ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3238/2010

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanții C.T.A., G.I.M., S.M.M., I.G., L.I.G. au

solicitat în contradictoriu cu pârâtul I.N.S. obligarea acestuia la plata

suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul

corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază,

sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului,

respectiv 1 ianuarie 2004 și până la data plății efective. Au mai solicitat

reclamanții și obligarea pârâtului la plata sporului de stabilitate aferent

anilor 2005-2006 în conformitate cu art. 4 indice 1 din O.G. nr. 9/1992, sume

calculate și actualizate conform indicelui de inflație la data plății.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că până în prezent nu au beneficiat de

suplimentul postului și suplimentul gradului, întrucât aplicarea acestor

prevederi normative exprese a fost suspendată succesiv pentru anul 2005 prin

art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a

altor drepturi ale funcționarilor publici și pentru anul 2006 prin art. 148 din

O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi

ale funcționarilor publici.

Mai arată

reclamații, că art. 29 din Legea nr. 188/1999, devenit ulterior art. 31 astfel

cum a fost modificat și completat, prevede că: „Pentru activitatea desfășurată,

funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază,

sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.

Pentru anul

2007 și 2008 această suspendare nu a mai fost menținută.

Prin sentința

nr. 4.011 din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel București a respins ca

nefondată acțiunea formulată de reclamanții C.T.A., G.I.M., S.M.M., I.G.,

L.I.G.

Pentru a

hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, că pentru a fi posibilă

calcularea celor două suplimente a căror acordarea o solicită reclamanții, ca

părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența

unor dispoziții legale date în aplicarea art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din

Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării

unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul

promovării unei hotărâri date în executarea dispozițiilor legale menționate.

Constată

Curtea, că în prezent nu a fost reglementată modalitatea de calcul a celor două

suplimente, iar acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului la

plata unor sume de bani imposibil de calculat.

În ceea ce

privește sporul de stabilitate prevăzut de dispozițiile art. 4 indice 1 din

O.G. nr. 9/1992, Curtea a constatat că prin adresa din 28 septembrie 2009,

reclamanții au primit plata sporului de stabilitate aferent anilor 2005 și

2006.

Împotriva

sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta L.I.G.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, conform art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea

căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că neplata de către

I.N.S. a sporurilor solicitate nu are suport legal, iar suspendarea acordării

acestora nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, pentru că

aceasta ar însemna însăși înlăturarea acestui drept.

A mai arătat

reclamanta, că neplata acestor drepturi contravine dispozițiilor art. 53 și

art. 44 din Constituția României și art. 1 din protocolul adițional nr. 1 la C.E.D.O.

Analizând

cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., precum și cu reglementările incidente cauzei, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit art.

31 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată,

cu modificările și completările ulterioare:

„Art. 31. -

(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii – publici au dreptul la un

salariu compus din:

- salariul de

bază;

- sporul

pentru vechime în muncă;

- suplimentul

postului;

- suplimentul

corespunzător treptei de salarizare.

Funcționarii

publici beneficiază de prime și alte drepturi salariate, în condițiile legii.

Salarizarea

funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind

stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".

Dispozițiile

referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de

salarizare au fost suspendate în perioada 2004-2006, prin ordonanța de urgență

privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale

funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări

prin Legea nr. 76/2005, și prin O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea

drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru

anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

Este adevărat

că, potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică

legislativă pentru elaborarea actelor normative, „la expirarea duratei de

suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de

drept în vigoare", însă, dreptul la salariu al funcționarilor publici este

reglementat în secțiunea I din Capitolul 5 intitulat „Drepturi și

îndatoriri" din Legea nr. 188/1999, iar potrivit art. 31 alin. (3) din

aceeași lege, salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind

stabilirea sistemului unitar de salarizare.

Or, în

reglementările drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor

publici în vigoare pentru perioada în care recurenta-reclamantă solicită plata

drepturilor în calitate de funcționar public în cadrul I.N.S., nu a fost

prevăzut nici suplimentul postului și nici suplimentul corespunzător treptei de

salarizare.

Astfel fiind,

a admite teza reclamanților și a obliga autoritatea să Ie acorde suplimentul

postului și suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% pentru fiecare

supliment începând cu 1 ianuarie 2004 și până la data plății efective, ar

însemna ca instanța, în lipsa unor reglementări și criterii legale, să

stabilească procentual cuantumul celor două sporuri.

Or, o

asemenea situație echivalează cu depășirea limitelor puterii judecătorești,

limitate constituțional la aplicarea dreptului pozitiv și substituirea

autorității judecătorești în rolul ce revine puterii legislative, în speță de a

adapta legea de salarizare a funcționarilor publici.

Cu privire la

incidența art. 1 din protocolul adițional nr. 1 la C.E.D.O., Înalta Curte reține

că în jurisprudența C.E.D.O. s-a reținut, cu valoare de principiu, că

drepturile de creanță constituie un bun în sensul art. 1 din protocolul

adițional la C.E.D.O., însă, mergând mai departe, C.E.D.O. a reținut că „o

creanță nu poate fi considerată bun în sensul art. 1 din protocolul nr. 1 decât

dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în

puterea lucrului judecat" (C.E.D.O., decizia din 18 octombrie 2002, cauza

F.M.G. și alții împotriva Spaniei).

În cauză,

dreptul solicitat de reclamanți la plata suplimentului postului și a

suplimentului corespunzător treptei de salarizare, într-un cuantum care nu își

găsește o justificare legală, nu reprezintă, în sensul jurisprudenței C.E.D.O.,

o creanță care să poată fi calificată drept „bun" în sensul art. 1 din protocolul

nr. 1 la C.E.D.O.

Referitor la

sporul de stabilitate prevăzut de dispozițiile art. 41 din O.G. nr. 9/1992, în

mod corect s-a reținut că prin adresa din 28 septembrie 2009 reclamanții au

primit plata sporului de stabilitate aferent anilor 2005-2006, astfel că nu pot

fi reținute criticile recurentei.

Având în

vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de L.I.G., împotriva sentinței nr. 4.011 din 18 noiembrie

2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 18 iunie 2010.