ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2414/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2414/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei.

hotărârea primei instanțe.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București,

secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 30 martie 2011,

reclamanta V.G. a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și E.B., Primul-Ministru

al României, solicitând obligarea Guvernului României la plata de daune morale

în cuantum de 500 lei/zi de întârziere în executarea sentinței civile nr. 4332

din 8 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, începând cu data de 21 februarie 2011 și

până la executarea efectivă a obligației stabilită prin dispozitivul acestei

sentințe, respectiv până la emiterea actului administrativ prin care să

completeze tabelul cu imobilele ce urmează a fi expropriate în localitatea

Voluntari cu imobilul proprietatea reclamantei, supus exproprierii și să se

aplice primului-ministru E.B. amenda în cuantum de 20 % din salariul minim brut

pe economie pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a

arătat că prin sentința civilă nr. 4332/2010 a fost obligat Guvernul României

să emită un act administrativ prin care să completeze tabelul anexa nr. 2 la

H.G. nr. 424/2008, prin includerea imobilului proprietatea reclamantei situat în

orașul Voluntari, jud. Ilfov. Hotărârea a rămas irevocabilă la data de 21

ianuarie 2011 prin respingerea recursului Guvernului României, potrivit

deciziei nr. 315 a Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Această hotărâre urma să fie pusă în

executare în termen de cel mult 30 zile de la data rămânerii irevocabile, însă

până în prezent pârâtul refuză să execute obligația de a face, stabilită în sarcina

sa.

Refuzul autorității administrative

de a executa hotărârea judecătorească îi provoacă reclamantei prejudicii de

ordin moral, atât prin atitudinea acestei autorități de neconformare la

dispozițiile instanțelor judecătorești, cât și prin împiedicarea reclamantei de

a se bucura de prerogativele dreptului său de proprietate asupra imobilului ce

urmează să fie expropriat.

În ceea ce privește amendarea

primului-ministru E.B., reclamanta a arătat că această sancțiune se impune în

temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, având în vedere și

dispozițiile art. 13 din Legea nr. 90/2001 care deferă acestuia calitatea de

conducător al autorității publice debitoare.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul

cauzei la data de 24 iunie 2011, pârâtul Guvernul României a invocat excepția

prematurității introducerii acțiunii, arătând că reclamanta a promovat cererea

mai înainte să se fi născut dreptul său la acțiune. Astfel, reclamanta a

formulat și depus la instanța supremă o cerere de completare a dispozitivului deciziei

nr. 315 din 21 ianuarie 2011, însă, aceasta a fost respinsă ca nefondată prin

decizia nr. 1338 din 4 martie 2011.

Or, cererea a fost promovată la data

de 30 martie 2011, în interiorul termenului de 30 zile rezervat autorității

pentru executarea obligațiilor stabilite prin titlul executoriu, termenul

curgând de la data ultimei decizii.

Pe fond a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

Și pârâtul primul ministru al

României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes

în susținerea cererii arătând că, pentru a fi parte într-un proces, este

necesar să fie întrunite nu numai condițiile privind capacitatea și calitatea

procesuală, ci și aceea a existenței unui interes legitim, născut și actual,

personal și direct. Or, reclamanta a obținut deja realizarea efectivă a

drepturilor prevăzute în titlul executoriu, prin adoptarea H.G. nr. 658/2011,

astfel încât nu mai sunt justificate interesul și îndreptățirea de a promova

acțiunea întemeiată pe drepturile conferite de calitatea de creditor al

obligațiilor stabilite în sarcina Guvernului României.

La 2 august 2011, reclamanta a

precizat cuantumul daunelor morale solicitate la suma de 65.000 lei, calculată

în raport de cele 130 de zile întârziere în executarea hotărârii x 500 lei/zi

de întârziere.

Prin sentința nr. 4954 din 8

septembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal a respins excepția prematurității formulării cererii și

excepția lipsei de interes în formularea cererii.

Totodată a respins cererea formulată

și precizată de reclamanta V.G., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel prima

instanță a reținut următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 4332 din 8

decembrie 2009 pronunțată de Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal. a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta

V.G., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, fiind obligat pârâtul să

emită un act administrativ prin care să completeze tabelul anexă nr. 2 la H.G. nr.

424/2008, prin includerea pe lista imobilelor supuse exproprierii a imobilului

proprietatea reclamantei situat în orașul Voluntari, jud. Ilfov, în suprafață

de 619 m.p. din totalul de 949,37 m.p., în temeiul dispoz. Legii nr. 198/204.

Prin decizia nr. 315 din 21 ianuarie

2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal a respins recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței

anterior menționate.

În ceea ce privește excepția

prematurității formulării cererii, prima instanță a reținut că indiferent de

obiectul cererii de completare a dispozitivului deciziei pronunțate în recurs,

obligația de emitere a actului administrativ, pusă în sarcina autorității

publice pârâte trebuia executată în 30 de zile de la data rămânerii irevocabile

a hotărârii, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, susținerile

pârâtului privitoare la data de la care ar curge termenul de executare fiind

nefondate.

Și excepția lipsei de interes în

formularea cererii a fost apreciată de instanța de fond ca neîntemeiată,

această excepție sprijinindu-se pe faptul adoptării H.G. nr. 658 din 29 iunie 2011

de către Guvernul României, prin care a fost modificată și completată anexa nr.

2 la H.G. nr. 424/2008 privind declanșarea procedurilor de expropriere a

imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate

publică „construcția autostrăzii București-Brașov, tronsonul

București-Ploiești, pe teritoriul localității Voluntari, jud. Ilfov”, în sensul

introducerii poziției nr. 44 în tabelul cu imobile expropriate, poziție la care

se regăsește suprafața de teren expropriată din proprietatea reclamantei.

Cum Hotărârea menționată a fost

adoptată la 29 iunie 2011, după introducerea cererii de chemare în judecată,

fiind publicată în M. Of. al României la data de 1 iulie 2011, Curtea a

constatat excepția lipsei de interes în formularea cererii ca fiind

neîntemeiată, îndeplinirea condiției interesului legitim, născut, actual,

personal și direct trebuind apreciată în raport de data introducerii cererii.

Pe fond, Curtea a constatat că pe

parcursul judecății prezentei cereri de aplicare sancțiune pentru neexecutare,

hotărârea judecătorească a fost executată. Prin urmare, aplicarea sancțiunii

amenzii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu se mai

justifică, scopul acestei amenzi fiind de a constitui un mijloc de constrângere

a pârâtului în executarea obligației stabilite prin titlul executoriu, iar nu

acela de a reprezenta o sancțiune pentru perioada în care s-a întârziat

executarea obligației.

Cât privește cererea de despăgubiri

pentru prejudiciul moral cauzat prin întârzierea executării, Curtea a apreciat

că reclamanta nu a dovedit existența unui prejudiciu de natură morală produs

prin executarea cu întârziere de către autoritatea administrativă pârâtă a

hotărârii judecătorești. Stare de insecuritate și disconfort psihic datorată

executării cu întârziere a hotărârii, invocată de reclamantă nu îmbracă forma

unui prejudiciu moral susceptibil de acoperire prin plata unor despăgubiri bănești.

Pe de altă parte, invocata îngrădire a posibilității de exercitare a

prerogativelor folosinței și dispoziției asupra bunului în sensul invocat de

către reclamantă, respectiv imposibilitatea de a construi pe terenul supus

exproprierii și de a-l înstrăina sunt simple afirmații, care nu sunt

echivalente, în sine, cu producerea unui prejudiciu de natură morală susceptibil

de dezdăunare în cauză.

Împotriva sentinței civile nr. 4954/

CC din 8 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs în termen legal

reclamanta V.G. prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac

formulate și modificarea sentinței atacate în sensul obligării Guvernului

României la plata de despăgubiri în cuantum de 65.000 lei reprezentând daune

morale pentru întârziere în executarea sentinței civile nr. 4332 din 8

decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal începând cu data de 21 februarie 2011 și până la data

de 1 iulie 2011, a aplicării amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr.

554/2004 în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere primului ministru E.B. în calitatea acestuia de conducător al

autorității administrative debitoare și a obligării debitorului Guvernul

României la plata cheltuielilor de judecată la prima instanță și în instanța de

recurs.

În ceea ce privește petitul

referitor la aplicarea amenzii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

primului ministru E.B. recurenta a precizat că hotărârea a fost dată cu

interpretarea greșită a legii, în condițiile în care amenda ce legiuitorul a

instituit în sarcina conducătorului autorității publice debitoare nu este un

mijloc de constrângere, ci o veritabilă sancțiune care se impune față de

atitudinea acestei autorități de neconformare la dispozitivul unei hotărâri

judecătorești. Amenda se aplică ori de câte ori este vorba de o întârziere în

executarea hotărârii, adică măsura devine aplicabilă de îndată ce termenul de

30 de zile prevăzut de lege pentru executarea hotărârii este depășit, iar

această măsură nu este condiționată de o anumită durată a depășirii termenului

legal de executare și nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului privind

oportunitatea sau finalitatea aplicării măsurii, după cum nici nu încetează în

cazul în care debitorul execută obligația sa, astfel încât să poată fi

considerată ca având o finalitate coercitivă. Dimpotrivă, textul este ferm în a

obliga instanța de executare să aplice măsura imediat ce constată îndeplinită

condiția legală de incidență a normei sancționatorii, adică imediat ce termenul

acordat de legiuitor pentru executare este depășit.

Recurenta a învederat că, dând o

interpretare contrară sensului explicit, neechivoc al textului de lege,

judecătorul fondului a modificat conținutul acesteia, deturnând scopul și

finalitatea normei juridice de la efectele pe care legiuitorul le-a urmărit

prin edictarea acesteia, și depășind atribuțiile de a aplica legea și de a

administra justiția. Pe de altă parte, reclamanta a apreciat că a primi opinia

instanței de fond în sensul că sancțiunea amenzii devine inaplicabilă în cazul

în care există o întârziere a executării obligației prevăzută în titlul

executoriu, cu motivarea că obligația, chiar tardiv, a fost în cele din urmă

executată, înseamnă a accepta o încălcare de plano a principiului legalității

și supremației legii, întrucât s-ar oferi posibilitatea debitorului să

temporizeze după bunul plac conformarea la dispozitivul hotărârii

judecătorești, fără a risca vreo sancțiune, transformând astfel imperativul

legal al respectării termenului de 30 de zile în care obligația trebuie

executată într-o prescripție pur formală, fără efect, fără finalitate, fără

forța juridică specifică actului emis de legiuitor, căruia i se datorează

supunere erga omnes.

Referitor la petitul privind

despăgubirea reclamantei pentru prejudiciul moral produs prin întârzierea

executării hotărârii, recurenta a susținut că hotărârea atacată este

netemeinică sub aspectul argumentării soluției pe lipsa dovezii prejudiciului

moral încercat. Deși a constatat o întârziere în executarea hotărârii

judecătorești, instanța fondului neagă caracterul păgubitor al debitorului, apt

a produce lezarea unor valori morale ale personalității reclamantei, și aceasta

fără nicio motivare. Aprecierea instanței, s-a relevat, este una pur

subiectivă, arbitrară (deși, în această materie, este lăsată la dispoziția

aprecierii instanței numai cuantumul prejudiciului, respectiv al dezdăunării,

iar nu existența înseși a pagubei de natură psihică produsă).

Recurenta a mai arătat că atitudinea

judecătorului fondului este criticabilă întrucât nu a luat în considerare și

valorificat toate împrejurările de fapt ale speței, dovedite de reclamantă cu

înscrisuri, relevante în dovedirea existenței unul prejudiciu moral datorat în

executarea hotărârii.

Sub aspectul atitudinii debitorului,

de ignorare a obligației stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească

irevocabilă, reclamanta a precizat că aceasta i-a creat o puternică stare de

insecuritate și disconfort psihic pe toată perioada celor 4 luni de zile în

care a așteptat executarea voluntară a hotărârii judecătorești. În condițiile

în care unul din drepturile fundamentale ale cetățeanului este acela de a

obține satisfacerea dreptului său recunoscut pe cale judiciară prin executarea

efectivă a dispozițiilor unei hotărâri judecătorești, refuzul Guvernului

României de a se conforma obligației stabilită de autoritatea judecătorească

relevă incapacitatea acestei autorități statale de a garanta efectiv ordinea de

drept și principiile democratice de bază în România, iar această atitudine a

provocat recurentei neîncredere în autoritățile statale, sentimente de

frustrare și teama unui eșec în obținerea satisfacerii depline a dreptului

recunoscut pe cale judiciară.

Reclamanta a mai precizat că faptul

că o hotărâre judecătorească irevocabilă este ignorată tocmai de autoritatea

statului chemată să asigure ordinea de drept și respectarea supremației legii

i-a creat o stare de profundă indignare, cu atât mai puternică cu cât

întârzierea în executarea hotărârii judecătorești a fost îndelungată.

A considerat recurenta că demnitatea

sa, de cetățean al unui stat cu adevărat democratic, a fost afectată, și că s-a

născut astfel temerea reclamantei că demersul nelegal, abuziv al unei

autorități publice de a concura la deposedarea de un bun important al

patrimoniului fără plata unei despăgubiri cuvenite în temeiul legii rămâne în

fapt nesancționat, în pofida intervenției unei hotărâri judecătorești care

dispune o cale de reparație a acestei uzurpări a dreptului. Această încălcare,

s-a adăugat, se resimte în plan psihic prin pierderea garanției protecției

statale în înfăptuirea efectivă a justiției și echitabilitatea procedurii

desfășurată în fața unui tribunal.

Reclamanta a subliniat că

împiedicarea exercitării atributelor dreptului de proprietate asupra imobilului

ce urmează a fi expropriat a generat afectarea sa psihică, în condițiile în

care refuzul debitorului de a executa hotărârea judecătorească determină ca

garanția constituțională a protecției bunurilor să nu fie una efectivă, ci

iluzorie, iar respectul datorat era omnes proprietarului în legătură cu bunul

său (în accepțiunea jurisprudenței C.E.D.O. a acestei noțiuni) să fie încălcat.

Recurenta a devenit în acest fel titularul unui drept de proprietate lipsit de

conținut, care exista în patrimoniul reclamantei pur formal, fără a aduce

proprietarului beneficiile de care în mod efectiv acesta trebuie să se bucure,

iar din acest motiv atitudinea psihică de bucurie, siguranță, certitudine,

securitate atașată exercițiului oricărui drept patrimonial este puternic

afectată.

În raport de toate cele mai sus

arătate, a apreciat recurenta că existența prejudiciului moral produs prin

întârziere în executarea hotărârii este dovedită în cauză, față de natura

valorilor încălcate prin această întârziere și de aptitudinea încălcărilor

astfel săvârșite de debitor de a leza psihicul reclamantei. Hotărârea atacată,

a arătat reclamanta, încalcă prevederile blocului convențional (Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului), și a invocat cauzele

Hornsby împotriva Greciei, Șandor împotriva României, Tacea împotriva României,

Străin împotriva României, și Mihăescu împotriva României. În lumina acestor

hotărâri date în spețe similare de instanța europeană, aprecierea făcută de

instanța de fond privitoare la lipsa unui prejudiciu moral și la inaptitudinea

unui asemenea prejudiciu de a fi compensat în bani a fost considerată de

recurentă ca fiind ajuridică, pur subiectivă, inaptă să exprime un act de

înfăptuire a justiției conform cu dezideratele democrației și legalității,

motiv pentru care s-a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii

atacate în sensul precizat în petitul recursului, cu cheltuieli de judecată în

recurs.

Intimații Guvernul României și

primul ministru E.B. nu au depus la dosar întâmpinare.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin sentința civilă nr. 4332 din 8

decembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal a admis excepția prematurității cu privire la cel de al

doilea capăt al cererii de chemare în judecată și în consecință 1 a respins ca

prematur, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta V.G. și a obligat

autoritatea pârâtă să emită un act administrativ prin care să completeze

Tabelul anexă 2 la H.G. nr. 424/2008, prin includerea imobilului proprietatea

reclamantei situat i în orașul Voluntari, județul Ilfov, în suprafață de 619

mp., din totalul de 949,37 mp., supus exproprierii, în temeiul dispozițiilor Legii

nr. 198/2004.

Recursul declarat de Guvernul

României împotriva sentinței civile sus menționate a fost respins ca nefondat

prin decizia nr. 315 din 21 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că

sentința atacată este legală și temeinică, H.G. nr. 424/2008 urmând a fi

completată și cu terenul proprietatea reclamantei, care se află amplasat pe

coridorul de expropriere, constituind amplasamentul autostrăzii București -

Brașov, tronsonul București-Ploiești, pe teritoriul localității Voluntari.

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal

reclamanta V.G. a chemat în judecată pârâții Guvernul României și E.B., primul

ministru al României, solicitând obligarea Guvernului României la plata de

daune morale în cuantum de 5.000 lei/zi de întârziere în executarea sentinței

civile nr. 4332 din 8 decembrie pronunțate de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, începând cu data de 21 februarie

2011 și până la executarea efectivă a obligației stabilită prin dispozitivul

acestei sentințe, respectiv până la emiterea actului administrativ prin care să

completeze tabelul cu imobilele ce urmează a fi expropriate în localitatea

Voluntari cu imobilul proprietatea reclamantei supus exproprierii, precum și

aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de

întârziere primului ministru E.B., cu cheltuieli de judecată. Ulterior,

reclamanta a precizat cuantumul daunelor morale solicitate la suma de 65.000

lei, calculată în raport de cele 130 de zile întârziere în executarea hotărârii

x 500 lei/zi de întârziere.

Prin H.G. nr. 658 din data de 29

iunie 2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 464 din 1 iulie

2011, și emisă în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și în

executarea dispozitivului sentinței civile nr. 4332 din 8 decembrie 2009

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 315 din 21

ianuarie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a fost modificată și completată Anexa nr. 2 la H.G. nr.

424/2008 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor

proprietate publică situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Construcția

autostrăzii București – Brașov, tronsonul București – Ploiești, pe teritoriul

localității Voluntari, județul Ilfov”, în sensul că în tabelul cu imobilele

proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică

”Construcția autostrăzii București – Brașov, tronsonul București – Ploiești, pe

teritoriul localității Voluntari, județul Ilfov”, după poziția nr. 43 s-a

introdus o nouă poziție, poziția nr. 44, cu următorul cuprins: ”44 – Ilfov –

Oraș Voluntari – 951/2/1/1 – 949,37 – 619 (593+26) – 0 – V.G.”.

În mod corect, prin sentința recurată,

a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantei V.G., întemeiată în drept

pe prevederile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „(1)

Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie,

să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris

sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii

definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia,

iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii. (2) În cazul în care termenul nu este respectat, se

aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o

amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar

reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.

Se reține, cât privește solicitarea

reclamantei de a se aplica, lui E.B., în calitate de prim – ministru al

României, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere

în executarea obligației stabilite prin sentința civilă nr. 4332 din 8

decembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, că amenda prevăzută de textul art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004 reprezintă, în esență, un mijloc de constrângere pentru a se

putea obține executarea hotărârii date asupra unei acțiuni în contencios

administrativ. În cauză, executarea dispozițiilor din sentința civilă nr. 4332

din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal a avut loc în cursul procesului, la data de 29 iunie

2011, înainte de pronunțarea hotărârii recurate, astfel că în mod judicios instanța

de executare a apreciat că aplicarea amenzii nu se mai justifică.

Judecătorul fondului a respins în

mod întemeiat și cererea reclamantei de obligare a Guvernului României la plata

sumei de 65.000 lei cu titlu de daune morale, calculată prin înmulțirea celor

130 de zile întârziere în executarea hotărârii cu suma de 500 lei/zi.

Indiscutabil, reclamantul are, potrivit art. 24 alin. (2) teza finală din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, dreptul la despăgubiri pentru întârziere în cazul în care hotărârea

nu este pusă în executare, iar aceste despăgubiri nu au doar scopul reparării

prejudiciului suferit prin întârziere, ci semnifică și o modalitate de reparare

integrală a vătămării aduse dreptului sau interesului legitim al cetățeanului,

până la restabilirea legalității și executarea deplină a obligației. În

materie, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în mod constant,

prin jurisprudența sa, cu caracter de principiu, că în cazul neexecutării unei

hotărâri judecătorești reclamantul poate suferi atât un prejudiciu material,

cât și un prejudiciu moral, în special din cauza frustrării provocate de

refuzul administrației de a executa sentința pronunțată în favoarea sa.

Se constată, în cauză, că nu sunt

întrunite condițiile legale pentru obligarea Guvernului României la plata în

favoarea reclamantei recurente a unor daune morale, întrucât executarea, cu

depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

a dispozițiilor sentinței civile nr. 4332 din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, nu îi este

imputabilă în exclusivitate autorității publice obligate prin hotărârea

menționată, ci în mare măsură Ministerului Transporturilor și Infrastructurii

Rutiere, care și-a îndeplinit cu întârziere obligația stabilită de Regulamentul

privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și

prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte

normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat

prin H.G. nr. 561/2009, de a întocmi proiectul de hotărâre de guvern.

În raport de cele mai sus arătate,

apreciind că sunt neîntemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este

legală și temeinică hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul prevederilor art.

312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de

reclamanta V.G. împotriva sentinței civile nr. 4954 CC din data de 8 septembrie

2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de V.G. împotriva

sentinței nr. 4954 din 8 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII a contencios administrativ și fiscal,ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 mai 2012.