ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4882/2009

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sectia a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanții A.M., A.I., B.G., B.M.L., C.M., C.E.R., C.M.,

D.V., D.D., F.E., G.S., G.A., I.G., I.F.M. (M.) Ș., P.M., P.D.C., S.V., S.P.G.,

S.R., U.L., D.N., C.V., C.M.A. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești obligarea acestuia la plata

suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul

corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază,

sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului

fiecăruia dintre reclamanți și până la data plății efective, și pentru viitor,

și daunele interese aferente potrivit art. 161 alin. (4) din C. muncii.

În

motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că până în prezent nu au beneficiat de

suplimentul postului și suplimentul gradului, întrucât aplicarea acestor

prevederi normative exprese a fost suspendată succesiv pentru anul 2005 prin

art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a

altor drepturi ale funcționarilor publici și pentru anul 2006 prin art. 148 din

O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi

ale funcționarilor publici.

Mai arată

reclamații, că art. 29 din Legea nr. 188/1999, devenit ulterior art. 31 astfel

cum a fost modificat și completat, prevede că: „Pentru activitatea desfășurată,

funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază,

sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.

Pentru

anul 2007 și 2008 această suspendare nu a mai fost menținută.

Prin

sentința nr. 1872 din 5 mai 2009 Curtea de Apel București a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții A.M., A.I., B.G., B. M.L., C.M.,

C.E.R., M.C., D.V., D.D., F.E., G.S., G.A., I.G., I.F.M. (M.) Ș., P.M., P.D.C.,

S.V., S.P.G., S.R., U.L., D.N., C.V., C.M.A.

Pentru a

hotărî astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, că pentru a fi posibilă

calcularea celor două suplimente a căror acordarea o solicită reclamanții, ca

părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența

unor dispoziții legale date în aplicarea art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din

Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării

unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul

promovării unei hotărâri date în executarea dispozițiilor legale menționate.

Constată

Curtea, că în prezent nu a fost reglementată modalitatea de calcul a celor două

suplimente, iar acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului la

plata unor sume de bani imposibil de calculat.

Împotriva

sentinței pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs reclamanții

A.M., A.I., B.G., B.M.L., C.M., C.E.R., M.C., D.V., D.D., F.E., G.S., G.A., I.G.,

I.F.M. (M.) Ș., P.M., P.D.C., S.V., S.P.G., S.R., U.L., D.N., C.V., C.M.A.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie conform art. 304

1

C.

proc. civ.

În

motivarea

căii de atac, recurenții-reclamanți au arătat, în esență, că neplata de către

autoritatea administrației publice centrale a sporurilor solicitate nu are

suport legal, iar suspendarea acordării acestora nu se poate transforma într-o

măsură cu caracter permanent, pentru că aceasta ar însemna însăși înlăturarea

acestui drept.

Au mai

arătat reclamanții, că neplata acestor drepturi contravine dispozițiilor art.

53 și art. 44 din Constituția României și art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1

la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând

cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., precum și cu reglementările incidente cauzei, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Potrivit

art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,

republicată, cu modificările și completările ulterioare:

„Art.31. -

(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici

au dreptul

la un salariu compus din:

- salariul

de bază;

- sporul

pentru vechime în muncă;

- suplimentul

postului;

- suplimentul

corespunzător treptei de salarizare.

Funcționarii

publici beneficiază de prime și alte drepturi salariate, în condițiile legii. Salarizarea

funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind

stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici".

Dispozițiile

referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de

salarizare au fost suspendate în perioada 2004-2006, prin O.U.G. privind

reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor

publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.

76/2005, și prin O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și

a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

Este

adevărat că, potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele

de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „la expirarea

duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare

reintră de drept în vigoare", însă, dreptul la salariu al funcționarilor

publici este reglementat în Secțiunea I din Capitolul 5 intitulat „Drepturi și

îndatoriri" din Legea nr. 188/1999, iar potrivit art. 31 alin. (3) din

aceeași lege, salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind

stabilirea sistemului unitar de salarizare.

Or, în

reglementările drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor

publici în vigoare pentru perioada în care recurenții-reclamanți solicită plata

drepturilor în calitate de funcționari publici în cadrul Ministerului Justiției

și Libertăților

Cetățenești, nu a fost prevăzut nici

suplimentul postului și nici suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Astfel

fiind, a admite teza reclamanților și a obliga autoritatea să Ie acorde

suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25%

pentru fiecare supliment de la data nașterii dreptului și până la data plății

efective, ar însemna ca instanța, în lipsa unor reglementări și criterii

legale, să stabilească procentual cuantumul celor două sporuri.

Or, o

asemenea situație echivalează cu depășirea limitelor puterii judecătorești,

limitate constituțional la aplicarea dreptului pozitiv și substituirea

autorității judecătorești în rolul ce revine puterii legislative, în speță de a

adapta legea de salarizare a funcționarilor publici.

Cu privire

la incidența art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că în jurisprudenta CEDO s-a reținut,

cu valoare de principiu, că drepturile de creanță constituie un bun în sensul

art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

însă, mergând mai departe, CEDO a reținut că „o creanță nu poate fi considerată

bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât dacă ea a fost constatată sau

stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat"

(CEDO, decizia din 18 octombrie 2002, cauza Fernandez-Molina Gonzales și alții

împotriva Spaniei).

În

cauză,

dreptul solicitat de reclamanți la plata suplimentului postului și a

suplimentului corespunzător treptei de salarizare, într-un cuantum care nu își

găsește o justificare legală, nu reprezintă, în sensul jurisprudenței CEDO, o

creanță care să poată fi calificată drept „bun" în sensul art. 1 din

Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Având în

vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de A.M., A.I., B.G., B.M.L., C.M., C.E.R., M.C., D.V., D.D.,

F.E., G.S., G.A., I.G., I.F.M. (M.) Ș., P.M., P.D.C., S.V., S.P.G., S.R., U.L.,

D.N., C.V., C.M.A. împotriva sentinței nr. 1872 din 5 mai 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2009.