ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4238/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 126 din 5 octombrie

2010 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal,

a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G.R.H., în contradictoriu cu

Agenția Națională pentru Prestații Sociale, a anulat Ordinul nr. 241 din 12

octombrie 2009 emis de Președintele Agenției Naționale pentru Prestații

Sociale, a respins petitul privind reintegrarea reclamantului în funcția avută

anterior emiterii ordinului atacat, a obligat pârâta la plata despăgubirilor

constând în drepturile salariale neachitate, indexate, majorate și

reactualizate, de la momentul producerii efectelor ordinului atacat până la

data pronunțării prezentei hotărâri, și a respins pretențiile privind plata

despăgubirilor până la efectiva reîncadrare.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul a atacat Ordinul nr.

241 din 12 octombrie 2009 prin care s-a dispus revocarea din funcția de

director coordonator al Direcția de Muncă și Protecție Socială Mureș a

d-lui G.R.H. și încetarea contractului de management încheiat între reclamant

și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Obiectul acestui

contract era, potrivit art. 2.1, organizarea, conducerea și administrarea

activității Direcției de Muncă și Protecție Socială Mureș, precum și

gestionarea patrimoniului, în condițiile realizării unui management eficient și

de calitate.

Reclamantul a făcut

dovada depunerii plângerii prealabile.

Ordinul nr. 841 din

25 mai 2009 al Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale este dat în

considerarea dispozițiilor din O.U.G. nr. 37/2009, din O.G. nr. 10/2008, din

H.G. nr. 11/2009, din Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției

sociale nr. 616/2009 și Procesul-verbal nr. 33920/2009 al comisiei de evaluare,

privind numirea în funcția de director coordonator al Direcția de Muncă și

Protecție Socială Mureș a reclamantului.

Instanța de fond a

constatat că nu se indică nici o dispoziție din contractul de management pentru

justificarea încetării contractului.

Ca justificare a

încetării contractului sunt prevăzute dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009.

O.U.G. nr. 105/2009

nu este un motiv suficient pentru încetarea contractelor de management ci doar

face referire la faptul că aceste contracte pot fi reziliate sau pot înceta în

condiții specifice.

Aceste condiții se

regăsesc în cuprinsul contractului de management.

În cuprinsul

ordinului atacat nu se invocă nici un alt motiv de încetare sau de reziliere a

contractului, astfel că ordinul nu este motivat nici în fapt nici în drept.

În cauză nu s-a

dovedit nici efectuarea notificării, nici efectuarea unei cercetări anterioare

emiterii ordinului prin care să se constate neîndeplinirea sau îndeplinirea

necorespunzătoare a obligațiilor de către reclamant, în considerarea funcției

pe care o avea.

În aceste condiții

ordinul este nelegal deoarece acesta nu este motivat nici în fapt nici în drept

și a fost emis cu nerespectarea condițiilor prevăzute în contractul de

management în situația revocării din funcție a directorului coordonator.

În ceea ce privește

petitul privind reintegrarea reclamantului în funcție instanța de fond a

reținut că funcția de director coordonator nu mai există, iar direcțiile de

muncă și protecție socială județene și a municipiului București, servicii publice

deconcentrate ale Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cu

personalitate juridică, s-au desființat, activitatea acestora fiind preluată de

către ANPS, prin agențiile județene pentru prestații sociale și a municipiului

București drept pentru care a respins acest petit.

În ceea ce privește

plata despăgubirilor instanța de fond a constatat că inițial s-a solicitat

plata acestor drepturi până la data reintegrării, însă neoperând reintegrarea,

acest moment nu poate fi un punct de reper.

Deoarece contractul

nu menționează data la care a fost încheiat, instanța a considerat ca dată de

încheiere a acestuia data numirii reclamantului în funcție și anume 25 mai 2009,

pe termen de „maximum 4 ani”, ceea ce înseamnă că acesta expira la 25 mai 2013.

Astfel, Curtea de Apel

a motivat că admiterea acestui petit se va face în parte în sensul acordării drepturilor

salariale indexate, majorate și reactualizate, ce i s-ar fi cuvenit reclamantului

în baza contractului de management încheiat între reclamant și Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale de la momentul producerii efectelor ordinului atacat,

până la data pronunțării prezentei sentințe, respingând cererea de plată a drepturilor

salariale până la efectiva reintegrare, acesta neoperând.

Împotriva hotărârii instanței

de fond, pârâta

Agenția

Națională de Prestații Sociale a declarat recurs.

În motivarea recursului

se arată că prin Ordinul nr. 841 din 25 mai 2009 reclamantul a fost numit în funcția

de director coordonator al Direcția de Muncă și Protecție Socială Mureș.

Ca urmare a abrogării

exprese și directe a O.U.G. nr. 37/2009, de art. XIV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009,

a fost emis Ordinul de revocare din funcția de director coordonator al Direcția

de Muncă și Protecție Socială Mureș nr. 241/2009.

Un act normativ abrogat,

constatat ca fiind și neconstituțional nu mai produce efecte juridice.

Astfel, Ordinul nr.

241 din 12 octombrie 2009, prin care s-a dispus revocarea din funcția deținută nu

a fost emis ca urmare a unui abuz ci a fost emis întrucât actul normativ în baza

căruia reclamantul a fost numit în funcție a fost declarat neconstituțional.

Contractul de management

prevede la art. 9 lit. h) cauzele de încetare a contractului, și anume în alte situații

prevăzute expres de lege. Drept urmare, părțile contractante au stabilit de comun

acord că efectele contractului încetează și în alte cazuri prevăzute expres de lege,

în speță ca urmare a abrogării exprese și directe a O.U.G. nr. 37/2009.

Daca un act normativ abrogat

nu-și mai produce efectele, cu atât mai mult un act juridic subsecvent acestuia

nu-și mai produce efectele (contractul de management).

Pe același raționament

s-a întemeiat și măsura luată prin Ordinul nr. 241 din 12 octombrie 2009, întrucât

abrogarea O.U.G. nr. 37/2009 a determinat încetarea contractului de management și

revocarea din funcție.

În acest context, legalitatea

Ordinului nr. 241 din 12 octombrie 2009 nu poate fi pusă la îndoială, măsura luata

este în concordanță cu dispozițiile legale invocate în cuprinsul ordinului.

Directorii coordonatori

și directorii coordonatori adjuncți ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor

și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale

nu mai puteau fi menținuți în funcțiile deținute, în baza unui act normativ abrogat,

constatat ca fiind și neconstituțional.

La data abrogării actului

normativ în temeiul căruia reclamantul a fost numit în funcție, acesta nu mai îndeplinea

condițiile pentru a rămâne numit în funcție.

Contractul de management

a încetat implicit ca urmare a acestor evenimente legislative.

Examinând cauza și sentința

recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate,

Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele în continuare

arătate.

Guvernul României a adoptat

O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 prin care a reglementat modalitatea de

ocupare a funcțiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate, mai

precis schimbarea denumirii acestor funcții.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost

declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată

de Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii

de aprobare a acestei ordonanțe.

În cadrul controlului

a priori realizat pe calea excepției de neconstituționalitate a legii de aprobare

a ordonanței de urgență, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării

prin lege, care a format corpul legii respective și care nu poate fi disociată de

legea de aprobare.

Prin decizia susmenționată

s-a reținut neconstituționalitatea extrinsecă, a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât s-a

emis de către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul rezervat prin Constituție

legii organice.

Așa cum s-a arătat și

în Decizia nr. 1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale,

legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituționalitate rezultată din

Ordonanța prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.

În ceea ce privește O.U.G.

nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională

și această ordonanță de urgență, care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009, deoarece conține

aceleași soluții legislative.

În cauză, reclamantul

a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanțe

de urgență declarată neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt act administrativ

emis în baza unei alte ordonanțe de urgență declarată, de asemenea, neconstituțională.

Înalta Curte precizează

că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeași

forță juridică le-a prevăzut.

Însă, în cauză suntem

în prezența unei situații speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluțiile

jurisdicției constituționale.

Puterile discreționare

ale autorităților de legiferare, ale Parlamentului și respectiv ale Guvernului,

în condițiile art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României, sunt însă

limitate de prevederile Constituției ca lege fundamentală în stat.

În principiu, Parlamentul

ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreționare, însă cu limitările

reglementate în Constituție.

În situația legiferării

prin ordonanță sau ordonanță de urgență, Guvernul în baza delegării legislative

poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuții proprii autorității

legiuitoare, dar numai în condițiile și limitările aduse prin Constituție, respectiv

art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României.

În ceea ce privește O.U.G.

nr. 37/2009, legea de aprobare și implicit cuprinsul normativ al ordonanței a fost

declarat neconstituțională, reținându-se de Curtea Constituțională că atât modalitatea

de reglementare a funcției publice cât și actul administrativ de numire reprezintă

construcții juridice deficitare și confuze adoptate cu încălcarea competenței materiale

a Guvernului.

Lipsirea de temei constituțional

al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea

de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ

de numire și a contractului de management.

Pierderea legitimității

constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate asupra

actului administrativ, situație în care însăși numirea reclamantului într-o funcție

publică de conducere în alte condiții decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999

reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.

Viciul de neconstituționalitate

al actului normativ primar, al O.U.G. nr. 37/2009 este de natură a antrena și viciul

actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire

pe postul respectiv devine inexistent.

Înalta Curte precizează

că potrivit prevederilor art. 142 și art. 146 din Constituția României, Curtea Constituțională

este garantul supremației Constituției și unica autoritate care se pronunță asupra

constituționalității legilor înainte de promulgare (control à priori) și

asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele.

Judecătorul de drept administrativ

(ca și cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanța, constituționalitatea acestora,

dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituționale,

după ce Curtea Constituțională a declarat actul primar neconstituțional.

Viciul de neconstituționalitate

al Ordonanței de urgență, adoptată cu nesocotirea regimului constituțional atinge

și actul administrativ, conferindu-i o existență lipsită de suport legal.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2009, Înalta Curte va admite

recursul, va modifica sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Agenția Națională de Prestații Sociale împotriva sentinței civile nr. 126 din

5 octombrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2011.