ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 108/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 5

noiembrie 2001, la Curtea de Apel Craiova, M.G. a declarat recurs împotriva

sentinței nr. 622 din 5 septembrie 2001, a Curții de Apel Craiova, solicitând

casarea acestei hotărâri, admiterea acțiunii formulate, cu consecința anulării

Ordinului nr. 113/2001, emis de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și

reîncadrarea în funcția avută, anterior emiterii actului administrativ atacat.

În motivarea recursului, recurentul

susține că nu s-a efectuat în cauză, conform art. 69 din Legea nr. 188/1999,

procedura prealabilă în fața Comisiei de Disciplină și ordinul atacat nu a fost

motivat.

Din actele dosarului, Curtea Supremă

de Justiție reține următoarele:

Prin sentința nr. 622 din 5

septembrie 2001, pronunțată în dosarul nr. 454/A/2001, Curtea de Apel Craiova a

respins acțiunea formulată de recurentul M.G., în contradictoriu cu Ministerul

Muncii și Solidarității Sociale și Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj.

Prin cererea de chemare în judecată,

recurentul-reclamant solicitase anularea Ordinului nr. 113/2001, emis de

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și prin care acesta fusese destituit

din funcția publică de conducere de inspector șef adjunct, trecându-se pe

funcția publică de inspector de muncă, categoria A clasa I, gradul 1, în cadrul

inspectoratului, cu menținerea drepturilor salariale avute la funcția de

execuție.

În motivarea acestei soluții,

instanța de fond a reținut că măsura adoptată de pârâți se circumscrie în art.

70 lit. g) din Legea nr. 188/1999, măsura de destituire fiind fondată, întrucât

organizarea și coordonarea colectivului, în privința cărora s-au găsit

deficiențe, sunt de esența funcției de conducere. Instanța a reținut că aceste

deficiențe existau ca atare, au fost menționate în actul de control, calitățile

profesionale ale recurentului-reclamant pentru exercitarea profesiei de bază,

nefiind însoțite și de aptitudini specifice activității de conducere.

Cât privește procedura prealabilă,

instanța a reținut că aceasta s-a realizat, recurentul-reclamant dând chiar și

o notă explicativă, cu privire la aspectele negative reținute în sarcina sa.

Faptul că ordinul a fost emis fără a

exista o propunere din partea Comisiei de Disciplină, conform art. 70 alin. (3)

lit. c) – f), este datorat faptului că hotărârea de guvern pentru constituirea

acestor comisii, nu s-a emis, astfel încât aceste comisii nu s-au creat.

Rezultă, deci, că motivele invocate

în susținerea acțiunii de către reclamant, corect analizate și soluționate de

instanța de fond, au fost relevate în fața Curții Supreme de Justiție, ca

motive de recurs, privind hotărârea pronunțată.

Curtea Supremă de Justiție constată

că recursul declarat este neîntemeiat și va fi respins.

Cu privire la motivul de recurs, că

ordinul nu a fost motivat, se constată că este neîntemeiat, față de textele de

lege invocate în preambulul actului administrativ atacat, precum și a

referatului Inspecției Muncii nr. 56 din 28 februarie 2001, aprobat de

conducerea ministeruluim invocatm de asemeneam în preambulul ordinului.

Prin acest referat se arată expres

că: activitatea inspectorului șef adjunct M.G. este complet necorespunzătoare,

dovedind lipsă de preocupare și dezinteres pentru problemele curente ale

compartimentelor coordonate, „periclitând realizarea obiectivelor instituției”.

Astfel, recurentul dovedește:

insuficientă organizare și conducere a compartimentului de securitate și

sănătate în muncă, are stil de conducere confuz și dictatorial, determinând un

climat de muncă exploziv.

Rezultă, deci, că actul

administrativ prin care s-a luat măsura de destituire a recurentului, este

motivat.

Cât privește susținerea că în cauză

nu s-a efectuat procedura prealabilă cerută de Legea nr. 188/1999, susținerea

este nedovedită, în cauză existând și nota explicativă dată de recurent.

Faptul că petentul susține că

formal, nu există propunerea de destituire făcută de Comisia de Disciplină,

este nerelevantă sub aspectul legalității actului atacat, cât timp aceste

comisii de disciplină nu au fost încă înființate prin hotărârea de guvern, așa

cum s-a stabilit prin lege.

De altfel, ceea ce este de

necontestat este faptul că recurentul a avut grave deficiențe în munca de

conducere, instituindu-se și un plan de măsuri cu termene clare pentru

înlăturarea acestora, fiind la fel de evident că pentru lipsa abilităților în

conducere de care a dat dovadă, petentul acesta nu mai putea fi menținut în

funcție până la înființarea comisiilor de disciplină.

Faptul că petentul considera că după

părerea sa, procedura prealabilă nu este îndeplinită în cauză, este o opinie neîntemeiată.

S-a dat posibilitatea petentului să

se apere față de ceea ce i s-a imputat și cu privire la care s-a întocmit chiar

un plan de măsuri; doar recurentul-reclamant nu a putut justifica sau explica

prin elemente ce nu aveau legătură cu culpa sa, existența deficiențelor grave

în munca sa de conducător.

Așa fiind, constatându-se că

sentința atacată este legală și temeinică, neexistând noi date, elemente de

natură a duce la aplicarea art. 304

1

C. proc. civ., recursul

declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.G.,

împotriva sentinței civile nr. 622 din 5 septembrie 2001, a Curții de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 ianuarie 2003.