ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1404/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 262 din 04 octombrie 2010, a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București; a admis acțiunea precizată formulată de reclamantul P.V.

împotriva pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului; a anulat Ordinul nr. 3890 din 6 mai 2009 emis de pârât; a obligat pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București la plata sumei de 50.848 RON în favoarea reclamantului, cu titlu de despăgubiri, reprezentând salariile indexate și toate drepturile bănești care i se cuveneau (inclusiv premiul anual) în calitate de inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar al județului Satu Mare, pentru perioada 7 mai 2009 - 13 aprilie 2010, sumă care va fi reactualizată cu indicele mediu al prețurilor calculat cu începere de la data la care trebuiau efectuate plățile salariale conform contractului de management educațional și până în momentul achitării lor efective, precum și la plata sumei de 4046,23 RON în favoarea reclamantului reprezentând cheltuieli de judecată, taxa de timbru și onorariu avocat.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: E xcepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) Legea nr. 554/2004 invocată de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București, este neîntemeiată, în raport de prevederile art. 9 alin. (4) și (5) Legea contenciosului administrativ, potrivit cărora, acțiunea în anularea unui act administrativ emis în temeiul unei ordonanțe a Guvernului declarată neconstituțională ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate într-o altă cauză, poate fi introdusă direct la instanța de contencios competentă, în limitele unui termen de decădere de 1 an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of..

Acțiunea reclamantului a fost introdusă la data de 03 martie 2010, cu respectarea termenului de decădere de 1 an prevăzut de art. 9 alin. (4) Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei a reținut că prin Ordinul nr. 3657 din 13 aprilie 2006 emis de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului reclamantul P.V. a fost numit în funcția de inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar al județului Satu Mare.

În temeiul acestui ordin și a Legii 128/1997 s-a întocmit contractul de management educațional din data de 5 mai 2008 pentru o perioadă determinată de 4 ani cu începere de la data emiterii ordinului ministerului anterior amintit și până la data de 13 aprilie 2010. Ulterior, prin Ordinul nr. 3890 din 6 mai 2009 emis de către Ministrul Educației, Cercetării și Inovării s-a dispus încetarea contractului de management anterior menționat și eliberarea reclamantului din funcția de inspector școlar general adjunct la Inspectoratul Școlar al județului Satu-Mare. În preambulul acestui act administrativ s-a precizat că acesta a fost emis în aplicarea dispozițiilor art. II alin. (2) O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale conform cărora, contractele de management educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare și aflate în derulare încetează în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență. P rin Decizia 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale s-a constatat că Legea pentru aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională, reținându-se existența unui viciu de neconstituționalitate extrinsecă. constând în emiterea de către Guvern a unei ordonanțe de urgență într-un domeniu care, potrivit art. 115 alin. (6) din Constituție, este sustras competenței sale.

Potrivit prevederilor art. 31 alin. (1) și (3) Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, iar dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale. În speță, problema care se pune este aceea a efectelor deciziei Curții Constituționale de admitere a excepției de neconstituționalitate a unei legi de aprobare a unei ordonanțe de urgentă care a stat la baza emiterii unui act administrativ (Ordinul nr. 3890 din 6 mai 2009 emis de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București) a cărui anulare se solicită prin acțiunea în contencios administrativ.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (5) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acțiunea introdusă de persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțele de guvern sau prin dispoziții din Ordonanțe, poate avea ca obiect și anularea actelor administrative emise în baza acestora. De asemenea, alin. (4) al aceluiași articol prevede că„ În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competență în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of.”.

Față de aceste dispoziții legale, instanța a reținut că decizia Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 produce efecte cu privire la fondul litigiului pendinte, așa încât, raportat la considerentele expuse, instanța a apreciat că nu mai este necesară examinarea motivelor de fond invocate de reclamantă în acțiune, care vizează încălcarea prevederilor art. 20, 41 alin. (1) și 44 din Constituția României, art. 6 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, școlare și culturale, art. 2, art. 7 și art. 21 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 1 parag. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale.

2. Recursul declarat de pârât Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, criticând-o pentru nelegalitate și invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.. Prin motivele de recurs, recurentul-pârât susține, în esență, că ordinul contestat a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. II alin. (2) O.U.G. nr. 37/2009. Totodată, a susținut că instanța de fond nu a reținut apărările sale, prin care a arătat că prevederile art. II O.U.G.

nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației publice, au modificat art. 24 alin. (6) Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, și în cauză, a fost respectat principiul simetriei actelor administrative, întrucât ordinul contestat a fost emis de aceeași autoritate publică care a dispus și numirea în funcția publică a intimatului. În opinia recurentului, Ordinul nr. 3890 din 06 mai 2009 suspus cenzurii instanței este legal, pentru că la data emiterii, prevederile O.U.G. nr. 37/2009 erau în vigoare. De altfel, potrivit prevederilor art. 11 alin. (3) Legea nr. 47/1992 cu modificările și completările ulterioare, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

În altă ordine de idei, a arătat că, potrivit art. II alin. (2) O.U.G. nr. 37/2009, act normativ cu forță juridică superioară, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare, contractele de management educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, și aflate în derulare încetează. Astfel, contractul de management educațional încheiat de domnul P.V. a încetat de drept, în temeiul O.U.G. nr. 37/2009. Prealabil examinării criticilor formulate de către recurentul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului remarcă faptul că partea din hotărâre care vizează soluționarea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile nu a fost atacată, așa încât nu va face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de control judiciar, ea trecând în puterea lucrului judecat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este Ordinul nr. 3890 din 6 mai 2009 emis de Ministrul Educației, Cercetării și Inovării, prin care s-a dispus încetarea contractului de management educațional al intimatului-reclamant și eliberarea acestuia din funcția de inspector școlar adjunct la Inspectoratului Școlar al Județului Satu Mare, în temeiul dispozițiilor art. II alin. (2) O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 20 alin. (2), art. 31 și art. 101 alin. (2) Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, precum și H.G. nr. 51/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării. Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. II alin. (2) O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice locale, art. 20 alin. (2), art. 31 și art. 101 alin. (2) Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările ulterioare, precum și H.G. nr. 51/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării.

Prevederile art. II O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a administrației publice, au modificat art. 24 alin. (6) Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că: Alin.(1) „ Numirea inspectorului școlar general, a inspectorului școlar general adjunct și a directorului Casei Corpului Didactic se face prin ordin al ministrului educatiei, cercetarii și inovarii. Inspectorul școlar general și directorul Casei Corpului Didactic încheie cu ministrul educației, cercetării și inovării un contract de management educațional pe termen de maximum 4 ani, care cuprinde direcțiile și obiectivele din strategia pe educație, în concordanță cu obiectivele din Programul de guvernare.

Reevaluarea condițiilor din contractul de management educațional se face trimestrial". Potrivit alin. (2) “Contractele de management educațional încheiate în temeiul Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, și aflate în derulare înceteaza în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”. Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/ 2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituționalității afectează însuși actul normativ aprobat prin această lege. Conform art. 147 alin. (4) din Constituție, Deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of.; de la data publicării deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Ca atare, Deciziile Curții Constituționale privind admiterea unei excepții de neconstituționalitate sunt de imediată aplicare, cu consecința înlăturării normei declarate neconstituționale din sistemul normativ. Cu alte cuvinte, în situația în care soluția Curții Constituționale nu ar avea aplicare directă și imediată, întreaga procedură de control a constituționalității legilor și ordonanțelor ar fi lipsită de finalitate. Față de aspectele arătate, Înalta Curte reține că întemeiat și legal a apreciat instanța de fond că actul administrativ atacat este nelegal, fiind emis în temeiul unei Ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este neconstituțională. Sunt neîntemeiate susținerile din recurs referitoare la legalitatea ordinului contestat care este validată de faptul că actul a fost emis în executarea prevederilor imperative ale art. II alin. (2) O.U.G.

nr. 37/2009, întrucât legalitatea actului este afectată tocmai de viciul de constituționalitate al prevederilor în temeiul și în executarea cărora a fost emis. Față de cele mai sus expuse și reținând că Decizia nr. 1257/2009 a fost pronunțată și publicată în M. Of. anterior soluționării prezentului litigiu, Înalta Curte constată că susținerea recurenților privind efectele viitoare ale deciziei prin care Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile unui act normativ se dovedește a fi nefondată. Totodată, Înalta Curte reține că, în temeiul art. 9 alin. (4) Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanței constituționale se extind și asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G.

nr. 37/2009. Împrejurarea reală învederată de recurent, că la momentul emiterii ordinului, cadrul normativ nu conferea autorității publice nicio marjă de apreciere, nu este de natură a conduce la o altă soluție, întrucât prevederile art. 9 Legea contenciosului administrativ au fost edictate tocmai cu scopul remedierii consecințelor create prin ordonanțe neconstituționale iar adoptarea punctului său de vedere ar conduce la lipsirea de conținut a dispozițiilor legale menționate. Așadar, neconformitatea actului normativ aplicat de recurent cu prevederile constituționale a afectat legalitatea actului administrativ de eliberare din funcție a intimatului-reclamant, astfel că, în mod corect instanța de fond a dispus anularea acestuia, ca efect al admiterii acțiunii, motivarea în fapt și în drept fiind pertinentă.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, care converg către concluzia că nu există motive de modificare sau de casare a sentinței atacate, potrivit art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. sau art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței nr. 146 din 04 iunie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.