ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6599/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 8141 din 17 noiembrie 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, au fost respinse, ca

nefondate, recursurile declarate de pârâții Primarul municipiului Timișoara și

Primăria municipiului Timișoara și intervenienții I.B.L.F. și I.F.B. împotriva

Deciziei civile nr. 460/A din 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara,

secția civilă.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare Consiliul local al municipiului

Timișoara, invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ. și solicitând anularea

hotărârii, iar în urma rejudecării recursului, admiterea acestuia, în sensul

casării deciziei curții de apel și trimiterii cauzei spre rejudecare, iar în

subsidiar, modificarea deciziei și, pe fond, respingerea cererii de chemare în

judecată.

În motivarea

contestației în anulare, se arată că instanța de recurs nu a cercetat motivul

de recurs privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (2) și (10)

din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu l-a analizat și nici nu a motivat care

sunt considerentele pentru care nu ar fi fost aplicabil în speță. Mai mult

decât atât, susține contestatorul, instanța nu a luat deloc în discuție

incidența acestui text de lege, nefăcând nicio referire la dispozițiile legale

imperative ale acestuia.

Totodată, arată

contestatorul, dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greșeli materiale,

fiind vorba de o evidentă greșeală faptică a instanței de recurs, în sensul

neobservării existenței unor anumite elemente în conținutul dosarului. Astfel,

greșeala materială a fost indusă instanței de expertiza efectuată în cauză, ce

nu este conformă cu realitatea, precum și de faptul neobservării la dosar a

unor elemente și date de natură a fi condus la o altă soluție, cum ar fi adresa

emisă de S.C. C.L.T.C. S.A. Timișoara.

Analizând contestația

în anulare, prin raportare la criticile arătate de contestator și la motivele

de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, pentru

următoarele considerente:

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac prin care se solicită instanței care

a pronunțat hotărârea atacată să își desființeze propria hotărâre în cazurile

și în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.

Potrivit

dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de

recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este

rezultatul unor greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau

admițându-l numai în partea omisă din greșeală să cerceteze vreunul din

motivele de casare.

Motivul contestației

în anulare specială, reglementat de dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ., privind neanalizarea unui motiv de recurs, nu subzistă în cauză.

Contestatoarea

susține că instanța de recurs nu a cercetat motivul de recurs privind incidența

în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (2) și (10) din Legea nr. 10/2001, în

sensul că nu l-a analizat și nici nu a motivat care sunt considerentele pentru

care nu ar fi fost aplicabil în speță.

Se constată că, în

analiza unui motiv de recurs, instanța de control judiciar extraordinar nu este

obligată să răspundă detaliat la fiecare argument al părții, într-o examinare

exhaustivă, ci poate cerceta motivul de recurs printr-o interpretare de

principiu, unitară, așa cum s-a procedat în speță, din analiza amănunțită a

celorlalte motive, strâns legate de deslușirea corectă a raportului juridic

dedus judecății, reținându-se criteriile obiective pe baza cărora instanța de

recurs a pronunțat soluția.

Neîntemeiat este și

motivul reglementat de dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., referitor

la faptul că, în opinia contestatorului, dezlegarea dată pricinii este

rezultatul unei greșeli materiale, în sensul neobservării existenței unor

anumite elemente în conținutul dosarului.

În realitate,

contestatorul este nemulțumit de modul cum a fost soluționat recursul, dar pe

calea contestației în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de

judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor

dispoziții legale, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac de

retractare.

Fiind un text de

excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie să fie interpretată

extensiv. Instituind acest motiv de contestație în anulare legiuitorul a avut

în vedere greșelile materiale cu caracter procedural pe care instanța le-a comis

prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale

importante. O asemenea eroare trebuie să fie evidentă și să fie în legătură cu

aspectele formale ale judecății.

Greșeala materială nu

trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanța ar fi înțeles să

interpreteze un text de lege sau o probă, pentru că altfel s-ar ajunge, pe o

cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiași recurs.

Or, tocmai acest

aspect este invocat de contestator, în sensul că greșeala materială a fost indusă

instanței de expertiza efectuată în cauză, ce nu este conformă cu realitatea,

precum și de faptul neobservării la dosar a unor elemente și date de natură a

fi condus la o altă soluție, cum ar fi adresa emisă de S.C. C.L.T.C. S.A.

Timișoara.

Având în vedere

considerentele expuse, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

Văzând dispozițiile

art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligat contestatorul la 1.000 RON

cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ., către intimatul

S.V.

Referitor la

onorariile avocaților, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.,

judecătorii au dreptul să le mărească sau să le micșoreze, potrivit cu cele

prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat

că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca

îndeplinită de avocat.

În cauză, cuantumul

cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat (3.000 RON),

solicitat de intimatul S.V., raportat la complexitatea pricinii, numărul

termenelor acordate (un singur termen de judecată) și activitatea avocatului

care l-a asistat pe parcursul procesului, este unul exagerat și nejustificat,

motiv pentru care se impune aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatorul Consiliul local al municipiului Timișoara

împotriva Deciziei nr. 8141 din 17 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă.

Obligă contestatorul

la 1.000 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., către intimatul S.V.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 octombrie 2012.

Procesat de GGC - CL