ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 852/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ

și fiscal

, prin

sentința nr. 194 din 1 august 2008, a admis cererea precizată formulată de

reclamantul D.R.S. în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale

-

Agenția

de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

și a suspendat executarea deciziei nr.

900 din 5 mai 2008 emisă de pârât, până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei privind anularea actului atacat. Prin aceeași sentință a

fost respinsă excepția inadmisibilității cererii formulată de pârât.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 900 din 5 mai 2008 emisă de

pârât i-a fost aplicată reclamantului sancțiunea prevăzută de art. 77 alin. (2)

lit. b) și j) din Legea nr. 188/1999, constând în diminuarea drepturilor

salariale pe o perioadă de 3 luni, în urma raportului nr. 298 din 23 aprilie 2008

al comisiei de disciplină prin care s-au constatat abateri disciplinare.

Față de precizarea

reclamantului cu privire la temeiul cererii de suspendare de față, în sensul

incidenței prevederilor Legii nr. 554/2004, instanța de fond a apreciat că în

cauză, în raport de probele administrate și fără a proceda la o examinare de

fond a legalității și temeiniciei actului administrativ, sunt întrunite

cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind cazul

bine justificat și iminența producerii unei pagube.

S-a mai menționat că în

sensul Recomandării nr. 16/2003, a comitetului miniștrilor din cadrul

Consiliului Europei, soluția suspendării actului administrativ până la

pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie

corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea

jurisdicțională, fără a se aduce atingere executării deciziilor autorității

administrative prin care se impun persoanelor o serie de obligații, mai ales că

instanța de fond a apreciat că prin executarea deciziei emisă de pârât,

reclamantul care ocupă o funcție publică de conducere, ar suferi prejudicii

materiale, fiindu-i diminuate drepturile salariale pe o perioadă de 3 luni.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal a declarat recurs pârâtul

Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale

-

Agenția

de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

solicitând, în temeiul art. 304 pct.

9 și a art. 304

1

C. proc. civ.,

modificarea sentinței atacate, ca o consecință a admiterii

recursului, în sensul respingerii cererii reclamantului-intimat, de suspendare

a executării Deciziei nr. 900 din 5 mai 2008 ca nefondată.

În esență, prin motivele de

recurs dezvoltate, recurentul – pârât a susținut că în mod eronat a reținut

instanța de fond că în cauză sunt îndeplinite condițiile speciale de

admisibilitate ale cererii de suspendare, întemeiată, potrivit precizărilor

ulterioare, pe prevederile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv

paguba iminentă și cazul bine justificat.

S-a arătat că reclamantul

care ocupă o funcție publică de conducere respectiv pe cea de director în

cadrul Centrului Județean Dolj, nu se află în pericolul de a suferi o pagubă

iminentă și care nu s-ar putea repara urmare a sancțiunii disciplinare

aplicate, constând în diminuarea drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de

3 luni, începând cu data de 15 mai 2008, în condițiile în care această

sancțiune a fost legal aplicată, urmare a săvârșirii de către intimatul - reclamant

a abaterii disciplinare prevăzute de art. 77 alin. (2) lit. b) și j) din Legea nr.

188/1999, privind statutul funcționarilor publici, republicată.

În aceste condiții, în

opinia recurentului, Decizia nr. 900 din 5 mai 2008 fiind emisă cu respectarea

actelor normative în vigoare, trebuie să beneficieze de prezumția de legalitate,

nefiind administrate în cauză probe care să răstoarne această prezumție.

În fine, s-a mai susținut că

instanța de fond a dat dovadă de superficialitate atunci când a apreciat că

sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

mai cu seamă că nici nu a arătat care sunt probele care susțin o astfel de

apreciere.

Recursul este fondat.

Înalta Curte, examinând

sentința atacată în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 304

1

C. proc. civ.

, de probele administrate

dar și față de criticile recurentului-reclamant, circumscrise motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

, reține că se impune, urmare admiterii recursului formulat,

respingerea ca neîntemeiată a cererii formulate de intimatul-reclamant, în

considerarea celor în continuare arătate.

Potrivit art. 14 și 15 din

Legea nr. 554/2004, republicată, se poate dispune suspendarea executării unui

act administrativ unilateral în cazuri bine justificate și pentru prevenirea

producerii unei pagube iminente, cele două condiții fiind de altfel definite în

cuprinsul art. 2 lit. ș) și t) din același act normativ.

Întrucât actul administrativ

se bucură de prezumția de legalitate iar actul administrativ unilateral este el

însuși titlu executoriu, neexecutarea lui fiind contrară unei bune ordini

juridice, într-un stat de drept, măsura suspendării actului administrativ, ca operațiune

juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, apare, astfel cum

rezultă de altfel și din reglementarea sus-arătată, ca o situație de excepție

de la regula executării din oficiu.

Contrar celor reținute de

instanța de fond, Înalta Curte apreciază că, raportat la actul administrativ

ale cărui efecte s-au cerut a fi suspendate și la motivele invocate de

reclamantul – intimat, nu sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții

prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune

măsura suspendării de executare ce a fost solicitată.

Prin Decizia nr. 900 din 5

mai 2008 emisă de autoritatea recurentă, începând cu data de 15 mai 2008,

conform prevederilor art. 77 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999, s-a

dispus sancționarea disciplinară a reclamantului-intimat constând în diminuarea

drepturilor salariale cu 20% pe o perioadă de 3 luni, în preambulul acestei

decizii fiind indicate atât temeiurile de fapt cât și cele de drept ce au

condus la emiterea acestei decizii.

Nici din cuprinsul cererii

reclamantului-intimat și nici din considerentele sentinței atacate nu se rețin

împrejurări de fapt ce pot fi circumscrise cazului bine justificat, în sensul

Legii nr. 554/2004, republicată, de natură a crea o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ în discuție.

Înalta Curte reține, de

altfel, că instanța de fond și-a fundamentat soluția pe considerațiuni pur

teoretice, principial valabile de altfel, dar nesusținute probator în cauză,

prin actele prezentate și nici chiar prin cererea reclamantului. Consecințele

produse asupra reclamantului - intimat privind o eventuală candidatură pentru

ocuparea unei funții publice de conducere, astfel cum a reținut instanța de

fond, nu reprezintă, în sensul Legii nr. 554/2004, nici un caz bine justificat

și nici o pagubă iminentă, câtă vreme nu au fost invocate și nici probate

elementele de fapt sau de drept de natură a demonstra, în cadrul procedurii

sumare de cercetare a actului administrativ contestat, existența unor indicii

de nelegalitate a acestuia.

În fine, nici cerința

pagubei iminente nu a fost demonstrată și dovedită în cauză, Înalta Curte

statuând în mod constant în practica sa că simpla referire la cuantumul ce

rezultă din executarea actului administrativ în discuție, astfel cum a reținut

instanța de fond, reprezentând în cauză diminuarea drepturilor salariale, nu

este de natură a satisface cerința textului de lege aplicabil, câtă vreme,

legiuitorul a stabilit, ca regulă, că actul administrativ de sancționare este

executoriu iar suspendarea executării acestuia este excepția.

Față de toate cele

sus-arătate, în temeiul art. 312

C. proc. civ.

se va admite așadar recursul de față, și se va modifica în

tot sentința atacată în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a cererii de suspendare

a executării Deciziei de sancționare a reclamantului – intimat nr. 900 din 5

mai 2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței nr. 194 din 1 august 2008 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în tot hotărârea

atacată și în fond, respinge cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 900

din 5 mai 2008 emisă de

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 17 februarie 2009.