ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4882/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sectia a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A.M., A.I., B.G., B.M.L., C.M., C.E.R., C.M., D.V., D.D., F.E., G.S., G.A., I.G., I.F.M. (M.) Ș., P.M., P.D.C., S.V., S.P.G., S.R., U.L., D.N., C.V., C.M.A. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești obligarea acestuia la plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului fiecăruia dintre reclamanți și până la data plății efective, și pentru viitor, și daunele interese aferente potrivit art. 161 alin. (4) din C. muncii.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că până în prezent nu au beneficiat de suplimentul postului și suplimentul gradului, întrucât aplicarea acestor prevederi normative exprese a fost suspendată succesiv pentru anul 2005 prin art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici și pentru anul 2006 prin art. 148 din O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici. Mai arată reclamații, că art. 29 din Legea nr. 188/1999, devenit ulterior art. 31 astfel cum a fost modificat și completat, prevede că: „Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului.

Pentru anul 2007 și 2008 această suspendare nu a mai fost menținută. Prin sentința nr. 1872 din 5 mai 2009 Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții A.M., A.I., B.G., B. M.L., C.M., C.E.R., M.C., D.V., D.D., F.E., G.S., G.A., I.G., I.F.M. (M.) Ș., P.M., P.D.C., S.V., S.P.G., S.R., U.L., D.N., C.V., C.M.A. Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, că pentru a fi posibilă calcularea celor două suplimente a căror acordarea o solicită reclamanții, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții legale date în aplicarea art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie legiuitorului, în cazul promovării unui act normativ cu forță juridică de lege, fie Guvernului, în cazul promovării unei hotărâri date în executarea dispozițiilor legale menționate.

Constată Curtea, că în prezent nu a fost reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente, iar acordarea acestor drepturi presupune obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs reclamanții A.M., A.I., B.G., B.M.L., C.M., C.E.R., M.C., D.V., D.D., F.E., G.S., G.A., I.G., I.F.M. (M.) Ș., P.M., P.D.C., S.V., S.P.G., S.R., U.L., D.N., C.V., C.M.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie conform art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenții-reclamanți au arătat, în esență, că neplata de către autoritatea administrației publice centrale a sporurilor solicitate nu are suport legal, iar suspendarea acordării acestora nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, pentru că aceasta ar însemna însăși înlăturarea acestui drept.

Au mai arătat reclamanții, că neplata acestor drepturi contravine dispozițiilor art. 53 și art. 44 din Constituția României și art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., precum și cu reglementările incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare. Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „Art.31. - (1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: - salariul de bază; - sporul pentru vechime în muncă; - suplimentul postului; - suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariate, în condițiile legii. Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici". Dispozițiile referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate în perioada 2004-2006, prin O.U.G. privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005, și prin O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417/2006.

Este adevărat că, potrivit art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare", însă, dreptul la salariu al funcționarilor publici este reglementat în Secțiunea I din Capitolul 5 intitulat „Drepturi și îndatoriri" din Legea nr. 188/1999, iar potrivit art. 31 alin. (3) din aceeași lege, salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare. Or, în reglementările drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici în vigoare pentru perioada în care recurenții-reclamanți solicită plata drepturilor în calitate de funcționari publici în cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, nu a fost prevăzut nici suplimentul postului și nici suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Astfel fiind, a admite teza reclamanților și a obliga autoritatea să Ie acorde suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% pentru fiecare supliment de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, ar însemna ca instanța, în lipsa unor reglementări și criterii legale, să stabilească procentual cuantumul celor două sporuri. Or, o asemenea situație echivalează cu depășirea limitelor puterii judecătorești, limitate constituțional la aplicarea dreptului pozitiv și substituirea autorității judecătorești în rolul ce revine puterii legislative, în speță de a adapta legea de salarizare a funcționarilor publici.

Cu privire la incidența art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că în jurisprudenta CEDO s-a reținut, cu valoare de principiu, că drepturile de creanță constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, însă, mergând mai departe, CEDO a reținut că „o creanță nu poate fi considerată bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 decât dacă ea a fost constatată sau stabilită printr-o decizie judiciară trecută în puterea lucrului judecat" (CEDO, decizia din 18 octombrie 2002, cauza Fernandez-Molina Gonzales și alții împotriva Spaniei).

În cauză, dreptul solicitat de reclamanți la plata suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, într-un cuantum care nu își găsește o justificare legală, nu reprezintă, în sensul jurisprudenței CEDO, o creanță care să poată fi calificată drept „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.M., A.I., B.G., B.M.L., C.M., C.E.R., M.C., D.V., D.D., F.E., G.S., G.A., I.G., I.F.M. (M.) Ș., P.M., P.D.C., S.V., S.P.G., S.R., U.L., D.N., C.V., C.M.A. împotriva sentinței nr. 1872 din 5 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2009.