ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4238/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 126 din 5 octombrie 2010 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G.R.H., în contradictoriu cu Agenția Națională pentru Prestații Sociale, a anulat Ordinul nr. 241 din 12 octombrie 2009 emis de Președintele Agenției Naționale pentru Prestații Sociale, a respins petitul privind reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior emiterii ordinului atacat, a obligat pârâta la plata despăgubirilor constând în drepturile salariale neachitate, indexate, majorate și reactualizate, de la momentul producerii efectelor ordinului atacat până la data pronunțării prezentei hotărâri, și a respins pretențiile privind plata despăgubirilor până la efectiva reîncadrare.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamantul a atacat Ordinul nr. 241 din 12 octombrie 2009 prin care s-a dispus revocarea din funcția de director coordonator al Direcția de Muncă și Protecție Socială Mureș a d-lui G.R.H. și încetarea contractului de management încheiat între reclamant și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. Obiectul acestui contract era, potrivit art. 2.1, organizarea, conducerea și administrarea activității Direcției de Muncă și Protecție Socială Mureș, precum și gestionarea patrimoniului, în condițiile realizării unui management eficient și de calitate. Reclamantul a făcut dovada depunerii plângerii prealabile. Ordinul nr. 841 din 25 mai 2009 al Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale este dat în considerarea dispozițiilor din O.U.G.

nr. 37/2009, din O.G. nr. 10/2008, din H.G. nr. 11/2009, din Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 616/2009 și Procesul-verbal nr. 33920/2009 al comisiei de evaluare, privind numirea în funcția de director coordonator al Direcția de Muncă și Protecție Socială Mureș a reclamantului. Instanța de fond a constatat că nu se indică nici o dispoziție din contractul de management pentru justificarea încetării contractului. Ca justificare a încetării contractului sunt prevăzute dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009. O.U.G. nr. 105/2009 nu este un motiv suficient pentru încetarea contractelor de management ci doar face referire la faptul că aceste contracte pot fi reziliate sau pot înceta în condiții specifice.

Aceste condiții se regăsesc în cuprinsul contractului de management. În cuprinsul ordinului atacat nu se invocă nici un alt motiv de încetare sau de reziliere a contractului, astfel că ordinul nu este motivat nici în fapt nici în drept. În cauză nu s-a dovedit nici efectuarea notificării, nici efectuarea unei cercetări anterioare emiterii ordinului prin care să se constate neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor de către reclamant, în considerarea funcției pe care o avea. În aceste condiții ordinul este nelegal deoarece acesta nu este motivat nici în fapt nici în drept și a fost emis cu nerespectarea condițiilor prevăzute în contractul de management în situația revocării din funcție a directorului coordonator.

În ceea ce privește petitul privind reintegrarea reclamantului în funcție instanța de fond a reținut că funcția de director coordonator nu mai există, iar direcțiile de muncă și protecție socială județene și a municipiului București, servicii publice deconcentrate ale Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cu personalitate juridică, s-au desființat, activitatea acestora fiind preluată de către ANPS, prin agențiile județene pentru prestații sociale și a municipiului București drept pentru care a respins acest petit. În ceea ce privește plata despăgubirilor instanța de fond a constatat că inițial s-a solicitat plata acestor drepturi până la data reintegrării, însă neoperând reintegrarea, acest moment nu poate fi un punct de reper.

Deoarece contractul nu menționează data la care a fost încheiat, instanța a considerat ca dată de încheiere a acestuia data numirii reclamantului în funcție și anume 25 mai 2009, pe termen de „maximum 4 ani”, ceea ce înseamnă că acesta expira la 25 mai 2013. Astfel, Curtea de Apel a motivat că admiterea acestui petit se va face în parte în sensul acordării drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate, ce i s-ar fi cuvenit reclamantului în baza contractului de management încheiat între reclamant și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale de la momentul producerii efectelor ordinului atacat, până la data pronunțării prezentei sentințe, respingând cererea de plată a drepturilor salariale până la efectiva reintegrare, acesta neoperând.

Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâta Agenția Națională de Prestații Sociale a declarat recurs. În motivarea recursului se arată că prin Ordinul nr. 841 din 25 mai 2009 reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator al Direcția de Muncă și Protecție Socială Mureș. Ca urmare a abrogării exprese și directe a O.U.G. nr. 37/2009, de art. XIV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009, a fost emis Ordinul de revocare din funcția de director coordonator al Direcția de Muncă și Protecție Socială Mureș nr. 241/2009. Un act normativ abrogat, constatat ca fiind și neconstituțional nu mai produce efecte juridice. Astfel, Ordinul nr. 241 din 12 octombrie 2009, prin care s-a dispus revocarea din funcția deținută nu a fost emis ca urmare a unui abuz ci a fost emis întrucât actul normativ în baza căruia reclamantul a fost numit în funcție a fost declarat neconstituțional.

Contractul de management prevede la art. 9 lit. h) cauzele de încetare a contractului, și anume în alte situații prevăzute expres de lege. Drept urmare, părțile contractante au stabilit de comun acord că efectele contractului încetează și în alte cazuri prevăzute expres de lege, în speță ca urmare a abrogării exprese și directe a O.U.G. nr. 37/2009. Daca un act normativ abrogat nu-și mai produce efectele, cu atât mai mult un act juridic subsecvent acestuia nu-și mai produce efectele (contractul de management). Pe același raționament s-a întemeiat și măsura luată prin Ordinul nr. 241 din 12 octombrie 2009, întrucât abrogarea O.U.G. nr. 37/2009 a determinat încetarea contractului de management și revocarea din funcție.

În acest context, legalitatea Ordinului nr. 241 din 12 octombrie 2009 nu poate fi pusă la îndoială, măsura luata este în concordanță cu dispozițiile legale invocate în cuprinsul ordinului. Directorii coordonatori și directorii coordonatori adjuncți ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale nu mai puteau fi menținuți în funcțiile deținute, în baza unui act normativ abrogat, constatat ca fiind și neconstituțional. La data abrogării actului normativ în temeiul căruia reclamantul a fost numit în funcție, acesta nu mai îndeplinea condițiile pentru a rămâne numit în funcție. Contractul de management a încetat implicit ca urmare a acestor evenimente legislative.

Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele în continuare arătate. Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G. nr. 105/2009 prin care a reglementat modalitatea de ocupare a funcțiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate, mai precis schimbarea denumirii acestor funcții. O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională în cadrul unei obiecții de neconstituționalitate a legii de aprobare a acestei ordonanțe. În cadrul controlului a priori realizat pe calea excepției de neconstituționalitate a legii de aprobare a ordonanței de urgență, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective și care nu poate fi disociată de legea de aprobare.

Prin decizia susmenționată s-a reținut neconstituționalitatea extrinsecă, a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanță de urgență în domeniul rezervat prin Constituție legii organice. Așa cum s-a arătat și în Decizia nr. 1257/2009, dar și în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituționalitate rezultată din Ordonanța prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice. În ceea ce privește O.U.G. nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională și această ordonanță de urgență, care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009, deoarece conține aceleași soluții legislative.

În cauză, reclamantul a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanțe de urgență declarată neconstituțională și lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanțe de urgență declarată, de asemenea, neconstituțională. Înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeași forță juridică le-a prevăzut. Însă, în cauză suntem în prezența unei situații speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluțiile jurisdicției constituționale. Puterile discreționare ale autorităților de legiferare, ale Parlamentului și respectiv ale Guvernului, în condițiile art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României, sunt însă limitate de prevederile Constituției ca lege fundamentală în stat.

În principiu, Parlamentul ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreționare, însă cu limitările reglementate în Constituție. În situația legiferării prin ordonanță sau ordonanță de urgență, Guvernul în baza delegării legislative poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuții proprii autorității legiuitoare, dar numai în condițiile și limitările aduse prin Constituție, respectiv art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituția României. În ceea ce privește O.U.G. nr. 37/2009, legea de aprobare și implicit cuprinsul normativ al ordonanței a fost declarat neconstituțională, reținându-se de Curtea Constituțională că atât modalitatea de reglementare a funcției publice cât și actul administrativ de numire reprezintă construcții juridice deficitare și confuze adoptate cu încălcarea competenței materiale a Guvernului.

Lipsirea de temei constituțional al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire și a contractului de management. Pierderea legitimității constituționale a actului normativ primar produce efecte directe și imediate asupra actului administrativ, situație în care însăși numirea reclamantului într-o funcție publică de conducere în alte condiții decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat. Viciul de neconstituționalitate al actului normativ primar, al O.U.G. nr. 37/2009 este de natură a antrena și viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire pe postul respectiv devine inexistent.

Înalta Curte precizează că potrivit prevederilor art. 142 și art. 146 din Constituția României, Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției și unica autoritate care se pronunță asupra constituționalității legilor înainte de promulgare (control à priori) și asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele. Judecătorul de drept administrativ (ca și cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanța, constituționalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituționale, după ce Curtea Constituțională a declarat actul primar neconstituțional. Viciul de neconstituționalitate al Ordonanței de urgență, adoptată cu nesocotirea regimului constituțional atinge și actul administrativ, conferindu-i o existență lipsită de suport legal.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2009, Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția Națională de Prestații Sociale împotriva sentinței civile nr. 126 din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2011.