ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1550/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta C.L.D. a

chemat în judecată Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură,

solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea

acesteia la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei

de salarizare, începând cu data de 1 iulie 2006 și până la încetarea raportului

de serviciu, actualizate cu indicele de inflație.

Tribunalul București

– secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1063

din 17 martie 2009 a respins excepția necompetenței sale materiale și excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, a admis acțiunea reclamantei și a

obligat pârâta la plata drepturilor bănești solicitate.

Împotriva acestei

sentințe a declara recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură, arătând că în raport de dispozițiile Legii nr. 1/2004 și art. 109,

raportat la art. 3 pct. 1 C. proc. civ., cauzele care au ca obiect raportul de

serviciu al funcționarului public cu o autoritate centrală sunt de competența

secțiilor de contencios administrativ ale curților de apel.

Curtea de Apel

București Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal prin decizia

civilă nr. 2497 din 30 noiembrie 2009 a admis recursul declarat de pârâta

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a casat sentința recurată și

a păstrat cauza spre competentă soluționare, reținând că raporturile de

serviciu ale reclamantei sunt încheiate cu o autoritate publică centrală.

Soluționând cauza pe

fond, Curtea de Apel București, prin sentința nr. 1751 din 19 aprilie 2010 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă, cu motivarea că în cazul celor două

suplimente, legea nu reglementează modalitatea de calcul, angajatorul

aflându-se în imposibilitatea de a calcula astfel de sume.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304

1

și 304

9

C. proc. civ.

Recursul nu a fost

depus în termenul prevăzut de lege.

Examinând cu

prioritate excepția tardivității prezentului recurs, invocată din oficiu

, Înalta Curte

constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite, cu consecința

respingerii recursului ca tardiv formulat.

Ca regulă, potrivit

dispozițiilor art. 301 C. proc. civ.,

„termenul

de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune

altfel

”.

Aceste

prevederi sunt reluate de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, incidente în speță, arătându-se că „hotărârea

pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile

de la comunicare”.

Or,

din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, Înalta Curte constată că

recurenta-reclamantă a formulat recurs la data de 13 iulie 2010 (fila 2 în

dosarul de recurs), în condițiile în care sentința recurată a fost comunicată

la data de 9 iunie 2010 (fila 7 în dosarul de fond), iar termenul în care legea

procedurală permitea declararea recursului, în cauză, s-a împlinit la data de

25 iunie 2010.

În

raport de aceste dispoziții, Înalta Curte reține că recurenții-reclamanți nu

și-au îndeplinit obligațiile procesuale instituite de dispozițiile legale

anterior menționate.

În

cauză nu s-a făcut dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 103

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

În

aceste condiții, Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 103 alin.

(1) teza I C. proc. civ. și va respinge prezentul recurs ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.L.D. împotriva sentinței civile nr. 1751 din 19 aprilie 2010 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv

formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 martie 2011.