ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2653/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2653/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 231/F/CA/2009

din 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- a admis acțiunea formulată de

reclamanta M.C.E., în contradictoriu pârâtul

Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale;

-

a a

nulat Ordinul nr. 468 din 23 aprilie 2009 emis de

pârât;

-

a

dispus reintegrarea

reclamantei în funcția publică de

conducere - inspector șef adjunct al

Inspectoratului

Teritorial de Muncă Hunedoara;

-

a

obligat pe pârât să plătească reclamantei diferența între

drepturile salariale corespunzătoare funcției publice deținute

anterior și drepturile salariale efectiv acordate începând cu 25 mai 2009;

-

a

respins excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârât;

-

a

luat

act că reclamanta nu-și mai susține cererea de

sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a O.U.G. nr. 37/2009;

- a o

bligat

pe pârât să plătească reclamantei 2.500 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut, în esență,

următoarele:

Prin Ordinul ministrului muncii,

familiei și protecției sociale nr. 130 din 20 februarie 2006,

reclamanta a fost numită în funcția de inspector șef adjunct al

Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, începând cu 24 februarie 2006

în urma

promovării unui concurs pentru

ocu

parea funcției respective.

Prin Ordinul ministrului muncii,

familiei și protecției sociale nr. 468 din 23 aprilie 2009, s-a

dispus desființarea funcției de inspector șef adjunct al

Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, eliberarea reclamantei din

funcție, încetarea raporturilor de serviciu și acordarea unui preaviz

de 30 de zile calendaristice, perioadă în care reclamanta să beneficieze

de prevederile art. 99 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 188/1999,

invocându-se ca temei prevederile art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999

și art. III alin. (1) din O.U.G. nr.

37

din 22 aprilie 2009.

Prin Ordinul nr. 793 din 22 mai 2009

emis de pârât, luând act de cererea reclamantei și de nota Inspecției

Muncii privind locurile vacante, s-a modificat raportul de serviciu al

reclamantei - inspector șef adjunct al ITM Hunedoara, începând cu 22 mai 2009

prin mutarea definitivă pe funcția publică de conducere Șef

Birou - inspector de muncă.

Acest ultim ordin este

consecința ordinului atacat, care i-a dat dreptul reclamantei ca în urma

desființării funcției de inspector șef adjunct al ITM

să opteze pentru o altă funcție vacantă. Aceasta nu

constituie o alegere liberă a reclamantei de natură a lăsa

fără obiect acțiunea sa în anularea ordinului atacat, astfel

că reclamanta justifică în continuare interesul de a obține anularea

ordinului, astfel că instanța a reținut că este

nefondată excepția lipsei de obiect invocată de pârât.

A reținut Curtea de apel

că este neîntemeiată excepția neîndeplinirii procedurii

prealabile, întrucât reclamanta a solicitat pe calea procedurii prealabile

revocarea Ordinului nr. 468/2009 (filele 9-12 la dosarul de fond), cerere sa

fiind respinsă prin adresa nr. 64 din 02 iunie 2009 emisă de pârât.

Pe fondul cauzei, Curtea de apel a

reținut că actul administrativ contestat, Ordinul ministrului muncii,

familiei și protecției sociale nr. 468 din 23 aprilie 2009 a fost emis

în executarea dispozițiilor art. III din O.U.G. nr. 37/2009.

Prin Decizia nr. 1257 din 7

octombrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că este

neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, reținându-se

că ordonanța de urgență este neconstituțională

întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu în care nu avea

competență materială, fiind astfel încălcare

dispozițiile art. 115 alin. (6) din Constituție.

În raport cu cele reținute de

Curtea Constituțională, Curtea de apel a apreciat că este lipsit

de fundament legal ordinul contestat, iar

nulitatea

actului administrativ presupune restabilirea cu caracter

retroactiv a situației anterioare, urmând a

fi admise pretențiile reclamantei referitoare la

reintegrarea în

funcția de conducere deținută anterior și obligarea

pârâtului să plătească reclamantei diferența între

drepturile salariale ce le-a încasat efectiv și drepturile salariale care

i se cuveneau dacă ar fi exercitat funcția din care a fost eliberată

începând cu 22 mai 2009.

Împotriva sentinței civile nr.231/F/CA/2009

din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și invocând motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs,

recurentul-pârât susține, în esență, că hotărârea

atacată a fost pronunțată de instanța de fond cu aplicarea

greșită a legii, întrucât ordinul contestat a fost emis în executarea

prevederilor imperative ale art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009.

Totodată, recurentul-pârât

susține că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată de O.U.G. nr. 105/2009,

că prin art. IV alin. (1) din ultima ordonanță de urgență

s-a prevăzut că sunt și rămân desființate

funcțiile de genul celei din care a fost eliberată reclamanta și

că, potrivit prevederilor Legii nr. 47/1992, deciziile Curții

Constituționale au putere numai pentru viitor.

recurs

Analizând cauza prin prisma

motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:

În cauză este necontestat faptul

că Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale

nr. 468 din 23 aprilie 200 a fost emis în temeiul dispozițiilor art. III

alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de

îmbunătățire a activității administrației

publice, potrivit cărora:

„(1) Funcțiile publice,

funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim

contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor

publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale

administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta

ordonanță de urgență, care face parte integrantă din

aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în

termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei

ordonanțe de urgență.

(11) Începând cu

data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență,

funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual,

care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor

aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la

încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă

prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și

completările ulterioare”.

De asemenea, este necontestat

că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea

Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform

art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru

aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a

faptului că această ordonanță de urgență este

lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de

Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din

Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de

urgență(…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale

statului (…)”.

Or, a argumentat Curtea

Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din

categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director

executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate

ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale

administrației publice centrale din unitățile

administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat

că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009

publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său,

prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională

în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV,

art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin

aceleași reglementări și aceleași soluții legislative

ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința

neconstituționalității căreia Curtea

Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea

Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin

adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147

alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt

general obligatorii.

Față de aspectele

arătate, Înalta Curte reține că întemeiat și legal a

apreciat instanța de fond că actul administrativ atacat este nelegal

fiind emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința

căreia Curtea Constituțională a statuat că este

neconstituțională.

Sunt neîntemeiate susținerile

din recurs referitoare la faptul că legalitatea ordinului contestat este

validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor

imperative ale art. III alin. (1) și (11) din O.U.G. nr. 37/2009, întrucât

legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de

constituționalitate al prevederilor în temeiul și în executarea

cărora a fost emis.

Pentru argumentele anterior

arătate, nu pot fi primite susținerile din recurs referitoare la

abrogarea O.U.G. nr. 37/2009, cele referitoare la faptul că prin art. IV

alin. (1) a din O.U.G. nr. 105/2009 s-a prevăzut că sunt și

rămân desființate funcțiile de genul celei din care a fost

eliberată reclamanta ori susținerile referitoare la faptul că

deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor.

Față de aceste

susțineri, Înalta Curte reține că desființarea funcției

publice deținute de reclamantă prin cele două ordonanțe

este lipsită de efecte juridice din moment ce aceste reglementări au

fost declarate neconstituționale, revenindu-se astfel la forma și

structura reglementată de Legea nr. 188/2999, care este lege organică

și ale cărei dispoziții sunt de natură să asigure

stabilitatea funcției publice, ca element al securității

sociale, este cert stabilit că au fost încălcate în cauză.

Admiterea opiniei contrare a recurentei ar

echivala cu lipsirea de orice finalitate a procedurii de exercitare a

controlului de constituționalitate reglementată prin Legea nr. 47/1992.

În consecință, în raport

de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva

sentinței civile nr. 231/F/CA/2009 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 mai 2010.