ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4474/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4474/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința nr. 4967
din 14 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ
și fiscal, a admis în parte, cererea formulată de reclamantul T.V., în contradictoriu
cu pârâta F.R.S. România și, pe cale de consecință, a aplicat conducătorului F.R.S.
o amendă de 20% pe zile de întârziere, conform art. 24 alin (2) Legea nr. 554/2004,
începând cu 09 aprilie 2012 până la 21 mai 2012. Prin aceeași hotărâre a respins
cererea privind despăgubirile, ca nedovedită.
Pentru a pronunța această
soluție, prima instanță a constatat, în fapt, că prin sentința civilă nr. 6397
din 02 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios
administrativ și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea formulată și în consecință,
a fost obligată pârâta să răspundă petiției reclamantului transmisă prin poștă la
data de 28 martie 2009, cu scrisoare recomandată nr. 3303.
Judecătorul fondului a
observat că nu au fost îndeplinte obligațiile impuse irevocabil prin dispozitivul
hotărârii judecătorești, cu alte cuvinte, nu s-a răspuns petentului.
În acest context, prima
instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 24
din Legea nr. 554/2004, în sensul că de la data rămânerii irevocabile a hotărârii
(09 martie 2012) au trecut 7 luni.
Cu privire la cererea
de despăgubiri, prima instanță a apreciat că acest capăt de cerere este nefondat,
deoarece daunele nu au fost dovedite de către reclamant.
Recursul formulat de
T.V.
Împotriva acestei sentințe
a declarat recurs reclamantul T.V., solicitând în temeiul dispozițiilor art. 304
pct. 6,7,8 și 9 din C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea sentinței
atacate, în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată.
Procedura în fața instanței
de recurs
Cu ocazia dezbaterilor
în ședința publică, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția tardivității recursului,
în raport de prevederile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, concluziile
părților fiind consemnate în practicaua hotărârii.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Regularitatea promovării
căii de atac
În temeiul art. 137
alin. (1) din C. proc. civ., aplicabil și în recurs, potrivit art. 316 coroborat
cu art. 298 din C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunța cu prioritate asupra
excepției tardivității recursului, excepție de procedură peremptorie și absolută,
care face de prisos analizarea în fond a cauzei în raport cu motivele de recurs.
Prin sentința nr. 4967
din 14 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ
și fiscal, a admis în parte, cererea formulată de reclamantului T.V., întemeiată
pe dispozițiile art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările
ulterioare.
Potrivit art. 25
alin. (3) din Legea nr. 554/2004: „Hotărârea pronunțată de instanța de executare
poate fi atacată cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare”.
În speța de față, sentința
recurată a fost comunicată reclamantului la data de 05 octombrie 2012, așa cum rezultă
din dovada de primire și procesul-verbal de predare de la dosarul de fond, iar recursul
a fost înregistrat la Curtea de Apel București, la data de 17 octombrie 2012, conform
rezoluției de primire de la dosarul de recurs.
Ultima zi în care reclamantul
putea declara recursul era 11 octombrie 2012, calculată conform art. 25 alin. (4)
din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispozițiile art. 101 C. proc. civ.
Chiar dacă în dispozitivul
sentinței recurate nu a fost menționat termenul de recurs, în speță, 5 zile de la
comunicare, recurentul nu se poate prevala de această împrejurare, întrucât, condițiile,
limitele și termenele în care pot fi exercitate căile de atac sunt prevăzute de
lege și nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, potrivit adagiului „nemo censetur
ignorare legem”.
Temeiul legal al soluției
instanței de recurs
Cum în cauză nu s-a făcut
dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 103 alin(.1) teza a
II-a din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul a fost declarat cu depășirea
termenului prevăzut de art. 25 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și, pe cale de consecință,
va admite excepția tardivității recursului și va respinge recursul reclamantului
T.V., ca tardiv formulat.
În baza dispozițiilor
art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., fiind în culpă procesuală, recurentul-reclamant
T.V. va fi obligat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată,
constând în onorariu avocațial, Înalta Curte apreciind că se impune aplicarea
art. 274 alin. (3) C. proc. civ., prin reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată,
suma de 1.000 RON pretinsă de intimata-pârâtă în această fază procesuală nu se justifică,
raportat la complexitatea redusă a cauzei și la munca depusă de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de T.V. împotriva sentinței nr. 4967 din 14 septembrie 2012 a Curții de Apel București,
secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.
Obligă recurentul T.V. la 500 RON cheltuieli de
judecată către intimata F.R.S. România.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie
2012.