ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3952/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3952/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

a) cererea de chemare

în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. 809/2/2011

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal și precizată la 2 martie 2011, reclamantul P.I. a solicitat, în

contradictoriu cu Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale -

(fost Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației), prin ministru

V.V., A.C.M., S.G. și V.V.S., obligarea pârâților A.C.M. și M.C.S.I. prin

ministru V.V., în calitate de codebitori solidari, precum și a pârâților V.V.S.

și S.G., în calitate de actual și, respectiv, fost conducător al autorității

obligate, la plata amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere începând cu data de 30 octombrie 2009 - data rămânerii irevocabile a

Sentinței civile nr. 3121 din 13 noiembrie 2008 - plus 30 zile grație și până

la data emiterii ordinului de reintegrare pe postul deținut la 23 mai 2007,

precum și până la data emiterii buletinului de calcul garantat pentru plata

daunelor, în condițiile sentinței irevocabile.

În motivarea cererii

precizate a arătat, în esență, că pârâții se fac vinovați de neexecutarea de

bună voie și integral, în termenul de 30 de zile, a dispozitivului Sentinței

civile nr. 3121 din 13 noiembrie 2008 a Curții Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4766

din 30 octombrie 2009 a Î.C.C.J.

S-a arătat că deși au

avut alocate fonduri speciale prin hotărâre de guvern pentru punerea în executare

inclusiv a acestei sentințe irevocabile la 30 octombrie 2009, obligațiile nu au

fost executate până în prezent și mai ales s-a refuzat executarea de bună voie.

Mai mult, persoana fizică debitoare A.C. avea obligația executării de îndată a

hotărârii irevocabile.

Reclamantul a arătat

că debitorul co-solidar A.C.M. avea deplina obligație de a-și lua toate

măsurile (inclusiv printr-o acțiune în obligare) să-l constrângă pe celălalt

codebitor solidar instituțional (Ministerul Comunicațiilor și Societății

Informaționale) la o acțiune pozitivă în executarea hotărârii judecătorești,

însă acesta nu a întreprins nicio acțiune în acest sens, achiesând la

pasivitatea și tăcerea pârâtului Ministerul Comunicațiilor și Societății

Informaționale. A solicitat, în consecință, dacă instanța va aprecia că și

pârâtului codebitor solidar A. i se poate reține în sarcină o co-penalitate

solidară proporțională cu conducătorii autorității, să fie obligat la

contribuția solidară în proporția ce o va aprecia instanța față de conduita

culpabilă a pârâtului.

A invocat

reclamantul, cauzele Hornsby împotriva Greciei, Metaxas împotriva Greciei,

Tăcea împotriva României, Theodorescu împotriva României, Roman și Hogea

împotriva României, Costin contra României, Ștefănescu contra României, Ghibuși

contra României, Strungariu contra României, Marinescu și Mangu contra

României, Negulescu contra României, Ciovică contra României, Nițescu contra

României, Ioannidou-Mouzaka contra Greciei, SC Pilot Service SA Constanta

contra României.

În drept, cererea

precizată a fost întemeiată pe prevederile art. 6 paragraf 1 art. 13 din

Convenție (Convenția Europeană a Drepturilor Omului

și a libertăților

fundamentale

),

art. 41 din Convenție, art. 132 și art. 134 C. proc. civ., art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004.

b) întâmpinarea

formulată în cauză

La data de 13 aprilie

2011, pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, prin

ministru V.V. a depus întâmpinare, invocând excepția conexității cu pricina ce

face obiectul Dosarului nr. 7258/2/2010, iar pe fond a solicitat respingerea

cererii ca neîntemeiată. A arătat pârâtul că a formulat o cerere prin care a

solicitat lămurirea dispozitivului, cererea a fost soluționată nefavorabil în

data de 13 ianuarie 2011, iar încheierea de ședință fiind atacată cu recurs. De

asemenea, pârâtul C.A. a solicitat lămurirea dispozitivului, în cadrul

contestației la executare, pe rolul Curții de Apel București aflându-se Dosarul

nr. 1877/2/2011, cu termen în data de 18 mai 2011.

c) sentința și

considerentele primei instanțe

Prin Sentința nr.

2975 din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel București a admis în partea acțiunea

precizată formulată de reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Comunicațiilor și Societății Informaționale prin ministru V.V., A.C.M., V.V.S.

și S.G. și a aplicat pârâtului S.G., fost conducător al Ministerului

Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, pe perioada 30 noiembrie 2009 - 1

septembrie 2010 amendă de 134 RON/zi întârziere la executare obligațiilor de

plată stabilite în sarcina Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei

Informației prin Sentința civilă nr. 3121 din 30 octombrie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, astfel cum

a fost modificată prin Decizia civilă nr. 4766 din 30 octombrie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

A aplicat pârâtului

V.V., în calitate de conducător al Ministerului Comunicațiilor și Societății

Informaționale amendă de 134 RON/zi de întârziere, începând cu data de 2

septembrie 2010 până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor de plată stabilite

în sarcina Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației prin sentința

modificată mai sus menționată. A respins în rest acțiunea precizată ca neîntemeiată.

Prin încheierea din

25 mai 2011, Curtea de Apel București a admis cererea de îndreptare a erorilor

materiale formulată de reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Comunicațiilor și Societății Informaționale prin ministru V.V., A.C.M., V.V. și

S.G. și a dispus îndreptarea erorilor materiale din dispozitivul Sentinței nr.

2975 din 14 aprilie 2011, în sensul că perioadele pentru care se aplică amenda

sunt: 30 noiembrie 2009 - 2 septembrie 2010 (în total 276 zile) pentru pârâtul

S.G. și respectiv, începând cu 3 septembrie 2010, pentru pârâtul V.V., în

calitățile de fost conducător și respectiv, actual conducător al Ministerul

Comunicațiilor și Societății Informaționale (fost Ministerul Comunicațiilor și

Tehnologiei Informației). S-a dispus mențiunea de îndreptare pe ambele

originale ale hotărârii.

Pentru a pronunța

această sentință prima instanță a apreciat că potrivit art. 24 din Legea nr.

554/2004, dacă în urma admiterii acțiunii în contencios administrativ

autoritatea publică este obligată să elibereze o adeverință sau alt înscris sau

să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive

și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa

unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile

a hotărârii, iar în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică

conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă

de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.

S-a reținut de către

prima instanță că punerea în executare a sentinței presupune tocmai efectuarea

unor operațiuni administrative de calcul și plată efectivă a despăgubirilor

arătate în dispozitiv, astfel că nu poate fi primită susținerea autorității

pârâte în sensul că art. 24 nu ar fi aplicabil în cauză.

Cât privește

temeinicia cererii precizate, Curtea a considerat că aceasta a fost dovedită în

ceea ce privește pe conducătorii anteriori și actuali ai autorității pârâte,

niciunul dintre aceștia neadministrând vreo probă că, pe perioada ocupării

funcției ulterior împlinirii termenului de 30 zile de la rămânerea irevocabilă

a sentinței, respectiv începând cu data de 30 noiembrie 2009, ar fi făcut vreun

demers în vederea executării de bună voie a sentinței.

A reținut prima

instanță că nu se poate pretinde că reclamantul avea posibilitatea punerii în

executare silită a obligațiilor de plată, câtă vreme o astfel de încercare de

executare silită a avut loc în ceea ce îl privește pe codebitorul A.C., iar

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a statuat constant în astfel de

situații (c. Sandor împotriva României) că administrația constituie un element

al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune

administrări a justiției, iar dacă administrația refuză sau omite să execute o

hotărâre judecătorească ori întârzie în executarea acesteia, garanțiile art. 6

de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd

orice rațiune de a fi (c. Hornsby împotriva Greciei). În plus, nu este oportun

să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o

creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru

a obține satisfacție (c. Metaxas împotriva Greciei).

Tot astfel, nu are

vreun temei legal apărarea pârâtului în sensul că sumele de plată constituie

drepturi de natură salarială și deci, sunt supuse plății eșalonate reglementate

prin O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii

având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul

bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 45/2010, câtă vreme în

dispozitivul sentinței este menționat expres faptul că pârâții sunt obligați la

plata de despăgubiri, doar cuantumul acestora urmând a fi stabilit prin

raportare la criteriul obiectiv al salariului și celorlalte drepturi de care

reclamantul ar fi beneficiat.

Împotriva sentinței

Curții de apel au declarat recurs pârâții S.G., Ministerul Comunicațiilor și

Societății Informaționale și V.V.

a) recursul declarat

de pârâtul S.G.

În motivele de recurs

acest pârât a arătat că în timpul mandatului său de ministru a delegat

atribuțiile cu privire la situația reclamantului P.I. către secretarul de stat

și secretarii generali.

b) recursul declarat

de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și V.V.

Pârâții au susținut

în motivele de recurs că despăgubirile acordate prin sentință sunt drepturi de

natură salarială, iar potrivit O.U.G. nr. 71/2009, plata sumelor prevăzute prin

hotărâre judecătorească având ca obiect acordarea unor drepturi de natură

salarială stabilite prin hotărâre judecătorească pentru personalul din sectorul

bugetar, se eșalonează în perioada 2012 - 2014, orice executare silită

suspendându-se de drept.

S-a motivat că plata

despăgubirilor nu intră în sfera de cuprindere a operațiunilor administrative,

deoarece operațiunea administrativă reprezintă o obligație de a face, adică

prestarea unei acțiuni, iar plata este o obligație de a da, respectiv,

remiterea unei sume de bani.

Au precizat

recurenții că se pot aplica sancțiunile prevăzute de art. 24 din Legea nr.

554/2004 numai pentru neefectuarea unei operațiuni administrative, că în cauză

nu se pune în discuție o astfel de ipoteză și că obținerea drepturilor stabilite

prin hotărâre se poate face numai pe calea executării silite, procedură aflată

în derulare.

S-a invocat excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului V.V.

c) întâmpinarea

formulată în cauză

Intimatul a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

A invocat excepția

netimbrării recursului, excepția lipsei calității procesuale active a

recurentului Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, excepția

lipsei de interes pentru acest pârât și excepția tardivității recursului.

Pe fond, s-a precizat

că recursurile sunt neîntemeiate.

d) analiza motivelor

de recurs

Situația de fapt

Prin Sentința nr.

3131/2008, Curtea de Apel București a anulat în parte Ordinul nr. 291 din 24

mai 2007 emis de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale privind

eliberarea din funcție a reclamantului P.I. și a obligat pârâtul Ministerul

Comunicațiilor și Tehnologiei Informației în solidar cu A.C.M. la plata unei

despăgubiri egale cu diferențele salariale indexate, majorate și reactualizate

și alte drepturi de la data emiterii ordinului și până la rămânerea irevocabilă

a sentinței, precum și la 10.000 RON daune morale.

În recurs, sentința a

fost modificată în parte, în sensul că au fost obligați pârâții la plata sumei

de 2.000 RON daune morale.

În prezenta cauză s-a

solicitat obligarea conducătorilor autorității pârâte la plata amenzii de 20%

din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere pentru neexecutarea în

termenul de 30 de zile a Sentinței nr. 3131/2008.

Legislația aplicabilă

Legea nr. 554/2004,

art. 24 „obligația executării” alin. (1): „Dacă în urma admiterii acțiunii

autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice

actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite

operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se

face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de

termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii”.

Alin. (2) În cazul în

care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice

sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe

economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru

întârziere.

Art. 25 alin. (1) -

Sancțiunea și despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv

se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia

în camera de consiliu, de urgență, cu citarea părților.

Art. 25 alin. (2) -

Cererea prevăzută la alin. (1) este scutită de taxa de timbru.

Art. 25 alin. (3) -

Hotărârea pronunțată de instanța de executare poate fi atacată cu recurs, în

termen de 5 zile de la comunicare.

Înalta Curte, din

examinarea motivelor de recurs, a situației de fapt și a legislației

aplicabile, reține:

Referitor la

aplicarea amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie

Analiza legislației

aplicabile în materie relevă că se poate aplica conducătorului autorității

publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere, în

cazul în care hotărârea nu s-a executat în termenul prevăzut în cuprinsul

acesteia sau în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Textul art. 24 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 stabilește cu rigoare și sfera de aplicare a

acestuia, respectiv hotărârile a căror neexecutare atrage acordarea

despăgubirilor și aplicarea sancțiunii amenzii.

Sancțiunile prevăzute

de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se aplică numai în cazul

hotărârilor care au ca obiect obligarea unei autorități să încheie, să

înlocuiască, să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să

efectueze anumite operațiuni administrative.

Instanța de fond a

considerat că neefectuarea plății despăgubirilor și a daunelor morale poate fi

sancționată cu aplicarea amenzii reglementate de art. 24 din Legea nr.

554/2004, apreciind că plata și calculul sumelor, sunt operațiuni

administrative.

Înalta Curte arată că

noțiunea de operațiune administrativă nu are o reglementare legală.

În aceste condiții,

conceptul de operațiune administrativă a fost definit și caracterizat pe cale

doctrinară.

Astfel, s-a arătat că

operațiunea administrativă reprezintă o formă de activitate a administrației

care nu produce niciun efect juridic, prin aceasta pregătindu-se un act

administrativ act preparator sau un act posterior, cum ar fi semnarea,

publicarea, comunicarea.

Din conținutul

normativ al art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se constată că

obligațiile a căror neexecutare conduce la aplicarea sancțiunii amenzii, sunt

obligații de “a face”, adică a unor obligații de a emite un act administrativ,

de a modifica un astfel de act, de a se elibera o adeverință sau un înscris sau

să se efectueze o operațiune administrativă, obligații ce nu se pot executa pe

cale silită, datorită specificului acestora, ținând seama și de emitentul

actului care întotdeauna are calitate de autoritate publică.

Executarea unei

operațiuni administrative are caracterul unei obligații de “a face”, ca și

actul la care se referă, operațiunea administrativă fiind anterioară actului

administrativ (spre exemplu un aviz) sau posterioară acestuia (semnarea

actului, publicarea, comunicarea acestuia).

Trebuie precizat că

legiuitorul a impus, în art. 24 din Legea nr. 554/2004, că executarea

hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, prin care s-a instituit în

sarcina autorității publice anumite obligații de “a face”, trebuie să se facă

într-un anumit termen, în caz contrar, se poate aplica sancțiunea prevăzută de

acest text normativ.

Obligația de “a da”

având ca obiect o sumă de bani, întotdeauna se poate executa silit.

Plata reprezintă o

obligație de “a da”, adică de a se remite o sumă de bani creditorului unei

obligații.

Pentru acest motiv

plata nu este o operațiune administrativă, executorie din oficiu, ci sunt

aplicabile normele cu caracter execuțional din procedura de drept comun.

Procedura

contenciosului administrativ are un caracter special, fiind derogatorie de la

regulile procedurale civile, însă numai cu privire la cererile care țin de

specificul acestei materii, în ceea ce privește executarea obligațiilor de “a

da”, trebuie urmată procedura de executare silită C. proc. civ.

De altfel, din probele

administrate rezultă că numai la data de 21 martie 2011 s-a înregistrat de

către executorul judecătoresc somația privind începerea executării silite, iar

la data de 2 mai 2011 s-a efectuat plata sumelor arătate în actul de executare.

Potrivit prevederilor

art. 371

2

C. proc. civ., pot fi executate silit obligațiile al căror

obiect constă într-o sumă de bani.

Obligația stabilită

prin Sentința nr. 3121/2008, irevocabilă prin Decizia nr. 4766 din 30 octombrie

2009 constă în plata unei sume de bani și ca urmare aceasta este supusă

executării silite de drept comun, întrucât legea specială nu conține nicio

dispoziție derogatorie de la regimul de drept comun.

De asemenea, Înalta

Curte precizează că aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004 este consecința neexecutării culpabile a unei hotărâri

judecătorești irevocabile, situație reținută și în considerentele Deciziei nr.

1566/2009 a Curții Constituționale.

În speța prezentată

nu s-a dovedit că pârâții nu au executat hotărârea din culpa lor, dimpotrivă,

în cazul autorităților publice, toate plățile se fac pe baza alocațiilor

bugetare și la cererea creditorului obligației, având în vedere că potrivit

principiului disponibilității un creditor poate renunța la executare.

De asemenea, la

soluționarea cererii, trebuie să se aibă în vedere că prin O.U.G. nr. 71/2009,

modificată prin O.U.G. nr. 45/2010, plata sumelor prevăzute prin hotărâre

judecătorească, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, a

personalului bugetar a fost eșalonată, iar potrivit art. 1 alin. (2) din

aceeași ordonanță, în cursul suspendării plății, orice procedură de executare

silită se suspendă de drept.

Așa cum s-a arătat în

Decizia nr. 740 din 2 iunie 2011 a Curții Constituționale, O.U.G. nr. 71/2009

este un act normativ ce vizează faza executării hotărârii judecătorești,

constituind o măsură de natură să garanteze finalitatea procesului judiciar

reprezentând un prim pas al debitorului de a-și executa creanța, iar

împrejurarea că se execută creanța într-un termen de 3 ani nu reprezintă o

durată excesivă de executare a unei hotărâri judecătorești, având în vedere și

caracterul sistemic al problemelor ivite în legătură cu executarea titlurilor

executorii ale personalului bugetar.

Sumele ce trebuie

încasate de reclamant au caracterul unor drepturi salariale, așa cum rezultă

din dispozitivul Sentinței nr. 3131/2008 a Curții de Apel București,

despăgubirile acordate reprezentând diferențe salariale.

Judecătorul fondului

a apreciat că s-a adus o încălcare a Convenției Europene a Drepturilor Omului

și a Jurisprudenței Curții, cu trimitere la o serie de soluții ale instanței

europene.

Sub acest aspect, mai

trebuie precizat că în jurisprudența Curții, respectiv cauza Broniowski c.

Polonia, în situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de

personal, ceea ce ar putea avea consecințe economice importante asupra

ansamblului unui stat, autoritățile naționale trebuie să dispună de o mare

putere discreționară.

În materia

drepturilor salariale ale personalului bugetar suntem în ipoteza de indemnizare

a unor largi categorii de personal, mai precis cvasitotalitatea personalului

din sistemul bugetar, astfel că executarea, cu nesocotirea unor criterii și

prin eșalonare ar avea consecințe economice evidente asupra ansamblului

statului.

În acest context se

apreciază că măsurile legislative stabilite prin O.U.G. nr. 71/2009 modificată

prin O.U.G. nr. 45/2010, se circumscriu limitelor ample ale puterii

discreționare a statului.

Raportarea la

practica Curții Europene a Drepturilor Omului este străină cauzei, pentru că în

jurisprudența Curții a fost sancționată practica statelor de a refuza

executarea unei hotărâri judecătorești, în procedura execuțională, ori în cazul

prezent, reclamantul a cerut executarea, potrivit normelor procedurale

naționale, la o dată ulterioară.

În aceste condiții nu

se poate pune în discuție culpa autorităților abilitate de lege să execute o

hotărâre judecătorească, reclamantul fiind cel care a înțeles să urmeze

procedurile legale cu întârziere.

Referitor la excepția

netimbrării recursului

Potrivit art. 25

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cererile având ca obiect sancțiunile și

despăgubirile prevăzute de art. 24 alin. (2) sunt scutite de taxa de timbru.

În temeiul art. 11

alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cererile pentru exercitarea recursului

împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa achitată la

prima instanță.

Cum cererea a fost

scutită de taxa de timbru și calea de atac urmează același regim juridic.

Referitor la tardivitatea

recursului

Recursurile pârâților

au fost declarate în termenul legal de 5 zile de la comunicare, respectându-se

cerințele art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea primei

instanțe a fost comunicată pârâților V.V. și Ministerul Comunicațiilor și

Societății Informaționale la data de 27 mai 2011, după cum rezultă din dovezile

aflate la dosar fond, iar recursul s-a declarat la data de 31 mai 2011,

situație ce se dovedește cu plicul aflat la dosar recurs.

Pârâtului S.G. i-a

fost comunicată hotărârea Curții de apel la data de 27 mai 2011, iar recursul

s-a înregistrat la oficiul poștal la data de 31 mai 2011. Având în vedere data

comunicării hotărârii și data declarării căii de atac, se constată că aceasta a

fost exercitată în termen legal.

Referitor la lipsa de

interes și a calității procesuale a Ministerului Comunicațiilor și Societății

Informaționale

Recurentul-pârât a

fost chemat în judecată de reclamantul P.I., astfel încât are calitatea de

parte în litigiu și deci calitate procesuală, acțiunea fiind admisă de prima

instanță în contradictoriu și cu această parte, ceea ce justifică și interesul

în promovarea căii de atac.

e) soluția instanței

de recurs

Având în vedere

considerentele acestei decizii, nu se poate pune în discuție neexecutarea

culpabilă a hotărârii judecătorești și că obligația de executat era o obligație

de “a da” și nu de “a face”, astfel că motivele de recurs sunt fondate, urmând

ca în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile să fie admise și modificată în

tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii precizate ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile

netimbrării și tardivității recursurilor.

Respinge excepția

lipsei calității procesuale active a recurentului-pârât Ministerul Comunicațiilor

și Societății Informaționale și excepția lipsei de interes a acestuia în

promovarea recursului.

Admite recursurile

declarate de pârâții S.G. și Ministerul Comunicațiilor și Societății

Informaționale, împotriva Sentinței nr. 2975 din 14 aprilie 2011 și a

Încheierii de îndreptare a erorii materiale din 25 mai 2011, pronunțate de

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în tot,

sentința atacată în sensul că respinge acțiunea astfel cum a fost precizată de

reclamantul P.I., ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 august 2011.

Procesat

de GGC - NN