ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1550/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta C.L.D. a chemat în judecată Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea acesteia la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, începând cu data de 1 iulie 2006 și până la încetarea raportului de serviciu, actualizate cu indicele de inflație. Tribunalul București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1063 din 17 martie 2009 a respins excepția necompetenței sale materiale și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata drepturilor bănești solicitate.

Împotriva acestei sentințe a declara recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, arătând că în raport de dispozițiile Legii nr. 1/2004 și art. 109, raportat la art. 3 pct. 1 C. proc. civ., cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public cu o autoritate centrală sunt de competența secțiilor de contencios administrativ ale curților de apel. Curtea de Apel București Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal prin decizia civilă nr. 2497 din 30 noiembrie 2009 a admis recursul declarat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a casat sentința recurată și a păstrat cauza spre competentă soluționare, reținând că raporturile de serviciu ale reclamantei sunt încheiate cu o autoritate publică centrală.

Soluționând cauza pe fond, Curtea de Apel București, prin sentința nr. 1751 din 19 aprilie 2010 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă, cu motivarea că în cazul celor două suplimente, legea nu reglementează modalitatea de calcul, angajatorul aflându-se în imposibilitatea de a calcula astfel de sume. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 1 și 304 9 C. proc. civ. Recursul nu a fost depus în termenul prevăzut de lege. Examinând cu prioritate excepția tardivității prezentului recurs, invocată din oficiu , Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite, cu consecința respingerii recursului ca tardiv formulat. Ca regulă, potrivit dispozițiilor art. 301 C. proc.

civ., „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel ”. Aceste prevederi sunt reluate de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, incidente în speță, arătându-se că „hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”. Or, din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a formulat recurs la data de 13 iulie 2010 (fila 2 în dosarul de recurs), în condițiile în care sentința recurată a fost comunicată la data de 9 iunie 2010 (fila 7 în dosarul de fond), iar termenul în care legea procedurală permitea declararea recursului, în cauză, s-a împlinit la data de 25 iunie 2010. În raport de aceste dispoziții, Înalta Curte reține că recurenții-reclamanți nu și-au îndeplinit obligațiile procesuale instituite de dispozițiile legale anterior menționate.

În cauză nu s-a făcut dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. În aceste condiții, Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ. și va respinge prezentul recurs ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.L.D. împotriva sentinței civile nr. 1751 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 martie 2011.