ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1088/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal reclamantul F.D.A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspecția Muncii solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună suspendarea executării Ordinului nr. 408 din 23 aprilie 2009 și a Deciziei nr. 598 din 25 februarie 2010 așa cum a fost modificată prin Decizia nr. 666 din 27 februarie 2010 și de Decizia nr. 943 din 30 iunie 2010 până la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța asupra legalității Ordinului nr. 408 din 23 aprilie 2009 emis de pârâta Inspecția Muncii, în raport de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată.

Prin Sentința nr. 221/F/CA din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de F.D.A. privind suspendarea executării Ordinului nr. 408 din 23 aprilie 2009 și a Deciziei nr. 598 din 25 februarie 2010 așa cum a fost modificată prin Decizia nr. 666 din 27 februarie 2010 și prin Decizia nr. 943 din 30 iunie 2010. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că prin Ordinul Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 408 din 23 aprilie 2009, s-a dispus desființarea funcției publice de conducere de Inspector Șef din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba pe care o ocupa reclamantul. Prin Ordinul nr. 865 din 25 mai 2009 și Decizia nr. 424 din 25 octombrie 2009 emise de M.M.F.P.S., în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009, respectiv al O.U.G. nr. 105/2009, reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba. Prin Decizia nr. 598 din 25 februarie 2010, modificată prin Decizia nr. 666 din 27 februarie 2010 și prin Decizia nr. 943 din 30 iunie 2010 emise de Inspecția Muncii s-a dispus încetarea contractului de management al reclamantului, începând cu data de 1 iulie 2010, urmând ca acesta să își reia funcția publică deținută anterior. A mai reținut prima instanță că dacă pentru Ordinul nr. 408 din 23 aprilie 2009 se poate susține existența unui caz bine justificat, în condițiile în care O.U.G.

nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională, în ceea ce privește condiția iminenței producerii unei prejudiciu, aceasta nu a fost dovedită, reclamantul continuând a ocupa funcția de director coordonator la aceeași instituție până la 1 iulie 2010. Cu privire la celelalte decizii a căror suspendare a executării s-a solicitat, prima instanță a constatat că reclamantul nu a relevat împrejurări de natură a arunca o urmă de îndoială asupra prezumției de legalitate de care se bucură aceste acte administrative.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F.D.A., care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 408 din 23 aprilie 2009, a Deciziei nr. 598 din 25 februarie 2010, modificată prin Decizia nr. 666 din 27 februarie 2010 și prin Decizia nr. 943 din 30 iunie 2010 emise de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspecția Muncii, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare formulată împotriva acestor acte administrative. În motivarea căii de atac, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc. civ., recurentul a susținut că, în mod greșit, instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a dispune suspendarea executării actelor administrative atacate.

În acest sens, a susținut că prima condiție a cazului bine justificat rezultă din însăși situația de fapt și de drept care este de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității ordinului atacat. A susținut că temeiul de drept al încetării raporturilor de muncă îl reprezintă O.U.G. nr. 105/2009 care a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții Constituționale, la rândul ei, O.U.G. nr. 37/2009 fiind declarată neconstituțională printr-o decizie anterioară. Referitor la condiția privind paguba iminentă a arătat că este îndeplinită, întrucât salariul pe care l-a obținut în funcția de director coordonator era inferior celui pe care îl încasa pentru funcția de inspector șef.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 C. proc. civ., ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Argumente de fapt și de drept relevante articolele 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 reglementează procedura suspendării executării actului administrativ, la cererea persoanei vătămate, formulată fie în faza procedurii prealabile administrative (art. 14), fie după declanșarea procedurii judiciare prin acțiunea în anularea actului (art. 15). În ambele ipoteze, legea impune în mod cumulativ două condiții, cazul bine justificat și paguba iminentă.

Îndeplinirea acestor două condiții este analizată în funcție de circumstanțele cauzei, fiind lăsată la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării. Cazul bine justificat este circumscris de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 împrejurărilor legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În speța de față, funcția de director coordonator, personal contractual, pe care a ocupat-o reclamantul la Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba, a fost înființată prin O.U.G. nr. 37/2009, prin Decizia nr. 1257 din 7.10.2009 Curtea Constituțională declarând neconstituțională legea de aprobare a ordonanței, având drept urmare lipsirea de efecte juridice a actelor administrative subsecvente, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție. În condițiile în care și O.U.G. nr. 105/2009 a fost la rândul ei declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, funcția de conducător al serviciilor publice deconcentrate revine la regimul de funcție publică, fiind astfel eliminată categoria directorilor-coordonatori și coordonatori adjuncți, ce aveau statutul de personal contractual.

Astfel, cum a reținut Curtea Constituțională prin Decizia nr. 414/2010, în urma constatării neconstituționalității celor două ordonanțe de urgență în raport cu funcțiile de conducere înființate la nivelul serviciilor publice deconcentrate, începând cu data de 28 februarie 2010 continuă să-și producă efectele prevederile legale anterioare cuprinse în Legea nr. 188/1999. În raport de cele arătate mai sus, se constată că nu este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat, astfel cum este definită sintagma prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, nici cea de-a doua condiție, respectiv paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) litera ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public nu este întrunită, judecătorul fondului indicând împrejurările rezultate din probele cauzei pe baza cărora și-a format convingerea că iminența pagubei nu este dovedită, în condițiile în care reclamantul a beneficiat în continuare de o funcție de conducere și a avut venituri salariale chiar dacă într-o formă diminuată. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat în temeiul art. 14 alin. (4), corelat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinței potrivit art. 304 pct. 6 sau art. 304 1 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de F.D.A., împotriva Sentinței nr. 221/F/CA din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 februarie 2011.