ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7155/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 2795/30/2009 la Judecătoria Timișoara, reclamanții V.D.A.V. și V.P.R. prin mandatar B.I.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara, obligarea pârâtului Primarul Municipiului Timișoara la emiterea dispoziției de soluționare a notificării prin care au revendicat imobilul din Timișoara. În motivare a invocat că, deși au formulat notificare, pârâtul Primarul Municipiului Timișoara nu a emis dispoziție în baza Legii nr. 10/2001 și nici nu le-a comunicat-o. Prin Sentința civilă nr. 622 din 8 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 2795/30/2009 a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul V.D.A.V.

În consecință, pârâții au fost obligați să comunice reclamantului Dispoziția nr. 2261 din 22 octombrie 2004 la domiciliul real. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că reclamantul V.D.A.V. a solicitat să-i fie comunicată Dispoziția nr. 2261 din 22 octombrie 2004 emisă în baza Legii nr. 10/2001 de Primarul Municipiului Timișoara cu respectarea dispozițiilor art. 86 alin. (3), (90) și (93) C. proc. civ. rap. la art. 25 din Legea nr. 10/2001. Tribunalul a avut în vedere că dispoziția se impune a fi comunicată persoanei îndreptățite - notificantului - cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire la domiciliul sau reședința destinatarului, câtă vreme termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este unul de decădere.

Împotriva sentinței au declarat apel în termen pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara care au criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând schimbarea ei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. În motivare pârâții au invocat că se impunea respingerea ca lipsită de obiect a cererii de obligare a pârâților la emiterea dispoziției, câtă vreme aceasta fusese deja emisă în anul 2004; or, obligând pârâții la comunicarea dispoziției, prima instanță a dat ceea ce nu s-a cerut. Pe de altă parte, dispoziția a fost comunicată la domiciliul indicat de notificant. Examinând apelul prin prisma criticilor formulate și în baza art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., instanța a reținut următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Primarul Municipiului Timișoara la emiterea dispoziției de soluționare a notificării prin care, în baza Legii nr. 10/2001, au revendicat imobilul din Timișoara. Deși învestită cu o cerere în obligație de emitere a dispoziției în baza Legii nr. 10/2001, în mod nelegal prima instanță a pronunțat o hotărâre de obligare a pârâtului la comunicarea dispoziției emise cu peste patru ani în urmă. Reclamanții nu au contestat că Dispoziția nr. 2261 din 22 octombrie 2004 a fost comunicată la adresa din Timișoara, ci au invocat nelegalitatea comunicării actului. În primul rând, instanța a reținut că, referitor la imobilul din Timișoara, doar reclamantul V.D.A.V.

a notificat, prin avocat, Primăria Timișoara, solicitând restituirea în natură a bunului. În cuprinsul notificării, notificantul își indică domiciliul ales în Timișoara, fără a indica vreo altă adresă de contact; în consecință, dispoziția i-a fost comunicată la această adresă. Este adevărat că, potrivit Declarației autentificate sub nr. 512 din 14 martie 2003 la BNP S.M. reclamantul-notificant V.D.A.V. a revocat mandatul dat „d-nei I.E.” dar în cauză nu s-a făcut dovada că acest înscris ar fi ajuns la cunoștința persoanei notificate. Se observă, însă, că notificantul nu a indicat decât domiciliul ales, nu și o altă adresă la care corespondența să-i fie comunicată, astfel că persoana notificată nu avea posibilitatea de a-i comunica dispoziția decât la singura adresă indicată, adresă la care actul a fost înmânat primitorului cu grad de rudenie „mamă” conform procesului-verbal ce face dovada deplină până la înscrierea sa în fals.

Instanța de apel a reținut că, dacă în ceea ce privește comunicarea actelor de procedură sunt incidente dispozițiile legii procesual civile, sunt incidente și dispozițiile art. 108 alin. (4) C. proc. civ., potrivit cu care nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt; or, notificantul nu poate invoca nelegala comunicare a dispoziției câtă vreme personal și-a indicat adresa în modalitatea mai sus arătată. Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., instanța a admis apelul declarat de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, împotriva Sentinței civile nr. 622 din 8 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, a schimbat sentința civilă în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanți.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul care a susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate. Prima instanța a soluționat corect procesul în sensul că a obligat pe pârâți să-i comunice dispoziția Primarului referitoare la notificarea subsemnatului. Întrucât reclamantul a indicat un domiciliu ales în cuprinsul notificării, dar nu a indicat conform dispoziției art. 93 C. proc. civ. și persoana la care să i se comunice actele acestea, și dispoziția Primarului trebuia să i se comunice direct reclamantului cu aviz de primire. Așa cum se arată și în cuprinsul sentinței primei instanțe, domiciliul reclamantului rezultă din actele existente la dosar, drept urmare pârâții aveau obligația legală de a-i comunica direct dispoziția Primarului.

Se invocă în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând decizia recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed. Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie lipsită de temei legal sau să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii. În cauză, instanța de fond a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 93 C. proc. civ., art. 25 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, precum și art. 108 alin. (4) C. proc. civ. Susținerile recurentului reclamant nu pot fi primite.

Dispozițiile art. 102 C. proc. civ. prevăd că termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură dacă legea nu dispune altfel. Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 decizia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana îndreptățită în termen de 30 de zile de la comunicare. Legea nr. 10/2001 nu cuprinde nicio derogare în stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de 30 de zile pentru declanșarea fazei judiciare a procedurii pe care o reglementează, stabilind în acord cu norma generală incidentă, că acest termen curge de la comunicarea actului contestat. În mod just instanța de apel a reținut că Legea nr. 10/2001 nu prevede o modalitate specifică de comunicare a actului, fiind aplicabile normele generale de procedură.

Cum notificatul nu a indicat decât domiciliul ales, și nicio adresă la care să-i fie comunicată decizia, iar între data notificării și data emiterii dispoziției, nu s-a indicat nicio altă adresă unde acea dispoziție să poată fi comunicată, în mod legal dispoziția i-a fost comunicată la adresa domiciliului ales - Timișoara, (cu adresa 006X2000 - 26 octombrie 2004), actul respectiv fiind înmânat mamei reclamantului conform procesului-verbal ce face dovada deplină fără înscrisuri în fals, la data de 8 noiembrie 2004, așa cum rezultă din confirmarea de primire. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant V.D.A.V. împotriva Deciziei civile nr. 447/A din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2011.