ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 225/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 8141 din 17 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, au fost respinse, ca nefondate,

recursurile declarate de pârâții Primarul municipiului Timișoara și Primăria

municipiului Timișoara și intervenienții I.B.L.F. și I.F.B. împotriva deciziei

civile nr. 460/ A din 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Împotriva acestei

decizii au formulat contestație în anulare I.B.L.F. și I.F.M., invocând

dispozițiile art. 318 teza I și a II-a C. proc. civ. și solicitând anularea

hotărârii, iar în urma rejudecării recursului, admiterea acestuia, în sensul

casării deciziei curții de apel și trimiterii cauzei spre rejudecare, iar în

subsidiar, modificarea deciziei și, pe fond, respingerea cererii de chemare în

judecată.

În motivarea

contestației în anulare, se arată că instanța de recurs nu a cercetat motivul

de recurs privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (2) și 10

din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu l-a analizat și nici nu a motivat care

sunt considerentele pentru care nu ar fi fost aplicabil în speță. Mai mult

decât atât, susțin contestatorii, instanța nu a luat deloc în discuție

incidența acestui text de lege, nefăcând nicio referire la dispozițiile legale

imperative ale acestuia.

Totodată, instanța a

omis să cerceteze motivul bazat pe incidența adreselor emise de SC Compania

locală de termoficare SC C. SA Timișoara care atestau faptul că terenul este

afectat de lucrări de utilitate publică, în raport de care sunt incidente

reglementări speciale.

Instanța supremă nu a

analizat nici critica conform căreia instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

obiectului minutei întâlnirii dintre conducerea CSM și membrii comisiei de

unificare a practicii judiciare și la nelegalitatea raportului de expertiză

efectuat în cauză. Raportul de expertiză al expertului S.I. nu respectă

prevederile H.G. nr. 525/1996 pentru aprobarea regulamentului general de

urbanism.

S-a omis, de

asemenea, motivul de recurs referitor la casarea hotărârii instanței de apel,

raportat la faptul că au solicitat administrarea unor probe noi.

Totodată, arată

contestatorii, dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greșeli materiale,

fiind vorba de o evidentă greșeală faptică a instanței de recurs, în sensul

neobservării existenței unor anumite elemente în conținutul dosarului. Astfel,

greșeala materială a fost indusă instanței de expertiza efectuată în cauză, ce

nu este conformă cu realitatea, precum și de faptul neobservării la dosar a

unor elemente și date de natură a fi condus la o altă soluție, cum ar fi adresa

emisă de SC C.C. SA Timișoara.

Analizând contestația

în anulare, prin raportare la criticile arătate de contestatori și la motivele

de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, pentru

următoarele considerente:

Contestația

în anulare este o cale extraordinară de atac prin care se solicită instanței

care a pronunțat hotărârea atacată să își desființeze propria hotărâre în

cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.

Potrivit

dispozițiilor

art. 318

alin. (1)

C. proc. civ.

, hotărârile instanțelor

de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este

rezultatul unor greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau

admițându-l numai în partea omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele

de casare.

Motivul

contestației în anulare specială, reglementat de dispozițiile art. 318 alin.

(1) teza a II-a C. proc. civ., privind neanalizarea unui motiv de recurs, nu

subzistă în cauză.

Contestatorii

susțin că instanța de recurs

nu a cercetat motivul de recurs privind incidența în

cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (2) și (10) din Legea nr. 10/2001, în

sensul că nu l-a analizat și nici nu a motivat care sunt considerentele pentru

care nu ar fi fost aplicabil în speță.

Se

constată că, în analiza unui motiv de recurs, instanța de control judiciar

extraordinar nu este obligată să răspundă detaliat la fiecare argument al

părții, într-o examinare exhaustivă (cum ar fi susținerea referitoare la

analizarea minutei C.S.M.), ci poate cerceta motivul de recurs printr-o

interpretare de principiu, unitară, așa cum s-a procedat în speță, din analiza

amănunțită a celorlalte motive, strâns legate de deslușirea corectă a

raportului juridic dedus judecății, reținându-se criteriile obiective pe baza

cărora instanța de recurs a pronunțat soluția.

Instanța

supremă a reținut că, prin sentința de fond s-a respins cererea de intervenție

în interes propriu și cea în interesul Primăriei municipiului Timișoara,

formulate de contestatorii din prezenta cauză, iar apelul acestor intervenienți

a fost respins, de asemenea. Prin urmare, Înalta Curte a reținut că în

prezentul litigiu aceștia nu pot solicita să se constate că sunt proprietarii

terenului aferent construcțiilor cumpărate și nici nu-i legitimează să ceară

restituirea suprafeței de 365 mp, atribuită reclamantului S.V., în raportul

juridic general de Legea nr. 10/2001. Se observă, totodată, că intervenienții

au invocat în calea de atac a recursului doar formal motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., întrucât susținerile lor

nu se subsumau acestor motive.

Neîntemeiat

este și motivul reglementat de dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc.

civ., referitor la faptul că, în opinia contestatorilor, dezlegarea dată

pricinii este rezultatul unei greșeli materiale, în sensul neobservării

existenței unor anumite elemente în conținutul dosarului.

În

realitate, contestatorii sunt nemulțumiți de modul cum a fost soluționat

recursul, dar pe calea contestației în anulare nu se pot valorifica eventualele

greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a

unor dispoziții legale, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de

atac de retractare.

Fiind un

text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie să fie interpretată

extensiv. Instituind acest motiv de contestație în anulare legiuitorul a avut

în vedere greșelile materiale cu caracter procedural pe care instanța le-a

comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale

importante. O asemenea eroare trebuie să fie evidentă și să fie în legătură cu

aspectele formale ale judecății.

Greșeala

materială nu trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanța ar fi

înțeles să interpreteze un text de lege sau o probă, pentru că altfel s-ar

ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiași recurs.

Or,

tocmai acest aspect este invocat de contestatori, în sensul că

greșeala materială a

fost indusă instanței de expertiza efectuată în cauză, ce nu este conformă cu

realitatea, precum și de faptul neobservării la dosar a unor elemente și date

de natură a fi condus la o altă soluție, cum ar fi adresa emisă de SC C.C. SA

Timișoara.

Având în

vedere considerentele expuse, contestația în anulare va fi respinsă ca

nefondată.

Văzând

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., vor fi obligați contestatorii la

3.000 lei cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., către intimatul S.V.

Referitor

la onorariile avocaților, potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., judecătorii au dreptul să le mărească sau să le micșoreze, potrivit cu

cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata

motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau

munca îndeplinită de avocat.

În

cauză, cuantumul cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat (4.000

lei), solicitat de intimatul S.V., raportat la complexitatea pricinii, numărul

termenelor acordate și activitatea avocatului care l-a asistat pe parcursul

procesului, este unul exagerat și nejustificat, motiv pentru care se impune

aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare

împotriva deciziei civile nr. 8141

din 17 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

formulată de contestatorii I.B.L.F. și I.F.M.

Obligă contestatorii

la plata a 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reduse, în baza art. 247

alin. (3) C. proc. civ., către intimatul S.V.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2013.