ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1929/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1863 din 5

mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții

A.M., ș.a., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii,

prin care solicitau obligarea acestuia la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul

postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul

corespunzător treptei de salarizare, în același procent, pentru

perioada în care și-au desfășurat activitatea în cadrul

aparatului propriu al autorității pârâte, actualizate cu indicele inflației

de la data nașterii drepturilor la data plății efective și

pentru viitor.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că,

pentru a fi posibilă calcularea celor două sporuri solicitate de

reclamanți, ca părți componente ale salariului

funcționarilor publici, este necesară existența unor

dispoziții legale în aplicarea art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din

Legea nr. 188/1999, care prevede respectivele sporuri, atribuție ce revine

puterii legiuitoare, căreia instanțele judecătorești nu se

pot substitui.

Or, reține prima

instanță, până în prezent, nu a fost reglementată

modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază,

iar acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului la plata unor

sume calculate arbitrar sau în baza unor criterii care nu sunt prevăzute

de lege.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanții

invocând prevederile art. 304 pct. 4, 8 și 9 și art. 304

1

C.

proc. civ. În motivarea recursului, reclamanții a arătat, în

esență, că dispozițiile legale care prevăd sporurile

solicitate au fost suspendate, nu abrogate, intrând în vigoare după

încetarea perioadei de suspendare, și că instanța de fond

trebuia să constate că normele legale de suspendare a

dispozițiilor legale ce prevăd sporurile respective contravin

prevederilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 și art. 53 din

Constituție.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat,

după cum se va arăta în continuare.

Într-adevăr, potrivit art. 31

alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (art. 29, în forma inițială a legii),

republicată, cu modificările și completările ulterioare,

pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au

dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime

în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător

treptei de salarizare. Același articol prevede, la alin. (3), că

salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile

legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru

funcționarii publici.

Prin art. 3 din O.G. nr. 6/2007

privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a

altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare

a legii privind sistemul unitar de salarizare, s-a prevăzut că „Gestiunea

sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare

ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și

în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii”.

Or, în raport cu aceste din

urmă dispoziții legale și în lipsa unui act normativ privind

salarizarea unitară a funcționarilor publici, în mod corect a

reținut instanța de fond că nu există bază legală

pentru cuantificarea și acordarea suplimentului postului și a

suplimentului corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada

menționată de reclamanți.

Într-adevăr, pentru a fi

posibilă calcularea acestor două componente ale salariului

funcționarilor publici, este necesară fie adoptarea unui act normativ

cu forță juridică de lege, fie adoptarea de către Guvern a unei

hotărâri emise în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999,

ceea ce, în speță, pentru perioada pentru care recurenții solicită

acordarea drepturilor, nu s-a întâmplat.

Așadar, în condițiile în

care nu este, încă, reglementată modalitatea de calcul a celor

două suplimente la salariul de bază, suntem în prezența unui drept

virtual iar acordarea acestor drepturi bănești ar însemna obligarea

autorității ori a instituției publice angajatoare la plata unor

sume imposibil de calculat și, în consecință, pronunțarea

unei hotărâri nesusceptibile de executare.

Pentru motivele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința

criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanții A.M., ș.a., împotriva

sentinței nr. 1863 din 5 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 aprilie 2010.