ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3076/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 372 din 13

septembrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul C.S.V. în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a

obligat pârâtul la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului pentru

perioada cuprinsă între data eliberării din funcția publică de conducere și

data reintegrării, a respins petitele privind obligarea pârâtului la emiterea

ordinului de reintegrare și la plata daunelor materiale și morale, a respins

cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că prin acțiune reclamantul C.S.V. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale, obligarea acestuia din urmă la emiterea actului

administrativ solicitat, respectiv ordinul de reintegrare în funcția publică de

conducere deținută (Șef al Inspectoratului Teritorial de Munca Dolj), plata drepturilor

salariale cuvenite pentru perioada cuprinsă între data eliberării din funcția

publică de conducere și data reintegrării în funcție, plata daunelor materiale

și morale în cuantum de 50.000 Euro pentru perioada în care drepturile i-au

fost prejudiciate, cu cheltuieli de judecată.

Reclamantul a arătat

ca la data de 25 mai 2009 a fost eliberat din funcția de Sef al Inspectoratului

Teritorial de Munca Dolj prin Ordinul nr. 453 din 23 aprilie 2009 însă, prin

sentința nr. 419 din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova a anulat ordinul

menționat și a dispus reintegrarea sa în funcția deținută anterior, iar Înalta

Curte de Casație si Justiție, prin decizia nr. 1691 din 24 martie 2010, a

menținut soluția.

Deși a solicitat,

prin cerere adresată Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale,

reintegrarea în funcția de Șef al Inspectoratului Teritorial de Munca Dolj (

notificările din data de 22 ianuarie 2010, 12 februarie 2010, 01 martie 2010,

adresa nr. 1850/MCS din 07 aprilie 2010), pârâtul și-a exprimat refuzul prin

adresele nr. 1162/63 MCS din 09 martie 2010 și nr. 227 din 07 mai 2010.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei si Egalității de Șanse a

solicitat respingerea ca inadmisibilă a primei cereri întrucât excede cadrului

legal reglementat de Legea nr. 554/2004, respingerea ca prescrisă a cererii

având ca obiect plata drepturilor salariale, față de prevederile art. 19 alin.

(1) si (2) din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce privește cererea privind

plata daunelor materiale și morale, pârâtul a solicitat respingerea ca

inadmisibilă, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere

sentința civilă nr. 419/2009 a Curții de Apel Craiova, instanța de fond nu a

mai analizat cererea reclamantului vizând obligarea pârâtului la emiterea

ordinului de reintegrare în funcția publică de conducere deținută - Șef al

Inspectoratului Teritorial de Munca Dolj, aceasta fiind rămasă fără obiect.

Sub aspectul

drepturilor salariale solicitate de reclamant pentru perioada cuprinsă între

data eliberării din funcția publică de conducere și data reintegrării, instanța

de fond a constatat că acestea se cuvin ca o consecință a anulării ordinului de

eliberare din funcție și reintegrării reclamantului, măsuri dispuse prin

sentința Curții de Apel Craiova nr. 419 din 05 noiembrie 2009, irevocabilă prin

decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, în materia dreptului

administrativ anularea unui act având efecte retroactive. Prin aceasta

instituție se sting efectele actelor anulate, considerându-se că acestea nici

nu au existat.

Prin urmare, excepția

prescripției invocată de pârât a fost considerată ca nefondată de către

instanța de fond, întrucât drepturile salariale solicitate nu se confundă cu

despăgubirile pe care le poate solicita persoana vătămată în cazul anularii

actului administrativ, nefiind incidente dispozițiile art. 19 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

daunele materiale și morale în cuantum de 50.000 Euro, pârâtul a invocat

inadmisibilitatea cererii raportat la prevederile art. 18 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004, în sensul că despăgubirile ar fi trebuit solicitate în cadrul

primului litigiu având ca obiect anularea Ordinului nr. 453 din 23 aprilie 2009

și nu separat.

Potrivit

dispozițiilor legale invocate, în cazul soluționării cererii, instanța va

hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate,

dacă reclamantul a solicitat acest lucru.

În acest caz,

acțiunea este condiționată de existenta unei hotărâri judecătorești prin care

să fi fost admisă acțiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal,

condiție îndeplinită în cauză, prin sentința nr. 419 din 05 noiembrie 20009

Curtea de Apel Craiova dispunând anularea ordinului de eliberare din funcție.

Prin urmare, nefiind

administrare probe sub acest aspect și nici în ceea ce privește daunele

materiale, instanța de fond a respins acest petit al cererii.

Împotriva hotărârii

instanței de fond pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a

declarat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, pentru că a fost

pronunțată cu greșita aplicare a legii.

Se motivează recursul

prin aceea că instanța de fond a trecut peste faptul că cererea care avea ca

obiect drepturile salariale pentru perioada cuprinsă între data când

reclamantul a fost eliberat din funcția publică de conducere și data

reintegrării este prescris. La data emiterii Ordinului nr. 453/2009,

reclamantul cunoștea drepturile salariale care i-au fost luate prin eliberarea

din funcția de conducere și deci termenul de un an reglementat de art. 19 din

Legea nr. 554/2004, curgea de la data comunicării acestui act administrativ.

Recursul este

nefondat și va fi respins.

Examinând actele

dosarului și motivele de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține

următoarele:

Cererea introductivă

de instanță a fost făcută de C.V.S., la 17 mai 2010.

Termenul de un an de

care face vorbire recurentul nu a fost încălcat, întrucât intimatul a solicitat

atât anularea Ordinului nr. 453/2009 cât și plata drepturilor salariale conform

Legii nr. 554/2004.

Desigur, fără

posibilitate de tăgadă intimatul a fost eliberat din funcție la 25 mai 2009

prin Ordinul nr. 453/2009, dar Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia

nr. 1691/2010 a respins recursul împotriva sentinței nr. 419/2009 a Curții de

Apel Craiova, deci ordinul a rămas anulat și intimatul a fost reintegrat în

funcția anterior deținută.

Din actele anexate

rezultă că acesta a fost reintegrat la 18 iunie 2010 și prin urmare era legală

măsura acordării drepturilor salariale cuvenite.

Corect prima instanță

a acordat aceste drepturi de la 25 aprilie 2009, data eliberării intimatului

din funcție conform Ordinului nr. 453/2009 și până la 18 iunie 2010.

Avându-se în vedere

că acesta este singurul motiv de recurs al Ministerului Muncii, Familiei și

Protecției Sociale, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că s-a

pronunțat în raport de cele solicitate, constatând că sentința atacată este

legală și temeinică.

Se va respinge recursul

declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva

sentinței nr. 372 din 13 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal , ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 mai 2011.