ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4503/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamantul L.L.

a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, să se dispună anularea în totalitate a Ordinului nr. 418 din 23 aprilie 2009 a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și suspendarea executării ordinului până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea acestui ordin; să se dispună reintegrarea în funcția deținută anterior datei de 25 mai 2009 sau în funcția corespunzătoare acesteia, cu toate consecințele care decurg din aceasta, în cazul în care în mod arbitrar și abuziv, intimatul va pune în executare ordinul atacat, cu nesocotirea dispozițiilor legale referitoare la regimul actelor administrative contestate pe căile legale și să se dispună obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantumul pe care îl va indica ulterior.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin Ordinul nr. 418 din 23 aprilie 2009 al Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, funcția publică de conducere de inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului Bihor se desființează, urmând ca raportul său de serviciu să înceteze prin eliberare din funcția publică de conducere începând cu data de 25 mai 2009, după expirarea termenului de preaviz de 30 de zile. De asemenea, consideră că ordinul contestat este total nelegal, fiind emis cu încălcarea flagrantă a prevederilor art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, deoarece încetarea raportului de serviciu prin eliberarea din funcția publică de conducere are loc doar în cazul în care autoritatea sau instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității, prin reducerea postului ocupat de funcționarul public.

Or, în speță, reorganizarea activității Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului Bihor prin desființarea postului ocupat de el - funcționar public, nu se susține, de vreme ce nu se află în niciunul din cazurile de reorganizare a activității, enumerate limitativ de dispozițiile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată - când se modifică atribuțiile aferente unei funcții publice mai puțin de 50%; când sunt reduse atribuțiile unui compartiment; când este schimbată denumirea fără modificarea în proporție de peste 50% a atribuțiilor aferente funcției publice; când este schimbată structura compartimentului. În temeiul dispozițiilor art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, republicată, în cazul reorganizării activității prin reducerea posturilor, autoritatea sau instituția publică nu poate înființa posturi similare celor desființate pentru o perioadă de un an de la data reorganizării.

Cu toate acestea, prin O.U.G. nr. 37/2009, în baza căreia s-a emis ordinul contestat, se ignoră cu desăvârșire dispozițiile din Legea nr. 188/1999, prevăzându-se expres că în locul funcției publice desființate ca urmare a așa-zisei „reorganizări a activității” se înființează funcții contractuale identice, nici măcar similare cu cele desființate anterior, fără a mai pune la socoteală din nou necesitatea respectării termenului de 1 an, prevăzut de art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, republicată. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. În motivarea întâmpinării s-a arătat că, potrivit art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației publice, „funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”. La termenul din 24 februarie 2010, în temeiul prevederilor art. 164 C. proc. civ., instanța a dispus conexarea la prezentul dosar a Dosarului nr. 832/35/2009 al Curții de Apel Oradea.

Prin acțiunea formulată în Dosarul nr. 832/35/2009, înregistrată la instanță la data de 25 iunie 2009, reclamantul L.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și protecției Sociale și Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Bihor, anularea în totalitate a Ordinului nr. 1282 din 26 mai 2009 al Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale Bihor, să se dispună suspendarea executării acestui ordin până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea acestui ordin, să se dispună reintegrarea în funcția deținută anterior datei de 23 mai 2009 sau în funcția corespunzătoare acesteia, cu toate consecințele care decurg din aceasta, să se dispună obligarea pârâtului de rândul 1 la plata daunelor morale în cuantumul pe care îl va indica ulterior.

Prin sentința nr. 90/CA/2009 a Curții de Apel Oradea, definitivă și executorie, instanța de judecată, apreciind că s-a făcut dovada cazului bine justificat și a pagubei iminente, a dispus suspendarea executării ordinului nr. 418/2009 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea acestui ordin. După pronunțarea acestei sentințe, în data de 26 mai 2009, intimatul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, ignorând și nesocotind dispozitivul acestei hotărâri judecătorești, cu rea-credință a emis un nou ordin în care a reluat prevederile art. 1 și 2 din ordinul nr. 418/2009 și anume ordinul nr. 1282 din 26 mai 2009, în care a prevăzut că funcția publică de conducere de inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului Bihor s-a desființat începând cu data de 23 mai 2009, raportul de serviciu al reclamantului încetând în data de 25 mai 2009, în conformitate cu prevederile art. 97 lit. c) din Legea nr. 188/199, republicată.

Consideră reclamantul că acest ordin, nr. 1282/2009, este total nelegal, pentru următoarele considerente: Ordinul atacat a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 referitoare la termenul de preaviz ce trebuie acordat de autoritatea sau instituția publică în toate cazurile în care încetează raportul de serviciu al funcționarilor publici prin eliberare din funcție. Dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 37/2009 în baza cărora au fost emise atât ordinul nr. 418/2009, cât și ordinul nr. 1282/2009, sunt neconstituționale, fiind date cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5), art. 20 alin. (1) și art. 41 alin. (1) din Constituție, a dispozițiilor art. 2, 7, 21 pct. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a prevederilor Pactului Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale, și a Directivei nr. 2000/78/CE privind egalitatea la locul de muncă.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Referitor la solicitarea privind reintegrarea în funcția deținută anterior datei de 23 mai 2009 a solicitat să se constate inadmisibilitatea acestei cereri, funcția deținută anterior fiind desființată prin efectul legii, reiterând în principal motivele arătate în întâmpinare depusă în Dosarul nr. 520/35/2009. Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Bihor a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

În principal, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că, potrivit dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 108/1999, republicată, raporturile de serviciu ale reclamantului s-au executat în baza ordinului Ministrului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei nr. 446 din 21 iunie 2005, prin care acesta a fost numit în funcția de inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului Bihor, iar ordinul nr. 1282 din 26 mai 2009 prin care se constată desființarea funcției publice de conducere de inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului Bihor a fost emis tot de Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Bihor fiind doar locul executării raportului de serviciu al reclamantului.

În ceea ce privește fondul cauzei, au fost expuse aceleași motive ca și în întâmpinarea depusă de Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale. Prin precizarea de acțiune depusă la dosar de către reclamantul L.L. la termenul din 21 septembrie 2009, acesta a solicitat anularea în totalitate a Ordinului nr. 1282 din 26 mai 2009 al Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, anularea în totalitate a Ordinului nr. 1382 din 17 iunie 2009 al Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, să se dispună reintegrarea în funcția deținută anterior datei de 23 mai 2009 sau în funcția corespunzătoare acesteia, cu toate consecințele care decurg din aceasta, inclusiv obligarea pârâtului de rândul 1 la plata pe seama sa a drepturilor salariale aferente acestei funcții de conducere, a stimulentelor, a indemnizației de conducere, etc., să se dispună obligarea pârâtului de rândul 1 la plata daunelor morale în cuantumul pe care îl va indica ulterior.

Ordinul nr. 1382/2009, arată reclamantul, a fost emis cu nesocotirea dispozițiilor art. 99 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, fiind trecut automat pe funcția publică de execuție de inspector de muncă clasa 1 grad profesional superior treapta de salarizare 1 la compartimentul control securitate și sănătate în muncă, cu toate că actul normativ mai sus menționat prevede expres că în situația eliberării din funcție a funcționarului public, instituția publică are obligația de a pune la dispoziția acestuia, în perioada de preaviz, funcțiile publice vacante corespunzătoare, în măsura în care acestea există, nefiind prevăzută modalitatea trecerii automate pe o funcție de execuție. La termenul din 05 octombrie 2009, reclamantul L.L.

a depus la dosar precizare de acțiune în ceea ce privește capătul 4 de cerere, referitor la daunele morale, precizare prin care solicită să se dispună obligarea pârâtului de rândul 1 la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 euro, la cursul B.N.R. din ziua plății. Referitor la această precizare de acțiune, prin completarea întâmpinării, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a solicitat respingerea cererii ca nefondată. Astfel, a arătat că pretențiile reclamantului la daunele morale sunt neîntemeiate pentru că acesta nu face dovada prejudiciului moral suferit care să-l îndreptățească la obținerea unor daune morale. Simplul fapt al anulării unor dispoziții ale actului administrativ pe calea excepției de nelegalitate nu este de natură a duce la concluzia vătămării psihice.

Prin precizarea de acțiune depusă la dosar de către reclamantul L.L.

la termenul din 02 noiembrie 2009, acesta a solicitat anularea în totalitate a Ordinului nr. 1282 din 26 mai 2009 al Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale Bihor, anularea în totalitate a Ordinului nr. 1382 din 17 iunie 2009 al Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, și, pe cale de consecință: în principal să se dispună reintegrarea în funcția deținută anterior datei de 23 mai 2009 sau în funcția corespunzătoare acesteia, cu toate consecințele care decurg din aceasta, inclusiv obligarea pârâtului de rândul 1 la plata pe seama sa a drepturilor salariale aferente acestei funcții de conducere, a stimulentelor, a indemnizației de conducere, etc. În subsidiar, în măsura în care se va considera că nu poate fi repus în funcția deținută anterior datei de 23 mai 2009 sau în funcția corespunzătoare acesteia, solicită obligarea pârâtului de rândul 1 la plata tuturor drepturilor salariale aferente funcției de conducere, inclusiv a stimulentelor, indemnizației de conducere, etc., obligarea pârâtului de rândul 1 să efectueze demersurile corective necesare recalculării pensiei pentru limită de vârstă, raportat la funcția de conducere deținută anterior datei de 23 mai 2009. Totodată, solicită să se dispună obligarea pârâtului de rândul 1 la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 euro la cursul B.N.R.

din ziua plății. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 118/CA din 17 martie 2010, îndreptată prin încheierea din data de 08 aprilie 2010, pronunțată în temeiul art. 281 C. proc.

civ., Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Bihor; a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul L.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, și în consecință a dispus anularea în totalitate a ordinelor nr. 418 din 23 aprilie 2009, nr. 1282 din 26 mai 2009 și nr. 1382 din 17 iunie 2009, emise de pârâtul de rândul 1 și a obligat acest pârât la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale aferente funcției de conducere deținute de reclamant anterior datei de 25 mai 2009, de la această dată și până la data pensionării; a obligat pârâtul de rândul 1 să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului necesare recalculării pensiei în raport de funcția de conducere deținută anterior datei de 25 mai 2009; a dispus obligarea pârâtului de rândul 1 la plata către reclamant a sumei de 5.000 euro cu titlu de daune morale, la cursul B.N.R.

din ziua plății; a respins capătul de cerere privind reintegrarea reclamantului în funcția de conducere deținută anterior datei de 25 mai 2009. Fără cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului Bihor, este neîntemeiată, deoarece este instituția publică care pune în executare actele administrative emise de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și era necesară citarea acestuia în cauză pentru a-i fi opozabilă hotărârea pronunțată.

De asemenea, instanța de fond a constatat că excepția inadmisibilității capătului de cerere privind reîncadrarea reclamantului pe funcția publică deținută anterior datei de 25 mai 2009, excepție invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale cu motivarea că această funcție a fost desființată prin efectul legii, este neîntemeiată, deoarece prin anularea actelor administrative în litigiu se anulează și măsura desființării acestei funcții publice, măsură dispusă tot prin aceste acte administrative și tot în baza O.U.G. nr. 37/2009, respectiv a unui act normativ declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională. Prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale s-a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională, reținându-se existența unui viciu de neconstituționalitate extrinsecă constând în emiterea de către Guvern a unei ordonanțe de urgență într-un domeniu care, potrivit art. 115 alin. (6) din Constituție, este sustras competenței sale. S-a reținut, de asemenea, că prin O.U.G.

nr. 37/2009, așa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, precum și statutul juridic al unui funcționar public de conducere din sfera serviciilor publice ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică.

În speță, problema care se pune este aceea a efectelor deciziei Curții Constituționale, de admitere a excepției de neconstitutionalitate a unei legi de aprobare a unei ordonanțe de urgentă care a stat la baza emiterii unui act administrativ (Ordinul nr. 418 din 23 aprilie 2009, Ordinul nr. 1282 din 26 mai 2009 și Ordinul nr. 1382 din 17 iunie 2009 ale Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale) a căror anulare se solicită prin acțiunea în contencios administrativ. Drept urmare, actele administrative atacate: Ordinul nr. 418 din 23 aprilie 2009, Ordinul nr. 1282 din 26 mai 2009 și Ordinul nr. 1382 din 17 iunie 2009 ale Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale sunt nelegale ca urmare a constatării neconstituționalității actului normativ în temeiul căruia au fost emise și urmează a se dispune anularea acestora.

Raportat la considerentele expuse, instanța de fond a apreciat că nu mai este necesară examinarea motivelor de fond invocate de reclamant în acțiune vizând încălcarea prevederilor Legii nr. 188/1999.

Referitor la obligarea pârâtului de rândul 1 la plata unor daune morale în cuantum de 50.000 euro, instanța de fond a constatat că prin emiterea acestor acte administrative, atât cu nesocotirea și în disprețul legislației aplicabile în materia raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici și în materia contenciosului administrativ, cât și a hotărârilor judecătorești irevocabile pronunțate în acest sens, prin care s-a dispus suspendarea executării actelor administrative în litigiu, reclamantul a suferit un prejudiciu moral, fiind pus în imposibilitatea de a pune în executare o hotărâre judecătorească și de a-și exercita funcția de conducere în calitate de inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului Bihor, respectiv de a beneficia în toată această perioadă de remunerația aferentă acestei funcții.

Curtea de apel, văzând și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie (cauza Burghelea împotriva României, cauza Băcanu și SC R. SA împotriva României) a dispus obligarea pârâtului Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale la plata către reclamant a sumei de 5.000 euro cu titlu de daune morale.

Totodată, a respins capătul de cerere privind reintegrarea reclamantului în funcția de conducere deținută anterior datei de 25 mai 2009, întrucât prin decizia nr. 1060 din 01 septembrie 2009 s-a constatat că, începând cu data de 01 septembrie 2009, a încetat de drept raportul de serviciu al reclamantului L.L., ca urmare a admiterii cererii de pensionare formulate de acesta, de către Casa Județeană de Pensii Bihor, prin decizia nr. 310842 din 27 august 2009. Decizia nr. 1060 din 01 septembrie 2009 nu a fost anulată până la momentul soluționării acțiunii, situație în care aceasta produce în continuare efecte juridice, iar reclamantul nu poate fi reîncadrat pe funcția publică deținută anterior datei de 25 mai 2009, în lipsa unui raport juridic de serviciu.

3. Recursurile exercitate împotriva sentinței Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat recurs reclamantul L.L. și pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. 3.1. Recurentul-reclamant L.L. și-a întemeiat calea de atac pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a criticat sentința în ceea ce privește rezolvarea dată capătului de cerere având ca obiect reintegrarea în funcția publică avută anterior ordinelor anulate și cererii de acordare a daunelor morale. În dezvoltarea primei critici s-a referit la două aspecte: încetarea de drept a raportului de serviciu ca urmare a cererii de pensionare și considerentul legat de neatacarea actului de numire a altei persoane în funcția de conducere vizată.

În esență, recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond nu a reținut că pensionarea sa nu a intervenit ca urmare a împlinirii vârstei limită prevăzute de lege, ci a fost determinat să se pensioneze ca urmare a conduitei abuzive a intimatului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, care a refuzat să pună în executare două hotărâri judecătorești definitive și executorii. În aceste circumstanțe, s-a văzut nevoit să uzeze de dreptul conferit prin art. 5 lit. n) din Legea nr. 341/2004, conform căruia cei care dețin calitatea de revoluționar se pot pensiona cu 5 ani înaintea vârstei standard prevăzute de lege, dar poate renunța oricând la statutul de pensionar, astfel că, în opinia sa, considerentul potrivit căruia putea fi reintegrat în funcție numai dacă decizia de pensionare ar fi fost anterior desființată este greșit.

Legat de actul administrativ de numire a altei persoane în funcția de director coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului Bihor, recurentul-reclamant a arătat că motivarea instanței de fond este total eronată, pentru că, în realitate, reclamantul nu justifica nici interesul nici calitatea procesuală activă pentru a ataca în contencios administrativ acel ordin, care a fost infirmat de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, privind neconstituționalitatea actului normativ în temeiul căruia s-a făcut numirea și, în fine, funcția respectivă nu mai era ocupată din data de 10 martie 2010, conducerea instituției publice fiind asigurată, interimar, de directorul coordonator adjunct.

A doua critică, referitoare la cuantumul daunelor morale acordate, a fost centrată pe ideea că împrejurările pricinii, pe deplin dovedite cu probele administrate în cauză, îl îndreptățeau să obțină suma pe care a pretins-o (50.000 euro), suma de 5.000 euro stabilită de instanță fiind infimă, departe de a acoperi integral prejudiciul moral suferit ca urmare a atingerii aduse imaginii sale private și publice, contrară criteriilor cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și în dezacord cu hotărâri judecătorești ale instanțelor naționale care, deși nu fusese administrat un probatoriu specific, au acordat daune morale mai consistente, suma de 5.000 euro fiind considerată o limită minimă.

În acest sens, a depus la dosar copiile hotărârilor judecătorești invocate. 3.2. Recurentul-pârât Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând încălcarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituția României, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale, publicate în M. Of., sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. A mai arătat că ordinele contestate au fost emise în executarea și cu deplina respectare a art. 3 din O.U.G. nr. 37/2009, în vigoare la data respectivă, și că reclamantul a fost trecut pe o funcție publică de execuție, cu salarizarea corespunzătoare. De asemenea, recurentul-pârât a criticat sentința sub aspectul acordării retroactive a drepturilor salariale și al acordării fără temei al unor daune morale, în lipsa unor dovezi privind prejudiciul moral suferit de reclamant.

3.3. Recurentul-pârât Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Bihor și-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., criticând sentința în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și soluția dată fondului cauzei. Referitor la calitatea procesuală pasivă, a arătat că, în temeiul art. 11 din Legea nr. 108/1999, raportul de serviciu al reclamantului a luat naștere prin ordin al Ministrului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, iar actele contestate au fost emise tot de ministrul de resort, motiv pentru care inspectoratul teritorial de muncă nu are calitate procesuală pasivă. În ceea ce privește fondul cauzei, a făcut referire la prevederile art. 3 din O.U.G .nr.

37/2009, în baza cărora a încetat raportul de serviciu al reclamantului și a arătat că acesta a fost protejat prin trecerea într-o funcție publică de execuție, pierzând numai indemnizația de conducere, iar nu toate drepturile salariale. 4. Apărările părților Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a depus la dosar întâmpinare prin care a răspuns recursului reclamantului, arătând, pe de o parte, că instanța de fond a respins în mod corect cererea de reintegrare în funcție, din moment ce raportul de serviciu al reclamantului a încetat de drept ca urmare a pensionării și, pe de altă parte, că daunele morale nu sunt cuvenite, pentru că reclamantul nu a făcut dovada unui prejudiciu moral care să fie reparat în acest mod.

Recurentul-reclamant nu a formulat întâmpinare, dar și-a expus apărările față de recursurile celor două autorități pârâte prin notele scrise depuse la dosar, arătând că, sub aspectele criticate de recurentele-pârâte, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică. Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Bihor nu a formulat întâmpinare. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de toate cele trei părți și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că niciunul dintre recursuri nu este fondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare: Din considerentele ținând de logica argumentării, motivele de recurs vor fi grupate și analizate într-o ordine stabilită în raport cu obiectul lor și cu partea din dispozitivul sentinței la a cărei reformare tinde fiecare dintre ele.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului Bihor. Actele administrative supuse controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, prin acțiunile conexe formulate și precizate de reclamant, sunt Ordinele nr. 418 din 23 aprilie 2009, nr. 1282 din 26 mai 2009 și nr. 1382 din 17 iunie 2009, toate emise de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Deși Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor nu este emitentul actelor administrative menționate, efectele lor se răsfrâng și asupra sa, întrucât privesc raportul de serviciu legat între structura deconcentrată în teritoriu a Inspecției Muncii și reclamant, ca titular al unei funcții publice de conducere în cadrul acesteia.

În plan pur procesual, calitatea procesuală pasivă a Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului Bihor decurge din existența capătului de cerere accesoriu privind reintegrarea reclamantului în funcția publică la care s-a făcut referire. Prin urmare, dezlegarea dată de prima instanță excepției lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului Bihor este corectă. Cu privire la anularea actelor administrative contestate: Ambii recurenți-pârâți au argumentat legalitatea ordinelor prin aceea că raportul de serviciu al recurentului-reclamant a încetat în temeiul art. 97 lit. c) din Legea nr. 188/1999, ca urmare a desființării funcției publice de conducere de inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului Bihor prin efectul art. 3 alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009, în vigoare la data respectivă. Prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, publicată în M. Of. al României nr. 758/06.11.2009, Curtea Constituțională a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională ca urmare a încălcării normelor referitoare la adoptarea ordonanței de urgență prevăzute în art. 115 alin. (6) din Constituție și prin faptul că ordonanța conține prevederi care aduc atingere instituțiilor fundamentale ale statului, prin afectarea statutului juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999 și rezervat legii organice.

Curtea de apel a reținut corect că actele administrative contestate au fost lipsite de fundament legal ca urmare a deciziei Curții Constituționale, care produce efecte cu privire la fondul litigiului. Fără a ignora prevederile art. 147 alin. (4) din Constituția României, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale produc efecte erga omnes și au putere numai pentru viitor, de la data publicării în M. Of., Înalta Curte reține că acceptarea tezei susținute de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în sensul că actele administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009 își păstrează valabilitatea pentru că decizia Curții Constituționale este ulterioară lor, ar lipsi de finalitate controlul constituționalității legii, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ, ci vizează protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale destinatarilor normei declarate neconstituționale.

În plus, cu privire specială asupra mecanismului contenciosului administrativ, interpretarea către care tinde recurentul-pârât ar goli de conținut prevederile art. 126 alin. (6) teza a II-a din Constituția României, în temeiul cărora instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții sau ordonanțe declarate neconstituționale și prevederile corespunzătoare ale art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, avute în vedere și citate de instanța de fond. În consecință, criticile formulate de cei doi recurenți-pârâți, referitoare la soluția dată capătului principal al acțiunilor conexe este nefondată.

Cu privire la reintegrarea recurentului-reclamant în funcția publică: Potrivit art. 106 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, în cazul în care actul administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu este anulat, la solicitarea funcționarului public, instanța de contencios administrativ va dispune reintegrarea în funcția publică. În speță nu poate fi aplicată însă ca atare această prevedere legală, pentru că, ulterior emiterii ordinelor contestate, a intervenit un alt caz de încetare a raportului de funcție, cel prevăzut de art. 98 lit. d) teza a II-a din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la data respectivă. Recurentul-reclamant și-a manifestat voința de a se pensiona, a efectuat demersuri în acest sens și i-a fost emisă decizia de pensionare din 27 august 2009, urmată de decizia nr. 1060 din 01 septembrie 2009, prin care s-a luat act de încetarea de drept a raportului de serviciu.

Este real că recurentul-reclamant nu avea obligația de a solicita anularea actului administrației de numire a altei persoane în funcția de conducere în litigiu, pentru că, în ipoteza admiterii cererii sale de reintegrare, autoritatea publică trebuia să dispună din oficiu eliberarea din funcție a celeilalte persoane, conform art. 99 lit. c) din Legea nr. 188/1999. Înlăturarea acestui considerent, reținut greșit de instanța de fond, nu este însă suficientă pentru modificarea soluției în sensul dorit de parte, atâta vreme cât Curtea de apel a constatat în mod just existența cazului distinct de încetare a raportului de serviciu al reclamantului, ca urmare a pensionării, în sensul celor arătate mai sus.

Succesiunea de acte administrative emise de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, unele chiar după pronunțarea hotărârii judecătorești de suspendare a executării primului ordin, conturează, într-adevăr, un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, dar manifestarea de voință în sensul pensionării recurentului-reclamant, care ocupa, la acea dată, o funcție de execuție, a dat naștere unei situații juridice noi, ale cărei efecte nu puteau fi înlăturate în cadrul procesual al litigiului de față.

Față de prevederile imperative ale art. 98 lit. d) din Legea nr. 188/1999, decizia de pensionare și drepturile și obligațiile corelative acesteia, precum și decizia prin care s-a luat act de încetarea de drept a raportului de serviciu pe temeiul indicat nu pot fi considerate ca fiind supuse unei condiții rezolutorii doar ca efect al unei mențiuni făcute de recurentul-reclamant în cererea de închidere a carnetului de muncă, în sensul că „își rezervă dreptul de a renunța, după caz, la statutul de pensionar”. Pentru toate considerentele reținute, critica formulată de recurentul-reclamant cu privire la reintegrarea în funcție este nefondată. Cu privire la obligația de plată a drepturilor salariale aferente funcției de conducere și de efectuare a mențiunilor necesare recalculării pensiei recurentului-reclamant.

Plata drepturilor salariale aferente funcției de conducere până la data pensionării constituie o modalitate adecvată de restabilire a dreptului vătămat și de reparare a prejudiciului provocat recurentului-reclamant prin actele administrative nelegale, principii a căror aplicare în materia funcției publice o face art. 106 din Legea nr. 188/1999, motivele de recurs formulate în acest sens de recurenții-pârâți fiind lipsite de fundament legal. Cu privire la daunele morale: În contenciosul administrativ, acordarea daunelor morale, alături de cele materiale solicitate de reclamant, este menită să asigure protecția efectivă a drepturilor persoanei vătămate și repararea echitabilă a prejudiciului suferit, în raport cu circumstanțele pricinii, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a apreciat corect, pe baza probelor administrate, că stăruința autorității publice în emiterea actelor administrative cu nesocotirea legislației aplicabile și, mai cu seamă, a hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus suspendarea executării actelor administrative în litigiu, a fost de natură să inducă o stare de incertitudine juridică și a afectat imaginea publică a recurentului-reclamant. Cât privește cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurentul-reclamant îl consideră infim, Curtea reține că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite.

De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanțele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparație echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna. Date fiind particularitățile cauzei, împrejurarea că ministerul – parte în proces a emis ordinele contestate în contextul creat ca urmare a adoptării, de către Guvernul României, a O.U.G. nr. 37/2009, declarate ulterior neconstituționale, Înalta Curte apreciază că daunele morale în cuantumul stabilit de judecătorul fondului sunt în măsură să asigure o reparație echitabilă a prejudiciului provocat reclamantului.

Nu se poate vorbi despre un nivel minim al daunelor morale, în sensul celor menționate în recursul reclamantului, de vreme ce în jurisprudența națională și în cea a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a conturat ideea că, în funcție de circumstanțele cauzei, simpla constatare a existenței faptei ilicite poate reprezenta, în sine, o reparație echitabilă suficientă pentru repararea prejudiciului moral ce ar fi fost suferit de reclamant (e.g. cauza Cumpănă și Mazăre împotriva României, cererea nr. 33348/1996, hotărârea din 17 decembrie 2004, M. Of. al României nr. 501/14.06.2005). 2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge toate recursurile ca nefondate, neexistând motive de reformare a sentinței potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori art. 304 pct. 8, 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de L.L., Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, împotriva sentinței civile nr. 118/CA din 17 martie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2010.