Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.10.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4471/2009

HOTĂRÂRE
21.10.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4471/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 247 din 26 ianuarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VllI-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții C.A., R.V., S.M., B.M., M.C., C.F., H.L., B.F., C.G., P.D., A.P., P.S., S.V., D.V., I.N., A.R., C.R., C.A., M.O.

și G.P.C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, prin care solicitată obligarea acestuia la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în același procent, calculate și plătite începând cu data pronunțării hotărârii și în continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu, precum și la plata acestora retroactiv, începând cu data de 01 ianuarie 2004, până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că, pentru a fi posibilă calcularea celor două sporuri solicitate de reclamanți, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții legale în aplicarea art. 29 alin. (l) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, care prevede respectivele sporuri, atribuție ce revine fie legiuitorului, fie G.R. Or, reține prima instanță, până în prezent, nu a fost reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, iar acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului la plata unor sume imposibil de calculat. În acest sens, instanța de fond a făcut trimitere și la Decizia Curții Constituționale nr. 820/2008, prin care s-a statuat că instanțele judecătorești nu au competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unor drepturi prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanții, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamanții au arătat, în esență, că de la apariția Legii nr. 188/1999, prin care au fost prevăzute sporurile solicitate, pârâtul nu a făcut aplicarea acestora, drepturile respective tinzând să fie golite de conținut, fără nici o justificare legală, ceea ce contravine dispozițiilor art. 53 din Constituție. De asemenea, au arătat recurenții că aplicarea prevederilor legale invocate ca temei al solicitării drepturilor au fost suspendate și că această suspendare contravine dispozițiilor art. 16 alin. (l) din Constituție.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Într-adevăr, potrivit art. 31 alin. (l) din Legea nr. 188/1999 (art. 29, în forma inițială a legii), republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Același articol prevede, la alin. (3), că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.

Prin art. 3 din O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, s-a prevăzut că „Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii”. Or, în raport cu aceste din urmă dispoziții legale și în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a funcționarilor publici, în mod corect a reținut instanța de fond că nu există bază legală pentru cuantificarea și acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

Într-adevăr, pentru a fi posibilă calcularea acestor două componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară, așa cum corect a reținut și instanța de fond, fie adoptarea unui act normativ cu forță juridică de lege, fie adoptarea de către Guvern a unei hotărâri emise în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999. Așadar, în condițiile în care nu este, încă, reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, suntem în prezența unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi bănești ar însemna obligarea autorității ori a instituției publice angajatoare la plata unor sume imposibil de calculat și, în consecință, pronunțarea unei hotărâri nesusceptibile de executare.

Critica recurenților referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor de suspendare a prevederilor legale invocate ca temei al solicitării drepturilor nu va fi analizată, întrucât argumentul suspendării nu se regăsește printre considerentele ce au stat la baza pronunțării sentinței atacate. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins, ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții C.A., R.V., S.M., B.M., M.C., C.F., H.L., B.F., C.G., P.D., A.P., P.S., S.V., D.V., I.N., A.R., C.R., C.A., M.O. și G.P.C. împotriva sentinței nr. 247 din 26 ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VllI-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2508/2010
I.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 2508 din 13 mai 2010 Prin sentința nr. 3585 din 29 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată,
ÎCCJ 2009-10-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4372/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea precizată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții Z.C.B., I.C., C.C
ÎCCJ 2009-10-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4118/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantele M.T.M., I.L.D. și D.F. au solic
ÎCCJ 2009-04-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1889/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 16 octombrie 2008, reclamantele M.E. și R.A. au chemat în judecată A.N.O.F.M., solicitând obligarea pârâtei la plata su
ÎCCJ 2010-04-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1929/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1863 din 5 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de recla
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă