ÎCCJ, decizie (scj.ro #84860)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84860) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Procedura

specială de executare

a

hotărârilor

judecătorești definitive și irevocabile pronunțate de

instanța de contencios administrativ. Sferă și condiții de

aplicare.

Legea

nr. 554/2004, art. 24

Cuprins pe materii: Drept administrativ

Indice alfabetic:

Amendă

Conducător

al autorității publice

Culpă

Hotărâre

pronunțată de instanța de contencios administrativ.

Procedură de executare

Obligație

de a da

Obligație

de a face

Executare

silită

pecuniară prevăzută de dispozițiile art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, este condiționată de stabilirea atitudinii

culpabile a conducătorului autorității publice  pârâte cu

privire la neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive

și irevocabile, în lipsa unei astfel de atitudini, amenda de 20% din

salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere neputând fi aplicată.

a căror neexecutare atrage aplicarea sancțiunii amenzii

prevăzută de dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr.

554/2004 sunt întotdeauna obligații „de a face” (obligația de a emite

un act administrativ, de a modifica un astfel de act, de a elibera un anumit

înscris, de a efectua o anumită operațiune administrativă, etc.)

și care nu se pot executa pe cale silită dat fiind specificul

acestora și calitatea emitentului actului care este întotdeauna aceea de

autoritate publică. Așadar, executarea obligațiilor „de a da”

având ca obiect o sumă de bani nu intră sub incidența art. 24

din Legea nr. 554/2004, în cazul acestor obligații trebuind să fie

urmată procedura de executare silită reglementată de

dispozițiile art. 371ą și urm. din Codul de procedură

civilă.

Decizia

nr. 4686 din 12 octombrie 2011

Prin

sentința civilă nr.17/CA/2011-PI  din 17 iunie 2011, Curtea de Apel

Oradea - Secția Comercială și de  Contencios Administrativ

și Fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta RN

împotriva pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

și pe cale de consecință a aplicat conducătorului

instituției pârâte amendă de 20% pe zi de întârziere din salariul

minim brut pe economie; totodată a dispus obligarea pârâtului la plata în

favoarea reclamantei a sumei de 100 lei pe zi de întârziere, începând cu data

de 14 februarie 2011 și până la data când se vor executa întocmai

și în întregime obligațiile dispuse prin Sentința

nr.158/21.04.2010 a Curții de Apel Oradea și Decizia nr.

173/14.01.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru

a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență,

următoarele:

În

analiza stării de fapt, instanța de fond a reținut că prin

Sentința nr. 158/21.04.2010 a Curții de Apel Oradea, irevocabilă

ca urmare a respingerii recursului prin Decizia nr. 173/14.01.2011 a ICCJ, s-a

dispus anularea în totalitate a Ordinului nr.419/23.04.2009 emis de pârât

și obligarea acestuia la emiterea unui nou ordin prin care să se

dispună reintegrarea reclamantei în funcția de inspector șef

adjunct relații de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de

Muncă Bihor, cu data de 25.05.2009. A fost obligat pârâtul la plata în

favoarea reclamantei a tuturor drepturilor salariale aferente funcției de

inspector șef adjunct relații de muncă pentru perioada

25.05.2009 și până la reintegrarea efectivă în funcție, la

acordarea în natură a concediului de odihnă neefectuat, aferent

anului 2009, la efectuarea tuturor plăților aferente privind

contribuțiile datorate statului, CAS, CASS, impozit, șomaj etc.,

să i se completeze reclamantei stagiul de cotizare aferent vechimii în

muncă și în specialitate, precum și la asigurările sociale

de sănătate, efectuarea înscrierilor în carnetul de muncă al

reclamantei în mod corect, anularea înscrierilor privind destituirea din

funcția publică de conducere, completarea în mod corespunzător a

dosarului profesional al reclamantei, asigurarea tuturor condițiilor

necesare în vederea reluării activității în cadrul I.T.M. Bihor

și asigurarea condițiilor pentru urmarea cursurilor de

perfecționare prevăzute a fi urmate de reclamantă pentru anul

2009, conform programului de perfecționare aprobat de Inspecția

Muncii.

Instanța

de fond a reținut că, în urma rămânerii irevocabile a

hotărârii a fost emis Ordinul nr. 985 din 15.02.2011, la expirarea

termenului de 30 de zile prevăzut de textul de lege mei sus indicat

.Articolul 2 din dispozitivul acestui ordin o vizează pe reclamantă

și preluându-se cele dispuse prin hotărârea judecătorească

se ordonă ca reclamanta să fie reintegrată în funcția

anterior deținută în cadrul ITM Bihor indicându-se gradul, clasa de

salarizare și salariul lunar. Art. 3 din același ordin prevede ca

reclamantei să i se plătească drepturile salariale restante cu

începere de la data de 25.05.2009 și până la data reluării

efective a activității.

Ulterior, în

temeiul ordinului menționat s-a emis de către Inspectorul general de

stat din cadrul Inspecției Muncii – instituție aflată în

subordinea ministerului pârât – decizia nr. 515 din 03.06.2011, din cuprinsul

căreia rezultă explicit că abia cu începere de la data de

07.06.2011, respectiv după sesizarea instanței de executare și

după expirarea termenului prevăzut de lege, s-a dispus reintegrarea

reclamantei în funcția avută conform celor dispuse prin

sentință și prin ordinul MMFPS.

Mai

reține instanța de fond că Inspectoratul teritorial de

Muncă Bihor, instituție în structura căreia s-a dispus

reintegrarea,  nu a achitat drepturile bănești reclamantei, cu

motivația că deși a solicitat ministerului acesta nu a asigurat

resursele financiare necesare pentru plata  respectivelor drepturi salariale

restante.

Consideră

instanța de fond că,  în mod neîntemeiat pârâtul a invocat

excepția lipsei de obiect a cererii în măsura în care nu a dus la

îndeplinire toate obligațiile dispuse în sarcina sa prin hotărârea

judecătorească, iar pârghiile ce stau la baza îndeplinirii sunt

exclusiv în puterea sa.

Nu poate fi

reținută, în opinia instanței de fond, nici apărarea

potrivit căreia sancțiunea nu poate fi aplicată fiindcă nu

a fost nominalizată persoana cu care partea înțelege să se

judece, atâta vreme cât textul de lege a prevăzut că aceasta se

aplică conducătorul instituției, care este o persoană lesne

determinabilă, și indiferent de titularul ei vremelnic,

obligația instituită prin hotărâre se perpetuează până

la îndeplinirea ei întocmai indiferent de cine deține calitatea de conducător

Consideră

instanța de fond că, chiar dacă s-ar admite că pentru

reintegrarea reclamantei au fost necesare unele demersuri administrative, ceea

ce a făcut posibilă punerea în fapt a acestei măsuri numai cu

începere din data de 07.06.2011, nu există nicio justificare pentru

întârzierea în acordarea drepturilor salariale sau și a celorlalte

obligații, o atare întârziere creând în continuare prejudicii materiale

și frustrări reclamantei, care a făcut dovada contractării

de credite bancare cu dobândă pentru asigurarea subzistenței și

pentru suportarea cheltuielilor cu menținerea

sănătății, precum și pentru procedurile de punere în

executare, onorarii de executare și de avocat, legătura de

cauzalitate dintre neexecutare și acestea fiind evidentă.

Împotriva

sentinței civile nr. 17/CA/2011-PI din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Oradea - Secția Comercială, și de Contencios Administrativ

și Fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și

Protecției Sociale,  invocând motivul de nelegalitate prevăzut de

art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în dezvoltarea căruia a

susținut, în esență, următoarele:

Astfel,

susține recurentul că, instanța de fond în soluționarea

cauzei cu care a fost investită a ignorat total solicitările

făcute în scris de către MMFPS, în sensul de a-i solicita reclamantei

să-și precizeze acțiunea , în sensul de a indica cu cine

înțelege să se judece, în condițiile în care prin cererea de

chemare în judecată se solicită aplicarea sancțiunii

prevăzute de art.24 alin.2 din Legea nr.554/2004, autorității

publice, respectiv MMFPS și nu conducătorului respectivei

instituții.

Totodată,

se mai arată că instanța de fond în soluția dată nu a

ținut cont de faptul că în executarea sentinței civile

nr.158/2010 a Curții de Apel Oradea, MMFPS a emis Ordinul nr.

985/15.02.2011 prin care a dispus anularea Ordinului nr.419/23.04.2009. în

executarea art.2 și art.3 din Ordinul nr.985/15.02.2011 emis de ministrul

muncii, familiei și protecției sociale, a fost emisă de

către inspectorul general de stat al Inspecției Muncii, Decizia

nr.351/15.02.2011.

Mai

susține recurenta că in cauză trebuie să se țină

și de OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale

instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, cu

modificările și completările ulterioare.

Recursul

este fondat.

Cererea

adresată instanței de fond a vizat aplicarea unei amenzi de 20% din

salariul minim brut pentru neexecutarea unei hotărâri

judecătorești, conform art.24 din Legea nr.554/2004 și obligarea

la plata despăgubirilor pentru întârziere în cuantum de 300 lei pe zi de

întârziere începând cu data de 13.01.2011 și până la executarea

întocmai și în întregime a obligațiilor stabilite în sarcina

autorității pârâte.

Titlul

executoriu a cărui neexecutare se invocă este Sentința

civilă nr.158 din 21.04.2010 a Curții de Apel Oradea – Secția

contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin decizia nr. 173

din 14.01.2011 a  Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin

această sentință s-a dispus s-a dispus anularea în totalitate a

Ordinului nr.419/23.04.2009 emis de pârât și obligarea acestuia la

emiterea unui nou ordin prin care să se dispună reintegrarea

reclamantei în funcția de inspector șef adjunct relații de

muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, cu data de

25.05.2009; totodată, a fost obligat pârâtul la plata în favoarea

reclamantei a tuturor drepturilor salariale aferente funcției de inspector

șef adjunct relații de muncă pentru perioada 25.05.2009 și

până la reintegrarea efectivă în funcție, la acordarea în natură

a concediului de odihnă neefectuat, aferent anului 2009, la efectuarea

tuturor plăților aferente privind contribuțiile datorate

statului, CAS, CASS, impozit, șomaj etc., să  completeze reclamantei

stagiul de cotizare aferent vechimii în muncă și în specialitate,

precum și la asigurările sociale de sănătate, efectuarea

înscrierilor în carnetul de muncă al reclamantei în mod corect, anularea

înscrierilor privind destituirea din funcția publică de conducere,

completarea în mod corespunzător a dosarului profesional al reclamantei,

asigurarea tuturor condițiilor necesare în vederea reluării

activității în cadrul I.T.M. Bihor și asigurarea

condițiilor pentru urmarea cursurilor de perfecționare prevăzute

a fi urmate de reclamantă pentru anul 2009, conform programului de

perfecționare aprobat de Inspecția Muncii; a fost dispusă

și obligarea pârâtului  la plata sumei de 25.000 lei cu titlu de daune

morale.

Cum  în

mod corect reține și instanța de fond, în executarea

sentinței civile nr.158 / 21.04.2010 a Curții de Apel Oradea, MMFPS a

emis Ordinul nr.985/15.02.2011 prin care a dispus reintegrarea reclamantei în

funcția publică de conducere precum și executarea

dispozițiilor referitoare la plata drepturilor bănești

către reclamantă, de către Inspectoratul General de Muncă,

ordonatorul terțiar de credite cu care reclamanta de afla în raporturi

directe de serviciu.

Pentru

ca sancțiunea pecuniară de 20%  din salariul minim brut pe economie

să fie aplicată  este necesar să se stabilească atitudinea

culpabilă a conducătorului autorității publice  pârâte cu

privire la neexecutarea unei  hotărâri judecătorești definitive

și irevocabile.

Or, în

speță, recurentul a făcut, în termen legal, toate demersurile

necesare pentru reintegrarea reclamantei; faptul că reintegrarea

reclamantei în funcția publică de conducere s-a făcut abia

începând cu data de 7 iunie 2011, datorită derulării unor

operațiuni administrative necesare  vacantării respectivei

funcții publice, nu poate conduce la reținerea unei atitudini

culpabile în sarcina conducătorului autorității publice pârâte în

sensul art.24 din LCA.

Totodată,

Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod

greșit că neefectuarea plății despăgubirilor și a

daunelor morale poate fi sancționată cu aplicarea amenzii

reglementate de art.24 din Legea nr.554/2004.

Astfel,

textul art.24 alin.1 din Legea nr.554/2004 stabilește cu rigoare sfera de

aplicare a acestuia, respectiv hotărârile a căror neexecutare atrage

acordarea despăgubirilor și aplicarea sancțiunii amenzii.

Din

conținutul normativ al art.24 alin.(1) din Legea nr.554/2004, rezultă

fără echivoc că obligațiile a căror neexecutare

conduce la aplicarea sancțiunii amenzii, sunt obligații de “a face”,

adică a unor obligații de a emite un act administrativ, de a modifica

un astfel de act, de a se elibera o adeverință sau un înscris sau

să se efectueze o operațiune administrativă,

obligații

ce nu se pot executa pe cale silită

, datorită specificului

acestora, ținând seama și de emitentul actului care întotdeauna are

calitate de autoritate publică. Așadar executarea obligațiilor

de a da având ca obiect o sumă de bani nu intră sub incidența

art. 24 din LCA, cum în mod greșit a apreciat instanța de fond.

Procedura

contenciosului administrativ are un caracter special, fiind derogatorie de la

regulile procedurale civile, însă numai cu privire la cererile care

țin de specificul acestei materii, în ceea ce privește executarea

obligațiilor de “a da”, trebuie urmată procedura de executare

silită reglementată în  art.371

1

și urm. Cod

procedură civilă.

Toate

considerentele expuse, au convers către concluzia că soluția

pronunțată de instanța de fond este netemeinică și

nelegală, motiv pentru care recursul a fost admis, cu modificarea hotărârii

atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată.