ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 919/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.138 din 5 iunie 2008 a respins acțiunea formulată de reclamantul C.S.V., în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, în prezent Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale, având ca obiect anularea Ordinului nr. 108 din 12 februarie 2004 și a Deciziei nr. 113 din 2 martie 2007, emise de pârât. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Ordinul nr. 108 din 12 februarie 2007 pârâtul a dispus sancționarea disciplinară a reclamantului, inspector șef la I.T.M. Dolj, cu diminuarea drepturilor salariale cu 15%, pe o perioadă de 3 luni, începând cu data de 12 februarie 2007, pentru deficiențe majore în activitatea de control, de evidență a muncii, de organizare și management a inspectoratului pe care îl conduce.

Astfel, instanța a constatat că reclamantul se face vinovat de intervenții sau stăruințe pentru soluționarea unor cereri în afara cadrului legal, de abuzuri asupra unor angajați ai inspectoratului, de efectuarea unui număr de 45 deplasări, nejustificate, cu autoturismul instituției, la primăriile din județul Dolj, precum și de acordare a unui interviu, la postul de radio Craiova, în care a făcut afirmații grave și nefondate la adresa inspectorilor de muncă, fapte ce constituie abateri disciplinare prevăzute de art. 65 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 188/1999. Pe cale de consecință, instanța a apreciat că faptele reținute prin ordinul de sancționare au fost comise de reclamant și sunt de natură, în ansamblul lor, să aducă atingere prestigiului instituției a cărei activitate o conduce.

Împotriva sentinței nr. 138 din 5 iunie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamantul C.S.V., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi de atac, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată formulate de reclamant și a anulării Ordinului nr. 108 din 12 februarie 2007 emis de Ministrul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, prin care s-a dispus sancționarea disciplinară a recurentului cu diminuarea drepturilor salariale cu 15% pe o perioadă de trei luni începând cu data de 12 februarie 2007, precum și a Deciziei nr. 113 din 22 martie 2007 emisă de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

A învederat recurentul că sentința curții de apel pe care o atacă este netemeinică și nelegală, invocând următoarele motive de recurs; instanța de fond a reținut o stare de fapt eronată și a făcut o apreciere greșită a probelor administrate în cauză; hotărârea primei instanțe nu cuprinde motivele pe care se sprijină; hotărârea instanței de fond a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 65 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 188/1999, ale art. 25 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 și ale art. 33 alin. (3) din H.G. nr. 1210/2003. Sub aspectul primului motiv de recurs, reclamantul a arătat că instanța de fond a reținut în mod eronat că presupusele abateri disciplinare ale acestuia ar fi de natură a atinge prestigiul instituției în care își desfășoară activitatea.

Cât privește motivul de nelegalitate referitor la împrejurarea că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, a precizat recurentul că deși prin contestația formulată a criticat actele administrative și în ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicat, în sensul că aceasta ar fi exagerat de mare raportat la gravitatea faptelor imputate și fără să se aibă in vedere rezultatele deosebite obținute în desfășurarea activității, pentru care a fost premiat prin acordarea salariului de merit în perioada 1 februarie 2006- 1 februarie 2007, conduita în cadrul instituției și lipsa abaterilor disciplinare de-a lungul exercitări funcției publice la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj, instanța de fond nu a motivat hotărârea raportat la aceste motive de netemeinicie și nelegalitate ale Ordinului și ale Deciziei nr. 113 din 22 martie 2007 emise de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

În fine, referitor la cel de-al treilea motiv de nelegalitate al sentinței recurate, invocat de reclamant, s-a arătat că au fost interpretate greșit prevederile art. 65 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 188/ 1999, în condițiile în care, raportat la starea de fapt, nici una dintre faptele reținute în sarcina recurentului nu sunt de natură a aduce atingere prestigiului Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj. De asemenea, s-a arătat că au fost interpretate eronat și dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, potrivit cu care dreptul la opinie al funcționarilor publici este garantat; instanța de fond, s-a spus, nu a avut în vedere că prin aplicarea unei sancțiuni disciplinare pentru exprimare unor opinii cu privire la anumite situații de fapt în interviul acordat la postul local Radio Craiova, în data de 17 octombrie 2006 în emisiunea „Invitat în studio”, a fost îngrădit dreptul la opinie al reclamantului.

S-a considerat, de către reclamant, că fost interpretate și aplicate greșit si dispozițiile art. 33 alin. (3) din H.G. nr. 1210/2003, prin aceea că la individualizarea sancțiunii aplicate trebuia să fie avute în vedere rezultatele deosebite obținute in desfășurarea activității, pentru care a fost premiat prin acordarea salariului de merit în perioada 1 februarie 2006- 1 februarie 2007, conduita în cadrul instituției și lipsa abaterilor disciplinare de-a lungul exercitări funcției publice la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj; în consecință, sancțiunea aplicata nu putea fi decât cel mult cea prevăzută de art. 65 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999, respectiv „mustrarea scrisă”. În drept recurentul a invocat dispozițiile art. 304 1 , și ale art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. Recursul este nefondat. Prin Ordinul nr. 108 din 12 februarie 2007 ministrul muncii, solidarității sociale și familiei a aplicat reclamantului, numit în funcția publică de conducere de inspector șef - inspector de muncă clasa I grad profesional superior treapta de salarizare 1 al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj, începând cu data emiterii ordinului, în temeiul prevederilor art. 65 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, sancțiunea disciplinară a diminuării drepturilor salariale cu 15% pe o perioadă de 3 luni pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 65 alin .(2) lit. g) din Legea nr. 188/1999, constând în manifestări care au adus atingere prestigiului autorității și instituției publice în care reclamantul și-a desfășurat activitatea.

S-a reținut, printre altele, că recurentul reclamant a dat dispoziție unui inspector de muncă din cadrul Serviciului control relații muncă ITM Dolj să nu ia nici o măsură împotriva unei societăți la care s-a constatat existența unui caz de muncă fără forme legale, că acesta a săvârșit un abuz cu privire la doi funcționari ai ITM Dolj care au întârziat câteva minute la program, prin neplata unei zile de lucru și sesizarea comisiei de disciplină din Cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj, că reclamantul a efectuat în perioada ianuarie-august 2006 un număr de 45 de deplasări nejustificate, cu autoturismul ITM Dolj, la primării din județul Dolj și că recurentul a încălcat prevederile legale în materia achizițiilor publice, achiziționând unele servicii fără ca acestea să fie prevăzute în Programul anual al achizițiilor în anul 2006. S-a mai constatat, în actul de sancționare disciplinară, de asemenea, că reclamantul a acordat un interviu la postul local „Radio Craiova” difuzat în data de 17 octombrie 2006, în cadrul căruia s-au făcut afirmații nefondate cu privire la activitatea inspectorilor de muncă (cum ar fi cea referitoare la existența unor funcționari publici ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj incompatibili cu funcția deținută), afirmații grave la adresa Inspecției Muncii (cum ar fi cea privitoare la lipsa unei tematici unitare la nivelul Inspecției Muncii),

aprecieri negative referitoare la o echipa de control în timp ce controlul la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj era în curs de desfășurare (cum ar fi cele prin care se semnala că echipa de control nu a avut documente corespunzătoare, că controlul dispus este „unilateral și că nu va semna actul de control). S-a probat în cauză, prin înscrisurile depuse în fața primei instanțe, în mod incontestabil, atât existența faptelor și împrejurărilor reținute în actul administrativ de sancționare disciplinară, cât și săvârșirea cu vinovăție a acestora de către reclamant.

Sunt astfel întrunite, în concret, cum corect a apreciat instanța de fond, prin raportare la ansamblul faptelor reținute în sarcina recurentului prin ordinul contestat, elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de fostul art. 65 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, fiind evident că, mai ales prin afirmațiile – care prin conținutul lor au depășit limitele dreptului la opinie al funcționarului public, recunoscut prin lege, făcute de reclamant la postul local de radio în cursul lunii octombrie 2006, în calitatea sa de inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj, s-a adus atingere prestigiului instituției publice în care reclamantul, funcționar public, își desfășura activitatea profesională.

Hotărârea primei instanțe cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile reclamantului, iar la emiterea propunerii de sancționare de către comisia de disciplină și la emiterea ordinului de sancționare au fost avute în vedere dispozițiile art. 33 alin. (3) din H.G. nr. 1210/2003, potrivit cu care la individualizarea sancțiunii disciplinare se ține seama de cauzele care au determinat săvârșirea abaterii judiciare, de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de gradul de vinovăție, de gravitatea și consecințele abaterii disciplinare, de conduita funcționarului public și de existența unor antecedente disciplinare ale funcționarului public care nu au fost radiate în condițiile legii.

În raport de cele mai sus arătate, apreciind că actul administrativ de sancționare disciplinară a reclamantului este legal și temeinic, că sancțiunea aplicată este corespunzătoare gravității abaterii disciplinare săvârșite de recurent, că hotărârea recurată este legală și temeinică și că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurentul C.S.V. împotriva sentinței civile nr. 138 din 5 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.S.V. împotriva sentinței civile nr. 138 din 5 iunie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2009.