ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1945/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 225/F/CA din

3 noiembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamantul R.I.H., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale, dispunând anularea Ordinului nr. 720 din 22 mai

2009 emis de pârât, reintegrarea reclamantului în funcția publică

deținută anterior, precum și plata către acesta a

diferenței dintre drepturile salariale de care ar fi beneficiat pe

perioada cuprinsă între data eliberării din funcția publică

și până la reintegrare și, respectiv, cele încasate pentru

funcția efectiv deținută, sub sancțiunea plății

amenzii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz

de neexecutare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în

esență, următoarele:

Prin Ordinul nr. 467 din 23 aprilie 2009

emis de ministrul muncii, familiei si protecției sociale, în temeiul art. III

alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, s-a desființat funcția publică

de conducere de inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă

Hunedoara, reclamantului R.I.H. ce ocupa această funcție fiindu-i acordat

un preaviz de 30 de zile calendaristice până la data de 25 mai 2009,

după expirarea acestei perioade urmând a fi eliberat din funcția

publică.

În urma Notei Inspecției Muncii

privind locurile vacante din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă

și a cererii formulate de reclamant în perioada de preaviz, prin Ordinul

nr. 720 din 22 mai 2009 al pârâtului s-a modificat raportul de serviciu al

reclamantului - inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă

Hunedoara, începând cu data de 22 mai 2009, prin mutarea definitivă pe

funcția publică de conducere Șef Birou - inspector de muncă

la Biroul Control relații de muncă.

î

ntrucât dispunerea

eliberării din funcție s-a făcut pe motivul prevăzut de

art. 99 lit. b) din Legea nr. 188/1999, alin. (5) și (6) ale

aceluiași articol impuneau autorității publice angajatoare

obligația de a pune la dispoziția reclamantului funcțiile

publice vacante corespunzătoare pe care acesta să fie transferat în

interesul serviciului sau la cerere.

Astfel, reține instanța de

fond, acceptul reclamantului pentru modificarea raportului său de serviciu

nu a constituit o alegere liberă de natură a lăsa fără

obiect acțiunea sa în anularea ordinului atacat, astfel că

reclamantul justifică în continuare interesul de a obține anularea

ordinului, susținerile pârâtului fiind nefondate.

î

n esență,

arată prima instanță, temeiul juridic ce a stat la baza

ordinului îl constituie O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de

îmbunătățire a activității administrației publice

care la art. III alin. (1) prevede că „funcțiile publice,

funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim

contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor

publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile administrativ

teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de

urgență, care face parte integrantă din aceasta precum și

adjuncții acestuia se desființează în termen de 32 de zile de la

data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de

urgență".

Prin Decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009, pronunțată de Curtea Constituțională, în

cadrul controlului anterior promulgării legii de aprobare a

ordonanței, s-a constatat că această lege de aprobare a O.U.G

nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a încălcării

normelor privitoare la adoptarea ordonanței de urgență

prevăzute de art. 115 alin. (6) din Constituție și prin faptul

că ordonanța conține la art. III prevederi care aduc atingere

funcționării instituțiilor fundamentale ale statului.

Devenite parte integrantă a

legii de aprobare, dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009 au fost supuse

controlului de constituționalitate, reținându-se că sunt

neconstituționale, prin modificările aduse de ordonanță art.

13 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici și anexei la această lege, fiind

eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile

de „director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice

deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate

ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale".

S-a reținut că soluția de desființare a acestor

funcții publice și asigurarea conducerii de către directori

coordonatori cu contract de management preconizată în art. III din

Ordonanță reprezintă o construcție juridică

deficitară și confuză care ridică problema statutului

juridic al "directorului coordonator" și a naturii juridice a

"contractului de management" astfel că se "afectează"

statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera

serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte

organe ale administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale, stabilit prin Legea nr. 188/1999 republicată,

și care se reglementează prin lege organică.

De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate

Curtea Constituțională a constatat că prin dispozițiile

sale, O.U.G. nr. 37/2009 exprimă o tendință de politizare a

structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale,

mai precis la nivelul județelor, și pune în discuție regimul

constituțional și legal actual al funcției publice.

Raportat la motivele expuse, instanța de fond a apreciat ca fiind

nefondată excepția de inadmisibilitate invocată de pârât privind

desființarea postului ocupat de către reclamant, în condițiile

în care neconstituționalitatea dispozițiilor legale aplicabile în

materie a determinat revenirea la structura organizatorică și la

statul de funcții existent în perioada derulării raportului de

serviciu al reclamantului.

Protecției Sociale

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și

nelegală, a declarat recurs pârâtul, invocând motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 c. proc. civ.

În esență, recurentul-pârât a arătat că

hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea

greșită a legii, pentru că Ordinele ministrului muncii, familiei

și protecției sociale nr. 467 din 23 aprilie 2009, prin care a fost

desființată funcția publică de conducere de inspector

șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara și nr. 720

din 22 mai 2009, de modificare a raportului de serviciu, nu au făcut decât

să pună în aplicare prevederile imperative ale art. III din O.U.G.

nr. 37/2009.

A mai arătat că în temeiul art. IV din O.U.G. nr. 105/1999,

funcțiile și posturile vizate de art. III din O.U.G. nr. 37/2009,

„sunt și rămân desființate”, iar deciziile Curții

Constituționale sunt obligatorii și produc efecte numai pentru viitor,

normele constatate neconstituționale încetându-și efectele juridice

la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivului de recurs invocat și a

prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul nu este fondat.

Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea

contenciosului administrativ este Ordinul nr. 467 din 23 aprilie 2009 emis de

ministrul muncii, familiei și protecției sociale, prin care s-a

dispus desființarea funcției publice de conducere de inspector

șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, în temeiul art.

III din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire

a activității administrației publice.

Intimatului-reclamant, ocupant al funcției publice de conducere

desființate, i-a fost acordat un preaviz de 30 de zile calendaristice,

până la data de 25 mai 2009, când raportul de serviciu urma să

înceteze prin eliberarea din funcție, în temeiul art. 97 lit. c) și

art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999.

Curtea de apel a reținut corect că actul administrativ

contestat a fost lipsit de orice fundament legal ca urmare a Deciziei nr. 1257

din 7 octombrie 2009, prin care Curtea Constituțională a constatat

neconstituționalitatea legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 și a

înseși prevederilor ordonanței de urgență, devenite parte

integrantă a legii de aprobare.

Acceptarea tezei susținute de recurentul-reclamant, în sensul

că ordinul își păstrează validitatea pentru că O.U.G.

nr. 37/2000, era în vigoare la data emiterii lui, ar lipsi de finalitate

controlul constituționalității legii, care nu se limitează

la asanarea sistemului legislativ, ci include protecția efectivă a

drepturilor și libertăților fundamentale ale destinatarilor

normei declarate neconstituționale.

Nici invocarea prevederilor art. IV din O.U.G. nr. 105/2009 nu poate

duce la o soluție contrară celei pronunțate de curtea de apel,

pentru că acest din urmă act normativ a fost, la rândul său,

declarat neconstituțional prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând

că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva

sentinței nr. 225/F/CA din 3 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 16 aprilie 2010.