ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1088/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal reclamantul

F.D.A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale și Inspecția Muncii solicitând instanței ca prin hotărârea

ce o va pronunța în cauză să dispună suspendarea executării Ordinului nr. 408

din 23 aprilie 2009 și a Deciziei nr. 598 din 25 februarie 2010 așa cum a fost

modificată prin Decizia nr. 666 din 27 februarie 2010 și de Decizia nr. 943 din

30 iunie 2010 până la rămânerea irevocabilă a hotărârii ce se va pronunța

asupra legalității Ordinului nr. 408 din 23 aprilie 2009 emis de pârâta

Inspecția Muncii, în raport de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004,

modificată.

Prin Sentința nr.

221/F/CA din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal a respins cererea formulată de F.D.A. privind

suspendarea executării Ordinului nr. 408 din 23 aprilie 2009 și a Deciziei nr.

598 din 25 februarie 2010 așa cum a fost modificată prin Decizia nr. 666 din 27

februarie 2010 și prin Decizia nr. 943 din 30 iunie 2010.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut că prin Ordinul Ministrului Muncii,

Familiei și Protecției Sociale nr. 408 din 23 aprilie 2009, s-a dispus

desființarea funcției publice de conducere de Inspector Șef din cadrul

Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba pe care o ocupa reclamantul.

Prin Ordinul nr. 865

din 25 mai 2009 și Decizia nr. 424 din 25 octombrie 2009 emise de M.M.F.P.S.,

în temeiul O.U.G. nr. 37/2009, respectiv al O.U.G. nr. 105/2009, reclamantul a

fost numit în funcția de director coordonator al Inspectoratului Teritorial de

Muncă Alba.

Prin Decizia nr. 598

din 25 februarie 2010, modificată prin Decizia nr. 666 din 27 februarie 2010 și

prin Decizia nr. 943 din 30 iunie 2010 emise de Inspecția Muncii s-a dispus

încetarea contractului de management al reclamantului, începând cu data de 1

iulie 2010, urmând ca acesta să își reia funcția publică deținută anterior.

A mai reținut prima

instanță că dacă pentru Ordinul nr. 408 din 23 aprilie 2009 se poate susține

existența unui caz bine justificat, în condițiile în care O.U.G. nr. 37/2009 a

fost declarată neconstituțională, în ceea ce privește condiția iminenței

producerii unei prejudiciu, aceasta nu a fost dovedită, reclamantul continuând

a ocupa funcția de director coordonator la aceeași instituție până la 1 iulie

2010.

Cu privire la

celelalte decizii a căror suspendare a executării s-a solicitat, prima instanță

a constatat că reclamantul nu a relevat împrejurări de natură a arunca o urmă

de îndoială asupra prezumției de legalitate de care se bucură aceste acte

administrative.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul F.D.A., care a solicitat modificarea sa,

în sensul admiterii cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 408 din 23

aprilie 2009, a Deciziei nr. 598 din 25 februarie 2010, modificată prin Decizia

nr. 666 din 27 februarie 2010 și prin Decizia nr. 943 din 30 iunie 2010 emise

de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspecția Muncii, până

la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare formulată împotriva acestor

acte administrative.

În motivarea căii de

atac, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C.

proc. civ., recurentul a susținut că, în mod greșit, instanța a reținut că nu

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru

a dispune suspendarea executării actelor administrative atacate. În acest sens,

a susținut că prima condiție a cazului bine justificat rezultă din însăși

situația de fapt și de drept care este de natură a crea o îndoială serioasă în

privința legalității ordinului atacat. A susținut că temeiul de drept al

încetării raporturilor de muncă îl reprezintă O.U.G. nr. 105/2009 care a fost

declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a Curții

Constituționale, la rândul ei, O.U.G. nr. 37/2009 fiind declarată

neconstituțională printr-o decizie anterioară.

Referitor la condiția

privind paguba iminentă a arătat că este îndeplinită, întrucât salariul pe care

l-a obținut în funcția de director coordonator era inferior celui pe care îl

încasa pentru funcția de inspector șef.

Examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 C. proc. civ.,

ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată

că recursul nu este fondat.

Argumente de fapt și

de drept relevante articolele 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 reglementează

procedura suspendării executării actului administrativ, la cererea persoanei

vătămate, formulată fie în faza procedurii prealabile administrative (art. 14),

fie după declanșarea procedurii judiciare prin acțiunea în anularea actului

(art. 15).

În ambele ipoteze,

legea impune în mod cumulativ două condiții, cazul bine justificat și paguba

iminentă.

Îndeplinirea acestor

două condiții este analizată în funcție de circumstanțele cauzei, fiind lăsată

la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței

dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea

interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea

prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă

verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus

evaluării.

Cazul bine justificat

este circumscris de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004

împrejurărilor legate de starea de fapt și de drept de natură să creeze o

îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În speța de față,

funcția de director coordonator, personal contractual, pe care a ocupat-o

reclamantul la Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba, a fost înființată prin

O.U.G. nr. 37/2009, prin Decizia nr. 1257 din 7.10.2009 Curtea Constituțională

declarând neconstituțională legea de aprobare a ordonanței, având drept urmare

lipsirea de efecte juridice a actelor administrative subsecvente, potrivit art.

147 alin. (1) din Constituție.

În condițiile în care

și O.U.G. nr. 105/2009 a fost la rândul ei declarată neconstituțională prin

Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, funcția de conducător al serviciilor

publice deconcentrate revine la regimul de funcție publică, fiind astfel

eliminată categoria directorilor-coordonatori și coordonatori adjuncți, ce aveau

statutul de personal contractual.

Astfel, cum a reținut

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 414/2010, în urma constatării

neconstituționalității celor două ordonanțe de urgență în raport cu funcțiile

de conducere înființate la nivelul serviciilor publice deconcentrate, începând

cu data de 28 februarie 2010 continuă să-și producă efectele prevederile legale

anterioare cuprinse în Legea nr. 188/1999.

În raport de cele

arătate mai sus, se constată că nu este îndeplinită condiția existenței unui

caz bine justificat, astfel cum este definită sintagma prin art. 2 alin. (1)

lit. t) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, nici cea

de-a doua condiție, respectiv paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1)

litera ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și

previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei

autorități publice sau a unui serviciu public nu este întrunită, judecătorul

fondului indicând împrejurările rezultate din probele cauzei pe baza cărora

și-a format convingerea că iminența pagubei nu este dovedită, în condițiile în

care reclamantul a beneficiat în continuare de o funcție de conducere și a avut

venituri salariale chiar dacă într-o formă diminuată.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat în temeiul

art. 14 alin. (4), corelat cu art. 15 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ca

nefondat, neexistând motive de modificare sau casare a sentinței potrivit art.

304 pct. 6 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de F.D.A., împotriva Sentinței nr. 221/F/CA din 28 septembrie 2010 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 februarie 2011.