ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3818/2011

Asupra cererii de revizuire de față: Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 19 martie 2009, sub nr. 644/98, pe rolul Tribunalului Ialomița, secția civilă, reclamanții N.M., T.M., ș.a., au chemat in judecata parații DIRECȚIA PENTRU AGRICULTURĂ ȘI DEZVOLTARE RURALĂ I

ALOMIȚA, MINISTERUL AGRICULTURII ȘI DEZVOLTĂRII

RURALE și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicitând obligarea acestora la plata, pentru fiecare reclamant a suplimentului postului în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul tarifar de încadrare, începând cu data nașterii dreptului și până la data încetării raporturilor de serviciu, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului la data plății efective. Prin sentința civilă nr. 373F din 27 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr. 231/98/2009 al Tribunalului Ialomița, secția civilă, au fost respinse excepțiile lipsei competenței materiale, inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive a MEF și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut, în esență, că reclamanții au calitatea de funcționari publici, iar potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 188 din 08 decembrie 1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată devenit art. 31 alin. (1) după republicarea legii, cu modificările si completările ulterioare, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de baza; sporul pentru vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Aplicarea dispozițiilor sus indicate referitoare la suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate succesiv prin doua acte normative până la data de 31 decembrie 2006, respectiv art. 44 din O.U.G.

nr. 92 din 10 noiembrie 2004 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76 din 07 aprilie 2005 și art. 48 din O.G.

nr. 2 din 12 ianuarie 2006 privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 417 din 16 noiembrie 2006, reintrând de drept în vigoare începând cu data de 01 ianuarie 2007. Instanța a mai reținut că sporurile privind suplimentul postului și al funcției nu se cuvin, reclamanților întrucât nici Legea nr.188/1999 si nici un alt act normativ în vigoare nu stabilește un cuantum si nici o modalitate de calcul a acestor doua componente ale salariului funcționarilor publici, iar pentru a putea fi vorba despre acordarea unor drepturi prin Legea nr. 188/1999, trebuia ca reglementarea acestor suplimente sa fie completă, respectiv sa fie determinat atât cuantumul, precum și criteriile de aplicare, condiții, etc. A apreciat instanța că neputându-se vorbi de existenta unui drept, nu sunt incidente nici prevederile din art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si Libertăților Fundamentale.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 2074 din 22 octombrie 2009 a respins recursul declarat ca neîntemeiat, reținând, în esență că, prima instanță a soluționat corect litigiul dedus judecății, întrucât nu se poate vorbi de existenta unui drept, atâta timp cât întinderea acelui drept nu este reglementată în nici un act normativ si nici nu se poate aplica principiul analogiei cel puțin din doua motive.

Primul pentru că nu există reglementat nici în privința altor categorii de salariați, funcționari, acest drept sau cuantumul lui, iar pe de altă parte chiar și art. 157 alin. (2) C. muncii dispune ca „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative". Împotriva acestei hotărâri au formulat cerere de revizuire S.R., ș.a., întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ. Revizuenții au susținut, în esență că atât instanța de recurs cât și instanța de fond au legitimat culpa puterii executive care nu au aplicat dispozițiile Legii nr. 188/1999 în spiritul și litera ei.

Au arătat că instanța de recurs nu a luat în considerație legislația în vigoare aplicabilă, inclusiv jurisprudența, precizând că în alte situații Tribunalul Ialomița Secția civilă a admis cererile funcționarilor și au dispus acordarea sporurilor solicitate. In fine, au invocat art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului solicitând un proces echitabil. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu susținerile părților și dispozițiile legale aplicabile constată următoarele: Prin cererea formulată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție Secția de contencios administrativ și fiscal, revizuenții au solicitat revizuirea deciziei nr. 2074 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 322 pct. 2 și 5 C. proc.

civ. Potrivit acestor dispoziții „Art. 322. - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: 1.(...) 2. dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut; 3.(...) 4.( ...) 5. dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;" Art. 323. C. proc.

civ. stabilește că cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea și a cărei revizuire se cere, singura excepție fiind prevăzută pentru cazul prevăzut de pct.7 al art. 322 și care vizează existența a două hotărâri potrivnice, situație în care, cererea se îndreaptă la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice. Cum în cauza de față, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ. iar hotărârea atacată în această cale extraordinară de atac a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, având în vedere prevederile art. 323 alin. (1) C. proc.

civ., instanța competentă să soluționeze prezenta cerere este Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal. În consecință, pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 158 c. proc. civ., Înalta Curte va trimite cauza acestei instanțe. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Trimite cererea de revizuire formulată de S.R., ș.a., împotriva deciziei nr. 2074 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2011.