ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2653/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 231/F/CA/2009 din 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a admis acțiunea formulată de reclamanta M.C.E., în contradictoriu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale; - a a nulat Ordinul nr. 468 din 23 aprilie 2009 emis de pârât; - a dispus reintegrarea reclamantei în funcția publică de conducere - inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara; - a obligat pe pârât să plătească reclamantei diferența între drepturile salariale corespunzătoare funcției publice deținute anterior și drepturile salariale efectiv acordate începând cu 25 mai 2009; - a respins excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârât; - a luat act că reclamanta nu-și mai susține cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G.

nr. 37/2009; - a o bligat pe pârât să plătească reclamantei 2.500 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 130 din 20 februarie 2006, reclamanta a fost numită în funcția de inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, începând cu 24 februarie 2006 în urma promovării unui concurs pentru ocu parea funcției respective.

Prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 468 din 23 aprilie 2009, s-a dispus desființarea funcției de inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, eliberarea reclamantei din funcție, încetarea raporturilor de serviciu și acordarea unui preaviz de 30 de zile calendaristice, perioadă în care reclamanta să beneficieze de prevederile art. 99 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 188/1999, invocându-se ca temei prevederile art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 și art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009. Prin Ordinul nr. 793 din 22 mai 2009 emis de pârât, luând act de cererea reclamantei și de nota Inspecției Muncii privind locurile vacante, s-a modificat raportul de serviciu al reclamantei - inspector șef adjunct al ITM Hunedoara, începând cu 22 mai 2009 prin mutarea definitivă pe funcția publică de conducere Șef Birou - inspector de muncă.

Acest ultim ordin este consecința ordinului atacat, care i-a dat dreptul reclamantei ca în urma desființării funcției de inspector șef adjunct al ITM să opteze pentru o altă funcție vacantă. Aceasta nu constituie o alegere liberă a reclamantei de natură a lăsa fără obiect acțiunea sa în anularea ordinului atacat, astfel că reclamanta justifică în continuare interesul de a obține anularea ordinului, astfel că instanța a reținut că este nefondată excepția lipsei de obiect invocată de pârât. A reținut Curtea de apel că este neîntemeiată excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, întrucât reclamanta a solicitat pe calea procedurii prealabile revocarea Ordinului nr. 468/2009 (filele 9-12 la dosarul de fond), cerere sa fiind respinsă prin adresa nr. 64 din 02 iunie 2009 emisă de pârât.

Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut că actul administrativ contestat, Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 468 din 23 aprilie 2009 a fost emis în executarea dispozițiilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009. Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că este neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, reținându-se că ordonanța de urgență este neconstituțională întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu în care nu avea competență materială, fiind astfel încălcare dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.

În raport cu cele reținute de Curtea Constituțională, Curtea de apel a apreciat că este lipsit de fundament legal ordinul contestat, iar nulitatea actului administrativ presupune restabilirea cu caracter retroactiv a situației anterioare, urmând a fi admise pretențiile reclamantei referitoare la reintegrarea în funcția de conducere deținută anterior și obligarea pârâtului să plătească reclamantei diferența între drepturile salariale ce le-a încasat efectiv și drepturile salariale care i se cuveneau dacă ar fi exercitat funcția din care a fost eliberată începând cu 22 mai 2009. 2. Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr.231/F/CA/2009 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Prin motivele de recurs, recurentul-pârât susține, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată de instanța de fond cu aplicarea greșită a legii, întrucât ordinul contestat a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009. Totodată, recurentul-pârât susține că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată de O.U.G. nr. 105/2009, că prin art. IV alin. (1) din ultima ordonanță de urgență s-a prevăzut că sunt și rămân desființate funcțiile de genul celei din care a fost eliberată reclamanta și că, potrivit prevederilor Legii nr. 47/1992, deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare: În cauză este necontestat faptul că Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 468 din 23 aprilie 200 a fost emis în temeiul dispozițiilor art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, potrivit cărora: „(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(11) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare”. De asemenea, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (…)”. Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

Față de aspectele arătate, Înalta Curte reține că întemeiat și legal a apreciat instanța de fond că actul administrativ atacat este nelegal fiind emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională. Sunt neîntemeiate susținerile din recurs referitoare la faptul că legalitatea ordinului contestat este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de constituționalitate al prevederilor în temeiul și în executarea cărora a fost emis. Pentru argumentele anterior arătate, nu pot fi primite susținerile din recurs referitoare la abrogarea O.U.G.

nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. IV alin. (1) a din O.U.G. nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt și rămân desființate funcțiile de genul celei din care a fost eliberată reclamanta ori susținerile referitoare la faptul că deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor. Față de aceste susțineri, Înalta Curte reține că desființarea funcției publice deținute de reclamantă prin cele două ordonanțe este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure stabilitatea funcției publice, ca element al securității sociale, este cert stabilit că au fost încălcate în cauză.

Admiterea opiniei contrare a recurentei ar echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a controlului de constituționalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992. În consecință, în raport de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței civile nr. 231/F/CA/2009 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2010.