ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 461/2012

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 4382 pronunțată în data de 28 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva sentinței nr. 3432 din 13 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Prin aceeași decizie, a respins excepția formulată de reclamant privind tardivitatea recursurilor formulate de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și ministrul V.V. și de A.C.M., a admis recursurile formulate de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și ministrul V.V.

precum și de A.C.M. împotriva aceleiași sentințe și a modificat hotărârea atacată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamant, pentru autoritate de lucru judecat. Pentru a se pronunța astfel instanța reținut, în esență, următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 18 august 2010, astfel cum a fost completată ulterior, reclamantul P.I., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, V.V., A.C.M. și S.G., solicitând în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 stabilirea unor despăgubiri de 20% pe zi de întârziere, începând cu 30 octombrie 2009, pentru neexecutarea Sentinței civile nr. 3121 din 13 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 3432 din 13 mai 2011, a admis, în parte, cererea și a aplicat conducătorului ministerului pârât și secretarului general al instituției o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, dispunând de asemenea, obligarea Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale și a lui A.C.M.

și la plata către reclamant de despăgubiri pentru întârziere, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, diminuat cu 20% de la data de 30 octombrie 2009 și până la plata efectivă și totală, reținând că pârâții nu au procedat la executarea Sentinței civile nr. 3121/2008, irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, nr. 4766 din 30 octombrie 2009 prin care s-a dispus plata către reclamant a unor despăgubiri egale cu diferențele salariale indexate, majorate și reactualizate, de la data emiterii ordinului nr. 291 din 24 mai 2007. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul P.I., cât și pârâții Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și ministrul V.V.

pe de o parte, respectiv A.C.M., pe de altă parte. A mai constatat instanța că, sub aspectul tardivității declarării recursului de către reclamant, aceasta este întemeiată, sens în care a admis-o, întrucât sentința a fost comunicată la data de 22 iunie 2011, iar recursul a fost declarat la 6 iulie 2011. Referitor la motivul de recurs privind nulitatea hotărârii, acesta este neîntemeiat, nefăcându-se dovada producerii unei vătămări care să nu poată fi înlăturată, nefiind îndeplinite cerințele art. 105 alin. (2) C. proc. civ. În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, în raport de Sentința nr. 2975 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3952 din 24 august 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, instanța a constatat că, într-adevăr, excepția invocată este întemeiată.

Arată instanța că, în dosarul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal nr. 809/2/2011, reclamantul P.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, V.V., A.C.M. și S.G., aplicarea amenzii de 20% pe zi de întârziere, începând cu data de 30 octombrie 2009. Prin Sentința nr. 2975 din 14 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea precizată și a aplicat pârâților V.V. și S.G. amendă de câte 134 lei pe zi de întârziere la executarea obligațiilor de plată stabilite în sarcina Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale prin Sentința civilă nr. 3121/2008 a aceleiași instanțe, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 4766/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Această Hotărâre cu nr. 2975/2011 a fost modificată prin Decizia nr. 3952 din 24 august 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin admiterea recursurilor formulate de pârâți și respingerea acțiunii ca nefondată, astfel că acțiunea ce formează obiectul prezentului litigiu, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a avut aceleași părți, cu aceeași calitate, același obiect și cauză. La data de 19 octombrie 2011, P.I. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 4382 pronunțată în data de 28 septembrie 2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin motivele depuse de contestator intitulate „precizare contestație în anulare” și prin expunerea orală din ședința publică din 31 ianuarie 2012 se critică Decizia nr. 4382 din 28 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pe motiv că a fost pronunțată în ședință publică contrar dispozițiilor art. 25(1) din Legea nr. 554/2004 care reglementează pronunțarea în camera de consiliu și al doilea aspect privește faptul că prin soluția dispusă instanța de recurs a schimbat obiectul acțiunii, cu încălcarea principiului disponibilității părții.

Se arată că acțiunea de fond soluționată prin Sentința civilă nr. 3432 din 13 mai 2011 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a avut ca obiect o acțiune în despăgubiri și în mod greșit instanța de recurs a admis excepția autorității de lucru judecat pentru o acțiune în despăgubire cu obiect diferit de cel soluționat irevocabil prin Decizia nr. 3952 din 24 august 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând contestația în anulare formulată în raport de motivele invocate Curtea o apreciază ca nefondată, motivele invocate neîncadrându-se în dispozițiilor art. 317 și 318 C. proc. civ. Faptul că hotărârea instanței de recurs - Decizia nr. 4382 din 28 septembrie 2011 s-a pronunțat în ședința publică nu reprezintă o greșeală materială în sensul dispozițiilor art. 317 C. proc.

civ. Pe de altă parte dispozițiile art. 25(1) din Legea nr. 554/2004 invocate de contestator sunt aplicabile pronunțării hotărârii, în primă instanță și nu în faza procesuală a soluționării recursului. În ceea ce privește aspectul privind încălcarea principiului disponibilității, acest motiv nu se încadrează în dispozițiile art. 318 C. proc. civ., fiind în fapt un motiv de recurs formulat împotriva unei decizii irevocabile, inadmisibil a fi analizat pe calea specială a contestației în anulare. Față de cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondată contestația în anulare, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 317 și 318 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge contestația în anulare formulată de P.I. împotriva Deciziei nr. 4382 din 28 septembrie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2012. Procesat de GGC - GV