ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5685/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantele O.N.C., T.C.L.

și G.V., funcționari publici în cadrul Agenției Naționale pentru Romi, au chemat în judecată această pârâtă, solicitând obligarea sa la plata sumelor de bani reprezentând: 1. Suplimentul postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c), d) din Legea nr. 188/1999, retroactiv (din data de 04 decembrie 2007 pentru prima reclamantă, 08 august 2005 pentru a doua, și 23 august 2005 pentru a treia) și până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data efectuării plății efective, pentru fiecare; 2. Suplimentului postului, în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, calculate și plătite, începând cu data pronunțării hotărârii și în continuare, până la încetarea raporturilor de muncă.

În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că deși potrivit art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, beneficiază de aceste suplimente, până în prezent nu au beneficiat efectiv de ele, aplicarea acestor dispoziții fiind suspendate prin O.U.G. nr. 92/2004, O.U.G. nr. 2/2004, iar pentru anii 2007-2008, această suspendare nu a mai operat, totuși în mod nelegal le-a fost restrâns exercițiul acestui drept. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 757 din 25 februarie 2009, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantele O.N.C., T.C.L. și G.V. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că textele de lege indicate de reclamante reglementează doar o vocație în privința obținerii suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare, iar nu drepturi care să poată fi exercitate efectiv.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs reclamantele. Recurentele au susținut, în esență, că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, întrucât art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici prevede un drept concret la un salariu compus din salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă; suplimentul postului și suplimentul gradului, iar nu doar vocația de a obține un salariu format din toate cele 4 element indicate în textul de lege. Au mai susținut și faptul că nestabilirea unor criterii concrete de determinare a cuantumului drepturilor salariale încalcă caracterul de stat de drept prevăzut de art. 1 alin. (3) din Constituția României, cât și art. 44 din Constituție și a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Lipsa caracterului cert al creanței, susțin recurentele, nu este de natură să ducă la concluzia că nu ar avea un „bun” în înțelesul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Într-adevăr, potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (art. 29, în forma inițială a legii), republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Același articol prevede, la alin. (3), că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici. Prin art. 3 din O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare, s-a prevăzut că „Gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii”. Or, în raport cu aceste din urmă dispoziții legale și în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a funcționarilor publici, în mod corect a reținut instanța de fond că nu există bază legală pentru cuantificarea și acordarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

Într-adevăr, pentru a fi posibilă calcularea acestor două componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară, așa cum corect a reținut și instanța de fond, fie adoptarea unui act normativ cu forță juridică de lege, fie adoptarea de către Guvern a unei hotărâri emise în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999. Așadar, în condițiile în care nu este, încă, reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, suntem în prezența unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi bănești ar însemna obligarea autorității ori a instituției publice angajatoare la plata unor sume imposibil de calculat și, în consecință, pronunțarea unei hotărâri nesusceptibile de executare.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de O.N.C., T.C.L. și G.V. împotriva sentinței civile nr. 757 din 25 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2009.