ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2110/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Reclamantul V.M. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și E.A., solicitând instanței să dispună obligarea acestora să formuleze și să înainteze răspunsul punctual și complet la petiția formulată la 4 mai 2009. De asemenea, a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 20.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale și morale, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în două luni consecutive, a adresat Inspectoratului Școlar al Municipiului București două sesizări prin care solicită punctul de vedere al acestuia privind abuzul unei funcționare din subordinea sa, însă răspunsurile primite au fost contradictorii.

Nemulțumit de aceste răspunsuri, s-a adresat și Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, la data de 4 mai 2009, dar pârâtul nu i-a răspuns, încălcând astfel dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002. Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei de obiect a cererii, deoarece la data de 12 martie 2010, cu Adresa nr. X, i-a comunicat răspunsul reclamantului. 2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 2801 din 9 iunie 2010, a admis excepția lipsei de obiect a primului capăt de cerere și, în consecință l-a respins; totodată, a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pârâtul i-a răspuns reclamantului cu Adresa din 12 martie 2010 depusă la dosarul cauzei. Cât privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune morale, s-a reținut că acesta este neîntemeiat, întrucât pârâtul nu este autorul vreunei fapte ce ar fi putut cauza reclamantului un prejudiciu moral, care să necesite a fi reparat. 3. Recursul exercitat de reclamant Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul V.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu indicarea generică a prevederilor art. 304 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat următoarele: 3.1. Hotărârea cuprinde motive contradictorii în raport cu soluția pronunțată prin dispozitiv.

Întreaga motivare a hotărârii este circumscrisă ideii lipsei de obiect a cererii, fără a se analiza și argumenta temeinicia acesteia, în sensul celor menționate în dispozitiv. 3.2. Excepția lipsei de obiect a acțiunii, invocată de instanță din oficiu, este neîntemeiată. În acest sens, recurentul-reclamant a arătat că nu a primit personal nici un răspuns la solicitările adresate autorității publice, iar adresa transmisă la dosarul instanței nu îndeplinește cerințele impuse de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, potrivit căruia autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația de a comunica răspunsul petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției.

În plus, conținutul adresei nu răspunde solicitărilor formulate punctual prin petiția din data de 4 mai 2009. 3.3. Cererea de chemare în judecată este temeinică, în raport cu prevederile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 și art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, norme încălcate sau aplicate eronat de prima instanță. În dezvoltarea acestui motiv, recurentul-reclamant a arătat că petiția formulată se referea la aspecte relevante ce implicau exercițiul unor drepturi fundamentale - dreptul la informare, dreptul la respectarea demnității, drepturile părintești, dar atitudinea pasivă sau ostentativ negativă a ministerului pârât l-a prejudiciat, lipsindu-l de posibilitatea de a avea informații cu privire la starea de sănătate, adaptare și educație a copilului său în colectivitate și de a administra probe în unele cauze judiciare în care datele solicitate erau esențiale.

4. Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant și menținerea sentinței ca temeinică și legală, arătând, în esență, că a răspuns tuturor întrebărilor adresate de reclamant, că solicitări similare au format și obiect al unei bogate corespondențe purtate de reclamant cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București și că, în speță, nu s-a făcut dovada unui prejudiciu material sau moral suferit de reclamant ca efect al conduitei ministerului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurentul-reclamant, ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând nesoluționarea în temeiul legal a unei cereri adresate Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, acțiune circumscrisă prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Nesoluționarea în termenul legal a unei cereri este definită în art. 2 alin. (1) lit. h) din aceeași lege ca fiind faptul de a nu se răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la primirea cererii, dacă prin lege specială nu se prevede un alt termen. Această definiție cuprinsă în legea-cadru a contenciosului administrativ corespunde prevederilor art. 8 alin. (1) din O.G.

nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, care impun autorităților și instituțiilor publice sesizate, „obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă”. În speță, recurentul-reclamant a adresat intimatului-pârât o petiție cuprinzând douăsprezece întrebări legate de regimul juridic al învățământului preșcolar, de organizarea Grădiniței din sectorul 6 al Municipiului București, de circumstanțele faptice și legale ale înscrierii la grădiniță a fiicei sale minore și de atribuțiile de serviciu și condițiile angajării răspunderii personalului cu atribuții în materie.

Acea petiție succeda unor cereri asemănătoare, formulate către Inspectoratul Școlar al sectorului 6 și al Municipiului București, care formulaseră răspunsuri printr-o serie de adrese depuse la dosarul primei instanțe (din 17 martie 2009, din 16 noiembrie 2006, din 15 ianuarie 2007). În ceea ce privește petiția dedusă judecății, din înscrisurile depuse la dosarul de fond rezultă că, după învestirea instanței, ministerul a formulat un răspuns materializat prin Adresa din 12 martie 2010, pe care l-a expediat prin poștă la adresa recurentului-reclamant, dar corespondența a fost returnată, nefiind ridicată de la oficiul poștal de către destinatar în cadrul termenului de păstrare. Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte reține următoarele: 1.1.

Cu privire la motivarea hotărârii primei instanțe (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) Așa cum rezultă din dispozitivul sentinței, Curtea de apel a admis excepția lipsei de obiect pentru primul capăt de cerere și a respins, în rest, acțiunea ca neîntemeiată. Considerentele sentinței corespund și lămuresc pe deplin soluția pronunțată prin dispozitiv, în sensul că instanța a menționat că primul capăt de cerere - privind obligarea pârâților să formuleze și să înainteze către reclamant răspunsul punctual și complet la petiția formulată la data de 4 mai 2009 în cel mai scurt termen posibil - nu mai are obiect, având în vedere răspunsul la care s-a făcut referire mai sus, iar capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material și moral este neîntemeiat, „pârâtul nefiind autorul vreunei fapte ce ar fi putut cauza reclamantului un prejudiciu moral ce se impune a fi reparat”.

Prin urmare, critica încadrată în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu este întemeiată. 1.2. Cu privire la soluția dată excepției lipsei de obiect (art. 304 1 C. proc. civ.) Într-adevăr, Adresa din 12 martie 2010 a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu se încadrează în termenul de 30 de zile prevăzut în art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 și art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004. Dar în condițiile în care, pe parcursul soluționării cauzei, autoritatea publică sesizată a formulat răspunsul către petiționar și a efectuat demersuri pentru expedierea acestuia prin poștă, motivele nepredării corespondenței către destinatar fiind străine de o conduită culpabilă a expeditorului, instanța de fond a constatat corect că primul capăt de cerere, vizând tocmai formularea și comunicarea răspunsului, era lipsit de obiect.

În ceea ce privește conținutul răspunsului, contrar celor susținute de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că, deși nu s-a referit expres la toate cele 12 puncte din petiție, autoritatea publică a atins în mod sintetic toate problemele sesizate. Or, în spiritul prevederilor Legii contenciosului administrativ, un răspuns nefavorabil sau care nu corespunde așteptărilor petiționarului nu ar putea fi calificat drept refuz nejustificat de rezolvare a cererii decât dacă probele cauzei ar conduce la concluzia că puterea discreționară a autorității publice a fost exercitată abuziv ori disproporționat, contrar scopului legii. 1.3. Cu privire la încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.) Așa cum rezultă din cele expuse la punctele anterioare, instanța de control judiciar constată că prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 și ale art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei. Corelarea acestor dispoziții legale cu întregul context normativ în care se exercită dreptul la acțiune al persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, potrivit art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conferă consistență concluziei la care a ajuns curtea de apel, în condițiile în care, din probele administrate, nu a rezultat un efect vătămător care să se fi aflat în legătură de cauzalitate cu întârzierea în formularea răspunsului ministerului.

În contenciosul administrativ subiectiv, conduita culpabilă a autorității publice este sancționată doar în măsura în care are ca efect o lezare a reclamantului într-un drept sau într-un interes legitim. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive pentru reformarea sentinței, în condițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 7, 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de V.M. împotriva Sentinței civile nr. 2801 din 9 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2011.