ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4191/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 8 aprilie 2011 Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de lămurire a dispozitivului, formulată de petentul L.L., în contradictoriu cu intimații Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor și, în consecință, a lămurit dispozitivul Hotărârii nr. 118/CA din 17 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 520/35/CA/2009, respectiv al încheierii de îndreptare a erorii materiale din 08 aprilie 2010, în sensul că drepturile salariale aferente funcției de conducere deținută de reclamant anterior datei de 25 mai 2009, respectiv funcția de inspector șef, includ și stimulentele aferente acestei funcții pe perioada 25 mai 2009 - 31 mai 2009, respectiv în lunile iunie, iulie, august 2009. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că repararea integrală a prejudiciului produs reclamantului implică acordarea tuturor drepturilor salariale aferente funcției publice de conducere pe care a deținut-o acesta anterior datei de 25 mai 2009, deci inclusiv stimulentele aferente acestei funcții, apreciind că, prin sintagma cuprinsă în dispozitiv „obligă acest pârât la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale aferente funcției de conducere”,

instanța a înțeles să oblige pe pârât și la plata către reclamant a acestor stimulente. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. 1. Prin motivele de recurs formulate, recurentul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale arată că prin dispozitivul încheierii din ședința din Camera de Consiliu din data de 08 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 520/35/2009, instanța a aplicat greșit legea, dispunând acordarea și a stimulentelor aferente acestei funcții pe perioada 25 mai 2009 - 31 mai 2009, respectiv în lunile iunie, iulie, august 2009. Arată recurentul că potrivit art. IV din O.G.

nr. 29/2004, normele de acordare a stimulentelor personalului din aparatul de lucru la nivel central și teritorial al ministerului au fost aprobate prin ordin al ministrului muncii și că, în acest sens, Ordinul ministrului muncii nr. 229 din 24 februarie 2009, abrogat prin Ordinul ministrului muncii nr. 1361 din 10 iunie 2009 privind normele de acordare a stimulentelor, stabilea, în perioada ianuarie 2009 - decembrie 2010, modul de acordare a stimulentelor pentru aparatul propriu al Inspecției Muncii și pentru inspectoratele teritoriale de muncă, având în vedere activitatea personalului și calitatea muncii prestate.

Apreciază recurentul că, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) din ordinele menționate mai sus, Inspectorul General de Stat putea aproba nivelul stimulentelor individuale propuse, le putea majora, diminua sau anula, după caz, având în vedere aprecierea activității individuale în conformitate cu principiile enunțate la art. 3 alin. (3) din ordine și că, prin urmare, având în vedere aceste prevederi legale, sumele rezultate la nivelul aparatului central al ministerului și instituțiilor subordonate acestuia, acordate sub formă de stimulente personalului, conform ordinelor menționate mai sus, nu aveau caracter permanent și nu erau drepturi de natură salarială prevăzute în actele normative care reglementează salarizarea personalului din sectorul bugetar.

2. În motivarea recursului declarat, recurenta Inspecția Muncii arată că instanța învestită cu soluționarea cererii de lămurire dispozitiv a detaliat insuficient întinderea sentinței de fond referitoare la acordarea stimulentelor pe perioada 25 mai 2009 - 31 mai 2009, respectiv pentru lunile iunie, iulie și august 2009, având în vedere următoarele considerente: Prin Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 1282 din 26 mai 2009, cu modificările și completările aduse prin Ordinul nr. 1382 din 17 iunie 2009, începând cu data de 25 mai 2009 domnul L.L. a fost trecut pe funcția publică de execuție de Inspector de muncă clasa 1 grad profesional superior, treapta de salarizare 1 la Compartimentul Control Securitate și Sănătate în Muncă, cu un salariu de bază lunar de 1920 RON, la care se adaugă sporul pentru vechime în muncă în procent de 25%.

Recurenta apreciază că, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (4) din Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 1361 din 10 iunie 2009, pentru lunile iunie și august 2009 d-lui L.L. nu i se pot stabili și acorda stimulente, neavând „perioadă în care salariatul prestează munca", iar pentru luna iulie 2009 d-lui L.L. nu i se pot stabili și acorda stimulente decât pentru cele 8 zile lucrate, restul de 15 nefiind „perioadă în care salariatul prestează munca". Mai arată recurenta că în toată perioada de referință reclamantul nu a fost împiedicat de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor să „presteze munca", perioadele de lipsă de activitate datorându-se unor cauze dependente de voința exclusivă a acestuia (concediu de odihnă) sau independente de voința părților (concediu medical).

Față de cele prezentate, recurenta solicită admiterea cererii de recurs, modificarea încheierii din data de 08 aprilie 2011 și lămurirea dispozitivului Sentinței civile nr. 118/CA din 17 martie 2010 în sensul stabilirii modului concret de acordare a stimulentelor pentru perioada 25 mai 2009 - 31 mai 2009, respectiv pentru lunile iunie, iulie și august 2009 în concordanță cu modul de calcul prevăzut în Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 1361 din 10 iunie 2009. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limita considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul cauzei îl formează cererea prin care petentul L.L. a solicitat lămurirea întinderii și aplicării dispozitivului Sentinței nr. 118/C/2010 și a Încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 08 aprilie 2010, în sensul de a se detalia că drepturile salariale aferente funcției de conducere deținute de reclamant anterior datei de 25 mai 2009 includ și stimulentele cuvenite perioadei în care petentul a fost ilegal privat de funcția de inspector șef și încasate de persoana care a ocupat funcția similară celei de inspector șef în perioada 25 mai 2009 - 31 mai 2009, respectiv în lunile iunie, iulie și august 2009. În motivarea cererii sale, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 281 1 C. proc.

civ., petentul a arătat că, deși în cuprinsul considerentelor sentinței se reține că „în baza art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ va fi obligat pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale aferente funcției de conducere deținute de reclamant anterior date de 25 mai 2009, inclusiv a stimulentelor, a indemnizației de conducere etc. (...)”, în alin. (4) al dispozitivului sentinței s-a trecut doar obligarea pârâtului de rândul 1 la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale aferente funcției de conducere deținute de reclamant, fără a se face vreo mențiune cu privire la ceea ce se înțelege prin sintagma „toate drepturile salariale aferente funcției de conducere”.

Instanța de fond a admis cererea formulată și a lămurit dispozitivul Hotărârii nr. 118/CA din 17 martie 2010 și încheierea de îndreptare a erorii materiale din 8 aprilie 2010, în sensul că drepturile salariale aferente funcției de conducere deținută de reclamant anterior datei de 25 mai 2009, respectiv funcția de inspector șef, includ și stimulentele aferente acestei funcții pe perioada 25 mai 2009 - 31 mai 2009, respectiv în lunile iunie, iulie, august 2009. Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 281 1 C. proc. civ., conform cărora „în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice”.

Din economia textului de lege sus-menționat rezultă că obiect al unei atare cereri îl constituie, după caz, lămurirea înțelesului dispozitivului, lămurirea întinderii acestuia, a modului de aplicare a dispozitivului, sau lămurirea cuprinsului dispozitivului atunci când acesta cuprinde dispoziții potrivnice. În consecință, prin lămurirea dispozitivului hotărârii acesta nu poate fi modificat, ci doar se clarifică, se interpretează măsurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se dorește. Această procedură a fost pusă la dispoziția părții interesate atunci când, din culpa instanței, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăți la executare. În orice caz, această procedură este folosită numai atunci când există contradicții în cadrul dispozitivului, iar nu și atunci când se invocă existența unor contradicții între dispozitiv și considerente.

În raport cu dispozițiile legale anterior menționate și prin prisma actelor dosarului, Înalta Curte constată că în mod greșit a soluționat instanța de fond cererea formulată de reclamant, în cauză nefiind necesare lămuri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului, dispozițiile instanței fiind clare și lipsite de contradicții, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 281 1 C. proc. civ. De altfel, în cauză, Hotărârea nr. 118/C/2010 și încheierea de îndreptare eroare materială din 8 aprilie 2010 au fost învestite cu formulă executorie, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de către reclamant, fiind declanșată procedura de punere în executare a acestora, astfel că se poate concluziona că în speță este vorba de o problemă de executare, reclamantul nemulțumit având deschisă calea contestației la executare.

Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursurile declarate și va modifica hotărârea recurată, în sensul că va respinge ca nefondată cererea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor împotriva Încheierii din 8 aprilie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică hotărârea recurată, în sensul că respinge ca nefondată cererea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2011.