ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4191/2011

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 aprilie 2011 Curtea de

Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a

admis cererea de lămurire a dispozitivului, formulată de petentul L.L., în

contradictoriu cu intimații Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

și Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor și, în consecință, a lămurit

dispozitivul Hotărârii nr. 118/CA din 17 martie 2010, pronunțată de Curtea de

Apel Oradea în Dosarul nr. 520/35/CA/2009, respectiv al încheierii de

îndreptare a erorii materiale din 08 aprilie 2010, în sensul că drepturile

salariale aferente funcției de conducere deținută de reclamant anterior datei

de 25 mai 2009, respectiv funcția de inspector șef, includ și stimulentele

aferente acestei funcții pe perioada 25 mai 2009 - 31 mai 2009, respectiv în

lunile iunie, iulie, august 2009.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că repararea integrală a prejudiciului

produs reclamantului implică acordarea tuturor drepturilor salariale aferente funcției

publice de conducere pe care a deținut-o acesta anterior datei de 25 mai 2009,

deci inclusiv stimulentele aferente acestei funcții, apreciind că, prin

sintagma cuprinsă în dispozitiv „obligă acest pârât la plata către reclamant a

tuturor drepturilor salariale aferente funcției de conducere”, instanța a

înțeles să oblige pe pârât și la plata către reclamant a acestor stimulente.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale și Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

recurs formulate, recurentul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

arată că prin dispozitivul încheierii din ședința din Camera de Consiliu din

data de 08 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 520/35/2009, instanța

a aplicat greșit legea, dispunând acordarea și a stimulentelor aferente acestei

funcții pe perioada 25 mai 2009 - 31 mai 2009, respectiv în lunile iunie,

iulie, august 2009.

Arată recurentul că

potrivit art. IV din O.G. nr. 29/2004, normele de acordare a stimulentelor

personalului din aparatul de lucru la nivel central și teritorial al

ministerului au fost aprobate prin ordin al ministrului muncii și că, în acest

sens, Ordinul ministrului muncii nr. 229 din 24 februarie 2009, abrogat prin

Ordinul ministrului muncii nr. 1361 din 10 iunie 2009 privind normele de

acordare a stimulentelor, stabilea, în perioada ianuarie 2009 - decembrie 2010,

modul de acordare a stimulentelor pentru aparatul propriu al Inspecției Muncii

și pentru inspectoratele teritoriale de muncă, având în vedere activitatea

personalului și calitatea muncii prestate.

Apreciază recurentul

că, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) din ordinele menționate mai

sus, Inspectorul General de Stat putea aproba nivelul stimulentelor individuale

propuse, le putea majora, diminua sau anula, după caz, având în vedere

aprecierea activității individuale în conformitate cu principiile enunțate la

art. 3 alin. (3) din ordine și că, prin urmare, având în vedere aceste

prevederi legale, sumele rezultate la nivelul aparatului central al

ministerului și instituțiilor subordonate acestuia, acordate sub formă de

stimulente personalului, conform ordinelor menționate mai sus, nu aveau

caracter permanent și nu erau drepturi de natură salarială prevăzute în actele

normative care reglementează salarizarea personalului din sectorul bugetar.

recursului declarat, recurenta Inspecția Muncii arată că instanța învestită cu

soluționarea cererii de lămurire dispozitiv a detaliat insuficient întinderea

sentinței de fond referitoare la acordarea stimulentelor pe perioada 25 mai

2009 - 31 mai 2009, respectiv pentru lunile iunie, iulie și august 2009, având

în vedere următoarele considerente:

Prin Ordinul

ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 1282 din 26 mai 2009, cu

modificările și completările aduse prin Ordinul nr. 1382 din 17 iunie 2009,

începând cu data de 25 mai 2009 domnul L.L. a fost trecut pe funcția publică de

execuție de Inspector de muncă clasa 1 grad profesional superior, treapta de

salarizare 1 la Compartimentul Control Securitate și Sănătate în Muncă, cu un

salariu de bază lunar de 1920 RON, la care se adaugă sporul pentru vechime în

muncă în procent de 25%.

Recurenta apreciază

că, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (4) din Ordinul ministrului

muncii, familiei și protecției sociale nr. 1361 din 10 iunie 2009, pentru

lunile iunie și august 2009 d-lui L.L. nu i se pot stabili și acorda

stimulente, neavând „perioadă în care salariatul prestează munca", iar

pentru luna iulie 2009 d-lui L.L. nu i se pot stabili și acorda stimulente

decât pentru cele 8 zile lucrate, restul de 15 nefiind „perioadă în care

salariatul prestează munca".

Mai arată recurenta

că în toată perioada de referință reclamantul nu a fost împiedicat de către

Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor să „presteze munca", perioadele de

lipsă de activitate datorându-se unor cauze dependente de voința exclusivă a

acestuia (concediu de odihnă) sau independente de voința părților (concediu

medical).

Față de cele

prezentate, recurenta solicită admiterea cererii de recurs, modificarea

încheierii din data de 08 aprilie 2011 și lămurirea dispozitivului Sentinței

civile nr. 118/CA din 17 martie 2010 în sensul stabilirii modului concret de

acordare a stimulentelor pentru perioada 25 mai 2009 - 31 mai 2009, respectiv

pentru lunile iunie, iulie și august 2009 în concordanță cu modul de calcul

prevăzut în Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale nr. 1361

din 10 iunie 2009.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limita

considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul cauzei îl

formează cererea prin care petentul L.L. a solicitat lămurirea întinderii și

aplicării dispozitivului Sentinței nr. 118/C/2010 și a Încheierii de îndreptare

a erorii materiale din data de 08 aprilie 2010, în sensul de a se detalia că

drepturile salariale aferente funcției de conducere deținute de reclamant

anterior datei de 25 mai 2009 includ și stimulentele cuvenite perioadei în care

petentul a fost ilegal privat de funcția de inspector șef și încasate de

persoana care a ocupat funcția similară celei de inspector șef în perioada 25

mai 2009 - 31 mai 2009, respectiv în lunile iunie, iulie și august 2009.

În motivarea cererii

sale, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ.,

petentul a arătat că, deși în cuprinsul considerentelor sentinței se reține că

„în baza art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ va fi obligat

pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale la plata către

reclamant a tuturor drepturilor salariale aferente funcției de conducere

deținute de reclamant anterior date de 25 mai 2009, inclusiv a stimulentelor, a

indemnizației de conducere etc. (...)”, în alin. (4) al dispozitivului

sentinței s-a trecut doar obligarea pârâtului de rândul 1 la plata către

reclamant a tuturor drepturilor salariale aferente funcției de conducere

deținute de reclamant, fără a se face vreo mențiune cu privire la ceea ce se

înțelege prin sintagma „toate drepturile salariale aferente funcției de

conducere”.

Instanța de fond a

admis cererea formulată și a lămurit dispozitivul Hotărârii nr. 118/CA din 17

martie 2010 și încheierea de îndreptare a erorii materiale din 8 aprilie 2010,

în sensul că drepturile salariale aferente funcției de conducere deținută de

reclamant anterior datei de 25 mai 2009, respectiv funcția de inspector șef,

includ și stimulentele aferente acestei funcții pe perioada 25 mai 2009 - 31

mai 2009, respectiv în lunile iunie, iulie, august 2009.

Înalta Curte constată

că prima instanță a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 281

1

C. proc. civ., conform cărora „în cazul în care sunt necesare lămuriri cu

privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori

acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a

pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile

potrivnice”.

Din economia textului

de lege sus-menționat rezultă că obiect al unei atare cereri îl constituie,

după caz, lămurirea înțelesului dispozitivului, lămurirea întinderii acestuia,

a modului de aplicare a dispozitivului, sau lămurirea cuprinsului

dispozitivului atunci când acesta cuprinde dispoziții potrivnice.

În consecință, prin

lămurirea dispozitivului hotărârii acesta nu poate fi modificat, ci doar se

clarifică, se interpretează măsurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei

lămurire se dorește. Această procedură a fost pusă la dispoziția părții

interesate atunci când, din culpa instanței, dispozitivul hotărârii nu este

suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăți la executare.

În orice caz, această

procedură este folosită numai atunci când există contradicții în cadrul

dispozitivului, iar nu și atunci când se invocă existența unor contradicții

între dispozitiv și considerente.

În raport cu

dispozițiile legale anterior menționate și prin prisma actelor dosarului,

Înalta Curte constată că în mod greșit a soluționat instanța de fond cererea

formulată de reclamant, în cauză nefiind necesare lămuri cu privire la

înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului, dispozițiile instanței

fiind clare și lipsite de contradicții, nefiind îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 281

1

C. proc. civ.

De altfel, în cauză,

Hotărârea nr. 118/C/2010 și încheierea de îndreptare eroare materială din 8

aprilie 2010 au fost învestite cu formulă executorie, astfel cum rezultă din

înscrisurile depuse la dosar de către reclamant, fiind declanșată procedura de

punere în executare a acestora, astfel că se poate concluziona că în speță este

vorba de o problemă de executare, reclamantul nemulțumit având deschisă calea

contestației la executare.

Pentru considerentele

anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite

recursurile declarate și va modifica hotărârea recurată, în sensul că va

respinge ca nefondată cererea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de

Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor împotriva Încheierii din 8 aprilie 2011

a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică hotărârea

recurată, în sensul că respinge ca nefondată cererea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 septembrie 2011.