar suntem în ipoteza de indemnizare a unor largi categorii de personal, mai precis cvasitotalitatea personalului din sistemul bugetar, astfel că executarea, cu nesocotirea unor criterii și prin eșalonare ar avea consecințe economice evidente asupra ansamblului statului.

În acest context se apreciază că măsurile legislative stabilite prin O.U.G. nr. 71/2009 modificată prin O.U.G. nr. 45/2010, se circumscriu limitelor ample ale puterii discreționare a statului. Raportarea la practica Curții Europene a Drepturilor Omului este străină cauzei, pentru că în jurisprudența Curții a fost sancționată practica statelor de a refuza executarea unei hotărâri judecătorești, în procedura execuțională, ori în cazul prezent, reclamantul a cerut executarea, potrivit normelor procedurale naționale, la o dată ulterioară. În aceste condiții nu se poate pune în discuție culpa autorităților abilitate de lege să execute o hotărâre judecătorească, reclamantul fiind cel care a înțeles să urmeze procedurile legale cu întârziere.

Referitor la excepția netimbrării recursului Potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererile având ca obiect sancțiunile și despăgubirile prevăzute de art. 24 alin. (2) sunt scutite de taxa de timbru. În temeiul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cererile pentru exercitarea recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa achitată la prima instanță. Cum cererea a fost scutită de taxa de timbru și calea de atac urmează același regim juridic. Referitor la tardivitatea recursului Recursurile pârâților au fost declarate în termenul legal de 5 zile de la comunicare, respectându-se cerințele art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Hotărârea primei instanțe a fost comunicată pârâților V.V.

și Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale la data de 27 mai 2011, după cum rezultă din dovezile aflate la dosar fond, iar recursul s-a declarat la data de 31 mai 2011, situație ce se dovedește cu plicul aflat la dosar recurs. Pârâtului S.G. i-a fost comunicată hotărârea Curții de apel la data de 27 mai 2011, iar recursul s-a înregistrat la oficiul poștal la data de 31 mai 2011. Având în vedere data comunicării hotărârii și data declarării căii de atac, se constată că aceasta a fost exercitată în termen legal. Referitor la lipsa de interes și a calității procesuale a Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale Recurentul-pârât a fost chemat în judecată de reclamantul P.I., astfel încât are calitatea de parte în litigiu și deci calitate procesuală, acțiunea fiind admisă de prima instanță în contradictoriu și cu această parte, ceea ce justifică și interesul în promovarea căii de atac.

e) soluția instanței de recurs Având în vedere considerentele acestei decizii, nu se poate pune în discuție neexecutarea culpabilă a hotărârii judecătorești și că obligația de executat era o obligație de “a da” și nu de “a face”, astfel că motivele de recurs sunt fondate, urmând ca în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile să fie admise și modificată în tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii precizate ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepțiile netimbrării și tardivității recursurilor. Respinge excepția lipsei calității procesuale active a recurentului-pârât Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și excepția lipsei de interes a acestuia în promovarea recursului. Admite recursurile declarate de pârâții S.G. și Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, împotriva Sentinței nr. 2975 din 14 aprilie 2011 și a Încheierii de îndreptare a erorii materiale din 25 mai 2011, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în tot, sentința atacată în sensul că respinge acțiunea astfel cum a fost precizată de reclamantul P.I., ca nefondată.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 august 2011. Procesat de GGC - NN