ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 679/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 679/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

și cadrul procesual.

Prin sentința civilă nr. 17/CA/2011-PI din 17

iunie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta

R.N.F. împotriva pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și

pe cale de consecință a aplicat conducătorului instituției pârâte amendă de 20%

pe zi de întârziere din salariul minim brut pe economie; totodată a dispus obligarea

pârâtului la plata în favoarea reclamantei a sumei de 100 RON pe zi de

întârziere, începând cu data de 14 februarie 2011 și până la data când se vor

executa întocmai și în întregime obligațiile dispuse prin Sentința nr. 158 din

21 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea și Decizia nr. 173 din 14 ianuarie 2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, că prin Sentința nr. 158 din 21

aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, irevocabilă ca urmare a respingerii

recursului prin Decizia nr. 173 din 14 ianuarie 2011 a Î.C.C.J., s-a dispus

anularea în totalitate a Ordinului nr. 419 din 23 aprilie 2009 emis de pârât și

obligarea acestuia la emiterea unui nou ordin prin care să se dispună

reintegrarea reclamantei în funcția de inspector șef adjunct relații de muncă

în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, cu data de 25 mai 2009.

A fost obligat

pârâtul la plata în favoarea reclamantei a tuturor drepturilor salariale

aferente funcției de inspector șef adjunct relații de muncă pentru perioada 25

mai 2009 și până la reintegrarea efectivă în funcție, la acordarea în natură a

concediului de odihnă neefectuat, aferent anului 2009, la efectuarea tuturor

plăților aferente privind contribuțiile datorate statului, CAS, CASS, impozit,

șomaj etc, să i se completeze reclamantei stagiul de cotizare aferent vechimii

în muncă și în specialitate, precum și la asigurările sociale de sănătate,

efectuarea înscrierilor în carnetul de muncă al reclamantei în mod corect,

anularea înscrierilor privind destituirea din funcția publică de conducere,

completarea în mod corespunzător a dosarului profesional al reclamantei,

asigurarea tuturor condițiilor necesare în vederea reluării activității în

cadrul I.T.M. Bihor și asigurarea condițiilor pentru urmarea cursurilor de

perfecționare prevăzute a fi urmate de reclamantă pentru anul 2009, conform

programului de perfecționare aprobat de Inspecția Muncii.

Instanța de fond a

reținut că, în urma rămânerii irevocabile a hotărârii a fost emis Ordinul nr.

985 din 15 februarie 2011, la expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de

textul de lege mei sus indicat. Art. 2 din dispozitivul acestui ordin o vizează

pe reclamantă și preluându-se cele dispuse prin hotărârea judecătorească se ordonă

ca reclamanta să fie reintegrată în funcția anterior deținută în cadrul I.T.M.

Bihor indicându-se gradul, clasa de salarizare și salariul lunar. Art. 3 din

același ordin prevede ca reclamantei să i se plătească drepturile salariale

restante cu începere de la data de 25 mai 2009 și până la data reluării

efective a activității.

Ulterior, în temeiul

ordinului menționat s-a emis de către Inspectorul general de stat din cadrul

Inspecției Muncii - instituție aflată în subordinea ministerului pârât -

Decizia nr. 515 din 3 iunie 2011, din cuprinsul căreia rezultă explicit că abia

cu începere de la data de 7 iunie 2011, respectiv după sesizarea instanței de

executare și după expirarea termenului prevăzut de lege, s-a dispus

reintegrarea reclamantei în funcția avută conform celor dispuse prin sentință

și prin ordinul MMFPS.

A mai reținut

instanța de fond că Inspectoratul teritorial de Muncă Bihor, instituție în

structura căreia s-a dispus reintegrarea, nu a achitat drepturile bănești

reclamantei, cu motivația că deși a solicitat ministerului, acesta nu a

asigurat resursele financiare necesare pentru plata respectivelor drepturi

salariale restante.

Totodată, instanța de

fond a considerat că, și în situația în care, s-ar admite ipoteza că pentru

reintegrarea reclamantei au fost necesare unele demersuri administrative, ceea

ce a făcut posibilă punerea în fapt a acestei măsuri numai cu începere din data

de 7 iunie 2011, nu există nicio justificare pentru întârzierea în acordarea

drepturilor salariale sau și a celorlalte obligații, o atare întârziere creând

în continuare prejudicii materiale și frustrări reclamantei, care a făcut

dovada contractării de credite bancare cu dobândă pentru asigurarea

subzistenței și pentru suportarea cheltuielilor cu menținerea sănătății, precum

și pentru procedurile de punere în executare, onorarii de executare și de

avocat, legătura de cauzalitate dintre neexecutare și acestea fiind evidentă.

Împotriva sentinței

civile nr. 17/CA/2011-PI din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția

comercială, și de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Prin Decizia nr. 4686

din 12 octombrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal a admis recursul declarat de Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței nr. 17/CA/2011-PI din 17

iunie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a modificat sentința atacată în sensul că a respins

acțiunea formulată de reclamanta R.N., ca nefondată.

Înalta Curte a

reținut că cererea adresată instanței de fond a vizat aplicarea unei amenzi de

20% din salariul minim brut pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești,

conform art. 24 din Legea nr. 554/2004 și obligarea la plata despăgubirilor

pentru întârziere în cuantum de 300 RON pe zi de întârziere începând cu data de

13 ianuarie 2011 și până la executarea întocmai și în întregime a obligațiilor

stabilite în sarcina autorității pârâte.

Titlul executoriu a

cărui neexecutare se invocă este Sentința civilă nr. 158 din 21 aprilie 2010 a

Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, irevocabilă

prin Decizia nr. 173 din 14 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Pentru ca sancțiunea

pecuniară de 20% din salariul minim brut pe economie să fie aplicată este

necesar să se stabilească atitudinea culpabilă a conducătorului autorității

publice pârâte cu privire la neexecutarea unei hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile.

Or, în speță,

recurentul a făcut, în termen legal, toate demersurile necesare pentru

reintegrarea reclamantei; faptul că reintegrarea reclamantei în funcția publică

de conducere s-a făcut abia începând cu data de 7 iunie 2011, datorită derulării

unor operațiuni administrative necesare vacantării respectivei funcții publice,

nu poate conduce la reținerea unei atitudini culpabile în sarcina

conducătorului autorității publice pârâte în sensul art. 24 din LCA.

Totodată, Înalta

Curte a constatat că instanța de fond a reținut în mod greșit că neefectuarea

plății despăgubirilor și a daunelor morale poate fi sancționată cu aplicarea

amenzii reglementate de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, textul art.

24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește cu rigoare sfera de aplicare a

acestuia, respectiv hotărârile a căror neexecutare atrage acordarea

despăgubirilor și aplicarea sancțiunii amenzii.

Din conținutul

normativ al art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă fără echivoc că

obligațiile a căror neexecutare conduce la aplicarea sancțiunii amenzii, sunt

obligații de "a face", adică a unor obligații de a emite un act

administrativ, de a modifica un astfel de act, de a se elibera o adeverință sau

un înscris sau să se efectueze o operațiune administrativă, obligații ce nu se

pot executa pe cale silită, datorită specificului acestora, ținând seama și de

emitentul actului care întotdeauna are calitate de autoritate publică. Așadar

executarea obligațiilor de a da având ca obiect o sumă de bani nu intră sub

incidența art. 24 din LCA, cum în mod greșit a apreciat instanța de fond.

Procedura

contenciosului administrativ are un caracter special, fiind derogatorie de la

regulile procedurale civile, însă numai cu privire la cererile care țin de

specificul acestei materii, în ceea ce privește executarea obligațiilor de

"a da", trebuie urmată procedura de executare silită reglementată în

art. 371

1

și urm. C. proc. civ.

extraordinară de atac exercitată.

Împotriva acestei

hotărâri R.N.F. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., susținând în esență că această hotărâre vine în contradicție cu

Decizia nr. 173 din 14 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, hotărâre pronunțată în aceeași pricină, între aceleași persoane,

având aceeași calitate.

II. Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu

dispozițiile legale aplicabile constată că cererea de revizuire este

inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, decizia a

cărei revizuire se solicită este Decizia nr. 4686 din 12 octombrie 2011

pronunțată de Î.C.C.J, prin care a fost soluționat litigiul dintre R.N.F. și

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale având ca obiect cererea

reclamantei, formulată în temeiul art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr.

554/2004 de aplicare a sancțiunilor prevăzute de Legea nr. 554/2004,

autorității publice Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale,

respectiv amenda de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere și

obligarea acestei autorități la plata, în favoarea reclamantei, de despăgubiri

pentru întârziere în cuantum de 300 RON pe zi de întârziere, începând cu data

de 13 ianuarie 2011 până în momentul în care va executa toate obligațiile

dispuse prin Hotărârea nr. 158 din 21 aprilie 2010, pronunțată de Curtea de

Apel Oradea, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 173 din 14 ianuarie 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Hotărârea considerată

potrivnică de către revizuentă este Sentința nr. 158 din 21 aprilie 2010 a

Curții de Apel Oradea, irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin

Decizia nr. 173 din 14 ianuarie 2011 a Î.C.C.J.

Prin această hotărâre

s-a dispus anularea în totalitate a Ordinului nr. 419 din 23 aprilie 2009 emis

de pârât și obligarea acestuia la emiterea unui nou ordin prin care să se

dispună reintegrarea reclamantei în funcția de inspector șef adjunct relații de

muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, cu data de 25 mai

2009; totodată, a fost obligat pârâtul la plata, în favoarea reclamantei, a

tuturor drepturilor salariale aferente funcției de inspector șef adjunct

relații de muncă, pentru perioada 25 mai 2009 și până la reintegrarea efectivă

în funcție, la acordarea în natură a concediului de odihnă neefectuat, aferent

anului 2009, la efectuarea tuturor plăților aferente privind contribuțiile

datorate statului, CAS, CASS, impozit, șomaj etc, să completeze reclamantei

stagiul de cotizare aferent vechimii în muncă și în specialitate, precum și la

asigurările sociale de sănătate, efectuarea înscrierilor în carnetul de muncă

al reclamantei în mod corect, anularea înscrierilor privind destituirea din

funcția publică de conducere, completarea în mod corespunzător a dosarului

profesional al reclamantei, asigurarea tuturor condițiilor necesare în vederea

reluării activității în cadrul I.T.M. Bihor și asigurarea condițiilor pentru

urmarea cursurilor de perfecționare prevăzute a fi urmate de reclamantă pentru

anul 2009, conform programului de perfecționare aprobat de Inspecția Muncii; a

fost dispusă și obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 RON cu titlu de

daune morale.

Potrivit dispozițiile

art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. "(1) Revizuirea unei hotărâri

rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei

hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere

în următoarele cazuri:

hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade

deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate."

Pentru a fi

admisibilă cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., este necesar ca, în privința hotărârilor potențial potrivnice, să fie

întrunite condițiile existenței autorității de lucru judecat, adică să existe

identitate de părți, de cauză și de obiect.

În cauză, însă,

Curtea reține că în privința hotărârilor potrivnice în opinia revizuenților, nu

este îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză, deoarece: în cele

două litigii soluționate prin deciziile menționate, nu există identitate de

cauză, așa cum rezultă din cele expuse anterior, în sensul că obiectul primei

hotărâri l-a constituit, în esență, obligarea autorității la reintegrarea

reclamantei în funcția de inspector șef adjunct relații de muncă în cadrul

Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor și la plata drepturilor bănești, în

schimb ce obiectul celui de al doilea dosar l-a constituit sancționarea

autorității cu amendă de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de

întârziere și obligarea la plata de despăgubiri pentru întârzierea în punerea

în executare a primei hotărâri, de reintegrare în funcția deținută anterior.

Revizuirea fiind o

cale de atac de retractare, nu poate fi examinată decât în cadrul și pentru

motivele expres arătate, în cazul de față temeiul legal impus de cererea

formulată reprezentându-l art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Pentru considerentele

arătate, în raport cu dispozițiile art. 322 pct. 7 cu referire la art. 326

alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire formulată de R.N.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge cererea de

revizuire formulată de R.N.F. împotriva Deciziei nr. 4686 din 12 octombrie 2011

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 9 februarie 2012.