ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 679/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și cadrul procesual. Prin sentința civilă nr. 17/CA/2011-PI din 17 iunie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta R.N.F. împotriva pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și pe cale de consecință a aplicat conducătorului instituției pârâte amendă de 20% pe zi de întârziere din salariul minim brut pe economie; totodată a dispus obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei a sumei de 100 RON pe zi de întârziere, începând cu data de 14 februarie 2011 și până la data când se vor executa întocmai și în întregime obligațiile dispuse prin Sentința nr. 158 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea și Decizia nr. 173 din 14 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, că prin Sentința nr. 158 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia nr. 173 din 14 ianuarie 2011 a Î.C.C.J., s-a dispus anularea în totalitate a Ordinului nr. 419 din 23 aprilie 2009 emis de pârât și obligarea acestuia la emiterea unui nou ordin prin care să se dispună reintegrarea reclamantei în funcția de inspector șef adjunct relații de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, cu data de 25 mai 2009. A fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a tuturor drepturilor salariale aferente funcției de inspector șef adjunct relații de muncă pentru perioada 25 mai 2009 și până la reintegrarea efectivă în funcție, la acordarea în natură a concediului de odihnă neefectuat, aferent anului 2009, la efectuarea tuturor plăților aferente privind contribuțiile datorate statului, CAS, CASS, impozit, șomaj etc, să i se completeze reclamantei stagiul de cotizare aferent vechimii în muncă și în specialitate, precum și la asigurările sociale de sănătate, efectuarea înscrierilor în carnetul de muncă al reclamantei în mod corect, anularea înscrierilor privind destituirea din funcția publică de conducere, completarea în mod corespunzător a dosarului profesional al reclamantei,

asigurarea tuturor condițiilor necesare în vederea reluării activității în cadrul I.T.M. Bihor și asigurarea condițiilor pentru urmarea cursurilor de perfecționare prevăzute a fi urmate de reclamantă pentru anul 2009, conform programului de perfecționare aprobat de Inspecția Muncii. Instanța de fond a reținut că, în urma rămânerii irevocabile a hotărârii a fost emis Ordinul nr. 985 din 15 februarie 2011, la expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de textul de lege mei sus indicat. Art. 2 din dispozitivul acestui ordin o vizează pe reclamantă și preluându-se cele dispuse prin hotărârea judecătorească se ordonă ca reclamanta să fie reintegrată în funcția anterior deținută în cadrul I.T.M. Bihor indicându-se gradul, clasa de salarizare și salariul lunar.

Art. 3 din același ordin prevede ca reclamantei să i se plătească drepturile salariale restante cu începere de la data de 25 mai 2009 și până la data reluării efective a activității. Ulterior, în temeiul ordinului menționat s-a emis de către Inspectorul general de stat din cadrul Inspecției Muncii - instituție aflată în subordinea ministerului pârât - Decizia nr. 515 din 3 iunie 2011, din cuprinsul căreia rezultă explicit că abia cu începere de la data de 7 iunie 2011, respectiv după sesizarea instanței de executare și după expirarea termenului prevăzut de lege, s-a dispus reintegrarea reclamantei în funcția avută conform celor dispuse prin sentință și prin ordinul MMFPS.

A mai reținut instanța de fond că Inspectoratul teritorial de Muncă Bihor, instituție în structura căreia s-a dispus reintegrarea, nu a achitat drepturile bănești reclamantei, cu motivația că deși a solicitat ministerului, acesta nu a asigurat resursele financiare necesare pentru plata respectivelor drepturi salariale restante.

Totodată, instanța de fond a considerat că, și în situația în care, s-ar admite ipoteza că pentru reintegrarea reclamantei au fost necesare unele demersuri administrative, ceea ce a făcut posibilă punerea în fapt a acestei măsuri numai cu începere din data de 7 iunie 2011, nu există nicio justificare pentru întârzierea în acordarea drepturilor salariale sau și a celorlalte obligații, o atare întârziere creând în continuare prejudicii materiale și frustrări reclamantei, care a făcut dovada contractării de credite bancare cu dobândă pentru asigurarea subzistenței și pentru suportarea cheltuielilor cu menținerea sănătății, precum și pentru procedurile de punere în executare, onorarii de executare și de avocat, legătura de cauzalitate dintre neexecutare și acestea fiind evidentă.

Împotriva sentinței civile nr. 17/CA/2011-PI din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, și de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Prin Decizia nr. 4686 din 12 octombrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței nr. 17/CA/2011-PI din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a modificat sentința atacată în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta R.N., ca nefondată.

Înalta Curte a reținut că cererea adresată instanței de fond a vizat aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești, conform art. 24 din Legea nr. 554/2004 și obligarea la plata despăgubirilor pentru întârziere în cuantum de 300 RON pe zi de întârziere începând cu data de 13 ianuarie 2011 și până la executarea întocmai și în întregime a obligațiilor stabilite în sarcina autorității pârâte. Titlul executoriu a cărui neexecutare se invocă este Sentința civilă nr. 158 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin Decizia nr. 173 din 14 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru ca sancțiunea pecuniară de 20% din salariul minim brut pe economie să fie aplicată este necesar să se stabilească atitudinea culpabilă a conducătorului autorității publice pârâte cu privire la neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Or, în speță, recurentul a făcut, în termen legal, toate demersurile necesare pentru reintegrarea reclamantei; faptul că reintegrarea reclamantei în funcția publică de conducere s-a făcut abia începând cu data de 7 iunie 2011, datorită derulării unor operațiuni administrative necesare vacantării respectivei funcții publice, nu poate conduce la reținerea unei atitudini culpabile în sarcina conducătorului autorității publice pârâte în sensul art. 24 din LCA.

Totodată, Înalta Curte a constatat că instanța de fond a reținut în mod greșit că neefectuarea plății despăgubirilor și a daunelor morale poate fi sancționată cu aplicarea amenzii reglementate de art. 24 din Legea nr. 554/2004. Astfel, textul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește cu rigoare sfera de aplicare a acestuia, respectiv hotărârile a căror neexecutare atrage acordarea despăgubirilor și aplicarea sancțiunii amenzii.

Din conținutul normativ al art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă fără echivoc că obligațiile a căror neexecutare conduce la aplicarea sancțiunii amenzii, sunt obligații de "a face", adică a unor obligații de a emite un act administrativ, de a modifica un astfel de act, de a se elibera o adeverință sau un înscris sau să se efectueze o operațiune administrativă, obligații ce nu se pot executa pe cale silită, datorită specificului acestora, ținând seama și de emitentul actului care întotdeauna are calitate de autoritate publică. Așadar executarea obligațiilor de a da având ca obiect o sumă de bani nu intră sub incidența art. 24 din LCA, cum în mod greșit a apreciat instanța de fond.

Procedura contenciosului administrativ are un caracter special, fiind derogatorie de la regulile procedurale civile, însă numai cu privire la cererile care țin de specificul acestei materii, în ceea ce privește executarea obligațiilor de "a da", trebuie urmată procedura de executare silită reglementată în art. 371 1 și urm. C. proc. civ. 2. Calea extraordinară de atac exercitată. Împotriva acestei hotărâri R.N.F. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susținând în esență că această hotărâre vine în contradicție cu Decizia nr. 173 din 14 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărâre pronunțată în aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile legale aplicabile constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză, decizia a cărei revizuire se solicită este Decizia nr. 4686 din 12 octombrie 2011 pronunțată de Î.C.C.J, prin care a fost soluționat litigiul dintre R.N.F.

și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale având ca obiect cererea reclamantei, formulată în temeiul art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 de aplicare a sancțiunilor prevăzute de Legea nr. 554/2004, autorității publice Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, respectiv amenda de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere și obligarea acestei autorități la plata, în favoarea reclamantei, de despăgubiri pentru întârziere în cuantum de 300 RON pe zi de întârziere, începând cu data de 13 ianuarie 2011 până în momentul în care va executa toate obligațiile dispuse prin Hotărârea nr. 158 din 21 aprilie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 173 din 14 ianuarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Hotărârea considerată potrivnică de către revizuentă este Sentința nr. 158 din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia nr. 173 din 14 ianuarie 2011 a Î.C.C.J.

Prin această hotărâre s-a dispus anularea în totalitate a Ordinului nr. 419 din 23 aprilie 2009 emis de pârât și obligarea acestuia la emiterea unui nou ordin prin care să se dispună reintegrarea reclamantei în funcția de inspector șef adjunct relații de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, cu data de 25 mai 2009; totodată, a fost obligat pârâtul la plata, în favoarea reclamantei, a tuturor drepturilor salariale aferente funcției de inspector șef adjunct relații de muncă, pentru perioada 25 mai 2009 și până la reintegrarea efectivă în funcție, la acordarea în natură a concediului de odihnă neefectuat, aferent anului 2009, la efectuarea tuturor plăților aferente privind contribuțiile datorate statului, CAS, CASS, impozit, șomaj etc, să completeze reclamantei stagiul de cotizare aferent vechimii în muncă și în specialitate, precum și la asigurările sociale de sănătate, efectuarea înscrierilor în carnetul de muncă al reclamantei în mod corect, anularea înscrierilor privind destituirea din funcția publică de conducere, completarea în mod corespunzător a dosarului profesional al reclamantei, asigurarea tuturor condițiilor necesare în vederea reluării activității în cadrul I.T.M.

Bihor și asigurarea condițiilor pentru urmarea cursurilor de perfecționare prevăzute a fi urmate de reclamantă pentru anul 2009, conform programului de perfecționare aprobat de Inspecția Muncii; a fost dispusă și obligarea pârâtului la plata sumei de 25.000 RON cu titlu de daune morale. Potrivit dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. "(1) Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 7. dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate." Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., este necesar ca, în privința hotărârilor potențial potrivnice, să fie întrunite condițiile existenței autorității de lucru judecat, adică să existe identitate de părți, de cauză și de obiect.

În cauză, însă, Curtea reține că în privința hotărârilor potrivnice în opinia revizuenților, nu este îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză, deoarece: în cele două litigii soluționate prin deciziile menționate, nu există identitate de cauză, așa cum rezultă din cele expuse anterior, în sensul că obiectul primei hotărâri l-a constituit, în esență, obligarea autorității la reintegrarea reclamantei în funcția de inspector șef adjunct relații de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor și la plata drepturilor bănești, în schimb ce obiectul celui de al doilea dosar l-a constituit sancționarea autorității cu amendă de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere și obligarea la plata de despăgubiri pentru întârzierea în punerea în executare a primei hotărâri, de reintegrare în funcția deținută anterior.

Revizuirea fiind o cale de atac de retractare, nu poate fi examinată decât în cadrul și pentru motivele expres arătate, în cazul de față temeiul legal impus de cererea formulată reprezentându-l art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Pentru considerentele arătate, în raport cu dispozițiile art. 322 pct. 7 cu referire la art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de R.N.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge cererea de revizuire formulată de R.N.F. împotriva Deciziei nr. 4686 din 12 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 februarie 2012.