ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4558/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 50 din 04 februarie 2010

pronunțată în Dosarul nr. 2860/54/2009, Curtea de Apel Craiova a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantul C.A. împotriva pârâtei Inspecția Muncii, a suspendat

executarea deciziei nr. 273 din 13 octombrie 2009 emisă de pârâtă, până la soluționarea

irevocabilă a cauzei și a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută

anterior, cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite, neachitate

de la 13 octombrie 2009 și până la reintegrarea efectivă și la plata cheltuielilor

de judecată în sumă de 1.500 RON. Instanța de fond a respins cererea de acordare

a daunelor morale.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin decizia nr. 273

din 19 octombrie 2009 s-a dispus de către pârâtă încetarea contractului de management

din 25 mai 2009 al reclamantului – director coordonator adjunct în domeniul relațiilor

de muncă din cadrul I.T.M. Gorj, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 105/2009.

Respectiva decizie este

nelegală deoarece a fost emisă în baza unor dispoziții legale neconstituționale,

O.U.G. nr. 105/2009 fiind declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională

prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009, publicată în M. Of. nr. 28/14.01.2010.

Consecința anulării deciziei

nr. 273 din 13 octombrie 2009 este repunerea părților în situația anterioară emiterii

acesteia, astfel că se impune reintegrarea reclamantului în funcția de conducere

deținută până la emiterea deciziei respective, precum și acordarea drepturilor salariale

cuvenite și neîncasate de la 13 octombrie 2009 și până la reintegrarea efectivă.

Nu s-au acordat daune

morale, așa cum a solicitat reclamantul, acordarea daunelor materiale (drepturile

salariale) și recunoașterea vătămării prin anularea deciziei contestate, reprezentând,

în sine, o reparație corespunzătoare.

În ceea ce privește cererea

de suspendare a efectelor deciziei nr. 237/2009, aceasta este întemeiată, cazul

bine justificat fiind probat în condițiile în care actul normativ în baza căruia

a fost emisă decizia a fost declarat neconstituțional, de asemenea, fiind dovedită

și condiția iminenței producerii unei pagube, avându-se în vedere efectele deciziei

nr. 237/2009, respectiv lipsirea reclamantului de plata drepturilor salariale, afectarea

imaginii și a prestigiului profesional.

În consecință, cererea

a fost admisă, potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004 dispunându-se suspendarea

efectelor deciziei contestate, până la soluționarea irevocabilă a litigiului.

Conform art. 274 C. proc.

civ., pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 1.500 RON cu titlu

de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri

a formulat recurs pârâta Inspecția Muncii, în motivarea recursului arătând, în esență,

că în privința suspendării deciziei contestate nu sunt întrunite condițiile cumulative

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar actul administrativ amintit a fost

pus în executare, din această perspectivă fiind epuizat, iar în privința cererii

principale, reclamantul nu mai poate fi reintegrat în funcția publică deținută anterior,

în baza O.U.G. nr. 37/2009, întrucât și acest act normativ a fost declarat neconstituțional,

astfel că ocuparea unei funcții desființate nu se poate realiza în baza unor prevederi

neconstituționale.

Prin întâmpinare reclamantul

C.A. a invocat excepția tardivității recursului, cu motivarea că pârâtei i-a fost

comunicată hotărârea recurată la data de 09 martie 2010, iar recursul a fost declarat

la 19 martie 2010, în situația în care, conform art. 14 din Legea nr. 554/2004,

recursul trebuie formulat în termen de 5 zile de la comunicare.

Examinând excepția invocată,

Înalta Curte constată că termenul de recurs împotriva hotărârii prin care se soluționează

cererea de suspendare a unui act administrativ este, conform art. 15 alin. (3) raportat

la art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, de 5 zile, însă în

speță este lipsit de consecințe juridice că recursul împotriva sentinței civile

nr. 50 din 04 februarie 2010 a fost declarat după 9 zile de la comunicarea acestei

hotărâri judecătorești, pe de o parte, pentru că, oricum efectele măsurii suspendării

deciziei nr. 273 din 13 octombrie 2009 încetează practic, la data pronunțării prezentei

decizii. Pe de altă parte, este de observat că atât cererea principală de anulare

a actului administrativ, cât și cererea accesorie, de suspendare a executării acelui

act, au fost soluționate prin aceeași hotărâre judecătorească, sentința civilă

nr. 50 din 4 februarie 2010, împotriva modului în care a fost soluționată cererea

de anulare a deciziei nr. 273/2009 termenul de declarare a recursului fiind de 15

zile de la comunicare, termen ce a fost respectat de pârâtă. Așa fiind, evident,

indiferent de soluția pronunțată de prima instanță asupra cererii de suspendare

a actului administrativ, aceasta are un caracter accesoriu, astfel că, esențială

este soluția ce se va pronunța în privința cererii principale (de anulare a actului).

Față de cele ce preced,

Înalta Curte respinge ca nefondată excepția tardivității recursului, invocată de

intimat.

În ceea ce privește recursul

pârâtei, Înalta Curte îl va admite ca fondat pentru considerentele care urmează:

Atât dreptul, cât și interesul

urmărite de reclamant prin promovarea acțiunii nu mai au caracter legitim întrucât

actul de numire în funcția publică de conducere de director coordonator adjunct

în domeniul relațiilor de muncă în cadrul I.T.M. Gorj, funcție în care solicită

reintegrarea, este lipsit de efecte juridice ca urmare a faptului că au fost declarate

neconstituționale dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, prin Decizia Curții Constituționale

nr. 1257 din 07 octombrie 2009, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

republicată.

Prin urmare, viciul de

neconstituționalitate al actului normativ primar, respectiv O.U.G. nr. 37/2009,

este de natură a antrena și viciul actului administrativ de numire emis în baza

acestuia, act care devine inexistent.

În același sens, Curtea

are în vedere și considerentele Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei

nr. 414/2010 referitoare la neconstituționalitatea modificărilor aduse Legii

nr. 188/1999, atunci când, în analiza efectelor Deciziilor nr. 1257 din 07 octombrie

2009 și nr. 1629 din 03 noiembrie 2009, se afirmă că „lipsirea de temei constituțional

a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente

emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date

în aplicarea celor două ordonanțe de urgență)”.

Deci, cu alte cuvinte,

legitimitatea dreptului și interesului reclamantului în promovarea acțiunii au fost

viciate prin declararea neconstituționalității actului normativ în temeiul și în

executarea căruia reclamantul a fost numit în funcția publică în care urmărește

să fie reintegrat prin admiterea prezentei cereri de chemare în judecată și anularea

deciziei nr. 273/2009.

La pronunțarea prezentei

decizii, Curtea are în vedere jurisprudența sa anterioară în materie reprezentată,

spre exemplu, de deciziile recente: Decizia nr. 4084 din 05 octombrie 2010 și Decizia

nr. 4030 din 01 octombrie 2010.

În consecință, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte, potrivit art. 312 raport la art. 304 pct.

9 C. proc. civ., va admite recursul pârâtei Inspecția Muncii și va modifica sentința

atacată, în sensul că va respinge integral acțiunea promovată de reclamantul C.A.,

ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția de tardivitate

a recursului invocată de intimatul-reclamant C.A.

Admite recursul declarat

de Inspecția Muncii împotriva sentinței nr. 50 din 04 februarie 2010 a Curții de

Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că în fond respinge integral acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 octombrie 2010.