ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1945/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 225/F/CA din 3 noiembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul R.I.H., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, dispunând anularea Ordinului nr. 720 din 22 mai 2009 emis de pârât, reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior, precum și plata către acesta a diferenței dintre drepturile salariale de care ar fi beneficiat pe perioada cuprinsă între data eliberării din funcția publică și până la reintegrare și, respectiv, cele încasate pentru funcția efectiv deținută, sub sancțiunea plății amenzii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz de neexecutare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin Ordinul nr. 467 din 23 aprilie 2009 emis de ministrul muncii, familiei si protecției sociale, în temeiul art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, s-a desființat funcția publică de conducere de inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, reclamantului R.I.H. ce ocupa această funcție fiindu-i acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice până la data de 25 mai 2009, după expirarea acestei perioade urmând a fi eliberat din funcția publică.

În urma Notei Inspecției Muncii privind locurile vacante din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă și a cererii formulate de reclamant în perioada de preaviz, prin Ordinul nr. 720 din 22 mai 2009 al pârâtului s-a modificat raportul de serviciu al reclamantului - inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, începând cu data de 22 mai 2009, prin mutarea definitivă pe funcția publică de conducere Șef Birou - inspector de muncă la Biroul Control relații de muncă. î ntrucât dispunerea eliberării din funcție s-a făcut pe motivul prevăzut de art. 99 lit. b) din Legea nr. 188/1999, alin. (5) și (6) ale aceluiași articol impuneau autorității publice angajatoare obligația de a pune la dispoziția reclamantului funcțiile publice vacante corespunzătoare pe care acesta să fie transferat în interesul serviciului sau la cerere.

Astfel, reține instanța de fond, acceptul reclamantului pentru modificarea raportului său de serviciu nu a constituit o alegere liberă de natură a lăsa fără obiect acțiunea sa în anularea ordinului atacat, astfel că reclamantul justifică în continuare interesul de a obține anularea ordinului, susținerile pârâtului fiind nefondate. î n esență, arată prima instanță, temeiul juridic ce a stat la baza ordinului îl constituie O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice care la art. III alin. (1) prevede că „funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta precum și adjuncții acestuia se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență". Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, pronunțată de Curtea Constituțională, în cadrul controlului anterior promulgării legii de aprobare a ordonanței, s-a constatat că această lege de aprobare a O.U.G nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a încălcării normelor privitoare la adoptarea ordonanței de urgență prevăzute de art. 115 alin. (6) din Constituție și prin faptul că ordonanța conține la art. III prevederi care aduc atingere funcționării instituțiilor fundamentale ale statului.

Devenite parte integrantă a legii de aprobare, dispozițiile O.U.G.

nr. 37/2009 au fost supuse controlului de constituționalitate, reținându-se că sunt neconstituționale, prin modificările aduse de ordonanță art. 13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și anexei la această lege, fiind eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de „director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale". S-a reținut că soluția de desființare a acestor funcții publice și asigurarea conducerii de către directori coordonatori cu contract de management preconizată în art. III din Ordonanță reprezintă o construcție juridică deficitară și confuză care ridică problema statutului juridic al "directorului coordonator" și a naturii juridice a "contractului de management" astfel că se "afectează" statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999 republicată, și care se reglementează prin lege organică.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate Curtea Constituțională a constatat că prin dispozițiile sale, O.U.G. nr. 37/2009 exprimă o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul județelor, și pune în discuție regimul constituțional și legal actual al funcției publice. Raportat la motivele expuse, instanța de fond a apreciat ca fiind nefondată excepția de inadmisibilitate invocată de pârât privind desființarea postului ocupat de către reclamant, în condițiile în care neconstituționalitatea dispozițiilor legale aplicabile în materie a determinat revenirea la structura organizatorică și la statul de funcții existent în perioada derulării raportului de serviciu al reclamantului.

2. Recursul pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâtul, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 c. proc. civ. În esență, recurentul-pârât a arătat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, pentru că Ordinele ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 467 din 23 aprilie 2009, prin care a fost desființată funcția publică de conducere de inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara și nr. 720 din 22 mai 2009, de modificare a raportului de serviciu, nu au făcut decât să pună în aplicare prevederile imperative ale art. III din O.U.G.

nr. 37/2009. A mai arătat că în temeiul art. IV din O.U.G. nr. 105/1999, funcțiile și posturile vizate de art. III din O.U.G. nr. 37/2009, „sunt și rămân desființate”, iar deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și produc efecte numai pentru viitor, normele constatate neconstituționale încetându-și efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivului de recurs invocat și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este Ordinul nr. 467 din 23 aprilie 2009 emis de ministrul muncii, familiei și protecției sociale, prin care s-a dispus desființarea funcției publice de conducere de inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, în temeiul art. III din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice. Intimatului-reclamant, ocupant al funcției publice de conducere desființate, i-a fost acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice, până la data de 25 mai 2009, când raportul de serviciu urma să înceteze prin eliberarea din funcție, în temeiul art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999.

Curtea de apel a reținut corect că actul administrativ contestat a fost lipsit de orice fundament legal ca urmare a Deciziei nr. 1257 din 7 octombrie 2009, prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și a înseși prevederilor ordonanței de urgență, devenite parte integrantă a legii de aprobare. Acceptarea tezei susținute de recurentul-reclamant, în sensul că ordinul își păstrează validitatea pentru că O.U.G. nr. 37/2000, era în vigoare la data emiterii lui, ar lipsi de finalitate controlul constituționalității legii, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale destinatarilor normei declarate neconstituționale.

Nici invocarea prevederilor art. IV din O.U.G. nr. 105/2009 nu poate duce la o soluție contrară celei pronunțate de curtea de apel, pentru că acest din urmă act normativ a fost, la rândul său, declarat neconstituțional prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței nr. 225/F/CA din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2010.