ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1600/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1600/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 27 mai 2009 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, contestatorii B.T.A. și B.M.A. au formulat, în contradictoriu cu intimații L.D.N., SC R. SRL, Statul Român prin Consiliul local al municipiului Timișoara și Primarul municipiului Timișoara, Consiliul local al municipiului Timișoara, contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 5479 din 12 mai 2009 a acestei instanțe. S-a arătat că motivele contestației în anulare urmează să fie indicate după motivarea deciziei ce face obiectul căii de atac. Ulterior, fără să mai fie depuse motivele exercitării căii de atac, contestatorii au arătat că renunță la judecata acesteia.
În consecință, dând eficiență principiului disponibilității și reținând incidența prevederilor art. 246 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să ia act de renunțarea la judecata contestației în anulare. În temeiul art. 246 alin. (3) C. proc. civ., cu referire la art. 274 alin. (3) C. proc. civ., contestatorii vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată către intimata SC R. SRL (cheltuieli reduse la cele de transport și cazare, având în vedere că prestația de avocat s-a redus la prezența acestuia în instanță la un termen de judecată, când pricina a fost amânată pentru nedepunerea motivelor contestației în anulare).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Ia act de renunțarea la judecata contestației în anulare formulată de B.M.A. și B.T.A. împotriva deciziei nr. 5479 din 12 mai 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Obligă pe contestatori la 2134,96 lei cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă, către intimata SC R. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 10 martie 2010.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.