ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4503/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4503/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

procedura derulată în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată

la Curtea de Apel Oradea, reclamantul L.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, să se dispună anularea în totalitate

a Ordinului nr. 418 din 23 aprilie 2009 a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției

Sociale și suspendarea executării ordinului până la soluționarea definitivă și irevocabilă

a acțiunii în anularea acestui ordin; să se dispună reintegrarea în funcția deținută

anterior datei de 25 mai 2009 sau în funcția corespunzătoare acesteia, cu toate

consecințele care decurg din aceasta, în cazul în care în mod arbitrar și abuziv,

intimatul va pune în executare ordinul atacat, cu nesocotirea dispozițiilor legale

referitoare la regimul actelor administrative contestate pe căile legale și să se

dispună obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantumul pe care îl va

indica ulterior.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, prin Ordinul nr. 418 din 23 aprilie 2009 al Ministrului

Muncii, Familiei și Protecției Sociale, funcția publică de conducere de inspector

șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului Bihor se desființează, urmând

ca raportul său de serviciu să înceteze prin eliberare din funcția publică de conducere

începând cu data de 25 mai 2009, după expirarea termenului de preaviz de 30 de zile.

De asemenea, consideră

că ordinul contestat este total nelegal, fiind emis cu încălcarea flagrantă a prevederilor

art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, republicată, deoarece încetarea raportului de serviciu prin

eliberarea din funcția publică de conducere are loc doar în cazul în care autoritatea

sau instituția publică își reduce personalul ca urmare a reorganizării activității,

prin reducerea postului ocupat de funcționarul public.

Or, în speță, reorganizarea

activității Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului Bihor prin desființarea

postului ocupat de el - funcționar public, nu se susține, de vreme ce nu se află

în niciunul din cazurile de reorganizare a activității, enumerate limitativ de dispozițiile

art. 100 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată - când se modifică atribuțiile

aferente unei funcții publice mai puțin de 50%; când sunt reduse atribuțiile unui

compartiment; când este schimbată denumirea fără modificarea în proporție de peste

50% a atribuțiilor aferente funcției publice; când este schimbată structura compartimentului.

În temeiul dispozițiilor

art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, republicată, în cazul reorganizării activității

prin reducerea posturilor, autoritatea sau instituția publică nu poate înființa

posturi similare celor desființate pentru o perioadă de un an de la data reorganizării.

Cu toate acestea, prin

O.U.G. nr. 37/2009, în baza căreia s-a emis ordinul contestat, se ignoră cu desăvârșire

dispozițiile din Legea nr. 188/1999, prevăzându-se expres că în locul funcției publice

desființate ca urmare a așa-zisei „reorganizări a activității” se înființează funcții

contractuale identice, nici măcar similare cu cele desființate anterior, fără a

mai pune la socoteală din nou necesitatea respectării termenului de 1 an, prevăzut

de art. 100 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, republicată.

Prin întâmpinare, pârâtul

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a solicitat respingerea acțiunii

ca nefondată.

În motivarea întâmpinării

s-a arătat că, potrivit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009

privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației publice, „funcțiile publice

specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de

conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte

organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale

prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă

din aceasta, precum și adjuncții acestuia se desființează în termen de 32 de zile

de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”.

La termenul din 24 februarie

2010, în temeiul prevederilor art. 164 C. proc. civ., instanța a dispus conexarea

la prezentul dosar a Dosarului nr. 832/35/2009 al Curții de Apel Oradea.

Prin acțiunea formulată

în Dosarul nr. 832/35/2009, înregistrată la instanță la data de 25 iunie 2009, reclamantul

L.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și protecției

Sociale și Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Bihor, anularea în totalitate

a Ordinului nr. 1282 din 26 mai 2009 al Ministrului Muncii, Familiei și Protecției

Sociale Bihor, să se dispună suspendarea executării acestui ordin până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a acțiunii în anularea acestui ordin, să se dispună reintegrarea

în funcția deținută anterior datei de 23 mai 2009 sau în funcția corespunzătoare

acesteia, cu toate consecințele care decurg din aceasta, să se dispună obligarea

pârâtului de rândul 1 la plata daunelor morale în cuantumul pe care îl va indica

ulterior.

Prin sentința nr. 90/CA/2009

a Curții de Apel Oradea, definitivă și executorie, instanța de judecată, apreciind

că s-a făcut dovada cazului bine justificat și a pagubei iminente, a dispus suspendarea

executării ordinului nr. 418/2009 până la soluționarea definitivă și irevocabilă

a acțiunii în anularea acestui ordin.

După pronunțarea acestei

sentințe, în data de 26 mai 2009, intimatul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale, ignorând și nesocotind dispozitivul acestei hotărâri judecătorești, cu

rea-credință a emis un nou ordin în care a reluat prevederile art. 1 și 2 din ordinul

nr. 418/2009 și anume ordinul nr. 1282 din 26 mai 2009, în care a prevăzut că funcția

publică de conducere de inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă al

Județului Bihor s-a desființat începând cu data de 23 mai 2009, raportul de serviciu

al reclamantului încetând în data de 25 mai 2009, în conformitate cu prevederile

art. 97 lit. c) din Legea nr. 188/199, republicată.

Consideră reclamantul

că acest ordin, nr. 1282/2009, este total nelegal, pentru următoarele considerente:

Ordinul atacat a fost

emis cu încălcarea dispozițiilor art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 referitoare

la termenul de preaviz ce trebuie acordat de autoritatea sau instituția publică

în toate cazurile în care încetează raportul de serviciu al funcționarilor publici

prin eliberare din funcție.

Dispozițiile art. 3 din

O.U.G. nr. 37/2009 în baza cărora au fost emise atât ordinul nr. 418/2009, cât și

ordinul nr. 1282/2009, sunt neconstituționale, fiind date cu încălcarea dispozițiilor

art. 1 alin. (5), art. 20 alin. (1) și art. 41 alin. (1) din Constituție, a dispozițiilor

art. 2, 7, 21 pct. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a prevederilor

Pactului Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale,

și a Directivei nr. 2000/78/CE privind egalitatea la locul de muncă.

Prin întâmpinare, pârâtul

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a solicitat respingerea acțiunii

ca nefondată.

Referitor la solicitarea

privind reintegrarea în funcția deținută anterior datei de 23 mai 2009 a solicitat

să se constate inadmisibilitatea acestei cereri, funcția deținută anterior fiind

desființată prin efectul legii, reiterând în principal motivele arătate în întâmpinare

depusă în Dosarul nr. 520/35/2009.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar, pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Bihor a solicitat

respingerea acțiunii ca nefondată.

În principal, a invocat

excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că, potrivit dispozițiilor

art. 11 din Legea nr. 108/1999, republicată, raporturile de serviciu ale reclamantului

s-au executat în baza ordinului Ministrului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei

nr. 446 din 21 iunie 2005, prin care acesta a fost numit în funcția de inspector

șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului Bihor, iar ordinul nr.

1282 din 26 mai 2009 prin care se constată desființarea funcției publice de conducere

de inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului Bihor a fost

emis tot de Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Inspectoratul

Teritorial de Muncă al Județului Bihor fiind doar locul executării raportului de

serviciu al reclamantului.

În ceea ce privește fondul

cauzei, au fost expuse aceleași motive ca și în întâmpinarea depusă de Ministerul

Muncii Familiei și Protecției Sociale.

Prin precizarea de acțiune

depusă la dosar de către reclamantul L.L. la termenul din 21 septembrie 2009, acesta

a solicitat anularea în totalitate a Ordinului nr. 1282 din 26 mai 2009 al Ministrului

Muncii, Familiei și Protecției Sociale, anularea în totalitate a Ordinului nr.

1382 din 17 iunie 2009 al Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, să

se dispună reintegrarea în funcția deținută anterior datei de 23 mai 2009 sau în

funcția corespunzătoare acesteia, cu toate consecințele care decurg din aceasta,

inclusiv obligarea pârâtului de rândul 1 la plata pe seama sa a drepturilor salariale

aferente acestei funcții de conducere, a stimulentelor, a indemnizației de conducere,

etc., să se dispună obligarea pârâtului de rândul 1 la plata daunelor morale în

cuantumul pe care îl va indica ulterior.

Ordinul nr. 1382/2009,

arată reclamantul, a fost emis cu nesocotirea dispozițiilor art. 99 alin. (5) din

Legea nr. 188/1999, fiind trecut automat pe funcția publică de execuție de inspector

de muncă clasa 1 grad profesional superior treapta de salarizare 1 la compartimentul

control securitate și sănătate în muncă, cu toate că actul normativ mai sus menționat

prevede expres că în situația eliberării din funcție a funcționarului public, instituția

publică are obligația de a pune la dispoziția acestuia, în perioada de preaviz,

funcțiile publice vacante corespunzătoare, în măsura în care acestea există, nefiind

prevăzută modalitatea trecerii automate pe o funcție de execuție.

La termenul din 05 octombrie

2009, reclamantul L.L. a depus la dosar precizare de acțiune în ceea ce privește

capătul 4 de cerere, referitor la daunele morale, precizare prin care solicită să

se dispună obligarea pârâtului de rândul 1 la plata daunelor morale în cuantum de

50.000 euro, la cursul B.N.R. din ziua plății.

Referitor la această precizare

de acțiune, prin completarea întâmpinării, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

Astfel, a arătat că pretențiile

reclamantului la daunele morale sunt neîntemeiate pentru că acesta nu face dovada

prejudiciului moral suferit care să-l îndreptățească la obținerea unor daune morale.

Simplul fapt al anulării unor dispoziții ale actului administrativ pe calea excepției

de nelegalitate nu este de natură a duce la concluzia vătămării psihice.

Prin precizarea de acțiune

depusă la dosar de către reclamantul L.L. la termenul din 02 noiembrie 2009, acesta

a solicitat anularea în totalitate a Ordinului nr. 1282 din 26 mai 2009 al Ministrului

Muncii, Familiei și Protecției Sociale Bihor, anularea în totalitate a Ordinului

nr. 1382 din 17 iunie 2009 al Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale,

și, pe cale de consecință: în principal să se dispună reintegrarea în funcția deținută

anterior datei de 23 mai 2009 sau în funcția corespunzătoare acesteia, cu toate

consecințele care decurg din aceasta, inclusiv obligarea pârâtului de rândul 1 la

plata pe seama sa a drepturilor salariale aferente acestei funcții de conducere,

a stimulentelor, a indemnizației de conducere, etc. În subsidiar, în măsura în care

se va considera că nu poate fi repus în funcția deținută anterior datei de 23

mai 2009 sau în funcția corespunzătoare acesteia, solicită obligarea pârâtului de

rândul 1 la plata tuturor drepturilor salariale aferente funcției de conducere,

inclusiv a stimulentelor, indemnizației de conducere, etc., obligarea pârâtului

de rândul 1 să efectueze demersurile corective necesare recalculării pensiei pentru

limită de vârstă, raportat la funcția de conducere deținută anterior datei de 23

mai 2009. Totodată, solicită să se dispună obligarea pârâtului de rândul 1 la plata

daunelor morale în cuantum de 50.000 euro la cursul B.N.R. din ziua plății.

Prin sentința nr. 118/CA

din 17 martie 2010, îndreptată prin încheierea din data de 08 aprilie 2010, pronunțată

în temeiul art. 281 C. proc. civ., Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Bihor; a respins

ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul

L.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

și Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, și în consecință a dispus anularea în

totalitate a ordinelor nr. 418 din 23 aprilie 2009, nr. 1282 din 26 mai 2009 și

nr. 1382 din 17 iunie 2009, emise de pârâtul de rândul 1 și a obligat acest pârât

la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale aferente funcției de conducere

deținute de reclamant anterior datei de 25 mai 2009, de la această dată și până

la data pensionării; a obligat pârâtul de rândul 1 să efectueze cuvenitele mențiuni

în carnetul de muncă al reclamantului necesare recalculării pensiei în raport de

funcția de conducere deținută anterior datei de 25 mai 2009; a dispus obligarea

pârâtului de rândul 1 la plata către reclamant a sumei de 5.000 euro cu titlu de

daune morale, la cursul B.N.R. din ziua plății; a respins capătul de cerere privind

reintegrarea reclamantului în funcția de conducere deținută anterior datei de 25

mai 2009. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive

a Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului Bihor, este neîntemeiată, deoarece

este instituția publică care pune în executare actele administrative emise de Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale și era necesară citarea acestuia în cauză

pentru a-i fi opozabilă hotărârea pronunțată.

De asemenea, instanța

de fond a constatat că excepția inadmisibilității capătului de cerere privind reîncadrarea

reclamantului pe funcția publică deținută anterior datei de 25 mai 2009, excepție

invocată de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale cu motivarea

că această funcție a fost desființată prin efectul legii, este neîntemeiată, deoarece

prin anularea actelor administrative în litigiu se anulează și măsura desființării

acestei funcții publice, măsură dispusă tot prin aceste acte administrative și tot

în baza O.U.G. nr. 37/2009, respectiv a unui act normativ declarat neconstituțional

de către Curtea Constituțională.

Prin Decizia nr. 1257

din 07 octombrie 2009 a Curții Constituționale s-a constatat că Legea pentru aprobarea

O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației

publice este neconstituțională, reținându-se existența unui viciu de neconstituționalitate

extrinsecă constând în emiterea de către Guvern a unei ordonanțe de urgență într-un

domeniu care, potrivit art. 115 alin. (6) din Constituție, este sustras competenței

sale.

S-a reținut, de asemenea,

că prin O.U.G. nr. 37/2009, așa cum a fost aprobată prin lege de către Parlament,

a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, precum și statutul

juridic al unui funcționar public de conducere din sfera serviciilor publice ale

ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ teritoriale stabilit prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile

art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, potrivit cărora statutul funcționarilor

publici se reglementează prin lege organică.

În speță, problema care

se pune este aceea a efectelor deciziei Curții Constituționale, de admitere a excepției

de neconstitutionalitate a unei legi de aprobare a unei ordonanțe de urgentă care

a stat la baza emiterii unui act administrativ (Ordinul nr. 418 din 23 aprilie 2009,

Ordinul nr. 1282 din 26 mai 2009 și Ordinul nr. 1382 din 17 iunie 2009 ale Ministrului

Muncii, Familiei și Protecției Sociale) a căror anulare se solicită prin acțiunea

în contencios administrativ.

Drept urmare, actele administrative

atacate: Ordinul nr. 418 din 23 aprilie 2009, Ordinul nr. 1282 din 26 mai 2009 și

Ordinul nr. 1382 din 17 iunie 2009 ale Ministrului Muncii, Familiei și Protecției

Sociale sunt nelegale ca urmare a constatării neconstituționalității actului normativ

în temeiul căruia au fost emise și urmează a se dispune anularea acestora.

Raportat la considerentele

expuse, instanța de fond a apreciat că nu mai este necesară examinarea motivelor

de fond invocate de reclamant în acțiune vizând încălcarea prevederilor Legii nr.

188/1999.

Referitor la obligarea

pârâtului de rândul 1 la plata unor daune morale în cuantum de 50.000 euro, instanța

de fond a constatat că prin emiterea acestor acte administrative, atât cu nesocotirea

și în disprețul legislației aplicabile în materia raporturilor de serviciu ale funcționarilor

publici și în materia contenciosului administrativ, cât și a hotărârilor judecătorești

irevocabile pronunțate în acest sens, prin care s-a dispus suspendarea executării

actelor administrative în litigiu, reclamantul a suferit un prejudiciu moral, fiind

pus în imposibilitatea de a pune în executare o hotărâre judecătorească și de a-și

exercita funcția de conducere în calitate de inspector șef al Inspectoratului

Teritorial de Muncă al Județului Bihor, respectiv de a beneficia în toată această

perioadă de remunerația aferentă acestei funcții.

Curtea de apel, văzând

și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie (cauza Burghelea

împotriva României, cauza Băcanu și SC R. SA împotriva României) a dispus obligarea

pârâtului Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale la plata către reclamant

a sumei de 5.000 euro cu titlu de daune morale.

Totodată, a respins capătul

de cerere privind reintegrarea reclamantului în funcția de conducere deținută anterior

datei de 25 mai 2009, întrucât prin decizia nr. 1060 din 01 septembrie 2009 s-a

constatat că, începând cu data de 01 septembrie 2009, a încetat de drept raportul

de serviciu al reclamantului L.L., ca urmare a admiterii cererii de pensionare formulate

de acesta, de către Casa Județeană de Pensii Bihor, prin decizia nr. 310842 din

27 august 2009.

Decizia nr. 1060 din

01 septembrie 2009 nu a fost anulată până la momentul soluționării acțiunii, situație

în care aceasta produce în continuare efecte juridice, iar reclamantul nu poate

fi reîncadrat pe funcția publică deținută anterior datei de 25 mai 2009, în lipsa

unui raport juridic de serviciu.

împotriva sentinței

Împotriva hotărârii instanței

de fond au declarat recurs reclamantul L.L. și pârâții Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale și Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

3.1. Recurentul-reclamant

L.L. și-a întemeiat calea de atac pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

a criticat sentința în ceea ce privește rezolvarea dată capătului de cerere având

ca obiect reintegrarea în funcția publică avută anterior ordinelor anulate și cererii

de acordare a daunelor morale.

În dezvoltarea primei

critici s-a referit la două aspecte: încetarea de drept a raportului de serviciu

ca urmare a cererii de pensionare și considerentul legat de neatacarea actului de

numire a altei persoane în funcția de conducere vizată.

În esență, recurentul-reclamant

a susținut că instanța de fond nu a reținut că pensionarea sa nu a intervenit ca

urmare a împlinirii vârstei limită prevăzute de lege, ci a fost determinat să se

pensioneze ca urmare a conduitei abuzive a intimatului Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale, care a refuzat să pună în executare două hotărâri judecătorești

definitive și executorii. În aceste circumstanțe, s-a văzut nevoit să uzeze de dreptul

conferit prin art. 5 lit. n) din Legea nr. 341/2004, conform căruia cei care dețin

calitatea de revoluționar se pot pensiona cu 5 ani înaintea vârstei standard prevăzute

de lege, dar poate renunța oricând la statutul de pensionar, astfel că, în opinia

sa, considerentul potrivit căruia putea fi reintegrat în funcție numai dacă decizia

de pensionare ar fi fost anterior desființată este greșit.

Legat de actul administrativ

de numire a altei persoane în funcția de director coordonator al Inspectoratului

Teritorial de Muncă al Județului Bihor, recurentul-reclamant a arătat că motivarea

instanței de fond este total eronată, pentru că, în realitate, reclamantul nu justifica

nici interesul nici calitatea procesuală activă pentru a ataca în contencios administrativ

acel ordin, care a fost infirmat de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1257

din 07 octombrie 2009, privind neconstituționalitatea actului normativ în temeiul

căruia s-a făcut numirea și, în fine, funcția respectivă nu mai era ocupată din

data de 10 martie 2010, conducerea instituției publice fiind asigurată, interimar,

de directorul coordonator adjunct.

A doua critică, referitoare

la cuantumul daunelor morale acordate, a fost centrată pe ideea că împrejurările

pricinii, pe deplin dovedite cu probele administrate în cauză, îl îndreptățeau să

obțină suma pe care a pretins-o (50.000 euro), suma de 5.000 euro stabilită de instanță

fiind infimă, departe de a acoperi integral prejudiciul moral suferit ca urmare

a atingerii aduse imaginii sale private și publice, contrară criteriilor cristalizate

în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și în dezacord cu hotărâri

judecătorești ale instanțelor naționale care, deși nu fusese administrat un probatoriu

specific, au acordat daune morale mai consistente, suma de 5.000 euro fiind considerată

o limită minimă. În acest sens, a depus la dosar copiile hotărârilor judecătorești

invocate.

3.2. Recurentul-pârât

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și-a întemeiat recursul pe prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând încălcarea prevederilor art. 147 alin. (4)

din Constituția României, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale, publicate

în M. Of., sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

A mai arătat că ordinele

contestate au fost emise în executarea și cu deplina respectare a art. 3 din O.U.G.

nr. 37/2009, în vigoare la data respectivă, și că reclamantul a fost trecut pe o

funcție publică de execuție, cu salarizarea corespunzătoare.

De asemenea, recurentul-pârât

a criticat sentința sub aspectul acordării retroactive a drepturilor salariale și

al acordării fără temei al unor daune morale, în lipsa unor dovezi privind prejudiciul

moral suferit de reclamant.

3.3. Recurentul-pârât

Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Bihor și-a întemeiat recursul pe

prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., criticând sentința în ceea ce privește

respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și soluția dată fondului

cauzei.

Referitor la calitatea

procesuală pasivă, a arătat că, în temeiul art. 11 din Legea nr. 108/1999, raportul

de serviciu al reclamantului a luat naștere prin ordin al Ministrului Muncii,

Solidarității Sociale și Familiei, iar actele contestate au fost emise tot de ministrul

de resort, motiv pentru care inspectoratul teritorial de muncă nu are calitate procesuală

pasivă.

În ceea ce privește fondul

cauzei, a făcut referire la prevederile art. 3 din O.U.G .nr. 37/2009, în baza cărora

a încetat raportul de serviciu al reclamantului și a arătat că acesta a fost protejat

prin trecerea într-o funcție publică de execuție, pierzând numai indemnizația de

conducere, iar nu toate drepturile salariale.

Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale a depus la dosar întâmpinare prin care a răspuns recursului

reclamantului, arătând, pe de o parte, că instanța de fond a respins în mod corect

cererea de reintegrare în funcție, din moment ce raportul de serviciu al reclamantului

a încetat de drept ca urmare a pensionării și, pe de altă parte, că daunele morale

nu sunt cuvenite, pentru că reclamantul nu a făcut dovada unui prejudiciu moral

care să fie reparat în acest mod.

Recurentul-reclamant nu

a formulat întâmpinare, dar și-a expus apărările față de recursurile celor două

autorități pârâte prin notele scrise depuse la dosar, arătând că, sub aspectele

criticate de recurentele-pârâte, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.

Inspectoratul Teritorial

de Muncă al Județului Bihor nu a formulat întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursurilor

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate de toate cele trei părți și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că niciunul dintre recursuri nu este fondat,

pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:

Din considerentele ținând

de logica argumentării, motivele de recurs vor fi grupate și analizate într-o ordine

stabilită în raport cu obiectul lor și cu partea din dispozitivul sentinței la a

cărei reformare tinde fiecare dintre ele.

de drept relevante

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului

Bihor.

Actele administrative

supuse controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ,

prin acțiunile conexe formulate și precizate de reclamant, sunt Ordinele nr. 418

din 23 aprilie 2009, nr. 1282 din 26 mai 2009 și nr. 1382 din 17 iunie 2009, toate

emise de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Deși Inspectoratul Teritorial

de Muncă Bihor nu este emitentul actelor administrative menționate, efectele lor

se răsfrâng și asupra sa, întrucât privesc raportul de serviciu legat între structura

deconcentrată în teritoriu a Inspecției Muncii și reclamant, ca titular al unei

funcții publice de conducere în cadrul acesteia. În plan pur procesual, calitatea

procesuală pasivă a Inspectoratului Teritorial de Muncă al Județului Bihor decurge

din existența capătului de cerere accesoriu privind reintegrarea reclamantului în

funcția publică la care s-a făcut referire.

Prin urmare, dezlegarea

dată de prima instanță excepției lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului

Teritorial de Muncă al Județului Bihor este corectă.

Cu privire la anularea

actelor administrative contestate:

Ambii recurenți-pârâți

au argumentat legalitatea ordinelor prin aceea că raportul de serviciu al recurentului-reclamant

a încetat în temeiul art. 97 lit. c) din Legea nr. 188/1999, ca urmare a desființării

funcției publice de conducere de inspector șef al Inspectoratului Teritorial de

Muncă al Județului Bihor prin efectul art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, în

vigoare la data respectivă.

Prin Decizia nr. 1257

din 07 octombrie 2009, publicată în M. Of. al României nr. 758/06.11.2009, Curtea

Constituțională a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională

ca urmare a încălcării normelor referitoare la adoptarea ordonanței de urgență prevăzute

în art. 115 alin. (6) din Constituție și prin faptul că ordonanța conține prevederi

care aduc atingere instituțiilor fundamentale ale statului, prin afectarea statutului

juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate

ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999 și rezervat

legii organice.

Curtea de apel a reținut

corect că actele administrative contestate au fost lipsite de fundament legal ca

urmare a deciziei Curții Constituționale, care produce efecte cu privire la fondul

litigiului.

Fără a ignora prevederile

art. 147 alin. (4) din Constituția României, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale

produc efecte erga omnes și au putere numai pentru viitor, de la data publicării

în M. Of., Înalta Curte reține că acceptarea tezei susținute de Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale, în sensul că actele administrative emise în temeiul

O.U.G. nr. 37/2009 își păstrează valabilitatea pentru că decizia Curții Constituționale

este ulterioară lor, ar lipsi de finalitate controlul constituționalității legii,

care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ, ci vizează protecția efectivă

a drepturilor și libertăților fundamentale ale destinatarilor normei declarate neconstituționale.

În plus, cu privire specială

asupra mecanismului contenciosului administrativ, interpretarea către care tinde

recurentul-pârât ar goli de conținut prevederile art. 126 alin. (6) teza a II-a

din Constituția României, în temeiul cărora instanțele de contencios administrativ

sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau,

după caz, prin dispoziții sau ordonanțe declarate neconstituționale și prevederile

corespunzătoare ale art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, avute în vedere

și citate de instanța de fond.

În consecință, criticile

formulate de cei doi recurenți-pârâți, referitoare la soluția dată capătului principal

al acțiunilor conexe este nefondată.

Cu privire la reintegrarea

recurentului-reclamant în funcția publică:

Potrivit art. 106

alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, în cazul

în care actul administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu

este anulat, la solicitarea funcționarului public, instanța de contencios administrativ

va dispune reintegrarea în funcția publică.

În speță nu poate fi aplicată

însă ca atare această prevedere legală, pentru că, ulterior emiterii ordinelor contestate,

a intervenit un alt caz de încetare a raportului de funcție, cel prevăzut de

art. 98 lit. d) teza a II-a din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la data

respectivă.

Recurentul-reclamant și-a

manifestat voința de a se pensiona, a efectuat demersuri în acest sens și i-a fost

emisă decizia de pensionare din 27 august 2009, urmată de decizia nr. 1060 din 01

septembrie 2009, prin care s-a luat act de încetarea de drept a raportului de serviciu.

Este real că recurentul-reclamant

nu avea obligația de a solicita anularea actului administrației de numire a altei

persoane în funcția de conducere în litigiu, pentru că, în ipoteza admiterii cererii

sale de reintegrare, autoritatea publică trebuia să dispună din oficiu eliberarea

din funcție a celeilalte persoane, conform art. 99 lit. c) din Legea nr. 188/1999.

Înlăturarea acestui considerent,

reținut greșit de instanța de fond, nu este însă suficientă pentru modificarea soluției

în sensul dorit de parte, atâta vreme cât Curtea de apel a constatat în mod just

existența cazului distinct de încetare a raportului de serviciu al reclamantului,

ca urmare a pensionării, în sensul celor arătate mai sus.

Succesiunea de acte administrative

emise de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, unele chiar după pronunțarea

hotărârii judecătorești de suspendare a executării primului ordin, conturează, într-adevăr,

un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, dar

manifestarea de voință în sensul pensionării recurentului-reclamant, care ocupa,

la acea dată, o funcție de execuție, a dat naștere unei situații juridice noi, ale

cărei efecte nu puteau fi înlăturate în cadrul procesual al litigiului de față.

Față de prevederile imperative ale art. 98 lit. d) din Legea nr. 188/1999, decizia

de pensionare și drepturile și obligațiile corelative acesteia, precum și decizia

prin care s-a luat act de încetarea de drept a raportului de serviciu pe temeiul

indicat nu pot fi considerate ca fiind supuse unei condiții rezolutorii doar ca

efect al unei mențiuni făcute de recurentul-reclamant în cererea de închidere a

carnetului de muncă, în sensul că „își rezervă dreptul de a renunța, după caz, la

statutul de pensionar”.

Pentru toate considerentele

reținute, critica formulată de recurentul-reclamant cu privire la reintegrarea în

funcție este nefondată.

Cu privire la obligația

de plată a drepturilor salariale aferente funcției de conducere și de efectuare

a mențiunilor necesare recalculării pensiei recurentului-reclamant.

Plata drepturilor salariale

aferente funcției de conducere până la data pensionării constituie o modalitate

adecvată de restabilire a dreptului vătămat și de reparare a prejudiciului provocat

recurentului-reclamant prin actele administrative nelegale, principii a căror aplicare

în materia funcției publice o face art. 106 din Legea nr. 188/1999, motivele de

recurs formulate în acest sens de recurenții-pârâți fiind lipsite de fundament legal.

Cu privire la daunele

morale:

În contenciosul administrativ,

acordarea daunelor morale, alături de cele materiale solicitate de reclamant, este

menită să asigure protecția efectivă a drepturilor persoanei vătămate și repararea

echitabilă a prejudiciului suferit, în raport cu circumstanțele pricinii, conform

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a apreciat

corect, pe baza probelor administrate, că stăruința autorității publice în emiterea

actelor administrative cu nesocotirea legislației aplicabile și, mai cu seamă, a

hotărârilor judecătorești prin care s-a dispus suspendarea executării actelor administrative

în litigiu, a fost de natură să inducă o stare de incertitudine juridică și a afectat

imaginea publică a recurentului-reclamant.

Cât privește cuantumul

daunelor morale acordate, pe care recurentul-reclamant îl consideră infim, Curtea

reține că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi

stabilită decât pe baza unui suport probator, în privința daunelor morale nu pot

fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea,

judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanțele cauzei,

asupra unei sume globale, care să constituie o reparație echitabilă în raport cu

efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse

cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul

lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie însă o penalitate excesivă pentru

cel care a produs dauna.

Date fiind particularitățile

cauzei, împrejurarea că ministerul – parte în proces a emis ordinele contestate

în contextul creat ca urmare a adoptării, de către Guvernul României, a O.U.G.

nr. 37/2009, declarate ulterior neconstituționale, Înalta Curte apreciază că daunele

morale în cuantumul stabilit de judecătorul fondului sunt în măsură să asigure o

reparație echitabilă a prejudiciului provocat reclamantului.

Nu se poate vorbi despre

un nivel minim al daunelor morale, în sensul celor menționate în recursul reclamantului,

de vreme ce în jurisprudența națională și în cea a Curții Europene a Drepturilor

Omului s-a conturat ideea că, în funcție de circumstanțele cauzei, simpla constatare

a existenței faptei ilicite poate reprezenta, în sine, o reparație echitabilă suficientă

pentru repararea prejudiciului moral ce ar fi fost suferit de reclamant (e.g. cauza

Cumpănă și Mazăre împotriva României, cererea nr. 33348/1996, hotărârea din 17 decembrie

2004, M. Of. al României nr. 501/14.06.2005).

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge toate recursurile ca nefondate, neexistând motive de reformare a sentinței

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori art. 304 pct. 8, 9 și

art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de L.L., Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspectoratul Teritorial

de Muncă Bihor, împotriva sentinței civile nr. 118/CA din 17 martie 2010 a Curții

de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2010.