ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4474/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 4967 din 14 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte, cererea formulată de reclamantul T.V., în contradictoriu cu pârâta F.R.S. România și, pe cale de consecință, a aplicat conducătorului F.R.S. o amendă de 20% pe zile de întârziere, conform art. 24 alin (2) Legea nr. 554/2004, începând cu 09 aprilie 2012 până la 21 mai 2012. Prin aceeași hotărâre a respins cererea privind despăgubirile, ca nedovedită.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a constatat, în fapt, că prin sentința civilă nr. 6397 din 02 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea formulată și în consecință, a fost obligată pârâta să răspundă petiției reclamantului transmisă prin poștă la data de 28 martie 2009, cu scrisoare recomandată nr. 3303. Judecătorul fondului a observat că nu au fost îndeplinte obligațiile impuse irevocabil prin dispozitivul hotărârii judecătorești, cu alte cuvinte, nu s-a răspuns petentului. În acest context, prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, în sensul că de la data rămânerii irevocabile a hotărârii (09 martie 2012) au trecut 7 luni.

Cu privire la cererea de despăgubiri, prima instanță a apreciat că acest capăt de cerere este nefondat, deoarece daunele nu au fost dovedite de către reclamant. 2. Recursul formulat de T.V. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul T.V., solicitând în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 6,7,8 și 9 din C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată. 3. Procedura în fața instanței de recurs Cu ocazia dezbaterilor în ședința publică, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția tardivității recursului, în raport de prevederile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, concluziile părților fiind consemnate în practicaua hotărârii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Regularitatea promovării căii de atac În temeiul art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., aplicabil și în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu art. 298 din C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunța cu prioritate asupra excepției tardivității recursului, excepție de procedură peremptorie și absolută, care face de prisos analizarea în fond a cauzei în raport cu motivele de recurs. Prin sentința nr. 4967 din 14 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte, cererea formulată de reclamantului T.V., întemeiată pe dispozițiile art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004: „Hotărârea pronunțată de instanța de executare poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare”. În speța de față, sentința recurată a fost comunicată reclamantului la data de 05 octombrie 2012, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare de la dosarul de fond, iar recursul a fost înregistrat la Curtea de Apel București, la data de 17 octombrie 2012, conform rezoluției de primire de la dosarul de recurs. Ultima zi în care reclamantul putea declara recursul era 11 octombrie 2012, calculată conform art. 25 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispozițiile art. 101 C. proc. civ.

Chiar dacă în dispozitivul sentinței recurate nu a fost menționat termenul de recurs, în speță, 5 zile de la comunicare, recurentul nu se poate prevala de această împrejurare, întrucât, condițiile, limitele și termenele în care pot fi exercitate căile de atac sunt prevăzute de lege și nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, potrivit adagiului „nemo censetur ignorare legem”. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Cum în cauză nu s-a făcut dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 103 alin(.1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul a fost declarat cu depășirea termenului prevăzut de art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și, pe cale de consecință, va admite excepția tardivității recursului și va respinge recursul reclamantului T.V., ca tardiv formulat.

În baza dispozițiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, recurentul-reclamant T.V. va fi obligat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial, Înalta Curte apreciind că se impune aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., prin reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată, suma de 1.000 RON pretinsă de intimata-pârâtă în această fază procesuală nu se justifică, raportat la complexitatea redusă a cauzei și la munca depusă de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.V. împotriva sentinței nr. 4967 din 14 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Obligă recurentul T.V. la 500 RON cheltuieli de judecată către intimata F.R.S. România. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2012.