ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2223/2011

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

deduse judecății

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, reclamantul R.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.M.F.P.S.

și I.G.M., anularea în tot a Deciziei nr. 274 din 13 octombrie 2009 emisă de I.G.M.

și în temeiul art. 14

3

alin. (1), (2) și (4) coroborat cu art. 15

din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului unilateral contestat până

la soluționarea pe fond a cauzei; reintegrarea sa în funcția deținută anterior

de Director Coordonator Adjunct în D.S.S.M. în cadrul I.T.M. Gorj cu luarea în

considerare a prevederilor art. 78 alin. (2) C. muncii; obligarea pârâților în

solidar la plata unor despăgubiri, reprezentând suma drepturilor salariale și a

prestațiilor de asigurări sociale ce i se cuveneau la data emiterii deciziei

până la reintegrarea efectivă, sume indexate, majorate și reactualizate.

În motivarea acțiunii

reclamantul arată că a fost numit prin Ordinul nr. 1287/2009 al Ministrului

Muncii, Familiei și Protecției Sociale în funcția de Director Coordonator

Adjunct în D.S.S.M. în cadrul I.T.M. Gorj, ca urmare a promovării examenului

susținut pentru ocuparea acestei funcții, încheind contractul de Management nr.

121 din 26 mai 2009, iar prin Decizia nr. 274 din 13 octombrie 2009 s-a dispus

încetarea contractului de management, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009.

Reclamantul a

criticat decizia contestată, arătând că a fost emisă fără să existe un temei ce

să justifice încetarea contractului de management nr. 121 din 26 mai 2009 și cu

încălcarea interdicției instituite de art. 60 alin. (1) C. muncii, respectiv pe

perioada cât acesta se afla în incapacitate temporară de muncă.

b.

Hotărârea Curții de Apel

Prin

sentința civilă nr. 2361 din 18 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată

de către R.V. și, în consecință, a anulat Decizia nr. 274/2009 emisă de către I.T.M.,

respingând, ca neîntemeiate, cererea de suspendare a Deciziei nr. 274/2009,

cererea de reintegrare a reclamantului și de acordare a drepturilor salariale

cuvenite.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că motivele de revocare a contractului de

management nr. 121 din 26 mai 2009, invocate de către pârâta I.T.M., și anume

abrogarea O.U.G. nr. 37/2009 și aplicarea art. 9 din contractul de management nr.

121 din 26 mai 2009 ce vizează motivele de încetare a contractului nu sunt

întemeiate.

Astfel, a constatat

Curtea, pe de o parte, dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009 nu pot fi interpretate

în sensul revocării din funcție a directorilor coordonatori sau a altor

persoane cu funcții de conducere numite anterior adoptării ordonanței

respective, iar, pe de altă parte, nefiind caz (explicit sau implicit) de

revocare din funcție/încetare a contractului de management, ordonanța

respectivă nu ar putea fi invocată nici în legătură cu aplicarea art. 9 alin. (1)

lit. c) din contractul de management.

Prima instanță a

respins cererea de suspendare a executării deciziei nr. 274 din 13 octombrie 2009,

reținând că actul atacat a fost pus în executare prin eliberarea sa din funcția

deținută, precum și cererea de reintegrare a reclamantului în funcția deținută

anterior, pentru considerentul că acest act a fost emis în temeiul

dispozițiilor O.G. nr. 37/2009, act normativ declarat neconstituțional prin

Decizia nr. 1629/2009 a Curții Constituționale.

A respins Curtea și

excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile, a necompetenței Curții de Apel

București și a lipsei calității procesuale pasive a M.M.F.P.S., invocate de

către acest pârât, arătând că la termenul din data de 04 mai 2019, reclamantul

a depus la dosar plângerea prealabilă adresată M.M.F.P.S., că Decizia

contestată este emisă de o autoritate publică centrală, respectiv M.M.F.P.S. –

I.T.M., iar, cu privire la cea din urmă excepție, numirea reclamantului s-a

făcut prin Ordin al M.M.F.P.S., revocarea urmând a avea același regim juridic.

exercitată

Împotriva acestei sentințe

au formulat recurs, în termenul legal, atât pârâtul M.M.F.P.S., cât și pârâta I.T.M.,

criticând-o pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304¹

C. proc. civ.

a) Recursul formulat

de către M.M.F.P.S.

Acesta a susținut că

în mod nelegal a respins instanța de fond excepțiile neîndeplinirii procedurii

prealabile, a necompetenței Curții de Apel București în condițiile în care

cauza dedusă judecății reprezintă un litigiu de muncă, și a lipsei calității

procesuale pasive a M.M.F.P.S., că acțiunea reclamantului nu a fost timbrată și

deci trebuia anulată, solicitând, în subsidiar, respingerea acesteia, pe fond,

ca neîntemeiată.

b) Recursul pârâtei I.T.M.

Această recurentă a

susținut că Decizia nr. 274/2009 a fost legal emisă în condițiile adoptării O.U.G.

nr. 105/2009, că reintegrarea reclamantului nu mai este posibilă în condițiile

în care O.U.G. nr. 37/2009, în temeiul căruia a fost numit, a fost declarată

neconstituțională, iar prin anularea deciziei atacate se ajunge la situația

reactivării O.U.G. nr. 37/2009 și că, pe de altă parte, revocarea din funcție a

intimatului-reclamant a fost legal dispusă în condițiile contractului de

management nr. nr. 121/26 mai 2009.

de recurs

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte

constată următoarele:

a. Cu privire la

recursul formulat de către M.M.F.P.S.

Instanța de fond a

respins în mod temeinic excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile și

necompetenței materiale a Curții de Apel București în ceea ce privește

soluționarea prezentului litigiu.

Astfel, la dosarul de

fond a fost depusă dovada îndeplinirii procedurii prealabile de către

intimatul-reclamant R.V., în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004.

Prezenta cauză are ca

obiect revocarea unui funcționar public, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 106

alin. (1) din Legea nr. 188/1999 ce prevăd competența instanțelor de contencios

administrativ în analizarea legalității actelor ce privesc încetarea

raporturilor de serviciu ale funcționarului public, competență stabilită, în

concret, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

potrivit rangului autorității emitente a actului contestat, în speță o

autoritate publică centrală, I.T.M.

În temeiul

dispozițiilor art. 15 alin. (a) din Legea nr. 146/1997, cererea este scutită de

plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar.

În consecință,

argumentele recurentului M.M.F.P.S. privind aceste aspecte sunt neîntemeiate.

Recursul M.M.F.P.S. este

însă fundamentat și va fi admis, în limitele și pentru considerentele ce vor fi

arătate în continuare.

Înalta

Curte este învestită, prin prezentul recurs, cu examinarea sentinței civile nr.

2361 din 18 mai 2010 a Curții de Apel București prin care s-a dispus anularea

Deciziei nr. 274 din 13 octombrie 2009, emisă de către I.T.M.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive, invocate de pârâtul M.M.F.P.S., face parte din

categoria excepțiilor procesuale de fond, peremptorii și dirimante.

Calitatea procesuală

pasivă presupune ca persoana chemată în judecată, pârâtul din cauză, să fie

subiect al raportului juridic dedus judecății.

Or, actul

administrativ a cărui anulare s-a cerut a fost emis de către I.T.M., astfel

încât M.M.F.P.S. nu este parte în raportul juridic dedus judecății, pentru a

avea calitate procesuală pasivă.

De altfel, între

pârâtul M.M.F.P.S. și reclamant nu există un raport juridic de funcție.

Prin prisma celor

expuse mai sus, recursul declarat de M.M.F.P.S. este fondat.

b) Referitor la

recursul pârâtei I.T.M.

Intimatul-reclamant a

supus controlului instanței de contencios administrativ decizia nr. 274 din 13

octombrie 2009, emisă de către I.T.M., prin care această recurentă a dispus

încetarea contractului de management nr. 121 din 26 mai 2009, dispoziție emisă

esențialmente în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009 privind

unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru

întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate

ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale

din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum

și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din

administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul

alesului local.

În aceste condiții,

Înalta Curte reține că actul contestat a fost lipsit de orice fundament legal

ca urmare a deciziei nr. 1629 din 3 decembrie 2009, prin care Curtea

Constituțională a constatat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 105/2009.

Viciul de

constituționalitate constatat cu privire la O.U.G. nr. 105/2009 afectează în

egală măsură actele administrative emise în baza și pentru executarea unor

dispoziții neconstituționale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei

legal și nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în

baza unei dispoziții neconstituționale.

Actele administrative

și măsurile adoptate în baza acestei Ordonanțe sunt afectate de viciul de

neconstituționalitate al acestui act normativ și, în consecință, corect au fost

anulate de instanța de fond

Menținerea actelor

administrative emise în baza acestui act normativ ar lipsi de finalitate

controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului

legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci

include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentate ale

destinatarilor normelor declarate neconstituționale.

Independent de acest

considerent ținând de evoluția legislativă, Înalta Curte constată, contrar

susținerilor recurentei-pârâte, că art. 9 din contractul de management nr. 121

din 26 mai 2009 nu poate constitui, prin el însuși, un temei al încetării

contractului fără o motivare care să justifice măsura aplicată.

Pentru aceste

considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte urmează a respinge recursul formulat de I.T.M. ca nefondat, și, în baza art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin (2) C. proc. civ.,

va admite recursul declarat de M.M.F.P.S. și va modifica în parte sentința

recurată în sensul respingerii acțiunii reclamantului față de acest pârât ca

formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de către I.T.M. împotriva Sentinței civile nr. 2361 din data

de 18 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Admite

recursul formulat de către M.M.F.P.S. împotriva Sentinței civile nr. 2361 din

data de 18 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Modifică

în parte sentința recurată în sensul că respinge acțiunea reclamantului față de

pârâtul M.M.F.P.S. ca formulată împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2011.