ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4418/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4418/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Reclamanții P.C., B.N., M.D., ș.a., au
chemat în judecată pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale,
solicitând instanței ca în contradictoriu cu acesta să dispună obligarea lui la
plata sumelor de bani reprezentând: 1) suplimentul postului în procent de 25%
din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în
procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art. 31 alin. (1)
lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,
republicată, calculate și plătite începând cu data pronunțării hotărârii și în
continuare, până la încetarea raporturilor de serviciu; 2) suplimentul postului
în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de
salarizare în procent de 25% din salariul de bază, retroactiv, începând cu data
de 1 ianuarie 2004 până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu
indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data efectuării
plății efective, pentru fiecare din persoanele nominalizate, în funcție de data
angajării.
La termenul de judecată din 10 decembrie
2008, reclamanții P.C., B.N., ș.a., și-au precizat acțiunea, în sensul că
solicită obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la plata
suplimentului de post și suplimentului de treaptă de salarizare pentru fiecare
reclamant în parte printr-un act administrativ în care să se menționeze, urmare
unei negocieri, procentul suplimentului postului și suplimentului corespunzător
treptei de salarizare, dar care să nu fie mai mic decât cel stabilit de
instanțele judecătorești prin hotărâri definitive și irevocabile pentru
funcționarii publici din unitățile subordonate pârâtului Ministerul
Agriculturii și Dezvoltării Rurale, retroactiv, începând cu data de 1 ianuarie
2004, până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate cu indicele de
inflație de la data nașterii dreptului, până la data efectuării plății
efective, în funcție de data angajării.
În motivarea acțiunii, reclamanții au
arătat că suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de
salarizare sunt prevăzute în art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999,
respectiv art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, republicată.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a
de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3597 din 22
decembrie 2008 a respins acțiunea formulată de reclamanți ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța
a reținut că deoarece textele de lege indicate de reclamanți reglementează doar
o vocație în privința obținerii suplimentului postului și suplimentului
corespunzător treptei de salarizare, iar nu drepturi care să poată fi
exercitate efectiv și nu prevăd posibilitatea negocierii lor, nici stabilirii
lor doar printr-un act administrativ, fără să existe dispoziție în legea
specială privind acordarea lor într-un anumit cuantum, acțiunea este
neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe considerată
nelegală și netemeinică au declarat recurs reclamanții, susținând în esență
următoarele critici:
Instanța de fond nu a analizat cu atenție
cererea reclamanților care avea ca temei legal dispozițiile prevăzute de art. 29
din Legea nr. 188/1999 republicată, prevederi care au fost doar suspendate prin
acte normative succesive și nu abrogate.
Recurenții au mai susținut și faptul că
nici un act normativ invocat de instanță la respingerea acțiunii nu conține
vreo referire la eventualitatea desființării acestor drepturi și că dreptul lor
este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru
Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
Examinând cauza și sentința atacată,
în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți,
precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va
arăta în continuare.
Într-adevăr, potrivit art. 31 alin. (1)
din Legea nr. 188/1999 (art. 29, în forma inițială a legii), republicată, cu
modificările și completările ulterioare, pentru activitatea desfășurată,
funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază,
sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul
corespunzător treptei de salarizare. Același articol prevede, la alin. (3), că
salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii
privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.
Prin art. 3 din O.G. nr. 6/2007 privind
unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale
funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul
unitar de salarizare, s-a prevăzut că „Gestiunea sistemului de salarizare a
funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu
încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate
potrivit legii”.
Or, în raport cu aceste din urmă
dispoziții legale și în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a
funcționarilor publici, în mod corect a reținut instanța de fond că nu există
bază legală pentru cuantificarea și acordarea suplimentului postului și a
suplimentului corespunzător treptei de salarizare.
Într-adevăr, pentru a fi posibilă
calcularea acestor două componente ale salariului funcționarilor publici, este
necesară, așa cum corect a reținut și instanța de fond, fie adoptarea unui act
normativ cu forță juridică de lege, fie adoptarea de către Guvern a unei
hotărâri emise în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999.
Procedându-se astfel, s-ar nesocoti
Decizia Curții Constituționale nr. 820/2008, potrivit căreia instanțele
judecătorești nu au competența de a se substitui legiuitorului în privința
acordării efective a unui drept eventual prevăzut de lege, dar care, evident,
în prezent nu este posibil de exercitare efectivă.
Așadar, în condițiile în care nu
este, încă, reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la
salariul de bază, suntem în prezența unui drept virtual, ceea ce presupune că
acordarea acestor drepturi bănești ar însemna obligarea autorității ori a
instituției publice angajatoare la plata unor sume imposibil de calculat și, în
consecință, pronunțarea unei hotărâri nesusceptibile de executare.
Pentru motivele arătate, recursul va
fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și
legală
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P.C., B.N.,
ș.a., împotriva sentinței civile nr. 3597 din 22 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20
octombrie 2009.