ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2414/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată și hotărârea primei instanțe. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 30 martie 2011, reclamanta V.G.

a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și E.B., Primul-Ministru al României, solicitând obligarea Guvernului României la plata de daune morale în cuantum de 500 lei/zi de întârziere în executarea sentinței civile nr. 4332 din 8 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, începând cu data de 21 februarie 2011 și până la executarea efectivă a obligației stabilită prin dispozitivul acestei sentințe, respectiv până la emiterea actului administrativ prin care să completeze tabelul cu imobilele ce urmează a fi expropriate în localitatea Voluntari cu imobilul proprietatea reclamantei, supus exproprierii și să se aplice primului-ministru E.B.

amenda în cuantum de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 4332/2010 a fost obligat Guvernul României să emită un act administrativ prin care să completeze tabelul anexa nr. 2 la H.G. nr. 424/2008, prin includerea imobilului proprietatea reclamantei situat în orașul Voluntari, jud. Ilfov. Hotărârea a rămas irevocabilă la data de 21 ianuarie 2011 prin respingerea recursului Guvernului României, potrivit deciziei nr. 315 a Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Această hotărâre urma să fie pusă în executare în termen de cel mult 30 zile de la data rămânerii irevocabile, însă până în prezent pârâtul refuză să execute obligația de a face, stabilită în sarcina sa.

Refuzul autorității administrative de a executa hotărârea judecătorească îi provoacă reclamantei prejudicii de ordin moral, atât prin atitudinea acestei autorități de neconformare la dispozițiile instanțelor judecătorești, cât și prin împiedicarea reclamantei de a se bucura de prerogativele dreptului său de proprietate asupra imobilului ce urmează să fie expropriat. În ceea ce privește amendarea primului-ministru E.B., reclamanta a arătat că această sancțiune se impune în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, având în vedere și dispozițiile art. 13 din Legea nr. 90/2001 care deferă acestuia calitatea de conducător al autorității publice debitoare. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 24 iunie 2011, pârâtul Guvernul României a invocat excepția prematurității introducerii acțiunii, arătând că reclamanta a promovat cererea mai înainte să se fi născut dreptul său la acțiune.

Astfel, reclamanta a formulat și depus la instanța supremă o cerere de completare a dispozitivului deciziei nr. 315 din 21 ianuarie 2011, însă, aceasta a fost respinsă ca nefondată prin decizia nr. 1338 din 4 martie 2011. Or, cererea a fost promovată la data de 30 martie 2011, în interiorul termenului de 30 zile rezervat autorității pentru executarea obligațiilor stabilite prin titlul executoriu, termenul curgând de la data ultimei decizii. Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Și pârâtul primul ministru al României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes în susținerea cererii arătând că, pentru a fi parte într-un proces, este necesar să fie întrunite nu numai condițiile privind capacitatea și calitatea procesuală, ci și aceea a existenței unui interes legitim, născut și actual, personal și direct.

Or, reclamanta a obținut deja realizarea efectivă a drepturilor prevăzute în titlul executoriu, prin adoptarea H.G. nr. 658/2011, astfel încât nu mai sunt justificate interesul și îndreptățirea de a promova acțiunea întemeiată pe drepturile conferite de calitatea de creditor al obligațiilor stabilite în sarcina Guvernului României. La 2 august 2011, reclamanta a precizat cuantumul daunelor morale solicitate la suma de 65.000 lei, calculată în raport de cele 130 de zile întârziere în executarea hotărârii x 500 lei/zi de întârziere. Prin sentința nr. 4954 din 8 septembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal a respins excepția prematurității formulării cererii și excepția lipsei de interes în formularea cererii.

Totodată a respins cererea formulată și precizată de reclamanta V.G., ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: Prin sentința civilă nr. 4332 din 8 decembrie 2009 pronunțată de Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta V.G., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, fiind obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să completeze tabelul anexă nr. 2 la H.G. nr. 424/2008, prin includerea pe lista imobilelor supuse exproprierii a imobilului proprietatea reclamantei situat în orașul Voluntari, jud. Ilfov, în suprafață de 619 m.p. din totalul de 949,37 m.p., în temeiul dispoz.

Legii nr. 198/204. Prin decizia nr. 315 din 21 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței anterior menționate. În ceea ce privește excepția prematurității formulării cererii, prima instanță a reținut că indiferent de obiectul cererii de completare a dispozitivului deciziei pronunțate în recurs, obligația de emitere a actului administrativ, pusă în sarcina autorității publice pârâte trebuia executată în 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, susținerile pârâtului privitoare la data de la care ar curge termenul de executare fiind nefondate.

Și excepția lipsei de interes în formularea cererii a fost apreciată de instanța de fond ca neîntemeiată, această excepție sprijinindu-se pe faptul adoptării H.G. nr. 658 din 29 iunie 2011 de către Guvernul României, prin care a fost modificată și completată anexa nr. 2 la H.G. nr. 424/2008 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „construcția autostrăzii București-Brașov, tronsonul București-Ploiești, pe teritoriul localității Voluntari, jud. Ilfov”, în sensul introducerii poziției nr. 44 în tabelul cu imobile expropriate, poziție la care se regăsește suprafața de teren expropriată din proprietatea reclamantei.

Cum Hotărârea menționată a fost adoptată la 29 iunie 2011, după introducerea cererii de chemare în judecată, fiind publicată în M. Of. al României la data de 1 iulie 2011, Curtea a constatat excepția lipsei de interes în formularea cererii ca fiind neîntemeiată, îndeplinirea condiției interesului legitim, născut, actual, personal și direct trebuind apreciată în raport de data introducerii cererii. Pe fond, Curtea a constatat că pe parcursul judecății prezentei cereri de aplicare sancțiune pentru neexecutare, hotărârea judecătorească a fost executată. Prin urmare, aplicarea sancțiunii amenzii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu se mai justifică, scopul acestei amenzi fiind de a constitui un mijloc de constrângere a pârâtului în executarea obligației stabilite prin titlul executoriu, iar nu acela de a reprezenta o sancțiune pentru perioada în care s-a întârziat executarea obligației.

Cât privește cererea de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin întârzierea executării, Curtea a apreciat că reclamanta nu a dovedit existența unui prejudiciu de natură morală produs prin executarea cu întârziere de către autoritatea administrativă pârâtă a hotărârii judecătorești. Stare de insecuritate și disconfort psihic datorată executării cu întârziere a hotărârii, invocată de reclamantă nu îmbracă forma unui prejudiciu moral susceptibil de acoperire prin plata unor despăgubiri bănești. Pe de altă parte, invocata îngrădire a posibilității de exercitare a prerogativelor folosinței și dispoziției asupra bunului în sensul invocat de către reclamantă, respectiv imposibilitatea de a construi pe terenul supus exproprierii și de a-l înstrăina sunt simple afirmații, care nu sunt echivalente, în sine, cu producerea unui prejudiciu de natură morală susceptibil de dezdăunare în cauză.

2. Recursul declarat în cauză. Împotriva sentinței civile nr. 4954/ CC din 8 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs în termen legal reclamanta V.G. prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac formulate și modificarea sentinței atacate în sensul obligării Guvernului României la plata de despăgubiri în cuantum de 65.000 lei reprezentând daune morale pentru întârziere în executarea sentinței civile nr. 4332 din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal începând cu data de 21 februarie 2011 și până la data de 1 iulie 2011, a aplicării amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere primului ministru E.B.

în calitatea acestuia de conducător al autorității administrative debitoare și a obligării debitorului Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată la prima instanță și în instanța de recurs. În ceea ce privește petitul referitor la aplicarea amenzii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 primului ministru E.B. recurenta a precizat că hotărârea a fost dată cu interpretarea greșită a legii, în condițiile în care amenda ce legiuitorul a instituit în sarcina conducătorului autorității publice debitoare nu este un mijloc de constrângere, ci o veritabilă sancțiune care se impune față de atitudinea acestei autorități de neconformare la dispozitivul unei hotărâri judecătorești.

Amenda se aplică ori de câte ori este vorba de o întârziere în executarea hotărârii, adică măsura devine aplicabilă de îndată ce termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru executarea hotărârii este depășit, iar această măsură nu este condiționată de o anumită durată a depășirii termenului legal de executare și nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului privind oportunitatea sau finalitatea aplicării măsurii, după cum nici nu încetează în cazul în care debitorul execută obligația sa, astfel încât să poată fi considerată ca având o finalitate coercitivă. Dimpotrivă, textul este ferm în a obliga instanța de executare să aplice măsura imediat ce constată îndeplinită condiția legală de incidență a normei sancționatorii, adică imediat ce termenul acordat de legiuitor pentru executare este depășit.

Recurenta a învederat că, dând o interpretare contrară sensului explicit, neechivoc al textului de lege, judecătorul fondului a modificat conținutul acesteia, deturnând scopul și finalitatea normei juridice de la efectele pe care legiuitorul le-a urmărit prin edictarea acesteia, și depășind atribuțiile de a aplica legea și de a administra justiția.

Pe de altă parte, reclamanta a apreciat că a primi opinia instanței de fond în sensul că sancțiunea amenzii devine inaplicabilă în cazul în care există o întârziere a executării obligației prevăzută în titlul executoriu, cu motivarea că obligația, chiar tardiv, a fost în cele din urmă executată, înseamnă a accepta o încălcare de plano a principiului legalității și supremației legii, întrucât s-ar oferi posibilitatea debitorului să temporizeze după bunul plac conformarea la dispozitivul hotărârii judecătorești, fără a risca vreo sancțiune, transformând astfel imperativul legal al respectării termenului de 30 de zile în care obligația trebuie executată într-o prescripție pur formală, fără efect, fără finalitate, fără forța juridică specifică actului emis de legiuitor, căruia i se datorează supunere erga omnes.

Referitor la petitul privind despăgubirea reclamantei pentru prejudiciul moral produs prin întârzierea executării hotărârii, recurenta a susținut că hotărârea atacată este netemeinică sub aspectul argumentării soluției pe lipsa dovezii prejudiciului moral încercat. Deși a constatat o întârziere în executarea hotărârii judecătorești, instanța fondului neagă caracterul păgubitor al debitorului, apt a produce lezarea unor valori morale ale personalității reclamantei, și aceasta fără nicio motivare. Aprecierea instanței, s-a relevat, este una pur subiectivă, arbitrară (deși, în această materie, este lăsată la dispoziția aprecierii instanței numai cuantumul prejudiciului, respectiv al dezdăunării, iar nu existența înseși a pagubei de natură psihică produsă).

Recurenta a mai arătat că atitudinea judecătorului fondului este criticabilă întrucât nu a luat în considerare și valorificat toate împrejurările de fapt ale speței, dovedite de reclamantă cu înscrisuri, relevante în dovedirea existenței unul prejudiciu moral datorat în executarea hotărârii. Sub aspectul atitudinii debitorului, de ignorare a obligației stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească irevocabilă, reclamanta a precizat că aceasta i-a creat o puternică stare de insecuritate și disconfort psihic pe toată perioada celor 4 luni de zile în care a așteptat executarea voluntară a hotărârii judecătorești.

În condițiile în care unul din drepturile fundamentale ale cetățeanului este acela de a obține satisfacerea dreptului său recunoscut pe cale judiciară prin executarea efectivă a dispozițiilor unei hotărâri judecătorești, refuzul Guvernului României de a se conforma obligației stabilită de autoritatea judecătorească relevă incapacitatea acestei autorități statale de a garanta efectiv ordinea de drept și principiile democratice de bază în România, iar această atitudine a provocat recurentei neîncredere în autoritățile statale, sentimente de frustrare și teama unui eșec în obținerea satisfacerii depline a dreptului recunoscut pe cale judiciară. Reclamanta a mai precizat că faptul că o hotărâre judecătorească irevocabilă este ignorată tocmai de autoritatea statului chemată să asigure ordinea de drept și respectarea supremației legii i-a creat o stare de profundă indignare, cu atât mai puternică cu cât întârzierea în executarea hotărârii judecătorești a fost îndelungată.

A considerat recurenta că demnitatea sa, de cetățean al unui stat cu adevărat democratic, a fost afectată, și că s-a născut astfel temerea reclamantei că demersul nelegal, abuziv al unei autorități publice de a concura la deposedarea de un bun important al patrimoniului fără plata unei despăgubiri cuvenite în temeiul legii rămâne în fapt nesancționat, în pofida intervenției unei hotărâri judecătorești care dispune o cale de reparație a acestei uzurpări a dreptului. Această încălcare, s-a adăugat, se resimte în plan psihic prin pierderea garanției protecției statale în înfăptuirea efectivă a justiției și echitabilitatea procedurii desfășurată în fața unui tribunal.

Reclamanta a subliniat că împiedicarea exercitării atributelor dreptului de proprietate asupra imobilului ce urmează a fi expropriat a generat afectarea sa psihică, în condițiile în care refuzul debitorului de a executa hotărârea judecătorească determină ca garanția constituțională a protecției bunurilor să nu fie una efectivă, ci iluzorie, iar respectul datorat era omnes proprietarului în legătură cu bunul său (în accepțiunea jurisprudenței C.E.D.O. a acestei noțiuni) să fie încălcat. Recurenta a devenit în acest fel titularul unui drept de proprietate lipsit de conținut, care exista în patrimoniul reclamantei pur formal, fără a aduce proprietarului beneficiile de care în mod efectiv acesta trebuie să se bucure, iar din acest motiv atitudinea psihică de bucurie, siguranță, certitudine, securitate atașată exercițiului oricărui drept patrimonial este puternic afectată.

În raport de toate cele mai sus arătate, a apreciat recurenta că existența prejudiciului moral produs prin întârziere în executarea hotărârii este dovedită în cauză, față de natura valorilor încălcate prin această întârziere și de aptitudinea încălcărilor astfel săvârșite de debitor de a leza psihicul reclamantei. Hotărârea atacată, a arătat reclamanta, încalcă prevederile blocului convențional (Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului), și a invocat cauzele Hornsby împotriva Greciei, Șandor împotriva României, Tacea împotriva României, Străin împotriva României, și Mihăescu împotriva României.

În lumina acestor hotărâri date în spețe similare de instanța europeană, aprecierea făcută de instanța de fond privitoare la lipsa unui prejudiciu moral și la inaptitudinea unui asemenea prejudiciu de a fi compensat în bani a fost considerată de recurentă ca fiind ajuridică, pur subiectivă, inaptă să exprime un act de înfăptuire a justiției conform cu dezideratele democrației și legalității, motiv pentru care s-a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul precizat în petitul recursului, cu cheltuieli de judecată în recurs. Intimații Guvernul României și primul ministru E.B. nu au depus la dosar întâmpinare. 3. Soluția instanței de recurs. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin sentința civilă nr. 4332 din 8 decembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția prematurității cu privire la cel de al doilea capăt al cererii de chemare în judecată și în consecință 1 a respins ca prematur, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta V.G. și a obligat autoritatea pârâtă să emită un act administrativ prin care să completeze Tabelul anexă 2 la H.G. nr. 424/2008, prin includerea imobilului proprietatea reclamantei situat i în orașul Voluntari, județul Ilfov, în suprafață de 619 mp., din totalul de 949,37 mp., supus exproprierii, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 198/2004. Recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței civile sus menționate a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 315 din 21 ianuarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că sentința atacată este legală și temeinică, H.G.

nr. 424/2008 urmând a fi completată și cu terenul proprietatea reclamantei, care se află amplasat pe coridorul de expropriere, constituind amplasamentul autostrăzii București - Brașov, tronsonul București-Ploiești, pe teritoriul localității Voluntari. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal reclamanta V.G.

a chemat în judecată pârâții Guvernul României și E.B., primul ministru al României, solicitând obligarea Guvernului României la plata de daune morale în cuantum de 5.000 lei/zi de întârziere în executarea sentinței civile nr. 4332 din 8 decembrie pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, începând cu data de 21 februarie 2011 și până la executarea efectivă a obligației stabilită prin dispozitivul acestei sentințe, respectiv până la emiterea actului administrativ prin care să completeze tabelul cu imobilele ce urmează a fi expropriate în localitatea Voluntari cu imobilul proprietatea reclamantei supus exproprierii, precum și aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere primului ministru E.B., cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, reclamanta a precizat cuantumul daunelor morale solicitate la suma de 65.000 lei, calculată în raport de cele 130 de zile întârziere în executarea hotărârii x 500 lei/zi de întârziere. Prin H.G. nr. 658 din data de 29 iunie 2011, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 464 din 1 iulie 2011, și emisă în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și în executarea dispozitivului sentinței civile nr. 4332 din 8 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 315 din 21 ianuarie 2011 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost modificată și completată Anexa nr. 2 la H.G.

nr. 424/2008 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate publică situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Construcția autostrăzii București – Brașov, tronsonul București – Ploiești, pe teritoriul localității Voluntari, județul Ilfov”, în sensul că în tabelul cu imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică ”Construcția autostrăzii București – Brașov, tronsonul București – Ploiești, pe teritoriul localității Voluntari, județul Ilfov”, după poziția nr. 43 s-a introdus o nouă poziție, poziția nr. 44, cu următorul cuprins: ”44 – Ilfov – Oraș Voluntari – 951/2/1/1 – 949,37 – 619 (593+26) – 0 – V.G.”.

În mod corect, prin sentința recurată, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantei V.G., întemeiată în drept pe prevederile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „(1) Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. (2) În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.

Se reține, cât privește solicitarea reclamantei de a se aplica, lui E.B., în calitate de prim – ministru al României, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere în executarea obligației stabilite prin sentința civilă nr. 4332 din 8 decembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, că amenda prevăzută de textul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 reprezintă, în esență, un mijloc de constrângere pentru a se putea obține executarea hotărârii date asupra unei acțiuni în contencios administrativ. În cauză, executarea dispozițiilor din sentința civilă nr. 4332 din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a avut loc în cursul procesului, la data de 29 iunie 2011, înainte de pronunțarea hotărârii recurate, astfel că în mod judicios instanța de executare a apreciat că aplicarea amenzii nu se mai justifică.

Judecătorul fondului a respins în mod întemeiat și cererea reclamantei de obligare a Guvernului României la plata sumei de 65.000 lei cu titlu de daune morale, calculată prin înmulțirea celor 130 de zile întârziere în executarea hotărârii cu suma de 500 lei/zi. Indiscutabil, reclamantul are, potrivit art. 24 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, dreptul la despăgubiri pentru întârziere în cazul în care hotărârea nu este pusă în executare, iar aceste despăgubiri nu au doar scopul reparării prejudiciului suferit prin întârziere, ci semnifică și o modalitate de reparare integrală a vătămării aduse dreptului sau interesului legitim al cetățeanului, până la restabilirea legalității și executarea deplină a obligației.

În materie, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în mod constant, prin jurisprudența sa, cu caracter de principiu, că în cazul neexecutării unei hotărâri judecătorești reclamantul poate suferi atât un prejudiciu material, cât și un prejudiciu moral, în special din cauza frustrării provocate de refuzul administrației de a executa sentința pronunțată în favoarea sa.

Se constată, în cauză, că nu sunt întrunite condițiile legale pentru obligarea Guvernului României la plata în favoarea reclamantei recurente a unor daune morale, întrucât executarea, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a dispozițiilor sentinței civile nr. 4332 din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, nu îi este imputabilă în exclusivitate autorității publice obligate prin hotărârea menționată, ci în mare măsură Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Rutiere, care și-a îndeplinit cu întârziere obligația stabilită de Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării, aprobat prin H.G.

nr. 561/2009, de a întocmi proiectul de hotărâre de guvern. În raport de cele mai sus arătate, apreciind că sunt neîntemeiate motivele de recurs invocate în cauză și că este legală și temeinică hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta V.G. împotriva sentinței civile nr. 4954 CC din data de 8 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.G. împotriva sentinței nr. 4954 din 8 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal,ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2012.