ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3194/2012

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința nr. 4374 din 22 iunie 2011, Curtea de Apel București - secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de

reclamantul I.G.V.C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor

Externe și T.B., a obligat primul pârât să soluționeze cererea reclamantului

înregistrată la 18 noiembrie 2010, sub sancțiunea unei penalități de 50 lei

pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii irevocabile a

prezentei sentințe, și să plătească acestuia 4,3 lei cheltuieli de judecată; de

asemenea, instanța de judecată a anulat ca netimbrat capătul de cerere privind

despăgubirile și a respins excepția lipsei de obiect.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la excepție.

Obiectul

cererii de chemare în judecată formulată de reclamant este clar precizat,

respectiv obligarea pârâtului să soluționeze cererea reclamantului înregistrată

la 18 noiembrie 2010, așa încât excepția lipsei de obiect nu este întemeiată.

Cu privire la fondul cauzei.

Se

constată că, deși prin întâmpinare pârâtul M.A.E. a susținut că a soluționat

cererea formulată de reclamant, la dosar nu există nicio dovadă în sprijinul

acestei susțineri. Potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 „autoritățile

și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în

termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent

dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă". Cum la dosar nu există dovada

soluționării cererii reclamantului, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

Curtea va obliga pârâtul M.A.E. să soluționeze cererea reclamantului

înregistrată sub nr. mai sus menționat, sub sancțiunea unor penalități de 50

lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii irevocabile a

prezentei sentințe, penalități stabilite conform dispozițiilor art. 18 alin. (5)

din Legea nr. 554/2004.

În

raport de dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 mai sus citate,

dar și de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se apreciază

că nu se poate dispune obligarea conducătorului instituției la emiterea actului

administrativ, ci eventual la despăgubiri.

Asupra

capătului de cerere referitor la despăgubiri, se constată că reclamantul nu a

achitat taxa de timbru pentru acest capăt de cerere, deși această obligație i-a

fost pusă în vedere prin încheierea din 06 aprilie 2011.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art.

304 C. proc. civ. și susținând, în esență, că autoritatea recurentă a răspuns

la cererea intimatului-reclamant, actul solicitat de acest fiindu-i comunicat

prin intermediul Poștei Române.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile

formulate de recurent, precum și cu dispozițiile

legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele care

vor fi prezentate în continuare.

Așa

cum rezultă în mod explicit din acțiunea formulată de reclamant, prin cererea

sa adresată autorității recurente, solicita să îi fie obținut de la

autoritățile din Germania „certificatul de deces apostilaf al numitei T.Z.A.,

decedată în această țară.

În speță, sunt aplicabile prevederile Convenției

cu privire la suprimarea cerinței

supralegalizării actelor oficiale

străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin

O.G. nr. 66/1999, publicată în M. Of. nr. 408 din 26 august 1999.

Conform Convenției, aceasta „se aplică actelor

oficiale care au fost întocmite pe

teritoriul unui stat contractant și

care urmează să fie prezentate pe teritoriul unui alt stat contractant" (art.

1), iar „Singura formalitate care ar putea fi cerută pentru a atesta

veracitatea semnăturii, calitatea în care a acționat semnatarul actului sau,

după caz, identitatea sigiliului sau a ștampilei de pe acest act, este

aplicarea apostilei definite la art. 4, eliberată de către autoritatea

competentă a statului din care emană documentul" (art. 3).

Potrivit art. 4 din Convenție „Apostila prevăzută

la art. 3 alin. (1) se aplică chiar pe

act sau pe o prelungire a

acestuia; ea trebuie să fie conformă cu modelul anexat la prezenta

convenție" (alin. (1)), „Totuși ea poate fi redactată în limba oficială a

autorității care o eliberează. Mențiunile care figurează în conținutul ei pot

fi date și într-o a doua

limbă. Titlul "Apostille

(Convention de la Haye du 5 octobre 1961)" va fi menționat în

limba

franceză" (alin. (2)).

De asemenea, art. 5 din Convenție prevede că

„Apostila este eliberată la cererea

semnatarului sau a oricărui alt

deținător al actului" (alin. (1)), că „întocmită în mod

«corespunzător, ea atestă veracitatea semnăturii,

calitatea în care a acționat semnatarul actului sau, după caz, identitatea

sigiliului sau a ștampilei de pe acest act" (alin. (2)) și că

„Semnătura,

sigiliul sau ștampila care figurează pe apostilă este scutită de orice

atestare" (alin. (3)).

La dosarul cauzei (f. 18-20 dosar recurs) au fost

depuse, în copie semnată pentru

conformitate cu originalul, atât

certificatul de deces privind pe T.Z.A., purtând apostila prevăzută de

Convenția de la Haga din 5 octombrie

1961,

cât și dovada transmiterii către intimatul-reclamant a acestuia.

Nu

pot fi reținute susținerile intimatului-reclamant, referitoare la lipsa de

autenticitate a documentului respectiv, având în vedere că acesta poartă toate

elementele și mențiunile prevăzute de Convenție,

fiind eliberat de autoritățile germane,

în conformitate cu dispozițiile

acesteia.

De

asemenea, înalta Curte consideră greșită aprecierea primei instanțe referitoare

la nerespectarea de către autoritatea pârâtă a prevederilor art. 8 alin. (1)

din O.G. nr. 27/2002, în condițiile în care eliberarea actului solicitat de

reclamant este de competența autorităților străine, autoritatea română

recurentă nefiind, practic, decât transmițătorul cererii formulate de petent,

pe de o parte, iar la dosar (f.23-28) a fost depusă corespondența purtată de

M.A.E. cu Consulatul României la Bonn și cu petentul, în legătură cu cererea

sa, inclusiv dovada achitării de către acesta a taxei de 20 euro, solicitată de

autoritățile germane, pe de altă parte.

Pentru

considerentele arătate, constatându-se că intimatului-reclamant i-a fost remis

actul solicitat prin petiție, urmează a fi admis recursul și modificată

sentința

atacată, în parte, în sensul

respingerii capătului de cerere privind soluționarea cererii

reclamantului din 18 noiembrie 2010, ca rămas fără

obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței civile nr. 4374

din 22 iunie 2011 a Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică, în

parte, sentința atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind

soluționarea cererii reclamantului înregistrată sub nr. 13888 din 18 noiembrie 2010,

ca rămas fără obiect.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 iunie 2012.