ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5890/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 10

septembrie 2010, reclamantul S.I.T. a chemat în judecată Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale

actualizate, începând cu 1 ianuarie 2010 și în continuare până la încetarea

perioadei de suspendare a raportului său de serviciu.

În motivarea cererii,

reclamantul a învederat că prin Ordinul nr. 3124 din 23 octombrie 2008, pârâtul

a dispus suspendarea sa din funcția publică deținută, având dreptul de a i se

achita drepturile salariale de care a fost privat, începând cu 1 ianuarie 2010,

potrivit art. 18 anexa III Secțiunea a IV-a din Legea nr. 330/2009.

Prin Sentința civilă

nr. 4439 din 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea astfel cum a fost

formulată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că raportul de serviciu al

reclamantului a fost suspendat de drept, urmare a trimiterii în judecată pentru

săvârșirea unei infracțiuni de natura celor prevăzute de art. 54 lit. h) din

Legea nr. 188/1999.

Instanța a constatat

că potrivit art. 18 anexa III a Legii nr. 330/2009 reclamantul are dreptul, pe

perioada suspendării, la plata salariului pe care îl avea anterior în funcția

publică ocupată.

Împotriva sentinței a

declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâtul a

învederat că instanța de fond a interpretat și aplicat eronat dispozițiile art.

18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispunând direct obligarea la plată, în

loc să oblige autoritatea publică la soluționarea cererii reclamantului.

De asemenea, pârâtul

a mai arătat că începând cu data de 1 ianuarie 2011, a dispărut temeiul legal

al dreptului la salariu pe perioada suspendării raportului de serviciu al

funcționarului public, întrucât Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin noua

lege a salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice, nr.

284/2010, care nu mai prevede acordarea indemnizației.

De altfel, a

menționat pârâtul, prin Ordinul nr. 2900 din 30 decembrie 2010 i s-au stabilit

reclamantului drepturile salariale cuvenite pentru perioada 1 ianuarie 2010 - 1

ianuarie 2011, care au și fost achitate.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat,

urmând a fi admis și a se dispune modificarea sentinței și admiterea doar în

parte a acțiunii, pentru considerentele ce urmează.

Astfel, potrivit art.

18 anexa III Secțiunea IV din Legea nr. 330/2009, funcționarii publici ale

căror raporturi de serviciu sunt suspendate pe o perioadă mai mare de 2 luni,

au dreptul la salariul acordat anterior.

Aceste dispoziții

legale sunt aplicabile și reclamantului, suspendat din funcția publică deținută

din anul 2008 pentru perioada cât Legea nr. 330/2009 a fost în vigoare,

respectiv 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010.

Sub acest aspect,

acțiunea reclamantului trebuia admisă în parte, în sensul obligării pârâtului

la plata drepturilor salariale restante pe perioada sus-menționată.

Celelalte motive

invocate în recursul pârâtului nu sunt fondate, instanța având în vedere

dispozițiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit

căreia se poate introduce acțiune în contencios administrativ și de cel care se

consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea

în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.

Or, reclamantul s-a

adresat pârâtului la 14 iulie 2010, solicitând plata drepturilor salariale și,

întrucât nu a primit răspuns în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit.

h) din Legea nr. 554/2004, a formulat acțiune la data de 10 septembrie 2009.

Referitor la

împrejurarea că pârâtul a emis ordin de plată a drepturilor salariale restante,

aceasta a survenit la 30 decembrie 2010, după pronunțarea sentinței recurate,

fiind, de altfel, o problemă de executare.

În raport de cele

expuse mai sus, Curtea, admițând recursul, va modifica sentința, în sensul că

va admite în parte acțiunea și va dispune obligarea pârâtului la plata către

reclamant a drepturilor salariale restante pentru perioada 1 ianuarie 2010 - 31

decembrie 2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva Sentinței nr. 4439 din 10

noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul S.I.T.

Obligă pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice la plata drepturilor salariale restante pentru

perioada 1 ianuarie 2010 - 31 decembrie 2010.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 7 decembrie 2011.