ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5233/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 49 din 3 februarie

2011 pronunțată în dosarul nr. 2791/54/2010 Curtea de Apel Craiova a respins

acțiunea formulată de reclamantul C.S.V., în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin Ordinul nr. 472

din  din 18 iunie 2010 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale s-a dispus că începând cu data de 18 iunie 2010, în baza prevederilor

art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, cu modificările și completările următoare, se suspendă

de drept raportul de serviciu al reclamantului C.S.V., inspector șef al

Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj.

În cuprinsul

ordinului au fost reținute drept temeiuri de fapt, adresa Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție

Serviciul Teritorial Craiova privind rechizitoriul nr. 12/P/2008, extrasul

ECRIS al Judecătoriei Craiova - Dolj din dosarul nr. 456/215/2009.

Prin rechizitoriul

din data 15 decembrie 2008 din dosarul nr. 12/P/2008 al D.N.A. - Serviciul

Teritorial Craiova, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și

trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului C.S.V. pentru

săvârșirea infracțiunii de șantaj prev. de art. 13

1

din Legea nr.

78/2000 cu modificările și completările ulterioare raportat la art. 194 alin.

(1) C. pen., formându-se dosarul nr. 456/215/2009 pe rolul Judecătoriei

Craiova.

Prin Sentința penală

nr. 1861 din 15 iulie 2010 pronunțată în dosarul nr. 456/215/2009 al

Judecătoriei Craiova reclamantul C.S.V. a fost condamnat pentru infracțiunea de

șantaj prevăzută de art. 194 C. pen. cu referire la art. 131 din Legea nr.

78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C.

pen. la 3 ani închisoare.

De asemenea, prin

aceeași sentință în baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii dreptului de a ocupa funcția de inspector în

cadrul unei instituții publice, prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., pe

o perioadă de 2 ani.

Potrivit art. 94

alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici „Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcționarul

public se află în una dintre următoarele situații: (….) m) în cazul în care s-a

dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura

celor prevăzute la art. 54 lit. h);”, iar la art. 54 lit. h) din aceeași lege

sunt prevăzute „infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra

autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică

înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei

infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea

funcției publice”.

În raport de aceste

aspecte de fapt, Curtea constată că în mod temeinic și legal, pârâtul, prin

ordinul contestat, a făcut aplicarea dispozițiilor legale sus-menționate,

constatând intervenită de drept suspendarea raportului de serviciu al

reclamantului ca urmare a trimiterii acestuia în judecată prin rechizitoriul

din data 15 decembrie 2008 din dosarul nr. 12/P/2008 al D.N.A. - Serviciul

Teritorial Craiova pentru săvârșirea unei infracțiuni din cele prev. de art. 54

lit. h) din Legea nr. 188/1999.

Apărarea

reclamantului, în sensul că Sentința penală nr. 1861 din 15 iulie 2010

pronunțată în dosarul nr. 456/215/2009 al Judecătoriei Craiova nu este

definitivă, în condițiile în care a declarat apel, dosarul fiind înregistrat pe

rolul Tribunalului Dolj, având prim termen de judecată la 13 octombrie 2010,

fiind astfel încălcată prezumția de nevinovăție, consacrată de Constituție și

de C. proc. pen., nu poate fi reținută, având în vedere că dispozițiile art. 94

alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, nu condiționează intervenirea suspendării de drept a raportului de

serviciu de existența unei condamnări definitive pentru săvârșirea unei

infracțiuni din cele prev. de art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, ci doar

de trimiterea în judecată a funcționarului public pentru săvârșirea unei astfel

infracțiuni, condiție îndeplinită în speță.

De altminteri, în

situația în care sentința penală nr. 1861 din 15 iulie 2010 pronunțată în

dosarul nr. 456/215/2009 al Judecătoriei Craiova ar fi fost definitivă, nu

opera suspendarea de drept a raportului de serviciu, ci măsura încetării de

drept a raportului de serviciu, potrivit art. 98 alin. (1) lit. f) sau g) din

Legea nr. 188/1999, care prevăd situația în care „f) funcționarul public a fost

condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă prevăzută

la art. 54 lit. h) sau prin care s-a dispus aplicarea unei sancțiuni privative

de libertate, la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de

condamnare;”, precum și „g) ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau

funcției, ca măsură de siguranță ori ca pedeapsă complementară, de la data

rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus

interdicția;”.

Este, de asemenea,

nefondată și critica vizând lipsa de obiect și de interes a ordinului contestat

motivat de faptul că prin Ordinul nr. 1138 din  din 30 decembrie 2008 emis de

același pârât s-a mai suspendat raportul de serviciu al reclamantului în

temeiul aceluiași rechizitoriu, Curtea reținând că, deși prin Ordinul nr. 1138

din  din 30 decembrie 2008 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale, s-a suspendat de drept raportul de serviciu al reclamantului C.S.V. în

baza prevederilor art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind

Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările următoare,

totuși acest ordin și-a încetat aplicabilitatea în urma emiterii Ordinului nr.

453 din  din 23 aprilie 2009 prin care reclamantul a fost eliberat din funcție

și a Ordinului nr. 470 din  din 18 iunie 2010 emis de pârât prin care

reclamantul a fost reintegrat în funcția de inspector șef al Inspectoratului

Teritorial de Muncă Dolj.

În motivarea

recursului, reclamantul C.S.V. a arătat, în esență, următoarele:

Ordinul nr. 472/2010

este lipsit de obiect și de interes deoarece prin Ordinul nr. 1138 din  din 30

decembrie 2008 fusese deja dispusă suspendarea de drept a raportului său de

serviciu, cu aceeași motivare, respectiv că a fost trimis în judecată prin

rechizitoriul nr. 12/P/2008, singura deosebire fiind că în Ordinul nr. 472/2010

s-a făcut mențiunea referitoare la extrasul ECRIS al Judecătoriei Craiova,

referitor la dosarul în care instanța fusese învestită cu rechizitoriul nr.

12/P/2008, astfel că intimatul nu putea să emită un nou act administrativ prin

care să i se încalce prezumțiile de nevinovăție.

Instanța de fond a

reținut că Ordinul nr. 1138 din 30 decembrie 2008 și-a încetat aplicabilitatea

în urma emiterii Ordinului nr. 453 din 23 aprilie 2009 și a Ordinului nr. 470

din 18 iunie 2010 prin care a fost reintegrat în funcție, însă instanța a făcut

o confuzie deoarece Ordinul nr. 453/2009, emis în baza O.U.G. nr. 37/2009, a

fost desființat de către instanțele judecătorești, iar în baza hotărârilor

judecătorești s-a emis Ordinul nr. 470/2010. Ordinul nr. 472/2011, emis în

aceeași zi cu Ordinul nr. 470/2010, nu-și găsește nici un fundament deoarece

raportul său de serviciu mai fusese suspendat când a fost trimis în judecată.

Instanța de fond a

apreciat greșit că se poate dispune suspendarea de drept a raportului de

serviciu atât la momentul trimiterii în judecată, cât și după fiecare grad de

jurisdicție, contrar principiilor care guvernează actul administrativ.

De asemenea, se

impune a se reține că, ulterior emiterii ordinului contestat în prezenta cauză,

intimatul a emis mai multe acte administrative .

Examinând sentința

prin prisma criticilor formulate, precum și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a fi

respins pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Art. 94 alin. (1)

lit. m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici prevede

în termeni imperativi și inderogabili că raportul de serviciu al funcționarului

public se suspendă de drept „în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată

pentru săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute la art. 54 lit.

h)”. Cum reclamantul C.S.V. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr.

12/P din 15 decembrie 2008 al DNA pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj

prevăzută de art. 13

1

din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 194

alin. (1) C. pen., rezultă că Ordinul nr. 472 din 18 iunie 2010 al Ministerului

Muncii, Familiei și Protecției Sociale a fost emis în deplină consonanță cu

textul legal precitat, astfel cum s-a pronunțat prima instanță prin hotărârea

recurată.

Contrar celor

susținute de recurent, Înalta Curte constată că Ordinul nr. 1138/2008, prin

care anterior se dispusese suspendarea de drept a raportului de serviciu a

reclamantului, a încetat să-și producă efectele ca urmare a intrării în vigoare

a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice, act normativ prin care s-a dispus desființarea funcției

publice de conducere de inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă,

așa cum s-a constatat prin art. 1 din Ordinul nr. 453 din 23 aprilie 2009.

Împrejurarea că printr-o hotărâre judecătorească, Sentința civilă nr. 65 din 23

februarie 2009 a Curții de Apel Craiova, fusese suspendată executarea Ordinului

nr. 1138/2008 este lipsită de semnificație în prezenta cauză, care are ca

obiect anularea unui alt act administrativ, Ordinul nr. 472 din 18 iunie 2010.

Este greșit

raționamentul recurentului, în sensul că în privința sa s-a dispus suspendarea

de drept a raportului de serviciu de două ori, atât la momentul trimiterii în

judecată, cât și după fiecare grad de jurisdicție, pentru că, așa cum s-a

reținut mai sus, suspendarea raportului de serviciu dispusă prin Ordinul nr.

1138/2008 și-a încetat aplicabilitatea în temeiul O.U.G. nr. 37/2009. În aceste

condiții, era obligatoriu ca pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale să emită Ordinul nr. 472 din 18 iunie 2010 pentru a da efect

prevederilor imperative ale art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999.

În fine, faptul că

pârâtul ulterior Ordinului nr. 472 din 18 iunie 2010 a emis mai multe ordine și

decizii privitoare la reclamant (Ordinul nr. 753 din 02 februarie 2011, Ordinul

nr. 1032 din 23 februarie 2011, Decizia nr. 355 din 23 februarie 2011, Decizia

nr. 210 din 02 februarie 2011, Decizia nr. 211 din 02 februarie 2011) nu are

nici o relevanță sub aspectul validității juridice a ordinului contestat în

prezenta cauză, act administrativ care a pus în executare strict prevederile

art. 94 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 188/1999.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat, motiv

pentru care îl va respinge ca atare, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de C.S.V. împotriva Sentinței nr. 488 din 1 noiembrie 2010 a Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 noiembrie 2011.