ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2508/2010

I.C.C.J., secția de contencios

administrativ și fiscal, decizia nr. 2508 din 13 mai 2010

Prin sentința nr. 3585 din 29

octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamanții S.F.E., S.N., A.D.C., D.D., V.G., G.A.F., D.M.,

B.R.A., I.A.C., D.R., S.A., B.F., B.E.F., R.M., C.N.G., F.F., F.A., ș.a.,

în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură, prin care solicitau obligarea acesteia

la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25%

din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de

salarizare, în același procent, calculate și plătite începând cu

data pronunțării hotărârii și în continuare, până la

încetarea raporturilor de serviciu, precum și la plata acestora

retroactiv, începând cu data de 01 ianuarie 2004, până la data plății

efective, sume actualizate în raport cu rata inflației.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că,

pentru a fi posibilă calcularea celor două sporuri solicitate de

reclamanți, ca părți componente ale salariului

funcționarilor publici, este necesară existența unor

dispoziții legale în aplicarea art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din

Legea nr. 188/1999, care prevede respectivele sporuri, atribuție ce revine

fie legiuitorului, fie Guvernului României.

Or, reține prima

instanță, până în prezent, nu a fost reglementată

modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază,

iar acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului la plata unor

sume imposibil de calculat.

În acest sens, instanța de fond

a făcut trimitere și la Decizia Curții Constituționale nr. 820/2008, prin care s-a statuat că instanțele judecătorești nu

au competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în

privința acordării efective a unor drepturi prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanții,

invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanții au reiterat argumentele invocate în

fața instanței de fond, arătând, în esență, că de

la apariția Legii nr. 188/1999, prin care au fost prevăzute sporurile

solicitate, pârâtul nu a făcut aplicarea acestora, drepturile respective

tinzând să fie golite de conținut, fără nici o justificare

legală, ceea ce contravine dispozițiilor art. 53 din Constituție.

De asemenea, au arătat recurenții că aplicarea prevederilor

legale invocate ca temei al solicitării drepturilor au fost suspendate

și că această suspendare contravine dispozițiilor art. 16

alin. (1) din Constituție.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat,

după cum se va arăta în continuare.

Într-adevăr, potrivit art. 31

alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (art. 29, în forma inițială a legii),

republicată, cu modificările și completările ulterioare,

pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au

dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime

în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător

treptei de salarizare. Același articol prevede, la alin. (3), că

salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile

legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru

funcționarii publici.

Prin art. 3 din O.G. nr. 6/2007

privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a

altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare

a legii privind sistemul unitar de salarizare, s-a prevăzut că „Gestiunea

sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de

fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare

și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii”.

Or, în raport cu aceste din

urmă dispoziții legale și în lipsa unui act normativ privind salarizarea

unitară a funcționarilor publici, în mod corect a reținut instanța

de fond că nu există bază legală pentru cuantificarea

și acordarea suplimentului postului și a suplimentului

corespunzător treptei de salarizare.

Într-adevăr, pentru a fi

posibilă calcularea acestor două componente ale salariului

funcționarilor publici, este necesară, așa cum corect a

reținut și instanța de fond, fie adoptarea unui act normativ cu

forță juridică de lege, fie adoptarea de către Guvern a unei

hotărâri emise în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999.

Așadar, în condițiile în

care nu este, încă, reglementată modalitatea de calcul a celor

două suplimente la salariul de bază, suntem în prezența unui

drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi

bănești ar însemna obligarea autorității ori a

instituției publice angajatoare la plata unor sume imposibil de calculat

și, în consecință, pronunțarea unei hotărâri

nesusceptibile de executare.

Critica recurenților referitoare

la neconstituționalitatea dispozițiilor de suspendare a prevederilor

legale invocate ca temei al solicitării drepturilor nu va fi

analizată, întrucât argumentul suspendării nu se regăsește printre

considerentele ce au stat la baza pronunțării sentinței atacate.

Pentru motivele arătate,

recursul a fost respins ca nefondat, menținându-se sentința

criticată, ca fiind temeinică și legală.