ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1929/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1863 din 5 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții A.M., ș.a., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin care solicitau obligarea acestuia la plata sumelor de bani reprezentând suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în același procent, pentru perioada în care și-au desfășurat activitatea în cadrul aparatului propriu al autorității pârâte, actualizate cu indicele inflației de la data nașterii drepturilor la data plății efective și pentru viitor.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că, pentru a fi posibilă calcularea celor două sporuri solicitate de reclamanți, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții legale în aplicarea art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, care prevede respectivele sporuri, atribuție ce revine puterii legiuitoare, căreia instanțele judecătorești nu se pot substitui. Or, reține prima instanță, până în prezent, nu a fost reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, iar acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului la plata unor sume calculate arbitrar sau în baza unor criterii care nu sunt prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanții invocând prevederile art. 304 pct. 4, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamanții a arătat, în esență, că dispozițiile legale care prevăd sporurile solicitate au fost suspendate, nu abrogate, intrând în vigoare după încetarea perioadei de suspendare, și că instanța de fond trebuia să constate că normele legale de suspendare a dispozițiilor legale ce prevăd sporurile respective contravin prevederilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 și art. 53 din Constituție. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Într-adevăr, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (art. 29, în forma inițială a legii), republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Același articol prevede, la alin. (3), că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici. Prin art. 3 din O.G.

nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, s-a prevăzut că „Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii”. Or, în raport cu aceste din urmă dispoziții legale și în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a funcționarilor publici, în mod corect a reținut instanța de fond că nu există bază legală pentru cuantificarea și acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada menționată de reclamanți.

Într-adevăr, pentru a fi posibilă calcularea acestor două componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară fie adoptarea unui act normativ cu forță juridică de lege, fie adoptarea de către Guvern a unei hotărâri emise în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999, ceea ce, în speță, pentru perioada pentru care recurenții solicită acordarea drepturilor, nu s-a întâmplat. Așadar, în condițiile în care nu este, încă, reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, suntem în prezența unui drept virtual iar acordarea acestor drepturi bănești ar însemna obligarea autorității ori a instituției publice angajatoare la plata unor sume imposibil de calculat și, în consecință, pronunțarea unei hotărâri nesusceptibile de executare.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții A.M., ș.a., împotriva sentinței nr. 1863 din 5 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal , ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2010.