ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5233/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 49 din 3 februarie 2011 pronunțată în dosarul nr. 2791/54/2010 Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea formulată de reclamantul C.S.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Prin Ordinul nr. 472 din din 18 iunie 2010 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale s-a dispus că începând cu data de 18 iunie 2010, în baza prevederilor art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările următoare, se suspendă de drept raportul de serviciu al reclamantului C.S.V., inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj.

În cuprinsul ordinului au fost reținute drept temeiuri de fapt, adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial Craiova privind rechizitoriul nr. 12/P/2008, extrasul ECRIS al Judecătoriei Craiova - Dolj din dosarul nr. 456/215/2009. Prin rechizitoriul din data 15 decembrie 2008 din dosarul nr. 12/P/2008 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului C.S.V. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prev. de art. 13 1 din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., formându-se dosarul nr. 456/215/2009 pe rolul Judecătoriei Craiova.

Prin Sentința penală nr. 1861 din 15 iulie 2010 pronunțată în dosarul nr. 456/215/2009 al Judecătoriei Craiova reclamantul C.S.V. a fost condamnat pentru infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 194 C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. la 3 ani închisoare. De asemenea, prin aceeași sentință în baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de inspector în cadrul unei instituții publice, prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

Potrivit art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici „Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul public se află în una dintre următoarele situații: (….) m) în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h);”, iar la art. 54 lit. h) din aceeași lege sunt prevăzute „infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice”.

În raport de aceste aspecte de fapt, Curtea constată că în mod temeinic și legal, pârâtul, prin ordinul contestat, a făcut aplicarea dispozițiilor legale sus-menționate, constatând intervenită de drept suspendarea raportului de serviciu al reclamantului ca urmare a trimiterii acestuia în judecată prin rechizitoriul din data 15 decembrie 2008 din dosarul nr. 12/P/2008 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Craiova pentru săvârșirea unei infracțiuni din cele prev. de art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999. Apărarea reclamantului, în sensul că Sentința penală nr. 1861 din 15 iulie 2010 pronunțată în dosarul nr. 456/215/2009 al Judecătoriei Craiova nu este definitivă, în condițiile în care a declarat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, având prim termen de judecată la 13 octombrie 2010, fiind astfel încălcată prezumția de nevinovăție, consacrată de Constituție și de C. proc.

pen., nu poate fi reținută, având în vedere că dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, nu condiționează intervenirea suspendării de drept a raportului de serviciu de existența unei condamnări definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni din cele prev. de art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, ci doar de trimiterea în judecată a funcționarului public pentru săvârșirea unei astfel infracțiuni, condiție îndeplinită în speță.

De altminteri, în situația în care sentința penală nr. 1861 din 15 iulie 2010 pronunțată în dosarul nr. 456/215/2009 al Judecătoriei Craiova ar fi fost definitivă, nu opera suspendarea de drept a raportului de serviciu, ci măsura încetării de drept a raportului de serviciu, potrivit art. 98 alin. (1) lit. f) sau g) din Legea nr. 188/1999, care prevăd situația în care „f) funcționarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) sau prin care s-a dispus aplicarea unei sancțiuni privative de libertate, la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de condamnare;”, precum și „g) ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau funcției, ca măsură de siguranță ori ca pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus interdicția;”.

Este, de asemenea, nefondată și critica vizând lipsa de obiect și de interes a ordinului contestat motivat de faptul că prin Ordinul nr. 1138 din din 30 decembrie 2008 emis de același pârât s-a mai suspendat raportul de serviciu al reclamantului în temeiul aceluiași rechizitoriu, Curtea reținând că, deși prin Ordinul nr. 1138 din din 30 decembrie 2008 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, s-a suspendat de drept raportul de serviciu al reclamantului C.S.V. în baza prevederilor art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările următoare, totuși acest ordin și-a încetat aplicabilitatea în urma emiterii Ordinului nr. 453 din din 23 aprilie 2009 prin care reclamantul a fost eliberat din funcție și a Ordinului nr. 470 din din 18 iunie 2010 emis de pârât prin care reclamantul a fost reintegrat în funcția de inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj.

În motivarea recursului, reclamantul C.S.V. a arătat, în esență, următoarele: Ordinul nr. 472/2010 este lipsit de obiect și de interes deoarece prin Ordinul nr. 1138 din din 30 decembrie 2008 fusese deja dispusă suspendarea de drept a raportului său de serviciu, cu aceeași motivare, respectiv că a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 12/P/2008, singura deosebire fiind că în Ordinul nr. 472/2010 s-a făcut mențiunea referitoare la extrasul ECRIS al Judecătoriei Craiova, referitor la dosarul în care instanța fusese învestită cu rechizitoriul nr. 12/P/2008, astfel că intimatul nu putea să emită un nou act administrativ prin care să i se încalce prezumțiile de nevinovăție.

Instanța de fond a reținut că Ordinul nr. 1138 din 30 decembrie 2008 și-a încetat aplicabilitatea în urma emiterii Ordinului nr. 453 din 23 aprilie 2009 și a Ordinului nr. 470 din 18 iunie 2010 prin care a fost reintegrat în funcție, însă instanța a făcut o confuzie deoarece Ordinul nr. 453/2009, emis în baza O.U.G. nr. 37/2009, a fost desființat de către instanțele judecătorești, iar în baza hotărârilor judecătorești s-a emis Ordinul nr. 470/2010. Ordinul nr. 472/2011, emis în aceeași zi cu Ordinul nr. 470/2010, nu-și găsește nici un fundament deoarece raportul său de serviciu mai fusese suspendat când a fost trimis în judecată. Instanța de fond a apreciat greșit că se poate dispune suspendarea de drept a raportului de serviciu atât la momentul trimiterii în judecată, cât și după fiecare grad de jurisdicție, contrar principiilor care guvernează actul administrativ.

De asemenea, se impune a se reține că, ulterior emiterii ordinului contestat în prezenta cauză, intimatul a emis mai multe acte administrative . Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, precum și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici prevede în termeni imperativi și inderogabili că raportul de serviciu al funcționarului public se suspendă de drept „în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit. h)”.

Cum reclamantul C.S.V. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 12/P din 15 decembrie 2008 al DNA pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prevăzută de art. 13 1 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., rezultă că Ordinul nr. 472 din 18 iunie 2010 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale a fost emis în deplină consonanță cu textul legal precitat, astfel cum s-a pronunțat prima instanță prin hotărârea recurată. Contrar celor susținute de recurent, Înalta Curte constată că Ordinul nr. 1138/2008, prin care anterior se dispusese suspendarea de drept a raportului de serviciu a reclamantului, a încetat să-și producă efectele ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, act normativ prin care s-a dispus desființarea funcției publice de conducere de inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă, așa cum s-a constatat prin art. 1 din Ordinul nr. 453 din 23 aprilie 2009. Împrejurarea că printr-o hotărâre judecătorească, Sentința civilă nr. 65 din 23 februarie 2009 a Curții de Apel Craiova, fusese suspendată executarea Ordinului nr. 1138/2008 este lipsită de semnificație în prezenta cauză, care are ca obiect anularea unui alt act administrativ, Ordinul nr. 472 din 18 iunie 2010. Este greșit raționamentul recurentului, în sensul că în privința sa s-a dispus suspendarea de drept a raportului de serviciu de două ori, atât la momentul trimiterii în judecată, cât și după fiecare grad de jurisdicție, pentru că, așa cum s-a reținut mai sus, suspendarea raportului de serviciu dispusă prin Ordinul nr. 1138/2008 și-a încetat aplicabilitatea în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. În aceste condiții, era obligatoriu ca pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale să emită Ordinul nr. 472 din 18 iunie 2010 pentru a da efect prevederilor imperative ale art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999. În fine, faptul că pârâtul ulterior Ordinului nr. 472 din 18 iunie 2010 a emis mai multe ordine și decizii privitoare la reclamant (Ordinul nr. 753 din 02 februarie 2011, Ordinul nr. 1032 din 23 februarie 2011, Decizia nr. 355 din 23 februarie 2011, Decizia nr. 210 din 02 februarie 2011, Decizia nr. 211 din 02 februarie 2011) nu are nici o relevanță sub aspectul validității juridice a ordinului contestat în prezenta cauză, act administrativ care a pus în executare strict prevederile art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat, motiv pentru care îl va respinge ca atare, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de C.S.V. împotriva Sentinței nr. 488 din 1 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2011.