ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5728/2011

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 08 martie 2009, sub nr. 11863/3/2010, pe rolul

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta C.C.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Administrației și Internelor obligarea pârâtului la alocarea în calitate de

ordonator principal de credite, din buget propriu a sumei necesare acordării

ajutoarelor bănești la care are dreptul, ca urmare a încetării raportului de

serviciu, cu drept de pensie și obligarea acestuia la plata ajutorului la care

are dreptul, cu actualizare la rata inflației de la data nașterii dreptului

până la data plătii și cu dobânda aferentă.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că drepturile solicitate i s-au acordat de instituția cu care a avut

raporturi de serviciu însă plata nu s-a efectuat, deși creanțele au devenit

certe și exigibile.

Prin sentința civilă nr. 2307 din data

de 14 septembrie 2010 s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului

București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, și s-a declinat

competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, constatându-se că pârâtul este o autoritate publică

centrală fiind incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 11863/3/2010.

Prin sentința nr. 2908 din 12 aprilie 2011,

Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a obligat

pârâtul să plătească reclamantei diferența dintre suma de 56.988 RON și cea rezultată

în urma actualizării cu indicele de inflație, pentru perioada 03 iunie 2009-24

februarie 2010.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea

a reținut în esență următoarele:

Reclamanta a avut calitatea de comisar

șef de poliție, fiind pensionată prin decizia din 03 iunie 2009.

Potrivit art. 27 din O.G. nr. 38/2003,

în forma aflată în vigoare la data emiterii deciziei de pensionare, la încetarea

raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, polițiștii beneficiază pentru activitatea

depusă, în funcție de vechimea efectivă ca militar, polițist, funcționar public

și personal contractual în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului

de Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe,

Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale, precum

și în structurile militare ale Ministerului Justiției, de un ajutor stabilit în

raport cu salariul de bază net avut în luna schimbării poziției de activitate.

La data de 24 februarie 2010, pârâtul a

achitat reclamantei suma de 56.988 RON, reprezentând contravaloarea ajutoarelor

cuvenite la încetarea raporturilor de serviciu, conform prevederilor art. 27 din

O.G. nr. 38/2003, fapt necontestat de reclamantă.

Curtea a observat că pârâtul nu a achitat

sumele respective la data schimbării poziției de activitate, așa cum prevede actul

normativ, ci mult mai târziu.

Astfel, Curtea a apreciat că se impune

actualizarea sumei la care reclamanta este îndreptățită, pârâtul urmând a fi obligat

la plata diferenței rezultate, pentru a acoperi reclamantei prejudiciul provocat

prin plata cu întârziere a drepturilor cuvenite.

Împotriva hotărârii a declarat recurs Ministerul

Administrației și Internelor solicitând a se dispune admiterea recursului astfel

cum a fost formulat, casarea în parte a sentinței civile atacate și rejudecând cauza

să se respingă cererea intimatei-reclamante de actualizare a sumelor achitate de

către instituția recurentă cu rata inflației, ca neîntemeiată.

Se apreciază că soluția instanței de fond

nu este legală, recurentul neputând fi pus în întârziere, deoarece angajarea cheltuielilor

din bugetul aprobat instituției recurente se face numai în limita creditelor bugetare

aprobate, situație în care s-a aflat intimata-reclamantă, respectiv pensionare anticipată,

nefiind o cheltuială ce putea fi prevăzută și inclusă în fondurile aprobate Ministerului

Administrației și Internelor pentru anul 2009.

De asemenea, prin recursul declarat Ministerul

Administrației și Internelor critică hotărârea instanței de fond și în ceea ce privește

actualizarea cu rata inflației a ajutoarelor în valoare de 56.988 RON.

Recursul pârâtului-recurent este nefondat

pentru următoarele considerente:

Reclamanta a avut calitatea de funcționar

public cu statut special, în cadrul Ministerului Administrației și Internelor, iar

la momentul încetării raportului de serviciu cu drept de pensie, conform art. 27

din O.G. nr. 38/2003, avea dreptul la plata unui ajutor calculat în funcție de vechimea

efectivă ca polițist, stabilit în raport cu salariul de bază net avut în luna schimbării

poziției de activitate.

Această categorie de personal este salarizată

în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 360/2002 și O.G. nr. 38/2003. Obiectul

acțiunii îl constituie obligarea ordonatorului principal de credite al Ministerului

Administrației și Internelor să-i acorde reclamantei ajutorul la care are dreptul

conform prevederilor art. 27 din O.U.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte

drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare, respectiv

suma de 56.988 RON, recunoscută de către pârât prin adresa

Direcției Generale Financiare din

cadrul

Ministerului

Administrației și Internelor cu adresa din 03 februarie 2010.

Dreptul în discuție este corelativ obligației

de plată a angajatorului, iar sumele trebuie cuprinse în buget cu această destinație

de ordonatorul principal de credite.

Instanța a pronunțat o hotărâre legală,

interpretând corect prevederile art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 38/2008 în forma

sa de la data

pensionării

reclamantei, care stabilesc dreptul polițiștilor, la încetarea raporturilor de serviciu,

cu drept la pensie de serviciu, de a beneficia pentru fiecare an întreg rămas până

la vârsta limită de pensionare de un ajutor egal cu două salarii de bază nete.

Susținerile recurentului-pârât în sensul

că instituția nu putea fi pusă fi pusă în întârziere întrucât angajarea cheltuielilor

din bugetul aprobat acesteia se face numai în limita creditelor bugetare aprobate,

iar pensionarea anticipată a intimatei-reclamante nu a reprezentat o cheltuială

ce putea fi prevăzută și inclusă în fondurile menționate nu pot fi primite.

Pe de o parte pârâtul-recurent a omis a

aduce în discuție împrejurarea ce a determinat pensionarea anticipată a intimatei-reclamante,

respectiv reorganizarea activității instituției și imposibilitatea angajatorului

de a-i asiguta un post similar funcției deținute, iar pe de altă parte, existența

dreptului la ajutoare astfel cum acesta este prevăzut prin dispozițiile art. 27

din O.G. nr. 38/2003, precum și cuantumul acestora au fost recunoscute de pârâtul-recurent

conform adresei din 03 februarie 2010 a Direcției Generale Financiare din cadrul

Ministerului

Administrației și Internelor

,

fiindu-i achitate, ulterior la data de 24 februarie 2010.

Prin urmare, faptul că au existat impedimente

de ordin financiar care au condus la efectuarea plății cu întârziere în raport cu

data nașterii dreptului reclamantei-intimate nu poate conduce la concluzia că actualizarea

sumei de 56.988 RON cu rata inflației pentru perioada 03 iunie 2009-24

februarie 2010 este nelegală.

Apărările pârâtului recurent vizând insuficiența

fondurilor în buget, nu constituie o apărare de natură a înlătura forța obligatorie

a prevederilor legale ce stabilesc acest drept.

Cât timp legea prevede exact și clar dreptul

la acest ajutor, instituția publică trebuie să-și includă în proiectul de buget

aceste sume, respectiv să facă toate demersurile necesare pentru a obține fondurile

necesare plății tocmai pentru a respecta prevederile Legii nr. 500/2002.

Față de aspectele invocate se constată

că instanța de fond a reținut în mod corect că suma de 56.988 RON, reprezentând

contravaloarea ajutoarelor cuvenite la încetarea raporturilor de serviciu ale intimatei-reclamante,

conform art. 27 din O.G. nr. 27/2003, nu a fost achitată la data schimbării poziției

de activitate la data de 03 iunie 2009 așa cum prevede actul normativ incident,

ci mult mai târziu, la data de 24 februarie 2010, ceea ce impune actualizarea acstei

sume cu indicele de inflație pentru această perioadă.

În concluzie nefiind incidente prevederile

art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ., instanța urmează a respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Administrației și Internelor împotriva sentinței nr. 2908 din 12 aprilie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

29 noiembrie 2011.