ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5479/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A.L., A.V.B.E.C., B.E., C.G.O., C.M., D.A.M., F.E., G.L., I.N., L.C., M.A.Șt., M.R.A., M.R., P.C.M., S.P., S.D., S.V., S.A., U.I., V.L., G.R., G.G., B.O.R., A.R. au solicitat în contradictoriu cu pârâții A.N.V. și Ministerul Finanțelor Publice obligarea A.N.V. la plata suplimentului postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25 % din salariul de bază, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, respectiv 1 ianuarie 2004 și până la data plății efective.

De asemenea, s-a solicitat obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare pentru plata sumelor. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că până în prezent nu au beneficiat de suplimentul postului și suplimentul gradului, întrucât aplicarea acestor prevederi normative exprese a fost suspendată succesiv pentru anul 2005 prin art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici și pentru anul 2006 prin art. 148 din O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici. Mai arată reclamații, că art. 29 din Legea nr. 188/1999, devenit ulterior art. 31 astfel cum a fost modificat și completat, prevede că: „Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului”.

Pârâta A.N.V. a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru anii 2004 și 2005 și lipsa calității procesuale pasive pentru capătul 3 de cerere. Prin sentința nr. 2158 din 26 mai 2009, Curtea de Apel București a respins excepția prescripției și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta A.N.V., iar pe fond a respins acțiunea ca neîntemeiată. Cu privire la excepția prescripției, Curtea a constatat că drepturile reglementate de art. 31 din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate până la data de 31 decembrie 2006 prin O.G. nr. 2/2006 astfel încât doar după această dată începe să curgă termenul de prescripție. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive pentru capătul 3 de cerere, Curtea a constatat că acest capăt nu a fost formulat de către reclamanți în contradictoriu cu A.N.

V., astfel încât nu se pune problema unei lipse a calității procesuale pasive a unui pârât cât timp capătul respectiv de cerere nu a fost formulat în contradictoriu cu acel pârât. Pe fondul cauzei, Curtea de Apel a reținut, în esență, că pentru a fi posibilă calcularea celor două suplimente a căror acordarea o solicită reclamanții, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții legale date în aplicarea art. 29 alin. (l) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea dispozițiilor legale menționate.

Constată Curtea, că în prezent nu a fost reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente, iar acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs reclamanții A.L., A.V.B.E.C., B.E., C.G.O., C.M., D.A.M., F.E., G.L., I.N., L.C., M.A.Șt., M.R.A., M.R., P.C.M., S.P., S.D., S.V., S.A., U.I., V.L., G.R., G.G., B.O.R., A.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie conform art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenții-reclamanți au arătat, în esență, că neplata de către autoritatea administrativă a sporurilor solicitate nu are suport legal, iar suspendarea acordării acestora nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, pentru că aceasta ar însemna însăși înlăturarea acestui drept.

De asemenea, acțiunea nu poate fi respinsă pe considerentul că autoritatea administrativă nu a pus în aplicare o normă legală în vigoare din moment ce însăși lipsa de acțiune a acestei autorități a determinat formularea cererii de chemare în judecată. Astfel, apare ca total inechitabilă sancționarea funcționarului public, de drepturile salariale ce i se cuvin în temeiul legii, avându-se în vedere culpa exclusivă a autorității publice constând în refuzul de pune în aplicare și implicit, de a respecta oi dispoziție legală imperativă aflată în vigoare. Au mai arătat reclamanții, că neplata acestor drepturi contravine dispozițiilor art. 53 și art. 44 din Constituția României și art. l din Protocolul Adițional nr. l la C.E.D.O.

Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., precum și cu reglementările incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare. Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „Art. 31. - (1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: - salariul de baza; - sporul pentru vechime în muncă; - suplimentul postului; - suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariate, în condițiile legii.

Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici". Dispozițiile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate, în perioada 2004 - 2006, prin O.U.G. privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

Este adevărat că, potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare”, însă, dreptul la salariu al funcționarilor publici este reglementat în Secțiunea I din Capitolul 5 intitulat „Drepturi și îndatoriri” din Legea nr. 188/1999, iar potrivit art. 31 alin. (3) din aceeași lege, salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare. Or, în reglementările drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici în vigoare pentru perioada în care recurenții-reclamanți solicită plata drepturilor în calitate de funcționari publici în cadrul Ministerului pentru Relația cu Parlamentul, nu a fost prevăzut nici suplimentul postului și nici suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Astfel fiind, a admite teza reclamanților și a obliga autoritatea să Ie acorde suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25 % pentru fiecare supliment începând cu 01 ianuarie 2004 și până la data plății efective, ar însemna ca instanța, în lipsa unor reglementări și criterii legale, să stabilească procentual cuantumul celor două sporuri. Or, o asemenea situație echivalează cu depășirea limitelor puterii judecătorești, limitate constituțional la aplicarea dreptului pozitiv și substituirea autorității judecătorești în rolul ce revine puterii legislative, în speță de a adapta legea de salarizare a funcționarilor publici. Cu privire la incidența art. l din Protocolul adițional nr. l la C.E.D.O., Înalta Curte reține că în jurisprudența C.E.D.O.

s-a reținut, cu valoare de principiu, că drepturile de creanță constituie un bun în sensul art. l din Protocolul adițional la C.E.D.O., însă, mergând mai departe, C.E.D.O. a reținut că „o creanță nu poate fi considerată bun în sensul art. l din Protocolul nr. l decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat”. În cauză, dreptul solicitat de reclamanți la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, într-un cuantum care nu își găsește o justificare legală, nu reprezintă, în sensul jurisprudenței C.E.D.O., o creanță care să poată fi calificată drept „bun” în sensul art. l din Protocolul nr. l la C.E.D.O.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (l) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.L., A.V., B.E.C., B.E., C.G.O., C.M., D.A.M., F.E., G.L., I.N., L.C., M.A.Șt., M.R.A., M.R., P.C.M., S.P., S.D., S.V., S.A., U.I., V.L., G.R., G.G., B.O.R., A.R. împotriva sentinței nr. 2158 din 26 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2009.