ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3818/2011

Asupra cererii

de revizuire de față:

Analizând

actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată la data de 19 martie 2009, sub nr. 644/98, pe rolul Tribunalului

Ialomița, secția civilă, reclamanții N.M., T.M., ș.a., au chemat in judecata

parații DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ I

ALOMIȚA, MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII

RURALE și

STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând

obligarea acestora la plata, pentru fiecare reclamant a suplimentului postului

în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare și suplimentul

corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul tarifar de

încadrare, începând cu data nașterii dreptului și până la data încetării

raporturilor de serviciu, actualizate cu indicele de inflație, de la data

nașterii dreptului la data plății efective.

Prin sentința

civilă nr. 373F din 27 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr. 231/98/2009 al

Tribunalului Ialomița, secția civilă, au fost respinse excepțiile lipsei

competenței materiale, inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive

a MEF și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți ca neîntemeiată.

Pentru a

pronunța această sentință instanța a reținut, în esență, că reclamanții au

calitatea de funcționari publici, iar potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr.

188 din 08 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată

devenit art. 31 alin. (1) după republicarea legii, cu modificările si

completările ulterioare, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici

au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza; sporul pentru vechime în

muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Aplicarea dispozițiilor sus indicate referitoare la suplimentul postului și

suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate succesiv

prin doua acte normative până la data de 31 decembrie 2006, respectiv art. 44

din O.U.G. nr. 92 din 10 noiembrie 2004 privind reglementarea drepturilor

salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76 din 07 aprilie 2005 și

art. 48 din O.G. nr. 2 din 12 ianuarie 2006 privind reglementarea drepturilor

salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417 din 16 noiembrie 2006,

reintrând de drept în vigoare începând cu data de 01 ianuarie 2007.

Instanța a mai

reținut că sporurile privind suplimentul postului și al funcției nu se cuvin,

reclamanților întrucât nici Legea nr.188/1999 si nici un alt act normativ în

vigoare nu stabilește un cuantum si nici o modalitate de calcul a acestor doua

componente ale salariului funcționarilor publici, iar pentru a putea fi vorba

despre acordarea unor drepturi prin Legea nr. 188/1999, trebuia ca reglementarea

acestor suplimente sa fie completă, respectiv sa fie determinat atât cuantumul,

precum și criteriile de aplicare, condiții, etc.

A apreciat

instanța că neputându-se vorbi de existenta unui drept, nu sunt incidente nici

prevederile din art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale.

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel

București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr.

2074 din 22 octombrie 2009 a respins recursul declarat ca neîntemeiat,

reținând, în esență că, prima instanță a soluționat corect litigiul dedus

judecății, întrucât nu se poate vorbi de existenta unui drept, atâta timp cât

întinderea acelui drept nu este reglementată în nici un act normativ si nici nu

se poate aplica principiul analogiei cel puțin din doua motive. Primul pentru

că nu există reglementat nici în privința altor categorii de salariați, funcționari,

acest drept sau cuantumul lui, iar pe de altă parte chiar și art. 157 alin. (2)

C. muncii dispune ca „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și

instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de

stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele

fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor

sindicale reprezentative".

Împotriva

acestei hotărâri au formulat cerere de revizuire S.R., ș.a., întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ.

Revizuenții au

susținut, în esență că atât instanța de recurs cât și instanța de fond au

legitimat culpa puterii executive care nu au aplicat dispozițiile Legii nr.

188/1999 în spiritul și litera ei.

Au arătat că

instanța de recurs nu a luat în considerație legislația în vigoare aplicabilă,

inclusiv jurisprudența, precizând că în alte situații Tribunalul Ialomița

Secția civilă a admis cererile funcționarilor și au dispus acordarea sporurilor

solicitate.

In fine, au

invocat art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului solicitând un

proces echitabil.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu

susținerile părților și dispozițiile legale aplicabile constată următoarele:

Prin cererea

formulată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție Secția de contencios

administrativ și fiscal, revizuenții au solicitat revizuirea deciziei nr. 2074

din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal, în temeiul art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ.

Potrivit

acestor dispoziții „Art. 322. - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în

instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele

cazuri:

1.(...)

pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra

unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;

3.(...)

4.( ...)

darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea

potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de

voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei

instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;"

Art. 323. C.

proc. civ. stabilește că cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a

dat hotărârea și a cărei revizuire se cere, singura excepție fiind prevăzută

pentru cazul prevăzut de pct.7 al art. 322 și care vizează existența a două

hotărâri potrivnice, situație în care, cererea se îndreaptă la instanța mai

mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile

potrivnice.

Cum în cauza

de față, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2

și 5 C. proc. civ. iar hotărârea atacată în această cale extraordinară de atac

a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal, având în vedere prevederile art. 323 alin. (1) C.

proc. civ., instanța competentă să soluționeze prezenta cerere este Curtea de

Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.

În consecință,

pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 158 c. proc. civ., Înalta

Curte va trimite cauza acestei instanțe.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Trimite cererea de revizuire formulată de S.R., ș.a., împotriva deciziei

nr. 2074 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a

contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare Curții de Apel

București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2011.