ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2223/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.M.F.P.S. și I.G.M., anularea în tot a Deciziei nr. 274 din 13 octombrie 2009 emisă de I.G.M. și în temeiul art. 14 3 alin. (1), (2) și (4) coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului unilateral contestat până la soluționarea pe fond a cauzei; reintegrarea sa în funcția deținută anterior de Director Coordonator Adjunct în D.S.S.M. în cadrul I.T.M.

Gorj cu luarea în considerare a prevederilor art. 78 alin. (2) C. muncii; obligarea pârâților în solidar la plata unor despăgubiri, reprezentând suma drepturilor salariale și a prestațiilor de asigurări sociale ce i se cuveneau la data emiterii deciziei până la reintegrarea efectivă, sume indexate, majorate și reactualizate. În motivarea acțiunii reclamantul arată că a fost numit prin Ordinul nr. 1287/2009 al Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale în funcția de Director Coordonator Adjunct în D.S.S.M. în cadrul I.T.M. Gorj, ca urmare a promovării examenului susținut pentru ocuparea acestei funcții, încheind contractul de Management nr. 121 din 26 mai 2009, iar prin Decizia nr. 274 din 13 octombrie 2009 s-a dispus încetarea contractului de management, în temeiul dispozițiilor O.U.G.

nr. 105/2009. Reclamantul a criticat decizia contestată, arătând că a fost emisă fără să existe un temei ce să justifice încetarea contractului de management nr. 121 din 26 mai 2009 și cu încălcarea interdicției instituite de art. 60 alin. (1) C. muncii, respectiv pe perioada cât acesta se afla în incapacitate temporară de muncă. b. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința civilă nr. 2361 din 18 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de către R.V. și, în consecință, a anulat Decizia nr. 274/2009 emisă de către I.T.M., respingând, ca neîntemeiate, cererea de suspendare a Deciziei nr. 274/2009, cererea de reintegrare a reclamantului și de acordare a drepturilor salariale cuvenite.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că motivele de revocare a contractului de management nr. 121 din 26 mai 2009, invocate de către pârâta I.T.M., și anume abrogarea O.U.G. nr. 37/2009 și aplicarea art. 9 din contractul de management nr. 121 din 26 mai 2009 ce vizează motivele de încetare a contractului nu sunt întemeiate. Astfel, a constatat Curtea, pe de o parte, dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009 nu pot fi interpretate în sensul revocării din funcție a directorilor coordonatori sau a altor persoane cu funcții de conducere numite anterior adoptării ordonanței respective, iar, pe de altă parte, nefiind caz (explicit sau implicit) de revocare din funcție/încetare a contractului de management, ordonanța respectivă nu ar putea fi invocată nici în legătură cu aplicarea art. 9 alin. (1) lit. c) din contractul de management.

Prima instanță a respins cererea de suspendare a executării deciziei nr. 274 din 13 octombrie 2009, reținând că actul atacat a fost pus în executare prin eliberarea sa din funcția deținută, precum și cererea de reintegrare a reclamantului în funcția deținută anterior, pentru considerentul că acest act a fost emis în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 37/2009, act normativ declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1629/2009 a Curții Constituționale. A respins Curtea și excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile, a necompetenței Curții de Apel București și a lipsei calității procesuale pasive a M.M.F.P.S., invocate de către acest pârât, arătând că la termenul din data de 04 mai 2019, reclamantul a depus la dosar plângerea prealabilă adresată M.M.F.P.S., că Decizia contestată este emisă de o autoritate publică centrală, respectiv M.M.F.P.S.

– I.T.M., iar, cu privire la cea din urmă excepție, numirea reclamantului s-a făcut prin Ordin al M.M.F.P.S., revocarea urmând a avea același regim juridic. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, în termenul legal, atât pârâtul M.M.F.P.S., cât și pârâta I.T.M., criticând-o pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304¹ C. proc. civ. a) Recursul formulat de către M.M.F.P.S. Acesta a susținut că în mod nelegal a respins instanța de fond excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile, a necompetenței Curții de Apel București în condițiile în care cauza dedusă judecății reprezintă un litigiu de muncă, și a lipsei calității procesuale pasive a M.M.F.P.S., că acțiunea reclamantului nu a fost timbrată și deci trebuia anulată, solicitând, în subsidiar, respingerea acesteia, pe fond, ca neîntemeiată.

b) Recursul pârâtei I.T.M. Această recurentă a susținut că Decizia nr. 274/2009 a fost legal emisă în condițiile adoptării O.U.G. nr. 105/2009, că reintegrarea reclamantului nu mai este posibilă în condițiile în care O.U.G. nr. 37/2009, în temeiul căruia a fost numit, a fost declarată neconstituțională, iar prin anularea deciziei atacate se ajunge la situația reactivării O.U.G. nr. 37/2009 și că, pe de altă parte, revocarea din funcție a intimatului-reclamant a fost legal dispusă în condițiile contractului de management nr. nr. 121/26 mai 2009. 4. Soluția instanței de recurs Examinând cauza prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: a. Cu privire la recursul formulat de către M.M.F.P.S.

Instanța de fond a respins în mod temeinic excepțiile neîndeplinirii procedurii prealabile și necompetenței materiale a Curții de Apel București în ceea ce privește soluționarea prezentului litigiu. Astfel, la dosarul de fond a fost depusă dovada îndeplinirii procedurii prealabile de către intimatul-reclamant R.V., în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prezenta cauză are ca obiect revocarea unui funcționar public, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 ce prevăd competența instanțelor de contencios administrativ în analizarea legalității actelor ce privesc încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarului public, competență stabilită, în concret, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit rangului autorității emitente a actului contestat, în speță o autoritate publică centrală, I.T.M.

În temeiul dispozițiilor art. 15 alin. (a) din Legea nr. 146/1997, cererea este scutită de plata taxelor de timbru și a timbrului judiciar. În consecință, argumentele recurentului M.M.F.P.S. privind aceste aspecte sunt neîntemeiate. Recursul M.M.F.P.S. este însă fundamentat și va fi admis, în limitele și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Înalta Curte este învestită, prin prezentul recurs, cu examinarea sentinței civile nr. 2361 din 18 mai 2010 a Curții de Apel București prin care s-a dispus anularea Deciziei nr. 274 din 13 octombrie 2009, emisă de către I.T.M. Excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâtul M.M.F.P.S., face parte din categoria excepțiilor procesuale de fond, peremptorii și dirimante.

Calitatea procesuală pasivă presupune ca persoana chemată în judecată, pârâtul din cauză, să fie subiect al raportului juridic dedus judecății. Or, actul administrativ a cărui anulare s-a cerut a fost emis de către I.T.M., astfel încât M.M.F.P.S. nu este parte în raportul juridic dedus judecății, pentru a avea calitate procesuală pasivă. De altfel, între pârâtul M.M.F.P.S. și reclamant nu există un raport juridic de funcție. Prin prisma celor expuse mai sus, recursul declarat de M.M.F.P.S. este fondat. b) Referitor la recursul pârâtei I.T.M. Intimatul-reclamant a supus controlului instanței de contencios administrativ decizia nr. 274 din 13 octombrie 2009, emisă de către I.T.M., prin care această recurentă a dispus încetarea contractului de management nr. 121 din 26 mai 2009, dispoziție emisă esențialmente în aplicarea dispozițiilor O.U.G.

nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local. În aceste condiții, Înalta Curte reține că actul contestat a fost lipsit de orice fundament legal ca urmare a deciziei nr. 1629 din 3 decembrie 2009, prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea O.U.G.

nr. 105/2009. Viciul de constituționalitate constatat cu privire la O.U.G. nr. 105/2009 afectează în egală măsură actele administrative emise în baza și pentru executarea unor dispoziții neconstituționale, întrucât asemenea acte devin lipsite de temei legal și nu poate fi calificat drept legal un act juridic emis sau încheiat în baza unei dispoziții neconstituționale. Actele administrative și măsurile adoptate în baza acestei Ordonanțe sunt afectate de viciul de neconstituționalitate al acestui act normativ și, în consecință, corect au fost anulate de instanța de fond Menținerea actelor administrative emise în baza acestui act normativ ar lipsi de finalitate controlul de constituționalitate, care nu se limitează la asanarea sistemului legislativ prin eliminarea prevederilor legale contrare Constituției, ci include protecția efectivă a drepturilor și libertăților fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituționale.

Independent de acest considerent ținând de evoluția legislativă, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentei-pârâte, că art. 9 din contractul de management nr. 121 din 26 mai 2009 nu poate constitui, prin el însuși, un temei al încetării contractului fără o motivare care să justifice măsura aplicată. Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de I.T.M. ca nefondat, și, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de M.M.F.P.S. și va modifica în parte sentința recurată în sensul respingerii acțiunii reclamantului față de acest pârât ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către I.T.M. împotriva Sentinței civile nr. 2361 din data de 18 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Admite recursul formulat de către M.M.F.P.S. împotriva Sentinței civile nr. 2361 din data de 18 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge acțiunea reclamantului față de pârâtul M.M.F.P.S. ca formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2011.